În dialog cu Radu Nicolae, producătorul primului film de animație 3D din România

Când l-am reîntâlnit în anii ’90 în, pe atunci, Agenția de Publicitate Bates Centrade Saatchi & Saatchi din București, mi-l aduceam aminte pe Radu Nicolae mai degrabă din Racheta albă decât din liceu, Colegiul Național „Iulia Hașdeu” bucureștean de azi, pe care l-am absolvit amândoi în anii ’80, în generații diferite. Serialul TV de opt episoade, produs în 1984 și regizat de Cristiana Nicolae, era difuzat în fiecare duminică dimineața și «se adresa în special pionierilor și șoimilor patriei, fiind practic varianta cinematografică a revistelor „Cutezătorii”și „Start spre viitor”, foarte populare în acea epocă», după cum își amintește și Bogdan Vladu într-un articol publicat acum câțiva ani în ziarul „Adevărul”. Acel film îi făcea pe copii „să viseze cu ochii deschiși la zborul în spațiu și la descoperirea comorilor dacice”. Ca producător de film de animație, Radu Nicolae este un pionier. Studioul său a produs primul film de animație 3D din România, lansat în 2016, și are în lucru un alt film de animație ce se anunță un succes: Primul Gol, o poveste originală, ce îi aparține în exclusivitate lui Radu Nicolae.
Despre Mercy Street/Strada Speranței, Alex Bordeanu, scenaristul, spunea într-un interviu: „Echipa acestui film? Foarte mică, practic am lucrat undeva sub 15 persoane, formată numai din profesioniști și oameni care sunt îndrăgostiți de animație. Acest proiect ar fi fost sortit eșecului, dacă ar fi trebui să urmărească doar regulile de producție clasice. Cu un buget infim, am reușit să ducem la bun sfârșit acest film. Meritul este al nostru, al tuturor, dar l-aș evidenția pe Ducu, pentru enorma lui putere de muncă (practic, cu doar 2-3 animatori în echipa lui, a realizat toată animația). Dacă ar sta în puterea mea, pentru Ducu și pentru Ștefan, și pentru întreaga echipă de producție, din care am făcut și eu parte, aș institui un premiu special al cinematografiei românești”.


Cum ai ajuns să produci primul lungmetraj de animație 3D realizat în România?  

În Canada, unde am stat șapte ani (în care s-au intercalat și perioade petrecute în România), am început să scriu scenarii, meseria mea de bază fiind cea de actor. Din actorie, de fapt de la doamna Adriana Piteșteanu, profesoara mea de an la Institutul (azi Universitatea) de Artă Teatrală din Târgu Mureș, am deprins însă principiile artistice care mi-au influențat ulterior toate demersurile în lumea filmului. Reîntors în țară, am fost dezamăgit de dificultățile economice pe care le au actorii români care fac teatru și m-am refugiat, ca mulți dintre colegii mei, într-un domeniu mai bine plătit și care apela exact la firea mea artistică: publicitatea. În publicitate, am învățat ce înseamnă să faci comerț, astfel încât am făcut pasul firesc către producție. Cunoscând și lumea filmului, pentru mine era ușor să creez pachete care să mulțumească pe toată lumea, și agenția de publicitate și pe clienții săi, și pe producătorii de film. Așa că am început să vând film, mă refer la vânzări către agențiile de publicitate. Să găsesc sponsorizare pentru producția filmelor sună prea sofisticat pentru ceea ce făceam eu. Unul dintre primii clienți a fost Cristian Comeagă cu al său Domino Film. Iar filmul de referință pentru activitatea mea ca producător în acea perioadă a fost Restul e tăcere, în regia lui Nae Caranfil. Domino Film era inițial compania producătoare și pentru Mercy Street. Cum Domino Film își canaliza toate eforturile de producție pentru realizarea filmului Cel Ales, scris și regizat de Cristian Comeagă și avându-l în rolul principal masculin pe regretatul Bogdan Stanoevici, o bijuterie a cinematografiei românești de după Revoluția din 1989, m-am gândit că poate ar fi timpul să fac mai mult decât „asistență” la producție și am ajuns sa preiau integral producția filmului de animație Strada Speranței/Mercy Street. În acel moment am făcut cunoștință cu frații Buzea, Ștefan și Ducu, și cu Alex Bordeanu, primii doi fiind regizorii și animatorii proiectului. Și astfel, cu a mea Opal Production, am ajuns în animație.

