Milo De Angelis, versuri din „Biografie sumară”

Unul dintre cei mai influenți poeți italieni dintotdeauna, Milo De Angelis, și cel de acum 4 ani, și cel de acum 40 de ani, dă dovadă de un fel remarcabil de-a atrage prin și pentru poezia sa grupuri mari de simpatizanți și nu puțini i-au devenit și discipoli. Mie însumi, deși nu am vorbit decât o singură dată, recent, iar de poezia lui nu aflasem înainte să plec din România, uman și poetic îmi e la fel de aproape ca Ioan Es. Pop, poetul român care, deși se născuse cu doar 7 ani mai târziu, debuta editorial cu 18 ani mai târziu. Dacă Ioan Es. Pop copleșea din prima prin mitologia nimicului, Milo De Angelis prin biologia nimicului, cu sensul ei tragic chiar și când e îmblânzită de poet sau când se poate dialoga cu ea. Colocat mult timp între neo-orfism și neo-simbolism în ciuda unui discurs concentrat și a unei tensiuni analogice a limbajului care se apropia de obscuritate, poetul știe să fie și narativ, când consideră că e cazul, face proba unei griji formale, nu refuză anumite reflecții asupra scrisului. Scrie din experiența de profesor într-o închisoare de maximă securitate, dar și din evenimente personale teribile, iar unele momente relevante din viața sa sunt transfigurate și universalizate de o profundă încărcătură vizionară, uneori aproape indescifrabilă. În 2013-2014 am tradus o serie de poeme puse la dispoziție de poet. De atunci l-am tot citit și mai ales recitit. În 2022 îi apărea, pentru Vallecchi, o carte pe tema întoarcerii ca act cognitiv, aprofundare necruțătoare și regăsire de sine. Revin și eu, după o nouă întoarcere, cu o nouă versiune, un pic diferită, a câtorva dintre poemele traduse atunci.
Milo De Angelis, poet și traducător, este autorul cărților de poezie Somiglianze (1976), Millimetri (1983), Terra del viso (1985), Distante un padre (1989), Biografia sommaria (1999), Tema dell'addio (2005), Quell'andarsene nel buio dei cortili (2010), Incontri e agguati (2015), Linea intera, linea spezzata (2021). Printre celelalte cărți ale sale se numără proza La corsa dei mantelli (1979) și volumul de eseuri Poesia e destino (1982). În 2017, opera sa completă a fost publicată de Mondadori în volumul Milo De Angelis. Tutte le poesie 1969-2015. Este fondatorul revistei literare „Niebo” (1977), din care au apărut 11 numere, și a tradus din limba franceză (C. Baudelaire, M. Blanchot, M. Maeterlinck, etc.). Câștigător al Premiului Viareggio în 2005, în 2017 i-a fost conferit Premiul Lerici pentru întreaga carieră.

 

În inima transmisiei

Seara îți sângerează gura
și te învârți frenetic
în cercul necesității tale
în căminul fără ferestre
în timp ce popoare întregi privesc
imaginile frumoase, tu
revezi pașii tinereții
cu ochii încremeniți ai sfârșitului:
nu ideea regentă, ci acea rafală
imobilă care te solicită până nu mai poți,
îți cere versiunea exactă și exactul
mers până la capăt, îți cere cu totul
în timp ce te învârteai la doar un centimetru
de corpuri şi erai ceea ce rămâne mut
când două persoane se vor despărți imediat
cât de puțină viață rămâne într-un salut
tu erai asta.

 

Semifinală

Doxa [1] mă întreabă cu cine voi vota. Vocea
e a unui băiat care, de cealaltă parte, respiră. Nu știu
ce claritate în ruină. Totul
revine aici, hotar al locului. Acel nespus
de cuie pe jos. Profesorul D'Amato explica
un pronume... nemo: nimeni, non nemo: cineva
nimeni nu va ajunge dincolo de vene, e simplu, băieți. Cineva
a dispărut sau oricum nu mai dă nicio veste. Poștașul
mă sfătuiește să mă uit mai bine în cutie,
chiar și în cele de lângă. O să mă uit. Neminem
excepi diem: în nicio zi n-am făcut excepție.
Să mori este prin urmare să pierzi până și moartea, prezent
infinit, niciun apel, nicio muzică
a unei convorbiri personale. Dincolo de venele care au fost ritual
și casă, miligram și anunț, strigăt infinit
de bucurie și de salvare, nimeni vreodată
dincolo de aceste vene. E simplu, băieți, nimeni.

