Dansul Conștiinței. În dialog cu Valentina De Piante

O perspectivă multidisciplinară asupra universului complex al dansului contemporan ne-o oferă Valentina De Piante, cadru didactic al UNATC, doctor în Teatru și Artele Spectacolului, coordonator de proiecte, coregraf, cercetător și performer. Este singurul profesor din țară cu expertiză ATM și FI în metoda Feldenkrais®, metodă de reorganizare a schemelor neuromotrice. Predă laboratoare de scriere coregrafică și educație somatică, fiind invitată în diverse universități și platforme de cercetare pedagogică. În 2009 a participat la evenimentul TTT – Teaching the Teachers – București și în 2013 la TTT – Budapesta. În 2015 a ținut prelegeri teoretice îmbogățite de o practică corporală intensă împreună cu cercetătorul neurolog dr. Radu Dop. A ghidat, în calitate de expert român, proiectul european Tandem Dance dedicat nevăzătorilor și performerilor. Din 2021 este artistă AREAL şi a publicat cartea Corpul Cunoscător (UNATC Press).

(În imagine, Valentina De Piante, foto Silvia Ioana Niculae)


Ce anume v-a inspirat să îmbrățișaţi arta dansului?

Cred că misiunea pentru care ne-am născut apare ca o serie de imagini, o dorință puternică, un flash de conștientizare încă din copilărie. Îmi amintesc că aveam șase ani și făceam deja prima coregrafie cu cele patru prietene ale mele, în curtea casei. La nouă ani am prezis că mă voi căsători cu un rus și voi dansa la Teatrul Bolșoi din Moscova. Îmi amintesc, de asemenea, că la sfârșitul lecţiilor de dans clasic, profesoara meu, Parva Favilla Lupieri (extraordinară pentru că a știut cum să-mi construiască tehnica, iar primul maestru este fundamental), ne cerea să improvizăm. În improvizații, am intrat în acea stare de transă pe care am studiat-o apoi în spectacolele și proiectele mele, o stare de conștiință modificată care depășește experiența de zi cu zi, caracterizată de o mare creativitate.
Acum, uitându-mă în urmă, cred că dansul m-a ales, în sensul că totul s-a legat incredibil: de la primele audiții, la primul meu loc în companie, până la studiile ulterioare de coregrafie. Pot spune acum că dansul m-a ajutat să accesez un alt tip de cunoaştere: o cunoaștere ancorată în pământ, care trece prin experiența ascultării propriului corp, a simțirii graţie gândului alimentat de observarea mecanismelor interioare. Odată cu studiul mișcării, am întreprins un studiu asupra mea. A fost un parcurs dificil, cu urcușuri și coborâșuri și două accidente care m-au obligat să mă opresc.
De-a lungul anilor am învățat să îndeplinesc mai multe roluri, simultan: dansatoare, coregraf și profesor, cercetător. Am învățat să studiez țesuturile și sistemele corpului graţie metodelor somatice și în special metodei Feldenkrais®. De asemenea, m-am oprit pentru a deveni mamă de trei ori.
Datorită predării la universitate, am dezvoltat o gândire teoretică interdisciplinară care să fie aplicată în cadrul laboratorului coregrafic. Pentru că acum mișcarea gândirii filosofice, culturale, antropologice și politice se întâlnește cu gândirea în corp, în realizarea unui spectacol. Pentru mine este fascinant să asist și să ghidez procesul fiecărui student de la laborator la spectacol, unde diferitele elemente, acțiuni, texte, imagini, sunete se compun în structuri extrem de diverse și, prin urmare, originale, care transmit mesaje simultane.

Silvia şi Theodor, proiectul Infuzion (credite foto: Victor Vidu)

Care consideraţi că sunt ingredientele sucesului în această profesie?

