„Dorm, iubire-dorm ”. Versuri de Silvia Comoglio

Semnalăm, în colecţia de poezie italiană contemporană coordonată de Eliza Macadan la editurile Cosmoli din Bacău şi Eikon din Bucureşti, un nou volum de versuri în ediţie bilingvă, cel al poetei Silvia Comoglio, intitulat Dorm, iubire-dorm / Dormo, amore-dormo (traducere în limba română de Eliza Macadan).
Silvia Comoglio s-a născut în 1969 şi este licenţiată în filosofie. Are la activ numeroase volume de poezie şi diferite recunoaşteri din partea criticii. Printre cărţile publicate se numără Ervinca (2005), cartea sa de debut, Canti onirici (2009), Bubo bubo (2010), Silhouette (2013), Via Crucis (2014), Il vogatore (2015), scacciamosche (nugae) (2017), sottile, a microchiarore! (2018), Afasia (2021), Il tempo ammutinato (partitute) (2023), La casa gialla (cortometraggio) cu fotografii de Giorgio Mobili (2024).Este o poetă a cărei scriitură este marcată de o amprentă onirică şi vizionară, suspendată între sunet şi sens.


Dorm, iubire-dorm


În do major III

... într-o zi vom fi ciudate ordine prezise
la tocul ferestrelor - închise - pe timp de noapte...

*

→ dorm, iubire-dorm, muzica de pene
extremă în spațiu - zbor de barză, lumina,
lumina-nedormită, a timpului care îmbracă
- în meta-fore de cântec - demoni severi, efigii
întunecate de lumi deja șlefuite
cu pământuri de greutatea ta: → ținuturi-deja-suflate
pe urme de mici gânduri - tăcute - de molie,
de umbre intacte în formă de margaretă, „în tărâm pur
de gnoză margaretă [ ]




În do major IV

: → foarte albă mai albă inima
care a avut într-o stea - totul ei - incandescent,
precisul ei - pământ - de rugăciune ---

*

: → precisă, precisă e uimirea
în vraja de veșnice memorii ale vocii -
“fălci mărunte de lumi în care – aici-e-cerul!
și asta recent abia – respirat!
prunul întunecat în cotlonul iernii → felul etern
de a spune și silabisi sunt tulpină - și umbră -
blândă la sunet ---




În do major V

: → e pământ - În-înălțime-de-rădăcină!
cât a fost deja prevestit în această oglindă, cât —
deja cântat, cântat la perfecție: do re mi
de ierni și multe veri, și lumini - culcate - de legătură:
locuințe incerte ale copacilor aliniați - înfloriți - pe frunți ---




În re minor I

... în grota - Oricărui vis!
am venit eu să răspândesc pentru că esența ta
e termenul furat sticlei care lucește, măsură
făcută din rădăcină limpede de privire...

*

Te uitai în fiecare cameră și cum voi ați fi fost
timp adânc pentru preziceri: → nudă cauză primă
a zilei care crește iar în colțul din față
marea și muntele, și brazda împăturită
în figura sa lungă: → “copac de apă
sub apă deja îmbarcat, “ochi închis închis
în clinchetul lui, în sufletul care suflă
trandafiri - de goală - căpățână albă ---




În re minor III

... am avut - în fața ochilor
copaci și cerbi înalți și de profil -
zorii și bârlogul meu bătut de perete ...

*

să te generez în numele timpului meu
era singurul secret, oglindit și legănat
în vise obstinate - de buză și de crăpătură —
era lavă - la picioare deja înghețată, golul
secret de frică în întunericul necunoscut —
marea! arhetip de spațiu în actul de a dormi [ ]




În re minor V

[totul a fost o măsură de trosnitură conștientă pe
terenul de tufișuri, “zori - făcuți înalți! de trandafirii
tăi necunoscuți, “fíbula timpului de pază la fântână ---

*

:→ înflorești - așadar - în pauză de cuvânt,
în veșnicia care se oprește —
la geamanduri, și suflări pure, la brizele tale modice
primite - în lume - pe uscat: funii —
Curbe trase! până la cornul în care cântând
înfrumusețezi răcnind ---

Traducere de Eliza Macadan
(nr. 9, septembrie 2024, anul XIV)