România are o excelentă școală de film de animație, cu peste o sută de ani de existență. Unii animatori români lucrează cu succes și la studiouri din alte țări. Ca stil de animație, personajele din Mercy Street aduc un subtil omagiu unor producții Pixar și Disney, iar – acelora dintre noi care au cel puțin 40 de ani acum – ne amintesc și de Mihaela și de Lolek și Bolek, desene animate „estice” de succes. Captivanta poveste a lui Alex Bordeanu se inspiră din aventurile lui Alice în Țara Minunilor și, în același timp, este originală: în lupta cu un profet mincinos care vrea să fure toată muzica lumii, pentru a o transforma într-o enormă sursă de energie cu care să încerce să devină nemuritor, un băiețel de 10 ani, Lorenz, și prietenii săi, bunicul Abbey și două pisici, descoperă un salvator pasaj secret. Și animația e originală. De ce primire se bucură filmul?

Filmul nostru de animație este într-adevăr original, și ca poveste, și ca animație. Un punct cu care mă mândresc, cu atât mai mult cu cât toată echipa filmului e din România. Doar că, din păcate, acest lucru nu a contat așa de mult pentru distribuitorii internaționali de animație. Un producător de film de animație înțelege ce greu este să creezi ceva original în domeniu. Este meritul lui Ștefan Buzea, care își dorește ca fiecare animație creată de el să fie diferită de cea precedentă. Caută întotdeauna ceva nou, care să îl impulsioneze, să îl facă să simtă creația. La Mercy Street, de exemplu, el și-a dorit sa creeze o lume similară cărților de povești. De aici și confuzia referitoare la 2D si 3D. Filmul este stereoscopic, ceea ce presupune o modelare similară 3D-ului. Dar imaginea finală aduce mult cu 2D-ul, pentru a se apropia de ilustrațiile cărților cu povești.

Fram, filmul de desene animate 3D inspirat de binecunoscutul roman al lui Cezar Petrescu, Fram, ursul polar, este un proiect care a câștigat un concurs al Centrului Naţional al Cinematografiei. Romanul, ecranizat cu succes în 1983 într-un film serial pentru copii în regia Elisabetei Bostan, va deveni pentru prima dată un lungmetraj de animație. Când preconizați că va avea premiera?

Fram este filmul lui Ștefan Buzea. Complet al lui. Producție, direcție artistică, regie, scenariu. Pandemia de covid-19 i-a cam încetinit realizarea, nu e deloc ușor să găsești finanțare pentru un film de animație în perioada asta, oricât de frumoase sunt povestea și animația, și chiar dacă ai deja o parte din buget acoperită de Centrul Naţional al Cinematografiei. Sperăm să fie lansat în România până la sfârșitul anului 2022.

Într-un interviu, spuneai că ai scris un scenariu pentru un film de animație dintr-o poveste pe care i-o spuneai fiului tău seară de seară... La care scenariu te refereai?

Vorbeam chiar despre filmul meu despre fotbal, Primul Gol, o poveste pe care i-o spuneam fiului meu la culcare. Cum el era din ce in mai interesat de povestire, adormea din ce în ce mai greu. Iar eu am ajuns numai din ce îi povesteam seara să am un scenariu întreg de lungmetraj. Am amestecat toate poveștile pe care le știam, toate întâmplările adevărate din lumea sportului la care fusesem martor. A ieșit o poveste specială, care m-a făcut să mă îndrăgostesc și mai tare de animație. Pentru că în animație orice convenție este acceptată. Nu trebuie să mă justific sau să mă explic, atâta timp cât ceea ce transmit este uman și este frumos. Atâta timp cât ceea ce transmit este fair play. 

Din echipa care a realizat Strada Speranţei/Mercy Street fac parte:
Radu Nicolae, Dorin Stelescu, Corina Cherecheş, Ştefan Buzea,
Alexandru Buzea, Ovidiu Stanciu, Oana Florică, Alex Bordeanu, Vali Iuraşcu



Cadru din Mercy Street/Strada Speranței



Cadru din Mercy Street/Strada Speranței



Cadru din Mercy Street/Strada Speranței



Cadru din Mercy Street/Strada Speranței



Cadru din Mercy Street/Strada Speranței