„Căutați omul!” Poezie animalieră italiană peste vremi

Privindu-mi cei doi motani, m-am întrebat o dată ce aș scrie după, dacă m-aș putea pomeni un răstimp în pielea lor, văzând cu ochii lor – văzând, adică, lumea lor, altadecâta noastră, deși aceeași. Însă imediat mi-am răspuns că-i o prostie, că reîntoarsă la starea umană, chiar dacă mi-aș aminti totul cu de-amănuntul, nu l-aș putea pune în cuvinte: percepția și inteligența animală alcătuiesc un limbaj aparte, nemijlocit, fără noimă, fără echivalent în logosul articulat, filtrat prin abstracția rațională specific umană.
M-am convins pe viu, nu o dată, de gândirea animală. De pildă, când motanul meu cel mare și negru descoperise un joc cu oglinda (se recunoștea în ea!) la care alde Narcis nu s-ar fi gândit niciodată. Cu ochii la imaginea mea răsfrântă și mișcătoare, țipa ațâțat, ca un copil pe montagnes-russes, când mâna mea se apropia de el din față, dar îl atingea, de fapt, din spate. Cu dosul arcuit, o tulea după ușa dulapului, apoi revenea de bunăvoie, se așeza pe coadă și, cu tăciuni aprinși în pupile, aștepta să repet figura. Căutarea senzațiilor tari ale unei enigme înfricoșător-delicioase.
La urma urmelor, oamenii n-au inventat nimic nou în materie de arhetipuri, au găsit doar noțiunea, în chip de pretext. Cherchez l’homme – titlul unei gravuri de Tudor Banuș –: în fabule (ca și în poezie, veți vedea mai jos), el face toate animalele după chipul și asemănarea sa!  


NINA SICILIANA (secolul al XIII-lea)

Sonet

Vai mie, de un șoim îndrăgostită,
de dragul lui mă prăpădeam păgână:
cum la chemări lesne-i era sosită,
prea mult n-aveam a mi-l hrăni din mână.

Azi, semețit, până-n tării suit-a
mai sus decât îi fuse la-ndemână;
și-ntr-o grădină mândră aciuit-a
supunerea-i spre-o nouă-a lui stăpână.

O, șoimulețul meu, ce da-ți-am de mâncare;
de aur zurgălău îți legam ție,
ca paseri să vânezi mai cu ardoare;

azi ai suit ca marea la chindie,
te-ai rupt și ai fugit din opritoare,
când la vânat prinseseși măiestrie.


Sonetto

Tapina me, che amava uno sparviero,
amaval tanto, ch’io me ne moria:
a lo richiamo ben m’era maniero,
ed unque troppo pascer nol dovia.

Or è montato e salito sì altero,
assai più altero che far non solia;
ed è assiso dentro a un verziero,
e un’altra donna l’averà in balìa.

Isparvier mio, ch’io t’avea nodrito;
sonaglio d’oro ti facea portare,
perché nell’uccellar fossi più ardito;

or sei salito siccome lo mare,
ed hai rotto li geti e sei fuggito,
quando eri fermo nel tuo uccellare.



TORQUATO TASSO (1544-1595)

Tânguire

O, turturea surioară,
tu pe perechea ta
iar eu pe-aceea plâng ce nu fu-a mea.
Sărmană văduvioară,
tu de pe ramul desfrunzit,
eu lângă trunchiu-uscat o chem necontenit:
boarea însă numai și vântul
tânguirii-mi îngână cuvântul.


Lamento

O vaga tortorella,
tu la tua compagnia
ed io piango colei che non fu mia.
Misera vedovella,
tu sovra il nudo ramo,
a piè del secco tronco io la richiamo:
ma l’aura sola e’l vento
risponde mormorando al mio lamento.



GIOSUÈ CARDUCCI (1835-1907)

Unui măgar

La gardul viu, o, vechi răbduriu, împistrit
Cu floare de răsură-nmiresmată,
Ce cată printre soci spre răsărit
Aprinsa ta pupilă-nlăcrimată?

De ce tot ragi spre cer împătimit?
Amorul oare, craiule, te-mbată?
Ce bold de amintiri, ce năzărit
Nădejdii pinten în robia-ți dat-ă?

Arabia de foc visezi și corturi mari,
Ale lui Iov, unde crescuși cu semeție
Gonind pereche printre harmăsari?

Elada bătăioasă mi te-mbie
Chemând pe Hòmer să mi te compari
Cu Aiax Telamon în vârtoșie?


