„Nu încetez să mă cațăr până la propriul goshen”. Antologie poetică Luciano Pellegrini

Publicăm un grupaj de versuri ale poetului Luciano Pellegrini, extrase din volumul Goshen (Genesi Editrice, Torino, 1949, în traducerea unui alt poet, George Popescu, care afirmă:
„Poetica aceasta ar putea fi, pe urmele propriilor confesiuni ale autorului ei, una centrată pe figura – și pe figuralitatea – refugiului. Simbologia e biblică: chiar titlul cărții de-acolo vine, căci Goshen e numele tărâmului încredințat de Dumnezeu lui Moise spre a-și purta acolo poporul nevolnic scos din Egipt; un refugiu, deci. Acum, orice refugiu pentru ființa care, sub presiunea căutării, biciuită de tragicul evenimențial, se simte abandonată, rătăcită, expulzată, exilată de la propriul rost, din locul genunii. Versul capătă, de aceea, tonuri sentențioase, ritmul e sever supravegheat pentru ca terțina, liberă de vechile coerciții prozodice, să poată suprima spațiile goale care îl separă pe Eul aventuros de 'realiile' crâncene, aproape imposibile. De aici, sensul unui vizionarism îndeajuns de supravegheat spre a nu trimite la un orfism prea transparent; de aici, senzația acută – și deseori acutizată – de 'defecțiune' de umblet, de 'mecanism stricat', traduse în volburile unei sintaze aproape nude”.

Nu încetez să mă cațăr până la propriul goshen
de când conștientizez paragini
strâns de ecoul Inefabilului

O mie de colibe trag sirena
și toate își cer îndreptățirea
în glumă sau cu forța

Trag cu cramponul spre cea mai apropiată
între furia văzduhului
și spaima grabei

Dar nu reușesc s-o degust
și din nou mă târăsc
pe dibuitul urmelor
cu forța sau în glumă

În ciuda ungherelor nerușinate
văpaie de frumusețe păstrez        
și simț în traistă până la

*

Nu oaie nu lup
ci îndrăzneață vrabie zdrobită
de la un ram la altul

Înmugurit în sfera mea de flash și de umbră
spionez râsetele cu fire de frac ce fâlfâie
la acest cocktail de zile colecționate

Şi savurez alte chances
în chinul care transpare

*

Se face vers sensul ce se repetă
îl vezi grupându-se înfocat
cu clipe umbroase

Tulbură prin urmare spleen și split
în timp ce se veverițesc blazonați
somnambulii zăbavelor

Se întorc ecofore tainice
drept ceva ce învăluie
și flagelează

*

Fac tantam heliul Edenului
cu dorința de a mă face Stynx
în acvilă de laur

Lăudată fii Iubire ce-ndrepți cărarea
cu rime risipite în zece zile
la furioșii cuceriți

A iluziei a fost tragedia
de a-mi face ginestră vrabie adevărată
în ceața de pe coline în dezordinea aceea
unde omul super și copilandrul
râd spre crepuscul viitorind himere

Şi acum că e seară
stă mama statuie umbroasă
în timp ce furtuna șiroiește

Capra behăie spre metamorfoza magmatică
a voiajorului ce salută atent la wirrwarr
în soarta-goblen spre goshenul său

*

Surâsuri cu căpșor înalte observ
între brazde oleaginoase
și trăgând rafale de miros domestic

Licăriri de rouă și ultrasunete transsubstanțiază
și totuși nu există frenezie
când fructul se penelopează

pentru cine nu mai e surd
la timpul ce nimicește fantasticherii
și nu se mai întoarce

Îl simt ducându-mă foarte departe
acest a spera de pletoră
hăituindu-mi destinul

*

A face pe Lazăr spionând împrejur
e ca și cum ai face pe Budda spre a nu sorbi
văpaia transfuză din Marea Beție

Ascultă-te unduiește-te retras
fie și în această brumă vara devine călugăriță
și învechire vitează

Vei trece aroma amăgitoare a oricărui simț
ce râcâitului îi violentează sila
și vâlcele răzuiește cu tăgada

Vrăjit peren vei face dragoste cu Dragostea
și ți-l vei strecura cu fiecare ticăit pe al tău
așa la unison cu cei singuri

*

Braconier de giugiuleli încă trec
printre proptite teatre de buze
ogărind genele

Şi iarăși trec
împins de focul ce împietrește pumnii
strălunează înaltul cu o boare

Singulare rotiri celebrare
cu înțelepți cât palma închegați în genunchi
în tăcerea rebelă
a acestui clișeu al meu de om mărunt
și fără scăpare

*

Viața pare să se baricadeze
în această înșfăcare de scântei senzuale
ce nu sunt heteroclite

(Abandonuri în straie primordiale
șoptirilor înalte ce creează
și fibrele ce vibrează)

Astfel dezlegarea lucirilor
cu alte inimi împinse spre scâncet
în pasta celor cinci cunoașteri

Şi scrutează curioși dioscurii nucleicului meu
ce deschid și țin însorite sugestii
cu a lor zig-zag-are de zarvă

Prezentare și traducere de George Popescu
(nr. 7-8, iulie-august 2023, anul XIII)