Rolul istoric al femeii în viziunea lui Antonio Gramsci. În dialog cu Noemi Ghetti Orizonturi Donna semnalează o carte de interes recent apărută în Italia: Gramsci e le donne. Gli affetti, gli amori, le idee (Donzelli 2020) de Noemi Ghetti. Autoarea surprinde felul în care dimensiunea politică și viața privată, sentimentele familiale și relațiile sentimentale se întrepătrund în istoria umană a cunoscutului politician şi filozof italian Antonio Gramsci (1891-1937), co-fondatorul Partito Comunista d'Italia, în 1921, care este convins, în mod intim și spontan, cu o siguranță de neclintit, de egalitatea substanțială a tuturor ființelor umane: copii, proletari, femei. Avem în această carte o reconstrucție atentă a rolului istoric pe care Gramsci îl atribuie femeilor în procesul continuu de eliberare şi emancipare.
Interesul lui Gramsci asupra poziției sociale subordonate a femeilor devine din ce în ce mai mare odată cu suprapunerea între practica politică și reflecțiile exprimate în perioada petrecută în închisoare, în ideea de a elabora o nouă identitate feminină, profund eliberată de vechile juguri și constrângeri culturale. Puteți reconstitui ce rol istoric atribuie Gramsci femeilor în aceste procese de eliberare? Cartea reconstituie pas cu pas procesul neîntrerupt prin care, pornind de la relațiile din copilărie din interiorul familiei, cu o mamă curajoasă precum Giuseppina Marcias și cu sora lui preferată, Teresa, ce au continuat mai târziu cu prima sa dragoste, Pia Carena și, ulterior, cu tovarășele cunoscute în perioada militanței politice din Torino, Camilla Ravera, Rita Montagnana, Teresa Noce, apoi cu marile protagoniste ale revoluției precum Rosa Luxemburg și Clara Zetkin, Inessa Armand și Aleksandra Kollontaj, pentru a încheia cu cele trei surori Schucht, cu care a fost implicat emoțional în diferite faze ale scurtei sale vieți, Antonio Gramsci a dezvoltat ideea complet originală că fără o femeie nouă nu ar fi existat niciodată „bărbatul nou” teoretizat de socialiști. Femeile au fost destinatarele privilegiate, referenți inevitabili ai scrisorilor lui Gramsci începând cu perioada sardă până la „bieniul roșu” de la Torino, trecând prin decisiva experiență rusă dintre 1922-1923 și din timpul detenției sale. „Femei noi”, pentru a putea să apară „bărbatul nou” teoretizat de revoluționarii socialiști? În scrisori, care sunt adresate în mare măsură femeilor, în articolele publicate în fecunda perioadă petrecută la Torino, ca și în Caietele din închisoare, apare o radicalizare a respingerii spontane a imaginii tradiționale a femeii, a gospodinei și a mamei, custode al casei, așa cum era imaginată atât în mediul proletar, cât și în cel burghez. Scopul acestei acțiuni a fost realizarea unei eliberări care să nu fie doar o cucerire a parității juridice și economice, ci să aibă un sens mult mai larg. Aceasta este marea noutate care face ca Gramsci să fie unic în panorama intelectualilor din timpul său, prin ideea realizării interioare a unei noi imagini şi a unei identități feminine profunde, a unei noi conștientizări a propriei persoane, inclusiv în ce priveşte manifestarea sexualității. Această idee l-a determinat pe Gramsci să dezvolte instanțele umanismului prezente în scrierile semnate în perioada din tinerețe de către Marx, care erau aproape necunoscute în anii în care el le traducea din închisoare. În același timp, teoreticianul sard a militat pentru depășirea pozițiilor marxism-leninismului, bazate în mare măsură pe un determinism economic care a dus în scurt timp la negarea cuceririlor feminine ale Revoluției din octombrie, precum libertatea divorțului, avortul și chiar iubirea liberă, pentru a le împinge pe femei înapoi, în rolul tradițional subordonat, care avea un caracter dublu, atât din punctul de vedere al condiției sociale cât și economice, specifice proletariatului. Dintr-o convingere spontană și intimă, Gramsci a avut certitudinea de neclintit a egalității substanțiale a tuturor ființelor umane: copii, proletari și femei. Diversitate în egalitate? Da, filosofia greacă a identificat ființa umană în cetățeanul polisului, care era bărbatul ce trecuse de majorat, fiind excluși astfel copiii, femeile, sclavii și barbarii. Potrivit lui Platon, numai copiii din clasele superioare, cu condiția să fie supuși „paideiei” unui filosof adult prin intermediul homosexualității, vor deveni cetățeni cu drepturi depline. Mai mult, în teoria despre iubire, Platon distinge Erosul masculin sau „celest”, care generează idei noi, de Erosul „material” împărtășit cu femeile, care generează copii. Religiile monoteiste și în special creștinismul au ratificat puternic inferioritatea feminină, codificând imaginea ideală asexuată a Madonnei și a sfinților. Logosul nu a gândit niciodată, bazându-se pe principiul non-contradicției, că egalul și diferitul ar putea coexista, iar antropologia sciziunii între trup și suflet, între rațional și irațional a sancționat imposibilitatea de a recunoaște diversitatea în egalitate. Eugenia, Giulia și Tatiana Schucht: puteți exemplifica contribuția lor în gândirea lui Gramsci? Să dau un răspuns, prin intermediul exemplelor, la această întrebare ar fi cu adevărat imposibil pentru mine: mi-au trebuit trei cărți pentru a identifica în ce măsură Gramsci a elaborat treptat elementele teoriilor sale pornind de la legăturile avute cu cele trei surori și de la relațiile familiale foarte complicate dintre ele. Mai mult decât de o contribuție, aș vorbi despre dinamica unei relații reciproce, din care poate că ne-am da seama care a fost contribuția sa la personalitatea fiecăruia. Deoarece tendința spontană de a acționa în direcția unei dezvoltări a identității personale autonome a surorilor Schuchts, generozitatea, sinceritatea în a se expune, onestitatea și inteligența cu care a simți realitatea feminină fac din Antonio Gramsci o figură unică, nu numai ca gânditor și politician, ci și ca om. .
Interviu realizat de Giusy Capone |