Din poezia lui Pasolini: „Visul raţiunii”

Poezia din acest număr face parte din volumul Poesia in forma di rosa (Poezie în formă de trandafir), din care, în vara anului 2017, le-am mai oferit cititorilor noștri o mostră, lungul poem Guinea. Volumul strânge laolaltă poezii scrise între 1961 și 1964, grupate în opt capitole tematice, poezia de față aparținând celui intitulat Una disperata vitalità (O disperată vitalitate). Volumul în ansamblul său marchează o cotitură în creația lirică pasoliniană: aici Pasolini renunță la tonul uniform elevat și meditativ care caracteriza volumul precedent, Cenușa lui Gramsci, pentru a se dedica cu fervoare unui autobiografism polemic. Autorul, „eul liric”, este protagonistul incontestabil al acestor poezii care, s-ar putea spune, alcătuiesc un fel de jurnal sau de roman despre sine. Poeziile din volum țâșnesc din experiențe felurite, adesea răscolitoare: ele evocă, de pildă, procesele nedrepte care i s-au intentat, anumite etape-cheie ale activității sale de regizor (Mamma Roma din 1962 și Evanghelia după Matei din 1964), momente din călătoriile sale din Africa și Asia, dar și noile și neliniștitoarele probleme politice și ideologice. Întregul volum stă însă, aș spune, sub trei semne care îi conferă unitate: cel al chinuitoarei și nemiloasei priviri către sine, cel al amărăciunii de a asista la rapida alunecare în prăpastie a lumii contemporane (cea din anii ’60, în viziunea lui) și cel al supliciului de a se simți neputincios în a o schimba.  Relația lui cu tot ce-l înconjoară este schimbată, dar este schimbată și cea cu el cel de dinainte, care încă se hrănea cu speranțe și vise.

Poezia Visul rațiunii (în italiană Il sogno della ragione, cu o clară aluzie la titlul celebrei gravuri a lui Goya, Somnul rațiunii naște monștri – în italiană Il sonno della ragione genera mostri – pe care numai aparentîl invertește), pleacă de la o prezumtivă invectivă la adresa homosexualității lui pentru a face apoi o descriere de sine, care aduce a mărturie de credință, și a se declara, apoi, de partea rațiunii, chiar când aceasta dezvăluie vacuitatea speranțelor. Ideologic vorbind, prin această declarație Pasolini amintește de necruțătoarea adeziune la raționalitate a lui Leopardi. 

VISUL RAȚIUNII

Copile cu fața onestă
și puritană, și tu a copilăriei ai
nu doar puritatea ci și josnicia.
Acuzațiile tale te fac mediator ce duce
puritatea sa – flacăra din ochii albaștri,
fruntea virilă, pieptănătura inocentă –   
la șantaj: menind, cu măreția copilului,
pe cel ce-i diferit rolului de renegat.

Nu, nu speranța ci disperarea!
Căci cine va veni, într-o lume mai bună,
va face experiența unei vieți nesperate.

Iar noi sperăm pentru noi, nu pentru-acela.
Ca să ne construim un alibi. Iar ăsta-i
lucru drept, știu bine! Oricine
își fixează avântul într-un simbol,
ca să poată trăi, ca să poată raționa.
Alibiul speranței îți dă măreție,
te admite în rândul celor puri, al acelora,
care, în viață, se împlinesc.

Dar există un soi de oameni care nu acceptă alibiurile,
un soi care în clipa-n care râde
își aduce aminte de plâns, și în plâns, de râs,
un soi care nu se sustrage o zi, o oră,
de la datoria prezenței exaltate,
a contradicției că viața nu permite
nicicând nicio împlinire, un soi ce face
din propria blândețe o armă ce nu iartă.

Eu mă mândresc că sunt de soiul ăsta.
Copil, vai, și eu, desigur! Dar
fără masca integrității.

Tu, înarmat cu sentimente nobile –
cum e speranța ta, a noastră,
de comuniști – nu m-arăta pe mine
în lumina celor ce nu au loc
între cei puri, în mulțimile de fideli.
Pentru că eu sunt pur. Însă naivitatea
nu e un sentiment nobil, e o eroică
vocație de a nu capitula,
de a nu fixa viața, nici în viitor.

Oamenii frumoși, oamenii care dansează
ca-n filmul lui Chaplin, cu fetișcane
fragede și naive, printre păduri și vaci,
oamenii deplini, în sănătatea
lor și-a lumii, oamenii
temeinici la tinerețe, râzăreți la bătrânețe,
oamenii viitorului sunt OAMENII DIN VIS.

Acum speranța mea e fără
zâmbet, sau fără de complicitate omenească:
pentru că ea nu este visul rațiunii,
ci este chiar rațiune, sora pietății.

Prezentare şi traducere de Smaranda Bratu Elian
(nr. 7-8, iulie 2022, anul XII)