„Periodo di transizione / Perioadă de tranziţie”. Versuri de Fabio Strinati

Semnalăm apariţia volumului bilingv Periodo di transizione / Perioadă de tranziţie (Editura Pim, Iaşi, 2017) de Fabio Strinati, cu o traducere de Daniel Dragomirescu. Fabio Strinati (1983, San Severino Marche, Italia) este poet, prozator, aforist, pianist şi compozitor. A debutat în 2014 la „Il Foglio Letterario”. A publicat volumele: Pensieri nello scrigno. Nelle spighe di grano è il ritmo (2014), Un’allodola ai bordi del pozzo (2015). În noiembrie 2016, i s-a publicat a treia carte, Dal proprio nido alla vita (2016). Fabio Strinati este prezent şi în diverse reviste şi antologii literare. A obţinut mai multe premii printre care Premiul Naţional „Sorella Africa”, Premiul I la a 23-a ediţie a Concursului Artistic Internaţional „Amico Rom”.
În prefaţa cărţii, poeta Michela Zanarella notează: „Pentru a începe lectura noii cărţi a lui Fabio Strinati este nevoie să acorzi un spaţiu mai mare concentrării necesare spre a completa o călătorie de explorare interioară. Perioadă de tranziţie este o culegere poetică în care autorul exhibează din sufletul său îndoieli şi nesiguranţe, pentru ca aceste stări sufleteşti să ajungă la cititor, care se poate recunoaşte în cuvintele aşternute în scris. Este firesc să-ţi pui întrebarea ce înţelege poetul prin termenul tranziţie şi atunci referinţa devine acea ʻtrecereʼ care este existenţa însăşi. Suntem pe un drum şi zi după zi punem în discuţie opţiuni, acţiuni, precum şi indecizii. Ceea ce înţelege Strinati prin lăuntric şi exterior este un proces de căutare, o urgenţă a descoperirii sau redescoperirii eu-lui, în puritatea intenţiilor şi exprimării. Culegerea se deschide nu întâmplător cu poemul Groviglio, o înregistrare de percepţii şi situaţii confuze”.


Încâlcire

Mizeria mentală se prăbușește în dezordine
ca fumul călător,

sirene vibrând si megafoane interioare
care ignoră călugărița
cuprinsă în vene chinuite.

Clemenţă care mijeşte dincolo de un zid năruit,

și nimeni care să vorbească prin rămăşiţe de suflet
în metalele pielii,
de veşti depărtate destrămate în timp
pentru dealurile expuse.



Depresie

Lipsită de mine însumi aceeaşi zgârietură, îmi crapă
în slăbirea unui contur vag și circumcis,

Ca în lentila groasă care străpunge
un singur prezent temporar şi locuri

bruscate ce se prefac,

jupuite de timpul opac
ce fulgeră clipe plecate din ipocrite secvenţe
trecătoare.



Înăuntru

Caut în sacul amintirilor mele ca şi cum ar fi guri
muzica, ceață,

munţi pătraţi gânduri ilogice
care mă conţin de la început...

într-un timp provizoriu, trăiesc
o existenţă scelerată
ca un profil secular indivizibil
în ape tulburi şi dorință,

paşapoarte pe trotuare pentru o singură dată.



Sunete

Sunetele se risipesc între trecut și prezent, spânzurate
în regiunile negre şi aparțin
filierelor clandestine care precum recruţii debusolaţi
în acest moment de plictiseală cu nerăbdare
se iau la întrecere, se apleacă spre nebunia
unei apariţii uzate,

sunete care hohotesc în aer.



Lung adio

Un lung adio este
peste munţi, fii ai vârstei şi timpului,
consumat de către propriul său rămas bun,
cu ochii sufletului,
în interiorul cercului imobil al unui lac colorat în gri,
desenat pe dinăuntru,
care deja e fără viață
de prea multe suferințe care suflă în vânt
între suflete pâlpâitoare, într-un profund
infinit finit!



Obscurități

Sufletul care se învechește între zori
unde un lemn uscat putrezește
este prada propriei putreziri
pe piele biciuită, obosită de prezent,

coboară necunoscuta funingine
care încet se ascunde.

Fabio Strinati
Traducere de Daniel Dragomirescu
(nr. 9, septembrie 2017, anul VII)