Mariano Bàino, poeta ludens sau ironia destructurantă

Mariano Bàino s-a născut la Napoli unde trăieşte şi activează. A fost printre fondatorii revistei „Baldus” şi al grupului ’93 care a animat în Italia o aprinsă dezbatere despre modern şi postmodern, avangardă şi tradiţie şi, mai în general, despre transformarea structurilor comunicative şi despre efectele de derealizare în societatea mass-mediatică.
A publicat diferite cărţi de poezie, printre care Camera hiperbarică, Tam Tam, 1983; Fax galben, Il Laboratorio, Zona, 2003, 1993; Valuri şi ţărm, Pironti, 1994 (ed. a doua, Zona, 2003); Desperecheri marsilieze, Laboratorio, 2003; Pinocchio (cadre), Piero Manni, 2000; Amarellimerick, Ed. Oedipus, 2003; Raţele de gheaţă, 2004. 
În poezia sa se întâlnesc plurilingvismul, deschiderea spre dialecte şi spre limbile străine, uzul năucitor al citatului şi al neologismelor. Printre registrele cele mai frecvente se află ironia şi ludicul. Recent, se asistă la recuperarea formelor metrice ale tradiţiei, în special a sextinei lirice şi a sonetului. În 2008 a publicat pentru editura Le Lettere din Florenţa opera narativă Omul avansat. Coordonează colecţia de poezie a editurii Bibliopolis.

Dacă gâştele au fost cele ce-au salvat Capitoliul, sedus de şansa ludicului reformator, napoletanul Mariano Baíno pare să tenteze substituirea gureşelor păsări domestice cu surorile lor nu  mai puţin alarmate, raţele, convocate în actul scriptural nu ca să salveze ci să avertizeze asupra derelecţiunii unui prezent fastidios; Capitoliul – să ne înţelegem – nu-i altceva decât metafora unei Lumi milenare din care autorul nostru extrage întreaga modernitate respinsă în dubla ei organicitate semantică, istorico-socială şi poetică: ontos şi logos, real şi fictiv, o antinomie devenită adevărata substanţă a artei.
Debitor al unui impenitent gust al experimentalului (s-a aflat încă de la primele sale aventuri literare la originea unor iniţiative novatoare răsunătoare: Grupul 93, revista Baldus etc), Baíno n-a evitat niciuna dintre ofertele cu impact de destructurare a oricărei tradiţii instituţionalizate, punând la lucru ironia într-o diversitate formală ce nu exclude nici „bătrânul” sonet şi care, în planul strict al expresiei, activează non-sensul ca vector al ludicului; astfel, poemele sale alimentează, nu rareori, impresia unor particulare arabescuri lingvistice în care dialectalul interferează neologicul şi invită cititorul într-un joc ce se dovedeşte, în final, o lovitură mortală pentru întregul nostru patrimoniu habitudinal.   

Poezii alese

destinsă întrebându-te de ce negrul
în natură o ocupa pajişti periferice
depozite strâmbe de poezie
concretă silfida unui fir de păr
pubian elaborând ideograme
stricate de urină strategică
retrasă în vis
compuneri de toamne cu pânză
terase aiurite (de căutat)
grafii mature
peste cei treizeci de ani
de nelinişti

*

în inima bătrânului ghetou se-nvolbură gloata înălţate licenţios
eu mărşăluiesc spre condeiele ridicate ale celor patru evanghelişti
înrolaţi în poliţie ce bând un ceai de iasomie strivesc cu precauţie
intrigi ficaţi obtuze organe obscure şi duioase traduceri
istovite gene coborâte flutur o Leika pe dinaintea ochilor
depun flori în şanţuri de carne îmbătrânită încetinită deodată joc
biliard cu dinţii bolnavi străpunşi de ace cu o netrebnică ruşine
unei tinere ţigănci false îi smulg fusta îi zdrăngăn pubisul infan-
til
portalul strălucitor energic crud armonizându-l să nu mă plic-
tisesc
pumnal pe umerii văratici poeţi le înfig în trup fibroame fac
tot mai aspră răsuflarea tuturor trecătorilor ordon să-şi amintească trecute
tampoane de curăţat vagine e o deşelare prin sate-tulburi vândute calco-
grafiei
unui idiot trasând perimetre peltice când descărnate când cărnoase ne dau
cepe nedesluşite miei neterminaţi proiecte IBM  expuse la o
gură
în burta lui Betty chipuri burgheze duc în mâini gura v-o
azvârl în vocea de lup vârcolac vă urlu copii în murmure
umflături de piele  singulare cangrene de vise muncitori prea departe
de-aici

