„Îmi imaginez clipa când căutai pulpa vârtoasă a golului”. Versuri de Lorenzo Spurio

Sub titlul „Îmi imaginez clipa când căutai pulpa vârtoasă a golului”, publicăm un grupaj de versuri semnate de poetul Lorenzo Spurio. Deopotrivă scriitor și critic literar, Lorenzo Spurio, născut la Jesi în 1985, a creat în 2011 revista de literatură online „Euterpe” şi a fondat Premiul Naţional de Poezie „L'arte in versi”.  
În ce priveşte poezia, a publicat următoarele volume:  Neoplasie civili (2014), Le acque depresse (2016), Tra gli aranci e la menta. Recitativo dell’assenza per Federico Garcia Lorca (I ediz. 2016; II ediz. 2020), La testa tra le mani (2016) şi Pareidolia (2018). 
A îngrijit diverse antologii de poezie, printre care: Convivio in versi. Mappatura democratica della poesia marchigiana (2016, 2 voll.), Non uccidere. Caino e Abele dei nostri giorni (2017), Adriatico: emozioni tra parole d’onde e sentimenti (2017) şi Sicilia. Viaggio in versi (2019). 

Magnolie
                         (Lui Federico Garcia Lorca)

Nu culoarea ascuțitelor fulgere,
ci a câmpiilor aride, sclipind ca aurul,
spălăcite de disprețul pentru viață,
de-acum șterse și desfigurate de plictis

Nu sunetul urletelor sfâșietoare,
răcnind cu nerușinare,
ci al scorojirii frunzei
greierului în căutarea disimulării.

Nu damful greu al asfixiei ci al
nectarului acru al florilor albe de
portocal, suave, și al lunelor
ce se despoaie sfioase în noapte.

Nici măcar ofensa târșitului neîncetat
ci mângâierile-mpărtășite de lanul de
lavandă, ferigile forfotitoare spre-a
ocroti, și uleioasele bace de ienupăr.

Nu nămolul de ode-n gura mare,
ci sucuri de mirt și agave,
esențele de dafin și pâinea -
înmiresmată a vieții clipă de clipă.

Atunci când ating violetul aprins
ce pătrunde albul pradă extazului
din magnolie, vorbesc cu tine.

Auscultă timpul ce vine-nainte (Antoniei Pozzi)

Nu cere crizanteme
acum când îmbrățișezi invizibilul,
rozele sting singurătatea
plictisul e străpuns de spini.
Când ziua se-ngână cu noaptea
câmpia ia parte
la întâmplările cele mai crude.
Când fluturi de noapte întunecă văzduhul
în timp ce steaua cea mai luminoasă
pe neașteptate își arată dinții.
Îmi imaginez clipa când căutai
pulpa vârtoasă a golului
și trăiai din pietre de moară și negații,
pe când limba-mielului
într-o băltoacă de apă
putrezea tușind muribundă.
Privește-ți rădăcinile puternice
ce țâșnesc în bulboane de aer,
îmbrățișează strâmbele trupuri prohibite
și pervincile nemișcate, ațintintind
uluite ciclurile întrerupte.
Te lupți cu ochii pierduți
și umerii vlăguiți de ivoriu
cu tot ce se știe mai profund.
Dacă vorbești despre tine, mărturisești doliul
din zilele abjurate bucuriei.
Neantul miroase a gri,
dar sclipește în doruri de fugă,
când, severă-mplinești
alegerea pământului.




Preidolia

                                   În timp ce seara deveni tulbure de palpitări și pădurari
                                       (F.G.Lorca, Poet a en Nueva York)

Dacă noaptea se-adeverește,
eu nu știu sunetul apăsător
și grilajele de zbucium verde
ce retează precis
când mă așez pe tronul de beznă.
Eu căutam să apuc
o formă, să creez o geometrie
cu unghiuri vlăguite și drepte-evaporate
dar binevoitorul pin ce dansează,
nu plutește pe o mare mâhnită.
Recunosc ceea ce cineva
își închipuie despre ce e deja demonstrat,
dar mă anulez pe mine însumi și
țip în clipele inegale.
Lăcusta ce-o văd împlinită
apare și dispare fără-ncetare
unde se ancorează atunci când știu
ce totuși există și nu e?
Stelele sunt soațele fluturilor de noapte,
meduze telurice și bărbi de dafin
în noaptea ce se vestește pe sine
și redescoperă răscrucea de ieri.

Traducere de Geo Vasile
(nr. 9, septembrie 2020, anul X)