A un asino

Oltre la siepe, o antico paziente,
De l’odoroso biancospin fiorita,
Che guardi tra i sambuchi a l’oriente
Con l’accesa pupilla inumidita?

Che ragli al cielo dolorosamente?
Non dunque è amor che te, o gagliardo, invita?
Qual memoria flagella o qual fuggente
Speme risprona la tua stanca vita?

Pensi l’ardente Arabia e i padiglioni
Di Giob, ove crescesti emulo audace
E di corso e d’ardir con gli stalloni?

O scampar vuoi ne l’Ellade pugnace
Chiamando Omero che ti paragoni
Al telamonio resistente Aiace?



UMBERTO SABA (1883-1957)

Capra

I-am vorbit unei capre;
Era singură pe islaz, era legată.
Sătulă de iarbă, murată
De ploaie, behăia.

Behăitu-i monoton era fratern
Durerii mele. Și-i răspunsei, întâi
În glumă, apoi fiindcă durerea-i ceva etern,
Are un singur glas și-i neschimbată.
Glasul acela îl auzeam
Gemând într-o capră însingurată.

Într-o capră cu semitică față
Auzeam tânguindu-se orice altă năpastă,
Orice altă viață.


La capra

Ho parlato a una capra.
Era sola sul prato, era legata.
Sazia d’erba, bagnata
Dalla pioggia, belava.

Quell’uguale belato era fraterno
Al mio dolore. Ed io risposi, prima
Per celia, poi perché il dolore è eterno,
Ha una voce e non varia.
Questa voce sentiva
Gemere in una capra solitaria.

In una capra dal viso semita
Sentiva querelarsi ogni altro male,
Ogni altra vita.



CORRADO GOVONI (1884-1965)

Cal

Violentă primăvară a calului!
La fiecare pas de-al său elastic
Jur-împrejurul copitei viorii
Întipărind lune de tropote, fumegă
O răsură de pulbere,
Înmugurește o tufă de glod.


Cavallo

Violenta primavera del cavallo!
Ad ogni suo elastico passo
Intorno allo zoccolo viola
Che stampa lune di rumore, fuma
Un biancospino di polvere,
Sboccia un cespuglio di fango.



CLEMENTE REBORA (1885-1957)

Serenadă de greieri

O, de greieri în cadență solitară
la colnicele fără stele
în jilava răsuflare-a văzduhului,
serenade subțirele!

Ce-i viața cu-ale sale patimi pentru voi
pierduți afară-n otcoși
prin umbra moartă, ori de tăceri pentru noi
cântăreți preaduioși?

Suflete,-nalță-ți glasul și-amână
pe veci orice jind:
un cântec de leagăn ți-ngână
domol asfințind.


Serenata di grilli

O dei grilli in cadenza solitaria
ai poggi senza stelle
dentro il bagnato alitare dell’aria,
tenui serenatelle!

Cos’è la vita con sue rabbie a voi
persi nei solchi fuori
all’ombra inerte, o di silenzi a noi
dolcissimi cantori?

Anima, intona la tua voce e nulla
non domandare più:
càntati la canzone della culla
mentre declini giù.



GIUSEPPE UNGARETTI (1888-1970)

Columbei soarele

Columbei soarele-
Și-ncredință lumina...

Gângurind va veni,
De dormi, în visu-ți...

Lumina va veni,
În taină va trăi...

Se va ști stăpână
Peste-o întinsă mare
La-ntâiul tău suspin...

Deja străluminează,
Învolburata mare
Deschisă cui visează...


A colomba il sole

A colomba il sole
Cedette la luce...

Tubando verrà,
Se dormi, nel sogno...

La luce verrà,
In segreto vivrà...

Si saprà signora
D’un grande mare
Al primo tuo sospiro...

Già va rilucendo
Mosso, quel mare,
Aperto per chi sogna...



EUGENIO MONTALE (1896-1981)

Anghila

Anghila, sirena
mărilor reci ce lasă Baltica
pornind înspre mările noastre,
spre estuarele noastre, spre fluvii
ce suie-n adâncuri, sub ploaia șfichiuitoare,
din ram în ram apoi
din fir în fir de păr subțiate,
tot mai afund, tot mai spre miezul
stâncii, răzbătând
printre giuvaere de mâl până-n ziua
când o rază săgetată din castani
îi străfulgeră tumba prin bălți de apă moartă
prin șanțurile care înnădesc
în salturi Apeninii cu Romagna.


