









|
|
În dialog cu Ruud Janssen, unul dintre cei mai importanți reprezentanţi ai Mail Art-ului european
Dacă acest dialog s-ar fi purtat în urmă cu o săptămână, nu cred că ar conține prea multe elemente ieșite din comun. Însă în anul 2009, atunci când am încercat să stabilesc un dialog între gAsPexT și unii dintre reprezentanții Mail Art-ului european ‒ Ruud Janssen fiind unul dintre cei mai importanți ‒, au fost câțiva prieteni olandezi care mi-au scris că ar fi mai bine să îmi văd de pictură și să las elementele de ordin programatic în seama teoreticienilor mai maturi. M-am întrebat atunci ‒ și mă mai întreb și acum: ce înseamnă a fi matur? Și, fără să încerc deloc o comparație, cât de maturi erau Rimbaud și Tzara când propuneau lumii viziunile lor revoluționare? Oricum, mă bucur că jocul de-a maturitatea din acei ani a făcut posibilă o mișcare deschisă cum este aceea reprezentată de gAsPexT. În cuprinsul dialogului, am strecurat câteva elemente explicative pe care dialogul inițial nu le conținea.
Luciana Tămaș: Văd că noua avangardă folosește Internetul ca mijloc de promovare a ideilor ‒ un fel de a sta pe loc și a disemina idei cu viteza luminii. Dumneavoastră, dacă nu mă înșel, sunteți unul dintre primii artiști vizuali care au folosit blogul pentru a-și promova ideile și lucrările. Vă rog să ne vorbiți despre acest aspect.
Ruud Janssen: Internetul este destul de vechi. A devenit accesibil pentru „oamenii obișnuiți”, ca mijloc de comunicare, abia la mijlocul anilor ’90. Da, am experimentat cu mijloacele electronice de comunicare, chiar înainte ca acestea să devină accesibile utilizării obișnuite. Datorită muncii și studiilor mele, sunt familiarizat cu aspectele tehnice ale informaticii. În anii ’80, aveam chiar un avizier care distribuia buletinul meu TAM cu informații despre proiectele de Mail Art (vezi: http://www.iuoma.org/tambulhi.html).
Internetul nu are ca scop promovarea ideilor. Există un singur motiv pentru care a fost construit: acela de a menține comunicarea deschisă în orice moment, chiar și în perioade de criză. Conceptul a fost creat în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, când americanii aveau nevoie de un sistem care să supraviețuiască unui atac nuclear.
Conceptul www provine din Geneva, unde a fost creat un limbaj (hipertext) care putea fi folosit pe orice platformă informatică. În acest fel, un nou instrument a devenit disponibil pentru toată lumea: comunicarea în toate direcțiile către fiecare platformă informatică. Mail Art-ul viza deja comunicarea în toate direcțiile. În anii ’80, am fost în strânsă legătură cu artiștii poștali din Europa de Est. Creatorilor de acolo nu li se permitea să-și publice lucrările în propria țară, dar trimiterea lor prin poștă era încă posibilă.
Astfel, Mail Art-ul a făcut ceva ce oferă acum și Internetul: comunicare la nivel mondial. Este firesc ca artiștii poștali să îmbrățișeze noile modalități de comunicare, fără însă a pierde din vedere diferența față de corespondența tradițională. O piesă trimisă prin poștă poate fi atinsă, este tridimensională și are urmele persoanei care a trimis-o și ale modului în care a călătorit. Un e-mail cu o imagine digitală este curat și conține doar biți și byți…
Atunci când Internetul este folosit doar pentru a promova idei, vizitatorii nu sunt întotdeauna interesați. Libertatea în comunicare este esențială. Eu aleg cu cine comunic și ce doresc să împărtășesc. Comunicarea este întotdeauna bidirecțională, în vreme ce promovarea de idei este adesea o comunicare doar într-o singură direcție.
Internetul a adus numai elementul viteză. Pot comunica instantaneu pe distanțe mari. De asemenea, pot trimite rapid imagini fără a trimite originalul. Pot chiar să fac originale care nu există (artă digitală). Pot să văd ce îmi trimit alții (de exemplu, pe un blog) și să anticipez ceea ce primesc înainte de a-l fi primit efectiv. Factorul timp este ceea ce face Internetul să fie atât de fascinant. Deodată, proiecte care ar dura ani de zile pot fi făcute în doar câteva minute, dacă ești familiarizat cu instrumentele și software-ul.
