Vara mea italiană. Versuri inedite de Delia Bălăican

Publicăm un grupaj de versuri inedite semnate de Delia Bălăican. Autoarea s-a născut pe 9 octombrie 1974, în micul oraș de la Dunăre, Corabia. Începând cu anul 2009 locuiește în București. Este redactor-șef al „Revistei Bibliotecii Academiei Române”.
Este coautor al antologiei România La Centenar. 100 De Poezii De Pe Frontul Marelui Război (București, 2018) și al monografiei Domeniul Cantacuzino Florești. Despre trecut, prezent și viitor (București, 2019). Este, de asemenea, contributor în volumul editat sub auspiciile Institutului de Istorie „Nicolae Iorga”, (2018) – Războiul de fiecare zi: Viața cotidiană în tranșee și în spatele frontului în Primul Război Mondial (1914-1919); precum și în volumul – Copilării trecute prin război. Povești de viață, politici sociale și reprezentări culturale în România anilor 1913-1923, Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (2020). Poezie și eseistică a publicat în blogurile: lettrescapitales.com, semndincarte.ro 

Toate derutele Sudului -
Cappuccino sau frappé,
Mătase sau in,
Tireniana sau Adriatica,
Levant sau Occident,
Sacru ori profan,
Magna Grecia ori Republica romană -
Sunt deliberate
la o înghețată de la "Opera", din Lecce,
"Amando e cantando",
în timp ce reprezentația Dior
celebrează femeile frumoase, puternice și demne –
de ieri și de azi, și dintotdeauna –
în Piața Domului, unde fastuosul baroc
e înviorat de luminarii atent filigranate.

*

Din apusul de foc al Tirenienii, în Salento,
am cerut dreptul ultim la sublim precum
un măslin singuratic, sufocat de xylella.

*

La umbra unui stejar din Alberobello,
priveam de pe Corso spre semeții trulli din piatră albă, ce-și scoseseră la înaintare florile viu colorate, pentru confruntarea cu soarele arzător al după-amiezii.
Doar aromele bucătăriei pugliese făceau să se audă pașii nehotărâți ai călătorilor de o zi și să dea batăi de cap localnicilor pentru locurile de parcare ocupate, în fața propriilor case.
Cu nerăbdare, precum elevii de la Institutul Agrar, în recreație,
încep din carapacea crocantă a unui pasqualino riguros umplut cu: ton, capere, salam, brânză provola și ciuperci murate.
Îmi procur înțelesurile lumii, pe sărite, din canțoneta glăsuită în dialect de bătrânul de la casa vecină.

*

În orașul lui Alfonso Gatto
Zidurile sunt tapetate cu poezii.
În orașul cu maxime pe pereți,
Festivalurile de literatură durează.
La Salerno licențiații dezbat seara
subtilități de exprimare a libertăților oprimate.
În orașul unde fiecare trecător
E poetul propriei vacanțe
Marea le mângâie diminețile și
Le desenează tablouri la apus.

*

Sub panta terasată a unei plantații de lămâi,
într-un refugiu de pe autostrada Napoli-Salerno, muști dintr-o felie de pizza,
privind pierdut, cum se reflectă peste umăr apusul de cuarț dinspre Vezuviu.
Ambarcațiuni albe se ivesc din ceața pastelată a mării.
Bucățelele sărate de anșoa și briza
te trezesc și-ți pare rău; ești derutat.
Ai vrea să ieși din această vară plină
cu măști de protecție și armate de dezinfectanți.
Ți-ai dori doar un ziar local care să anunțe
vaccinurile inventate, festivalurile literare și reclamele la clopoței de lut și înghețată.

Delia Bălăican
(nr. 11, noiembrie 2020, anul X)