Viața și moartea unui Giordano Bruno al timpului nostru. Interviu cu Ted Anton

Jurnalist, scriitor și profesor universitar la DePaul University din Chicago, Ted Anton este autorul volumului Eros, Magic and the Murder of Professor Culianu, publicat la Northwestern University Press în 1996 (ed. rom. Eros, magie și asasinarea profesorului Culianu, trad. de Cristina Felea, prefață de Andrei Oișteanu, Polirom, Iași, 2005 [prima ediție: Nemira, București, 1997)]. Cartea reconstruiește viața lui Ioan Petru Culianu, pornind de la fatidica zi de 21 mai 1991, când un ucigaș încă necunoscut a apăsat pe trăgaciul revolverului, punând capăt existenței tânărului profesor român. E o lucrare ce oscilează între roman și investigație, pentru scrierea căreia autorul s-a folosit de un număr masiv de interviuri cu prietenii și colegii lui Culianu, ca și de reluările cercetărilor efectuate de investigatori în lunile imediat următoare asasinatului. Cu prilejul publicării numărului monografic al revistei „Antarès” (care cuprinde traducerea italiană a recenziei scriitorului John Crowley la cartea lui Ted Anton), ne-am adresat autorului invitându-l să facă un „bilanț” al cărții la peste două decenii de la prima sa ediție.


Au trecut douăzeci și cinci de ani de la publicarea cărții dumneavoastră. În eventualitatea unei noi ediții, ați adăuga ceva?

Cartea e scrisă aproape în același mod în care aș scrie-o astăzi. A trecut testul timpului. Faptele din spatele vieții și morții lui Culianu par acum și mai profetice în lumina asasinatelor scriitorilor în locuri precum Rusia lui Putin și țările fostului bloc din Est, ca să nu mai vorbim de uciderea lui Adnan Khashoggi și a altor autori mai puțin cunoscuți, morți în apărarea libertății, care nu ajung niciodată pe prima pagină a știrilor. În celelalte cărți ale mele fac deseori modificări și revizuiri, însă în cazul lui Culianu aproape totul ar rămâne la fel.
Când am publicat-o în 1996, am avut o singură discuție cu editorul meu, privind ultima frază, anume dacă ar trebui să fie o declarație definitivă că a fost în mod clar o crimă motivată de politică, eventual și cu un element personal. Susan Harris, redactorul de la Northwestern University Press, era ferm convinsă că sfârșitul trebuia să rămână deschis. Avea dreptate.
Pe de altă parte, nimeni nu ar fi putut prevedea că intuițiile lui Culianu privind modul  în care un magician renascentist mobilizează masele apelând la psihologie aveau să fie preluate de noile rețele sociale și de demagogii de dreapta din multe țări, inclusiv din Statele Unite.


Ce v-a determinat să vă ocupați de misterele legate de viața și moartea lui Ioan Petru Culianu?

Totul a început de la un articol de ziar pe care îl citisem la micul dejun și care descria crima și slujba memorială de la capela Universității din Chicago. Erau deja în acel articol toate elementele poveștii: studiile sale de magie renascentistă, literatura de ficțiune descriind propria viață, ca și politica postcomunistă contemporană, Garda de Fier și moștenirea lui Mircea Eliade, adorația studenților lui Culianu, divorțul și apoi logodna cu o fostă studentă, puterea ficțiunii de a crea lumi și de a folosi acele lumi pentru a examina evenimentele din viața reală. Am fost atât de frapat încât am vizitat campusul Universității din Chicago pentru a afla mai mult.
De asemenea, am vorbit cu un redactor de la „Chicago Magazine” și la o săptămână după slujba comemorativă, am intervievat studenți, savanți și dizidenți români despre crimă. Culianu ar spune că povestea lui m-a ales pe mine.
În ce mă privește, eram atât jurnalist cât și scriitor aspirant de ficțiune. La facultate și la cursurile de specializare am studiat istorie și literatură anglofonă. Am un master în fiction și un altul în jurnalism. Îmi plăceau istorisirile despre viața reală, care mi s-au părut mereu mai incredibile decât povestirile ficționale. Povestea lui Culianu este unul dintre cele mai vii exemple ale incredibilei ficțiuni a realității.
Am fost sortit să scriu povestea. A fost ucis de ziua sfântului mamei sale, 21 mai. Aceasta este ziua sfântului patron al ambilor mei copii,  Constantine și Eleni. Scrierea acestei cărți mi-a schimbat viața și m-a făcut să realizez puterea și pericolul scrisului.


