„Graniţe”: versuri de Rubina Valli

Citisem o selecție de poeme de Rubina Valli în 2019. Ea revenise din Stockholm în orașul în care s-a născut, Mantova, eu din Valencia în orașul în care am renăscut, Sassari. Poemele scrise de ea aveau să devină o carte în 2020, poemele traduse de mine aveau să devină o carte în 2021, ambele despre granițe – la ea prin propria ei percepție, la mine prin percepția poetelor ale căror texte le-am inclus în antologia BorderLine 2000: Zece autoare pentru o antologie a poeziei de astăzi. „Telepatie”, îmi scria într-un mesaj înainte ca toate acestea să se întâmple. Dar ce fel de granițe sunt la ea? Sunt mai ales granițe de locuire și de înlocuire a corpului și a spațiului dintre oameni. Locuire prin deschidere, și înlocuire prin rană. Identitate sau fragilitate, apropiere sau strivire? Sunt doar câteva dintre percepțiile contrapuse în acest teritoriu plin și în acest vid prin care poezia Rubinei Valli ne testează limitele după ce le-a desfăcut și le-a recompus pe-ale ei.Rubina Valli este autoarea cărților de poezie Confini (Terebinto, 2020) și Tutto è vivo (Terra d'Ulivi, 2023).

1
Sub pielea mea
Locuiesc spaime complicate,
Dar și adăposturi calde de lumină,
În pântece o lună matură
Și între muchiile oaselor
O inimă ca un lup în iarnă,
Inexplicabilă arhivă a vieții.

5
Sunt nudă.
Nu goliciunea sânilor și a pielii,
Ci o nuditate mai goală,
a fundalurilor sparte și a refugiilor invadate.
A ciobului de sticlă
Netezit de mare
Și apoi uscat pe țărm.
Goliciunea neputincioasă a iepurelui
Atunci când șoimul
Îi taie calea.

9
Cine știe de la ce distanță
Ne intuim, din ce sursă.
Făcută nu din cuvinte sau gânduri,
Ci din substanța care se află la bază,
Rădăcina din noi, atât de vie și sfioasă.
Cine știe ce voce înțelegem,
Care nu vorbește, și totuși cheamă
Și aleargă prin carnea mea până la pântec.
Cine știe când îți vei dezlega frica
Pe pieptul meu care așteaptă.

15
Ți-am oferit din mine rănile
Ca niște spice care zgâriau mâinile.
Le-ai decojit una câte una
Cu degete precise Până la semințele strălucitoare.
Am privit lent durerea mea
Făcându-se făină și pâine pe palmele tale.

23
Locuiesc spațiul cu stupoare,
Cu circumspecție.
Mă mișc prin timp
Ca un oaspete: Pe ghimpi.
Sunt clipa nepotrivită,
Metamorfoza dureroasă
Între pește și amfibie:
Creatură incomodă
Fără casă.
Se târăște prin apă
Și bâjbâie în aer
Și totuși nu moare.
Trăiește în limb
Între a fi și a deveni,
Fără pace.

(din Confini, Terebinto Edizioni, 2020)

Prezentare și traducere de Daniel D. Marin
(nr. 12, decembrie 2024, anul XIV)