Geografie de vacanță. Versuri inedite de Delia Bălăican

Sub titlul Geografie de vacanță, publicăm un grupaj de versuri inedite semnate de Delia Bălăican. Autoarea s-a născut pe 9 octombrie 1974, în micul oraș de la Dunăre, Corabia. Începând cu anul 2009 locuiește în București. Este redactor-șef al „Revistei Bibliotecii Academiei Române”.
Este coautor al antologiei România La Centenar. 100 De Poezii De Pe Frontul Marelui Război (București, 2018) și al monografiei Domeniul Cantacuzino Florești. Despre trecut, prezent și viitor (București, 2019). Este, de asemenea, contributor în volumul editat sub auspiciile Institutului de Istorie „Nicolae Iorga”, (2018) – Războiul de fiecare zi: Viața cotidiană în tranșee și în spatele frontului în Primul Război Mondial (1914-1919); precum și în volumul – Copilării trecute prin război. Povești de viață, politici sociale și reprezentări culturale în România anilor 1913-1923, Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (2020). Poezie și eseistică a publicat în blogurile: lettrescapitales.com, semndincarte.ro 



Miramare înainte de ploaie

La castelul Miramare, lângă Trieste, aceeași mare albastră și mândră
poartă clandestin, peste granițe, amintiri imperiale.
Reperelor terestre li se suprapun stiluri după stiluri,
odată cu lecțiile de istorie schimbate în manuale.
Fotografiile ziarelor vechi reproduc momentele cruciale,
propaganda de uzură sau rețete culinare.
În parcul castelului Miramare, cineaștii
pregătesc concertul de acompaniat liniștit înserarea;
doar eu, de sub o umbrelă roșie, ascult cum mi se destăinuie ploaia.

 

Orizontul la Sanctuarul Monte Grisa

Din infinit s-a revărsat
Albastrul.
Cu un sărut de cer și mare.

 

Vedere din Torcello

Eram în Torcello și-mi vorbeai de depărtări,
fără să-ți pese de vânt;
mâncaserăm caise în pârg,
fără să ne întrerupă ploaia.
Am fi avut totuși nevoie
de o cantitate apreciabilă de grafen
pentru conservarea vibrației
culorilor dintre noi
și strălucirea catedralei.

 

Murano legendar

Ca un caligraf îmi scriai legenda
cu raze de lumină;
precum sticlarii din Murano
modelai strălucirea
clipelor;
regăsirilor.

 

Trecând prin Fermo

Îmi plac podurile;
caut cele mai înalte turnuri pentru observat panorame.
Mă fascinează perdelele luate de vânt,
prin ferestrele deschise;
balcoanele cu plante agățătoare și flori multicolore.
Admir orașele ce vibrează
prin fațadele castelelor și mândrelor catedrale,
prin chiuitul copiilor și mulțumirea bătrânilor.

 

Ostuni

Am urcat scările Orașului Alb
Să privesc cum vara transformă
Trecătorii în personajele veșniciei.

 

Omul mărilor Sudului

Tu ești omul mărilor Sudului,
Cu vise albastre și dimineți blânde.
Tu transformi depărtările în ancore.
Tu răspândești lumina ca un far,
Restituind anotimpurilor grația efemerului.

 

Inflexiunile Sudului

Purtai cu tine aromele Sudului, mările,
zbuciumul culorilor la apus,
dar și neclintirea după-amiezelor.
Eu simțeam, mai ales, în umbra înserării,
mirosul pregnant de pin,
ca pe un mesager al eternei prospețimi.
Cu coada ochiului măsuram ziua ce-ți trecuse,
însă tu te molipseai instantaneu de zâmbetul meu.

 

Titlul

De cele mai multe ori,
titlul îl puneam la sfârșit;
astăzi titlul Tu ești.




Delia Bălăican
(nr. 11, noiembrie 2021, anul XI)