Lucrarea dumneavoastră are aspectul unui reportaj investigativ, pentru care ați adunat multe interviuri. Care a fost impresia dumneavoastră în timp ce reconstruiați biografia lui Culianu prin mărturia directă a celor ce l-au cunoscut?

Da, Culianu era îndrăgit de studenții săi și în fiecare seară când îmi scriam notițele, acest fapt ieșea în evidență. Își amintea zilele de naștere ale studenților săi. Îi invita la cină, gătind el însuși. L-au admirat și plăcut cu adevărat. Același lucru a fost valabil și pentru mulți dintre colegii săi.
Alți colegi, în schimb, nu-l agreau și aveau față de el o mefiență care uneori era intensă. Prin tarot, astrologie și ficțiune, a pătruns deseori în secretele altora, plătind un preț pentru asta.
În fond, impresia mea este că a aspirat să devină un soi de Giordano Bruno al timpului nostru, dezvăluind celor din jurul său fațete distincte ale propriei personalități.


În cursul cercetărilor efectuate, ați explorat multe aspecte din viața și gândirea lui Culianu; credeți că există ceva anume care să nu fi fost suficient examinat?

Ceea ce merită examinat în continuare este cât de profetic și revelator a fost scrisul său despre magie în optica evenimentelor actuale, dacă ne gândim la primejdiile scrisului pentru reporterii din întreaga lume și la resurgența naționalismului de extremă dreaptă, într-un moment istoric în care triumful liberalismului era dat ca scontat. Scrisul, viața și moartea lui Culianu demonstrează puterea ficțiunii și a minții de a interpreta și de a încerca să influențeze evenimentele din lumea reală. Cartea sa Eros și magie în Renaștere examinează într-un mod profetic ceea ce se întâmplă în țările în care mass-media – nu contează dacă de dreapta sau de stânga – promovează conspirații și inventează lumi, făcându-le atât de reale încât devin efectiv reale în mintea ascultătorilor.


Unii susțin că la scurt timp după asasinarea lui Culianu a avut loc o acțiune subtilă de dezinformare din partea serviciilor secrete românești, un fel de diversiune la începutul investigațiilor (cum ar fi, de exemplu, apelul către un număr telefonic din Columbia). Ce părere aveți, acum, despre aceste „mistere”?

Da, e adevărat, și nici măcar nu a fost așa de subtilă! Cu siguranță a existat o serie de știri și evenimente care să-i deruteze și să-i ducă pe o pistă falsă pe anchetatorii crimei; un mod obișnuit de a acționa al poliției secrete.


În cartea dumneavoastră ați raportat, de asemenea, că după moartea lui IPC s-au petrecut unele fenomene paranormale, precum cel al lui David Jedlicka, un tânăr de 26 de ani care a început să rostească numele lui Culianu în somn, menționând detalii cu privire la uciderea acestuia, până la punctul în care chiar și anchetatorii au trebuit să cerceteze cazul. În anii ulteriori scrierii cărții, la ce concluzie ați ajuns în legătură cu aceste fenomene?

