Culianu, un mit tragic al culturii române. Interviu cu Sorin Antohi

Luna trecută s-au împlinit treizeci de ani de la moartea lui Ioan Petru Culianu, învăluită de misterul unui asasinat încă neelucidat. Mai multe inițiative în memoria autorului român au fost întreprinse în România și în Italia. Astfel, cotidianul „Avvenire” a publicat vineri 19 mai o pagină întreagă incluzând un interviu despre Culianu cu Sorin Antohi, realizat de Simone Paliaga (cu titlul: Un incompiuto sguardo sull’oltre), pe care îl publicăm aici în traducerea lui Horia Corneliu Cicortaș.

Sorin Antohi (n. 1957), istoric al ideilor, membru al Academia Europaea, a scris, coordonat volume și a organizat colocvii asupra vieții și operei lui I.P. Culianu. A predat la universități și a făcut cercetări la institute de studii avansate din Europa și Statele Unite, a fost membru în Biroul Comitetului Internațional de Științe Istorice. Mai multe la www.sorinantohiorg.

*

De ce să-l citim și să-l studiem pe Culianu, azi, domnule profesor?

E un exercițiu intelectual pentru specialiștii din disciplinele în care s-a remarcat Culianu, dar mai ales pentru cine încearcă construirea de noi paradigme. Itinerariul lui Culianu pleacă de la erudiție pentru a ajunge la idei. E un parcurs care nu este accesibil tuturor, fiind refuzat deopotrivă de pozitiviști și de postmoderni. Gândirea originală și sinteza (ba mai rău, viziunea) reprezintă dușmanii lor comuni. Erudiția devine un instrument pentru interpretarea prezentului (și a trecutului), precum și pentru prefigurarea viitorului în sensul arătat de Culianu. El nu a găsit acea mathesis sau clavis universalis, dar le-a căutat. Căutarea este ea însăși cheia, este călătoria ce l-a dus în afara lumii noastre.

Există o discontinuitate între cercetările tânărului Culianu referitoare la experiențele extazului, psihanodie și magie, pe de o parte, și cele ale ultimului Culianu, legate de studiul științelor cognitive și călătoriile minții?

Istoria însăși e discontinuă și eterogenă. Așa sunt și istoriile/viețile noastre. Înainte de a se dedica studierii religiei, misticii, magiei etc., și în paralel cu aceste preocupări, Culianu a avut încă de copil năzuința de a deveni un enciclopedist în sensul iluminist al cuvântului. Studiul Renașterii l-a apropiat de un ideal mai vechi, anume acela al omului universal (l’uomo universale). Ulterior, studiind aproape tot restul, a încercat să meargă și mai departe. Cunoaștem doar începutul acestei faze a cercetării (a Căutării) sale.

O întrebare mai puțin științifică: ce ar crede azi Culianu, în opinia dumneavoastră, despre realitatea virtuală?

Culianu se gândise la ea, ca și alții. Omul de azi exagerează noutatea… noului. Inovațiile tehnologice au precedente în cadrul gândirii. Culianu provine dintr-o familie de profesori și cercetători care au studiat în Occident matematică, astronomie, chimie, medicină. Iată de ce, fiind el însuși pasionat de aceste domenii și fiind în același timp atras de gândirea speculativă, de disciplinele umaniste și de literatură, se gândea tot timpul la experimente (mentale sau reale). Pe lângă religie, mit și magie, a fost interesat de și a scris texte despre subiecte aflate la răscrucea dintre domeniile uzuale ale familiei sale și altele, precum: utopia, ucronia, literatura științifico-fantastică etc. În ultima sa carte, Culianu vorbea de cea de-a patra dimensiune…

Ce rol credeți că are, azi, Culianu în cultura română?

Un mit tragic. Un geniu care – spre deosebire de membrii triadei de aur românești (Eliade, Cioran, Ionesco), deveniți, după ce și-au părăsit țara, figuri globale – la 41 de ani a fost ucis în Statele Unite, tocmai când nimic nu părea să-l poată opri. L-a ajuns România din urmă?

Există încă materiale complet inedite de publicat?

Jurnalul, unele porțiuni din corespondență și din scrierile de început, plus documente din Nachlass. Seria de opere în română, îngrijită de sora autorului, Tereza Culianu-Petrescu, are în jur de patruzeci de volume și e în curs de finalizare. Ar fi important să se publice operele lui Culianu în diferite limbi și să se dezvolte un dialog critic la nivel internațional: în fiecare domeniu specializat, dar mai ales în istoria ideilor, epistemologie și teoria științei.