L.T.: Nu spun că Internetul este nou sau vechi ‒ îi cunosc istoria; și nu vorbesc aici nici despre motivul pentru care a fost creat (oricum, există suficiente exemple în istorie, în care o anumită descoperire a fost folosită în alte scopuri decât cele inițiale). Încercam doar să sugerez că evoluția Internetului ne-a adus în situația în care o personalitate precum Paul Virilio ne avertizează că suntem prima civilizație care a pus la lucru viteza absolută și că tehnicile de comunicare instantanee ne oferă posibilitatea (una mai puțin dezirabilă!) de a ne putea anihila ca și civilizație. Virilio vorbește chiar despre bomba informațională și spune că generația noastră ar fi „generația exploziei bombei informatice”. Spuneți că Internetul a adus doar „elementul viteză”. Dar accelerarea fluxului de informații, spune din nou Virilio, a dus la o accelerare a uitării ‒„industrializarea uitării” („l’industrialisation de l’oubli”), spunea filosoful. Astfel, proiectele care s-au derulat de-a lungul mai multor ani au și rezistat mai mult timp în memorie. Proiectele similare, realizate în câteva minute, rămân în memorie destul de puțin, și asta pentru că într-o singură zi avem posibilitatea de a realiza, să spunem, cinci sau mai multe. Și pentru că nu suntem cu toții Kim Peek, riscul de a le uita este destul de mare. Oricum, sunt interesată de mutațiile pe care aceste schimbări le produc în artă și literatură. Aceste mutații m-au determinat să gândesc o mișcare deschisă pe care am numit-o gAsPexT. Mișcările artistice au tabuurile lor. În gAsPexT, nu există limite; mișcarea este o invitație la creativitate. Într-un interviu destul de recent, i-am enunțat principiile și am subliniat că deși gAsPexT nu este Beuys, pornește de la gândul acestuia („Fiecare om este un artist”). Mișcarea preia ideea lui Beuys, așa cum, să zicem, cubiștii au preluat gândul lui Cézanne („a trata natura prin cilindru, sferă şi con” ‒ „Traiter la nature par le cylindre, la sphère, le cone”). După a mea părere, gândul lui Beuys s-ar putea traduce astfel: chiar şi atunci când o persoană nu creează efectiv, ci numai privește o operă de artă, aceasta recompune mintal (bazându-se pe cultura, experiența de viață şi caracteristicile sale individuale) opera pe care o privește. Deci, atunci când privim o lucrare de Francis Bacon, nu ne gândim în mod obligatoriu numai la ce a vrut marele artist să exprime, ci îmbogățim, cu propria noastră imaginație şi sensibilitate, lucrarea (mesajul ei). Acest proces este unul creativ (şi, prin efortul pe care îl depunem fiecare ca privitori, devenim noi înșine artiști). Problema este aceea că nu toți conștientizăm acest lucru (se pare că viețile multora dintre noi sunt invadate de politică, divertisment, ș.a.m.d.). gAsPexT (g – global, a – arhitectură, s – sculptură, p – pictură, ex – experiment, t – text), chiar şi pentru un scurt interval de timp, ne poate extrage din acest vârtej. Fiecare dintre noi poate spune ce nu este un anume ceva. Însă atunci când ne adăugăm propria noastră contribuție la ce nu este gAsPexT, conștient sau nu, devenim parte a unui proiect artistic (şi, prin urmare, artiști). Gândul acesta poate să devină un suport spiritual pentru alte acțiuni viitoare. Transformare – gândire – acțiune – ingenuitate – lirism – voință de schimbare – libertate – generozitate (este gAsPexT). Ce nu este, la scurt timp de la apariția sa, au spus (deja!) câteva personalități marcante ale artei contemporane şi câțiva mari artiști ai cuvântului din România.
Dar, ca să revin, mutațiile despre care am vorbit înseamnă că avem de-a face cu o nouă specie de poeți și artiști. Am citit undeva că, din punctul de vedere al oamenilor de știință japonezi, nu se pot face estimări cu privire la anul 2040. Totuși, pentru că dumneavoastră sunteți și poet (și se știe că poeții au o putere de anticipare aparte), vă invit să faceți o estimare: cum credeți că vor arăta literatura și arta în următorii treizeci de ani? M-ar interesa și impactul pe care credeți că îl va avea apariția acestei noi „specii” de scriitori și artiști asupra celor care iubesc literatura și arta ‒ la asemenea creatori, deci, cum ar trebui să arate receptorii? Și care credeți că va fi rolul criticului de specialitate în noua ecuație?