Mă gândesc la acest lucru chiar și în ziua de azi. Am intrat în contact cu oameni ca David Jedlicka, iar ceea ce i s-a întâmplat acestuia a fost cu siguranță real. N-aș ști ce să spun despre acest fenomen. Poate părea ciudat, dar când soția lui de atunci m-a contactat, așteptam acel telefon. Experiențele lui au început exact la un an după crimă. Avea aceeași zi de naștere. Dar i-au luat multe luni să-și dea seama despre ce vorbea și să sune la Divinity School a Universității din Chicago. Din fericire, secretara i-a dat numele și numărul meu de telefon.
La un anumit nivel, pare absurd. Totul ar putea fi fals. Dar știu că nu este. Pentru mine, totul se reduce la puterea inconștientului de a modela acțiunile umane în moduri pe care mintea noastră rațională nu le înțelege sau nu le recunoaște. De exemplu, în timp ce mă documentam, am avut o serie de vise în care apărea Culianu, urmând o progresie logică în care îmi dăruia povestea vieții lui. Probabil era lupta mea inconștientă cu responsabilitatea de a spune povestea altei persoane.
Dacă studiem folosirea mediumurilor de către anchetatorii poliției, vedem că deseori ei furnizează indicii cheie pentru a ajuta la rezolvarea crimelor. Anumite persoane – de obicei e vorba de femei – au o sensibilitate puternică la emoțiile sau sentimentele asociate cu încăperile, îmbrăcămintea sau obiectele din jurul unei crime groaznice.
Am ajuns la această părere: dacă crezi și intri în lumea credinței, care a dominat istoria omenirii până la revoluția științifică, atunci toate acele superstiții și metode precum astrologia și tarotul au o putere reală. Puterea este în minte. Dacă, în schimb, privești aceste credințe din perspectiva științifică a secolului al XXI-lea, atunci ele sunt ridicole iar puterea lor se diminuează. După scrierea cărții, sentimentele mele au avut o anumită evoluție, până la punctul de a spune că avem nevoie de ceva mai multă știință în lumea noastră contemporană, mai multă îndoială cu privire la superstiție.


În acești 25 de ani, cartea dumneavoastră a fost tradusă în diferite limbi. Ați primit vreun feedback anume din țările respective (recenzii, comentarii etc.), care să vă facă să doriți reevaluarea anumitor aspecte ale cărții, în legătură cu biografia lui Culianu?

Mulțumesc. La fiecare câteva luni primesc vești de la cercetători și publicații fascinante, foarte asemănătoare celei ale voastre. Este un privilegiu să asculți reacțiile și să înveți din intuițiile voastre. Sunt nerăbdător să citesc cartea Robertei Moretti, de exemplu, de îndată ce va fi tradusă din italiană. Învăț mereu de la alți cercetători, bună parte dintre aceștia fiind incluși în acest număr al revistei voastre.
În ceea ce privește cele mai dramatice episoade din viața lui Culianu, momentul cel mai bun pentru a le cerceta a fost imediat după moartea sa. Din punctul acesta de vedere, cred că volumul meu rămâne textul definitiv asupra acelor evenimente.


Deși IPC este unul dintre cei mai importanți gânditori ai secolului XX, gândirea și opera sa sunt în mare măsură neglijate de lumea academică americană și nu numai. De ce credeți că se întâmplă acest lucru?

Nu sunt un savant. Unii cercetători importanți, precum Nathaniel Deutsch, directorul Centrului de Științe Umaniste de la Universitatea din California Santa Cruz, au încorporat elemente ale ideilor lui Culianu în munca lor importantă dedicată unor subiecte precum Holocaustul.
Dar alți colegi din domeniul istoriei religiei s-au străduit să-l ignore, chiar dacă și-au însușit ideile lui. Realitatea morții sale permite unor oameni de știință să-i respingă gândirea. Culianu era mereu la marginea respectabilității, ca să zic așa, ceea ce uneori e un loc bun unde să stai.
Acest număr al revistei „Antarès” este un loc bun de început. Vă mulțumesc pentru munca voastră!