Ingredientele sunt dragostea pentru profesie şi, totodată, deschiderea spre redefinirea profesiei în sine și, prin urmare, a dansului. De exemplu, consider că scriitura, documentarea procesului, întâlnirea cu alți artiști, studiul științific aplicat artei spectacolului reprezintă o parte fundamentală a actului scenic.
Spectacolul se naște apoi cu ingredientul secret al noutății, experimentat chiar de creator. Vreau să spun că nu este necesar ca acesta să știe totul despre subiectul pe care vrea să îl trateze în spectacol. A crea ceva nu înseamnă a fi expert, ci a fi deschis la probleme care nu se cunosc încă.
Artele, începând din anii 1960, și în special dansul, sunt într-un strâns dialog cu evenimentele sociale, culturale și politice. Dansul trăieşte din contactele umane între artiști și public, contacte care se redefinesc. În acest moment este esențial să introducem creativitatea, mișcarea vieții, frumusețea, în contexte defavorizate – spitale, case de bătrâni – dar şi în școli, unde programele de studii nu vizează dezvoltarea psihomotorie a copilului, ci competiţia acerbă. Publicul spectacolului contemporan se transformă dintr-un observator disciplinat în sala unui teatru în orice persoană întâlnită pe stradă, în muzee sau în locuri non-teatrale.
Un alt ingredient al succesului este munca subterană de conștientizare, care trebuie alimentată în fiecare zi. Pentru că dansul este un studiu al conștiinței și de aceea trebuie să învățăm să iubim tăcerea, să interacționăm cu neantul, să așteptăm cuvintele care vin din respirație.
Un aspect indispensabil este să înțelegem pe deplin structurile create în timpul proceselor de laborator și pierderea lor temporară, haosul. De exemplu, studiind metoda somatică Body-Mind Centering este fascinant să observăm că fiecare sistem organic se naște cu un limbaj corporal diferit, o altă stare mentală, un alt tip de ordine și dezordine, deci cu o altă structură.
O componentă esențială este de a țese un dialog între artele spectacolului, teoriile științifice și alte discipline. De exemplu, mă refer la teoria structurilor disipative a lui Ilya Prigogine, la studiul fizicii cuantice cu ambivalența materiei și energiei, la corpul și conștiința studiate de somatica ce ajunge la nivel celular, la Biologia Cognitionis a lui Humberto Maturana și Francisco Varela, alături de epigenetică și studiul genomului, la cyber filosofie, la noile media, fără să uităm de literatură, antropologie și biopolitică.
În cele din urmă, un ingredient de neînlocuit al succesului sunt oamenii pe care îi întâlnești, mentorii, care descoperă ceea ce nu este încă vizibil pentru tine, ca și colectivele artistice în care interacționezi.

Performeri şi public, proiectul Infuzion (credite foto: Victor Vidu)

În ce moment ați decis să ieşiți din lumea restrânsă a spectacolului și să vă lărgiți interesele privind conceptul de mișcare?

Munca mea am perceput-o întotdeauna ca un proces continuu de aprofundare, un proces alchimic de construcție, disoluţie și integrare a cunoștințelor. A fost cu siguranță un proces lung de schimbare, cu o adevărată revoluție a perspectivelor, când am început să lucrez în contexte diferite. În acei ani, începând din 2003, colaboram cu centre de prestigiu precum CNDB, Centrul Național al Dansului Bucureşti, cu asociația Artlink, 4Culture, cu Fundația Proiect DCM și am început să predau la Universitate. Iar aceasta din urmă, după un desen necunoscut mie, a demonstrat o sincronitate incredibilă! Pentru că exact în ziua în care am dat naştere celui de al doilea copil, Olga, doamna profesor Raluca Ianegic mi-a oferit un post la Facultate, confirmat un an mai târziu și de colaborarea cu profesoara Liliana Iorgulescu. Toate aceste realități necesitau cunoștințe actualizate și complexe despre mișcare, teorii performative și actul performativ.
La scurt timp după nașterea lui Gregorio, al treilea copil al meu (în 2008), am început un studiu de pionierat în România cu privire la anumite metode somatice, iar în 2014 am încheiat un doctorat de cercetare la U.N.A.T.C. și apoi am obţinut, în 2017, diploma de specialist în metoda Feldenkrais® la Institutul de Formare IsFel, condus de excepţionala Mara Della Pergola. Această metodă lucrează tocmai la conștientizarea prin mișcare și la aspectele integratoare ale mișcării, un întreg legat de percepție, emoție și gândire.
Dihotomia carteziană res extensa și res cogitans, a corpului și a minții, intră în discuție atunci când ne mișcăm și ne observăm propriul corp care ne transmite o avalanșă de imagini, percepții, intuiții, amintiri, gânduri... Noile proiecte de cercetare între dans/medicină/tehnologie demonstrează implicarea tuturor zonelor creierului în actul dansului. [1] 

Proiectul Singing Bodies (credite foto: Lavinia Pollak)

Care sunt beneficiile conștientizării propriului corpului în mișcare?