R.J.: Aceasta este o întrebare care, probabil, este de interes pentru tine. Răspunsul este pură speculație, deoarece evenimentele mărunte din lume pot provoca schimbări majore. Cât valorează o predicție? Arta pe care o produc se schimbă pe măsură ce viața mea se schimbă. Ființelor umane le place să reproducă ceea ce văd. Credem chiar că repetiția este cea care face ca lumea să funcționeze. Micile schimbări ascunse sunt însă atât de eficiente, încât în doar câțiva ani vedem mișcarea într-o nouă direcție. Îmi place să mă concentrez asupra acestor schimbări esențiale. Factorul timp este una dintre ele. Bomba informațională pe care ai menționat-o tu (sau mai degrabă Paul Virilio) nu este problema. Computerele pot stoca atât de multe informații ‒ în zilele noastre mai multe decât poate gestiona o singură persoană. Cum te poți împăca cu ideea că nu le știi pe toate? Noile generații nu citesc informații, ci doar le parcurg în ansamblu. Este o nouă atitudine față de informație, care le permite să se descurce mai ușor cu atât de multe surse oferite de Internet.
L.T.: Am înțeles! Să revenim: vă rog să ne vorbiți despre noile proiecte TAM-Publications și despre I.U.O.M.A.
R.J.: TAM-Publications a debutat în urmă cu mulți ani cu publicarea de texte despre Mail Art. La început, textele erau copiate și distribuite. În ultimii ani, publicațiile au devenit cărți care sunt disponibile și online. Printre noile proiecte se numără cartea care va fi publicată cu ocazia celebrării IUOMA 1988-2008, în care această Uniune va fi din nou prezentată. Vor fi publicate și textele unor participanți importanți din rețeaua Mail Art în acest volum.
IUOMA este o idee conceptuală. Toți cei care doresc să devină membri ai acestei Uniuni Internaționale a Artiștilor Poștali devin automat membri doar prin simplul fapt că solicită acest lucru. Conceptul s-a transformat într-un grup de oameni care spun că sunt membri ai IUOMA. În prezent, aceștia au propria lor platformă, unde s-au alăturat deja 443 de membri în ultimele 5 luni. În prezent, vechea generație de artiști poștali, care este încă în viață și activă, are, de asemenea, acces la Internet și a integrat această formă de comunicare și în arta sa.
L.T.: Domnule Janssen, în această perioadă am tot căutat informații despre Mail Art și am constatat că este un univers cu adevărat fascinant. Consider că principiile pe care s-a construit avangarda culturală sunt admirabil continuate și că noile mijloace de comunicare planetară multiplică (prin rețele virtuale) principii care, în forme diferite, desigur, au fost anunțate, printre altele, și de mișcarea „Fluxus”. Cum vă raportați dumneavoastră personal la această mișcare, care, deși ignorată la începuturile sale de marele public, începe să fie înțeleasă, asimilată și chiar trăită?
R.J.: În Mail Art, există doar expeditori și destinatari. Dacă expediezi mult, primești mult. Dacă faci multe proiecte sau editezi reviste și alte publicații, ajungi să fii automat centrul rețelei tale. Dar în afară de rețeaua pe care o cunoști, există o mulțime de alte rețele de care nici nu ești conștient. Am fost foarte activ în anii ’80 și ’90. La sfârșitul anilor ’90, am fost mai activ în comunicarea electronică decât în cea prin intermediul poștei. Dar a trimite și a primi corespondență a fost mereu ceva deosebit. Comunicarea s-a accelerat puțin; e mai intensă și mai directă ‒ cu text, imagini și chiar videoclipuri. Însă producția crescută înseamnă și că ceea ce se face dispare adesea în marea arhivă electronică. Am testat mereu noile forme folosite de Mail Art și am scris despre ele. Rețelele sociale sunt acum ultimul răcnet, dar se vor transforma și în noi mijloace de comunicare. Primim mai multe informații decât putem gestiona. Trecem în revistă ceea ce vedem și decidem ce ne interesează. Nu sunt sigur dacă ți-am răspuns la întrebare acum...
L.T.: Domnule Janssen, nu voi insista acum cu o nouă întrebare. Ceea ce urmează este, de fapt, o rugăminte: scrieți-mi, deci, dacă nu vă cer prea mult, ce credeți că nu este gAsPexT... Posibilitățile sunt infinite și dumneavoastră faceți parte dintre aceia care pot găsi un răspuns plauzibil...
Ruud Janssen: Da, îți voi scrie ce nu este gAsPexT ‒ va fi o lucrare care va ajunge curând la tine, prin poștă. Îți mulțumesc pentru timpul pe care l-ai investit în acest interviu. Sunt nerăbdător să văd rezultatul complet.

Interviu realizat şi tradus din engleză de Luciana Tămaş
(nr. 2, februarie 2025, anul XV)
|
|