*

poemul paşilor din fiece clipă mă va ridica sus la mici doze
o poziţie de prime pietre pătrate de foarfeci reumatice natali-
tate
de riduri de ruşine duse-n spinare şi pişcări de urlete prismatice de
ciupiri de chitare obosite schimbându-şi pedanterii râncede eutanasii
puternice cururi diforme jurnale rotunde mioape lacuri demult scufundate şi
palide facile hermeneutici ondulate umblete opintite poetese
necioplite plăcute la miros încălecă-le îmbrăcate cu sentinţe osoase mişcă-te!
cu atomi scurşi în puţuri risipiri de piele feroasă înconjurată de un mandat
metodic de sus îşi coboară gura ta vorba va ieşi din pământul      
leşinat verbe de lumini albastre în absolută libertate persoane noi
oferă mere acerbe şi acerbe răstălmăciri prin puţine sunete eu scriu
cânt ca şi cum aş suna propriul sunet pe taste ori pixul e o baghetă
poem al mării rotunde poem al mării blonde trântite la
pământ
taina mea nu doar marea mea doar te strâng încă dar prea
departe de-aici maşini mândre cercuri blestemate aceleaşi de
totdeauna şi încă persoane noi nu ştim un fapt ar putea
să fie o lovitură ca o mare amnistie te fierb te strâng
salvare de forme exterioare în microfonie un cornet de vorbe
frenetice uimire de public vârtej de risipiri de ţâşniri
albicioase drapele în onoare discursuri de paşi înduioşaţi de
neînşirat talazuri nici frământări între coapse ale unui vârf negru
înaintează nori blue-jeans în şir indian teşiţi cu mici găuri ce
sug
un vârf al iernii urmărind oceanul din care pentru puţin nu
am băut
toată apa ce ţi-o poate da o mamă mai multe mame prea multe
mame
cu miliarde de sentimente pe credit dacă trebuie o aţâţare de ochi o
redactez
imediat cu pasiune de crucifix inocent şi masturbator întins
pe pământ
ultima noapte a lui Verlaine cu călătorii la frontiere de fuste vecine
morţii există agăţat un afiş tulburător şi aproape deschis de fabricile
şi
de feliile de pâine şi mizerie hotărât perversă apropierea ta e
un ger magic ce desenează în timp ce eu hermina înhaţ răsuflarea la sfârşit
de cursă
la vale izbucnesc glasuri singuratice triumfuri verzi de pus în vitrină ca
surpriză zăpada se umflă cu scurte vibraţii

*

instrucţiuni pentru uzul refugiului
cu calm scăriţa cu numere de-a lungul turnului manevră identică
spre a te salva timpul necesar depinde mult de tuburile cutate
negre proiecte ofensive viscere abdominale nici nu merită evitat de vom auzi
şuierul pritocirii în punga pulmonară mereu în colaps şi apoi
a repeta punctul trei insuflând acel aer respiraţie cele două fronturi
rezultă de la un schimb o eroare mai puţin frapantă şi mai gravă
dacă raionul cel mai apropiat ar fi răsturnat alarmă şi muc spontan
diametrul pupilelor şi secreţii la stânga voastră axul
supapei naşte trandafirul unui cal alb foarte lent
limba căzând în urma unei viguroase ameninţări până când
o arzătoare combinaţie predispune cu totul cuvenitul ghişeu
şoimi glorificând o calitate în schimbul unei lungi iniţiative mereu
după ce-ar fi controlat instrumentele dar până la acest punct nu
deschideţi gura şi fireşte astfel pulverizarea sângeroasă în rezerva noastră
să conserve circuitul deschis în vâscozitatea ţesuturilor
o poziţie simetrică faţă de cele două prelungiri ciocul
de raţă spre expulzarea gazului doar dacă vibraţiile antrenează
preventiv descărcând aerul cenuşiu-ardezie şi într-un minut chiar
înţelegem să ne amintim principiile unei apărări active dar acest sem-
nal
trebuie făcut ca un câmp de operaţiuni într-un spaţiu prea restrâns
necomplicând inutil lucrurile sunt acum în comerţ eventuale
dinţi de mistreţ şi proteze dentare încât să mai existe pâlcuri de case
să închidă nările potrivit cu condiţia cea mai exploatată şi perfect
coerentă pâlnia cu găuri a camerei un semnal electronic şi imediat
după canula şi veriga cadranului roşu dinaintea voastră
spuma cu încredere nu vă temeţi să fiţi ridicoli