L’anguilla

L’anguilla, la sirena
dei mari freddi che lascia il Baltico
per giungere ai nostri mari,
ai nostri estuari, ai fiumi
che risale in profondo, sotto la piena avversa,
di ramo in ramo e poi
di capello in capello assottigliati,
sempre più addentro, sempre più nel cuore
del macigno, filtrando
tra gioielli di melma finché un giorno
una luce scoccata dai castagni
ne accende il guizzo in pozze d’acqua morta
nei fossi che congiungono
i balzi dell’Appennino alla Romagna.



EDOARDO SANGUINETI (1930-2010)

Reisebilder
8.

aia de doarme-ntr-un ungher al sufrageriei, așa plină de viață: aia de-adoră
parchetul lucios și neted: presimțim, cu toții, că în nici patru luni
se va face ditamai namila:
o s-o-napoiem vânzătoarei în nădragi de la Café
Belvedere,-n curtea saunei, pe țestoasa-asta imposibilă, într-o cutie
zdravănă de carton (cu-o mulțime de găuri) de la carioca Pelikan, cu câteva foi
de lăptucă (și-o felie de roșie, supliment):
pe monstrul ăsta de nu comunică:


Reisebilder
8.

quella che dorme in un angolo del soggiorno, così piena di vita: quella che adora
il parquet lucido e liscio: lo sentiamo bene tutti, noi, che in quattro mesi
diventerà una cosa enorme:
la restituiremo alla venditrice in calzoni del Café
Belvedere, nel cortile della sauna, questa tartaruga impossibile, dentro una massiccia
scatola di cartone (con tanti buchi) dei pennarelli Pelikan, con qualche foglia
di lattuga (e con una fetta di pomodoro, in più):
questo mostro che non comunica:




EDOARDO CACCIATORE (1912-1996)

Tetrasticha
XXVII

Dimineața de mai ca din portrete ecvestre
Vântul coamă coadă inele învârtejite
Irizarea ochilor deschide ferestre
Tăcerii-n care zăbovește zvon de copite.


Tetrasticha
XXVII

Il mattino di maggio un ritratto equestre
Il vento coda criniera ritorte in boccoli
L’irridescenza degli occhi apre finestre
Al silenzio dove indugia suono di zoccoli.



RENZO RICCHI

Semnul unei prezențe
8.

Erai un iepuraș sperios
o vrăbiuță plăpândă.

Mă chinuia
să nu te știu iubi.
Teama
nefericirii tale
nu-mi da pace.

Iubirea poate-mbrăca uneori
forme ciudate.

Vrăbiuțele și iepurașii
nu pot pricepe.
Își află sălașul
ori fug.


Il segno di una presenza
8.

Eri un timido coniglio
un passero tiepido.

Mi tormentava
non saperti amare.
Il timore
della tua infelicità
non mi dava pace.

L’amore può assumere a volte
forme oscure.

I passeri e i conigli
non possono capire.
Trovano il rifugio
o fuggono.



GIANNI RODARI (1920-1980)

Gazeta cotoilor

Cotoii au o gazetă
în care găsesc de toate
iar pe pagina din urmă
e „Mica Publicitate”.

„Se cată casă comoadă
cu jilțuri ce nu-s la moadă:
nu se-ngăduie copii
fiindcă trag mereu de coadă.”

„Caut doamnă în etate
cu scopul de companie.
De furnizat referințe
și cont la măcelărie.”

„Vânător laureat
caută post în hambar.”
„Vegetarian burlac
cată înstărit lăptar.”

Cotoii cei de pripas
duminica după-masă
citesc rubrica aceasta
ca un romanț mai frumoasă.

Cu ochii deschiși visează
un ceas ori două de dor
apoi merg să se gătească
pentru concertele lor.


Il giornale dei gatti

I gatti hanno un giornale
con tutte le novità
e sull’ultima pagina
la “Piccola Pubblicità”.

“Cercasi casa commoda
con poltrone fuori moda:
non si accettano bambini
perché tirano la coda.”

“Cerco vecchia signora
a scopo compagnia.
Precisare referenze
e conto in macelleria.”

“Premiato cacciatore
cerca impiego in granaio.”
“Vegetariano scapolo
cerca ricco lattaio.”

I gatti senza casa
la domenica dopopranzo
leggono questi avvisi
più belli di un romanzo.

Per un’oretta o due
sognano ad occhi aperti
poi vanno prepararsi
per i loro concerti.

 

Traducere și prezentare de Anca-Domnica ILEA
(nr. 6, iunie 2015, anul V)