Roberto Mercadini, din youtuber la victoria Turneului literar al publicaţiei culturale „Robinson”

Roberto Mercadini este o adevărată revelație: de la youtuber, mai bine zis dintr-un divulgator pe YouTube, la victoria Turneului literar promovat de publicaţia culturală „Robinson” a cunoscutului cotidian „La Repubblica”, cu eseul Bomba atomica (Bomba atomică, Rizzoli), pasul a fost destul de scurt. Ceea ce surprinde nu este doar drumul parcurs, ci și modul prin care menține atenția cititorului nedesprinsă de pagină în timp ce dezvăluie noi perspective asupra unor subiecte atât de cunoscute publicului, cum ar fi, de pildă, bomba atomică. Citindu-l pe Mercadini înțelegi că ceea ce știai are multe lacune şi s-a conturat pe baza unor întrebări ponosite desprinse din manuale. Însă istoria o fac oamenii şi relațiile dintre ei, iar aceasta, în mod inevitabil, e plină de elemente biografice, de limitele impuse de viața umană, de schimbările de destin.
Citind Bomba atomică a lui Mercadini îți vine să te întrebi: Enrico Fermi ar fi devenit celebrul Enrico Fermi dacă fratele lui mai mare, un geniu al științelor exacte, nu ar fi murit timpuriu? Mai mult, de ce Statele Unite au bombardat Japonia dacă proiectul de a construi o bombă atomică era pentru a-l contrasta pe Hitler și Germania lui? Sau: de ce a fost folosită, dacă Hitler și echipa lui de oameni de știință nu au reușit să construiască o bombă atomică?
Dar chestiunea cea mai actuală e o cugetare subtilă, pe care autorul nu o spune în mod explicit. Cel de-al doilea război mondial a rupt legăturile comunității internaționale a oamenilor de știință care, destrămată, a început să lucreze fiecare în matca ei. Această situație a continuat zeci de ani. Şi poate că astăzi s-a remaniat într-un bloc din ce în ce mai unitar, din cauza pandemiei. Dar acestea sunt supoziții, Mercadini povestește istoria aducând la lumină tot ceea ce stă în umbră, dincolo de manualele de istorie.
Despre cum s-a născut Bomba atomică și alte aspecte de interes am vorbit cu Roberto Mercadini care, în aceste zile, este protagonistul unui spectacol teatral dedicat lui Shakespeare.


Să povestești despre bomba atomică dintr-o altă perspectivă nu e simplu. Cum s-a născut cartea?

Ideea mi-a venit cu doi ani înainte de apariția cărții și s-a născut ca și monolog. Sunt pasionat de istoria filosofiei și a științei, așadar, când mi s-a cerut să realizez un monolog, m-am hotărât să mă dedic bombei atomice. Din cercetările mele, mi-am dat seama că erau multe lucruri pe care nu le cunoșteam. Nu știam nimic despre trădările, iubirile, viețile private care stau în spatele istoriei. Când editorul mi-a propus să scriu un text, mi-am dat seama că bomba atomică era subiectul pe care voiam să-l dezbat. M-am simțit ca un căutător de aur, scotoceam prin straturile istoriei căutând pepite.


Bomba atomică stă lângă o altă carte la fel de surprinzătoare: Storia perfetta dell’errore (Istoria perfectă a greșelii). Aici întâlnim două personaje fictive care, din cauza unui diagnostic, trebuie să se confrunte cu ideea de greșeală. Ce citim este un fel de apologie a greșelii menită să răstoarne paradigma acesteia. Greșeala nu e musai ceva rău…

Îmi plăcea ideea de a analiza forţa debordantă a vieții care apare în clipa în care mintea își iese din tiparul obişnuit. De fapt, un eveniment negativ provoacă ceva frumos. Greșeala se demonstrează a fi o trecere spre un prag superior. Prin prisma aceasta, normalitatea este doar o iluzie.


Ce a însemnat pentru dumneavoastră să câștigați Turneul literar al publicaţiei „Robinson”?

Victoria a fost ca și cum s-ar fi atenuat dintr-o dată distanţa dintre mine și cititorii oficiali. Notorietatea mea se datorează canalului de pe YouTube, unde publicul este atras de obicei de altceva, nu de litere, iar când spun altceva mă refer la imagini, voce, interpretare. Performance, ca să spun așa. Cititorul mediu nu mă cunoaște. Prin această victorie am atins un alt public, ceea ce mă bucură mult și pentru că din această întâlnire s-a născut ceva frumos. Cititorilor le-a plăcut cartea.


Sunt multe videoclipuri pe YouTube în care vorbiți despre lucruri cunoscute, însă printr-o altă prismă. De pildă, vorbiți despre cuvinte, despre expresii… Dau un exemplu: se spune că ești „încăpățânat ca un catâr”, în sens negativ, desigur. Dar dacă mergem mai în profunzime, descoperim că defectul de a fi încăpățânat al catârului este o chestiune de perspective…

Noi purtăm o luptă continuă cu limbajul. Pe de o parte, ne conduce spre schematizarea realității, iar acesta este un proces util. Pe de altă parte însă, suntem constrânși să admitem că se creează un cerc vicios întrucât automatismele şi clişeele care rezultă din acest proces de simplificare pot fi înșelătoare. Cine lucrează cu instrumentul cuvintelor are obligația de a face cunoscut acest mecanism. Trebuie să „denormalizăm” realitatea pentru a atinge niveluri mai complexe.