Din Sol sonet

Sonetul demiurgului dumnedrăcit

Să mediez, nu? între spirit şi materie
e curată nebunie, da, târfă sultană,
o ştiu de-acum: să-ncerc o formă? hazlie
imitaţie-ar fi, ba chiar o mizerie
dacă la paradigmă cugeţi, acea idee-n serie
care deasupra stă, prea suverană,
înfăşurată-n scumpa pseudomembrană
de chintesenţă. Şi taman răutatea
silească-mă culoarea să mi-o schimb,
nimicul cel mai mare să-l respir
şi îmbrăcat doar cu un nemernic slip.
Regizor al unui tâmp videoclip,
lumea ce-am făurit e un delir.
Eu o gândeam un cub. Jur. Ieşit-a un balon.  

Sonetul danţurilor zburătoare

Se-ntoarce o albină să roiască
mici cercuri ţanţoşă mărşăluind
printre celule astfel să cinstească
nectar şi numai dănţuind
şi-n cerc pe noi celule apoi zburând
prin nelipsitul dans să garanteze
la câmpuri treaba să nu se sfârşească
vestea mai înainte s-o marcheze
cu trupul ei pe pliul relatării
pistiluri de camelii dă-nflorării
şi deschizându-se spre cel ţintit
în roiuri iar şi-i timp de iscălit
cu clară cifră aerul şi de tivit
al nimănuia nume-n zbor teşind

Sonetul golului şi al plictisului

M-aşez ca o păpuşă de carton
ce-ntruna îşi lungeşte ţeastă
acel întruna când toaca-n creastă
vârf de chipiu devine, bezmetic ton …
şi de-l auzi, aduce-a sărbătoare
a mortului, sau viaţă ce-aiurea sună,
ştire a unei sorţi ca de carton…
de mine însumi sunt o ficţiune
un vis al altora ce-i cadru liberat
de flori spre un protest să se adune
plină de sens, de limfe şi chiar un plat
licăr de umbră-n golul de lumine

Sonet al hoinarului şi al gunoiului

Închis închisul tău într-o casetă mică,
cu umezeala sa neîmplinită scoică
în calda ei mocirlă, în ciorbică
gustoasă de genuni, încă prea omenesc
gâtul nu-l storc spirale în ocol prostesc
de camion bătrân urlând în noapte,
cu putrede gunoaie comandate
Vântul prin frunze reci la mijloc de ruină
împrăştie cartoane fără vină
printre barăci pe-al râului crunt  prund…
Vântul – măturătorilor inima le-ascund
cu urletul ce-n compactor sfârşeşte
sălbatic şi de iad când se târăşte…

Sonet în faţa tabloului „Nighthawks” de Hopper

Alcool. Mai mult. Alcool. Da. Poate
nu strică-n-astă noapte. Nu mai mult
decât multe jigniri. De tine. Toate,
tu ce dispari fără nici un cuvânt.
Dar nu te enerva. De-acum suntem chit,
zero, e mereu, la fund. Jos,
bei încă un pahar. Şi-nveţi smintit
răul să-nfrunţi. Afară, albastru se preface
negru. E timpul de-a încerca
să râzi de rău. Sau chiar să mori cumva.
Şi barmanul, în spate la tejghea,
aşteaptă. Poate. Că doarme pare-a se preface,
scrutează însă. Pe tine. Acel rău trist. Să ieşi
din bar? O, nu. De ce? Prea obosit cum eşti…

Sonet cu prilejul celui de-al doilea mandat al lui
George Bush J.