În opinia mea, acesta este medicamentul noului mileniu: aducerea conștiinței în corp și reunirea minții și corpului. Corpul este un incubator de amintiri și experiențe, un incubator al primelor experiențe afective care vor condiționa indelebil acțiunile și gândurile viitoare. Pentru mine este esențial să-i fac pe studenți, profesioniști și nu numai, să îşi simtă corpul înainte de toate. Simţirea și mișcarea, din punct de vedere cronologic, preced gândirea. Este adevărat că nu putem vorbi despre minte fără corp. Acesta este conceptul de corp-minte, care îmbrățișează două aspecte ale noastre: unul material, corpul, și celălalt imaterial, mintea.
În domeniul științelor cognitive, în anii ’90 s-a născut conceptul de cunoaștere încorporată: o gândire care intră în țesuturile și trăirile corpului. Paradoxal, gândurile de zi cu zi ne îndepărtează de corp, de realitate și de prezent, ne fac să intrăm într-o lume înstrăinată și foarte adesea ancorată în condiționările, gândurile și emoțiile din trecut.
În cartea mea recent publicată, Corpul Cunoscător, vorbesc de exemplu despre faptul că experiența nou-născutului se construieşte de la primele bătăi ale inimii graţie unui dialog tonic și fonic, cu mama în primul rând și apoi cu tatăl, cu gesturile lor, cuvintele lor, emoțiile lor. Acest dialog motor îi permite copilului să exploreze ulterior un spațiu care este simbolul relației sale afective cu mama.
Spațiul, casa sunt întotdeauna extensia propriului corp. În Neurobiologie, fiecare proces de individualizare trece de la grija și condiționarea familială și socială la o deconstrucție și reconstrucție a sinelui. Dacă ne gândim că identitatea este întotdeauna corporală, atunci în această specifică fază metoda Feldenkrais® folosește deconstrucția și reconstrucția mișcării, noi acțiuni și explorări din încercări şi din greşeli. Prin urmare, experimentăm un ciclu somato-psihic în care noile acțiuni devin emoții și gânduri noi, care funcționează ca o unitate.
Pentru Moshe Feldenkrais, pentru Ida Rolf, pentru Bonnie Bambridge-Cohen, gândurile și emoțiile se reflectă în posturi și acte de care nu suntem absolut conștienți, valabil fiind și opusul acestui lucru, şi anume faptul că a deveni conștienți de ceea ce facem schimbă celelalte elemente ale sistemului gânduri-emoții-percepții. Și neuroștiințele confirmă acest lucru, vorbind despre neuroplasticitatea creierului care își schimbă forma, construiește noi sinapse în funcție de experiențele noi şi conștiente pe care le facem.
Aș dori să ofer un alt exemplu. Moshe Feldenkrais și Bonnie Bainbridge observă cu atenție componentele invizibile care pregătesc mișcarea în sine: intențiile, așteptările preconcepute. Din aceste motive inconștiente acționăm în mod normal: sete de putere, nevoia de aprobare, diferite forme de frică.
Dar în momentul în care investigăm noi mișcări, ca și când ar fi pentru prima dată, creăm un nou potențial de acţiuni. Sistemul nostru nervos se bazează pe mișcare, senzații, imaginația kinestezică și pe plăcere. Feldenkrais a descoperit că senzațiile plăcute combinate cu mișcarea microscopică (așa-numita lege Webern-Fechner) creează imediat noi tipare perceptive, cognitive și motorii. În concluzie: prin conștientizarea corpului, se generează o forma mentis focalizată, prezentă, echilibrată, sintonizată cu prezentul şi nu cu gândurile reflectate și fragmentate. Mintea este efectiv încorporată, însă trebuie să devenim conștienți de acest lucru!

Proiectul H..E.ART- Humans embodying Art, proiect educativ participativ-CNDB
(credite foto: Alina Uşurelu)

Cât de mare e interesul publicului față de diversitatea manifestărilor pe care le propuneţi?

Așa cum am spus la a doua întrebare, publicul contemporan este uneori surprins de artiști în contexte non-teatrale, grație happening-urilor care din anii ’60 până în prezent au creat o uniune între artă și viață. Observ o extindere a conceptului de public, de observator, dar și de artist. Ceea ce noi, artiștii, ne întrebăm acum, pe timp de covid, este: cui ne adresăm?
E foarte important să ieșim din turnul de fildeș al spectacolului pentru a îmbrățișa o misiune etică și politică a artistului. Mai ales acum, în vremea pandemiei, când nivelul de frică și angoasă a crescut exponențial. Pentru publicul spectacolului contemporan din România, este momentul să înțeleagă valoarea percepției și educației corporale și să se deschidă către experiența corporală. Îmi amintesc că regizorul Eugenio Barba îi chema pe criticii de spectacol să participe fizic la laboratoarele sale.
Semnele utilizate în spectacol sunt percepute diferit dacă privitorul se cunoaște prin intermediul corpului. Acesta este motivul pentru care ultimele mele creații sunt participative, invitând observatorul să asculte și să-și exploreze propriul corp, filtrele perceptive individuale fiind astfel amplificate, integrate, potenţate graţie simțirii vieții în plină mișcare. În felul acesta, spectacolul poate deveni un act cognitiv profund, care este întotdeauna un act spiritual.

Proiectul Singing Bodies
(credite foto: Catalina Cosma)




Valentina De Piante, proiectul Infuzion
(credite foto: Victor Vidu)




Proiectul Leonardo 500 pentru elevii Şcolii Italiene Aldo Moro, Bucureşti




Valentina De Piante, Bad Mamma, partea a III-a a trilogiei Singing Bodies




Spectacolul M.E.L.T. Motion, Emotion and Lateral Thinking, Viena 2016
(credite foto: Claudiu Popescu)