 

Idroscalo [2]

Băiatul care plonjează
într-un crawl [3] în forță și lovește o stâncă....
... șuvița însângerată...
...tinerețea luă forma
unui pas obscur, a unui trandafir
atârnat la fereastră
„salvează-mă, tată, de acest ceas rău”
oamenii urcau, coborau, căutau
o frânghie, un lucru
oarecare, scuipau, își aruncau batistele
în apă, fiecare
vorbea la urechea
altcuiva, zicea
Dumnezeule nu mai are nicio dorință,
la un moment dat îi era frig, dumnezeule, întindea
mâinile să apuce,
o haină, prima, chiar și pe asta
care e veche, uite,
atinge-o, poți să o ții...
o haină, înțelegi, nu haine de velur
căzute din cer, ci asta,
a mea, chiar și haina mea.

 

Hartă mută

Intrăm acum în ultima zi, în farmacia
unde chipul ei alb și neliniștit nu răspunde la salutul
gardianului: chip însetat, nu pot să-l străbat,
e același căruia i-am spus cândva dragoste, aici
în ceața Comasinei [4].
Mergem mai departe spre un geam. Apoi ea
aruncă programul și ochelarii într-un coș,
își dă jos bluzița golf albastră, mi-o întinde în tăcere.
„De ce faci asta?”
„Pentru că eu sunt așa”, răspunde o formă dură a vocii,
o durere care se aseamănă
doar cu ea însăși. „Pentru că eu...
...nici nu iau, nici nu las”. Urmează cuvinte
în sânge, ochi care se izbesc de neon
înghețați, inteligenți și inconsolabili,
mâini care desenează pe geam îngerul păzitor
și îngerul imparțial, cinci degete strânse de un fir,
ideea regentă a nimicului, gâtul încă fierbinte.

„Viață, care nu ești doar viață și te amesteci
cu multe ființe înainte de a deveni a noastră...
...viață, chiar tu vrei să-i dai
un final degerat, chiar aici, unde anii
se caută într-un metru de asfalt...”

Întrerupem antologia
și rugăciunea palpitațiilor. Raportăm exact
faptele și cuvintele. Asta,
asta îmi e cu putință. La trei dimineața
ne-am oprit în fața unui chioșc, am cerut
două pahare de vin roșu. A vrut să plătească ea. Apoi
m-a rugat să o însoțesc acasă, pe strada Vallazze.
Cuvintele se înțelegeau și gura
nu mai era încleștată. „Unde ai fost
toată viața mea” Milan redevine mut
și infinit, dispare împreună cu ea, într-un loc întunecat
și umed care-i topește până și numele,
ne scufundă în sânge fără muzică. Dar vom deveni,
împreună vom deveni acel plâns
pe care un poem nu l-a putut spune, acum îl vezi
și îl voi vedea și eu... îl vom vedea,
acum îl vom vedea... îl vom vedea cu toții... acum...
...acum că suntem pe punctul să renaștem.

(din Biografia sommaria, Mondadori, 1999)

 

Prezentare şi traducere de Daniel D. Marin
(nr. 2, februarie 2025, anul XVI


NOTE

1. BVA Doxa este prima companie de cercetare de piață înființată în Italia.
2. Idroscalo este un lac artificial din zona metropolitană a orașului Milano, nu departe de Aeroportul Linate.
3. Stil de înot liber în care propulsia este dată de circumducțiile largi ale brațelor și de bătaia alternată a picioarelor. În acest stil se înoată cel mai repede, fiind cel mai hidrodinamic și continuu.
4. Comasina este un cartier de la periferia orașului Milano.