(Lui Raffaele Rizzo)

Nu mă trezi încet vorbeşte
în vreme ce razna-o iau nenorociri
şi ruşinea văzând nu-mi mai prieşte
grămada aia de morcovi putreziri
gaze n-aud nici trosnetul măcel
de quakeri dezbrăcaţi şi plini de râie
de mercenari nătângi cu piept tembel
final al scrotului într-o mizerie.
Nu pot că nu-i de ajuns„destul!” să zic
Mereu am zis-o atunci când trebuia
însă de-acum eu în tăcere mă implic
digresiune îmi pare a mea soartă
e umbră şi în timp ce-afară-i o hazna
drag îmi e somnul şi să fiu o piatră.

Sonet carte poştală

Îţi scriu în timp ce la gara de la
Palinura-Pisciotta mi-aştept trenul local.
Nu-i o săgeată, dar liniştit cumva
iei micul dejun, de vrei, fără vreun bal.
Fără de stres pentru vreun duoden.
Lăsând deoparte tema mitocan
(doar pe vreo mutră dau de vreun model)
afli chiar şi cine naşului îi lasă
un strop de brânză sau de caş…Ori de salam…
ca şi la toţi ce-acolo se găsesc.
Mă-ntorc la tine. Surghiunu-l părăsesc
după vreo şapte zile. Nimicuri am mai scris…
Nici soba şi nici sacul de leneşă poveste
n-au mers  (şi foame nu-mi mai este)

Sonetul mirosului

De fructe.  Un izbitor parfum.
De sub tejgheaua cârciumii ca-n fum
se-nalţă. Şi brusc se-arată-o vară
şi câmpu-ntreg urcă în ceruri iară
cu forţa putrezită în copaci... Vrăjit
eu redevin copil, când mai grăbit
devine pasul celui ce, cu o neghioabă încruntare
la ham mă-ntrece. Şi în grabă mare
grăbit, câinele preţ nu pune
simţind mirosul celui ce-i pe urme.
Păcat. Mă adaptez cumva decis
nimic să mai adulmec, dar neînvins
la brutărie aspir cu poftă un damf de pâine. 

Post-City-Age

Era se proclamă
postumă Turnurilor Gemene
mari grămezi de pietre
are un timp
ce fără pierderi
de timp se reîncarcă

tocmai acum
materie oraş sonoră fraudă
de lucru este lucru latent
lucru laş
subzistă în nemiloase
fibre de planetar omniprezent

circuit în gol accelerat
oraş
închiriat iluziei
de siguranţă

junglă
diacronică între afronturi
în susţinerea pâinii
la colţul crescut
de o palmă sau fără măsură
la gestul
centurii la braţul cald al habitatului

în conţinutul unui vis
oraş
sistemul tău
vlăguit de zgomot de risc
de traume se mută iarăşi
cere formă de noi
fără centru şi omenească
pentru nomazi
cetăţeni

(din Limbile oraşului Napoli, 1964)

Pentru Excelenţa sa candidat
la Parlamentul european

telexurile de la strasbourg aşteaptă
poate un calm discurs despre o europă
nu atât de dimpotrivă întru nimic legată
de ziduri defensive refuzând
omenescul-al-celorlalţi
şi al foametelor
şi al corturilor libere de nomazi
– un fel de a spune calm mediteranean spaţii
spre a înmormânta vânătoarea de carne
a crucilor furate micilor patrii – un fel de a spune-înregistrare
a intrigii totale uneltită în verde
de conifere gotice şi grădini
baroce – un fel de a spune-privire
spre hâtrele bărci disperate
şi dinspre dreapta călătorie

Traducere de George Popescu
(nr. 9, septembrie 2020, anul X)