Poeme de Tiziano Rossi, câștigătorul premiului Strega Poesia 2025

Contestat de îndată ce a fost înființat și extrem de așteptat, Premiul Strega – Poezie a ajuns la cea de-a treia ediție și este deja unul dintre cele mai prestigioase premii literare italiene. Notorietatea sa e dată și de turneul de lecturi la care sunt invitați să participe toți cei cinci finaliști în lunile premergătoare decernării.
Festivitatea de premiere de anul acesta a avut loc în data de 8 octombrie, la  Casa dell’Architettura din Roma, în cadrul complexului monumental Acquario Romano.  
Finaliști ediției au fost: Tiziano Rossi, Giancarlo Pontiggia, Alfonso Guida, Marilena Renda și Jonida Prifti.
Marilena Renda, autoarea cărții Cinema Persefone (Arcipelago Itaca) a fost desemnată câștigătoarea Premiului Strega Giovani Poesia, care este acordat de un juriu format din elevi provenind din aproximativ treizeci de licee din toată Italia.

Premiul Strega Poesia 2025 a fost câștigat de Tiziano Rossi, pentru volumul Il brusìo (Einaudi), apreciat pentru oservația acută și pătrunzătoare a diverselor realități umane, cu personaje și amintiri care se împletesc pentru a reda zumzetul vieții și pentru a reflecta pornind de la esențialul său zgomot de fond. Lucrarea câștigătoare a fost aleasă de Amici della poesia, un corp de votanți format din o sută de femei și bărbați de cultură din Italia și din străinătate, care include și Comitetul științific al premiului.

Tiziano Rossi, născut la Milano în 1935, este autorul mai multor volume de poezie: Il cominciamondo (Argalía, 1963), La talpa imperfetta (Mondadori, 1968), Dallo sdrucciolare al rialzarsi (Guanda, 1976), Quasi costellazione (Società di poesia, 1982), Miele e no (Garzanti, 1988), Il movimento dell’adagio (Garzanti, 1993), Pare che il Paradiso (Garzanti, 1998), Gente di corsa (Garzanti, 2000) – volume care au fost apoi reunite în Tutte le poesie. 1963-2000 (Garzanti, 2003). Ulterior, a publicat: Controvento (Il Faggio, 2005), Cronaca perduta (Mondadori, 2006), Faccende laterali (Garzanti, 2009), Spigoli del sonno (Mursia, 2012), Qualcosa di strano. Raccontini (La Vita Felice, 2015), Piccola orchestra. Antifavole e diceríe (La Vita Felice, 2020), Bestie e affini (Zacinto, 2022), Gli affaccendati (Moretti & Vitali, 2024).

Poezia este ca un mozaic din care lipsesc unele piese: va fi cititorul cel care umple golurile.
Poezia nu schimbă lumea, dar poate îi dă celui care o citește un plus de „consistență” umană.
Zumzetul este imensa împletire de voci ale celor care nu figurează în marea Istorie și totuși…
(Tiziano Rossi)

Poeme din volumul Il brusìo (Einaudi, 2025)

Eu nu știu nimic despre toate acestea
lăsați-mă să plec
mă așteaptă
mă răniți
ce trebuie să vă explic? Eu nu…

Vin orele spânzurărilor,
eu sunt doar oboseală
dar dispărut este superfluul
iar din ceea ce se întâmplă
contează doar întregul,
curând voi intra într-o licărire,
poate ne vom întâlni
sub forma unei brize:
acolo sus deja scârțâie girueta.

De ce a fost găsit corpul ei
pe calea ferată
abia după trei zile?
Mergea undeva sau se întorcea
acea fată?
Unde sau de unde?
Câți pasageri i-au făcut cu mâna
„Hei! Pupici!”
de la geamurile trenurilor!
deși ea zăcea pe jos
fără glas
să răspundă.
Agile timpuri.

Vin de departe,
arată ca veverițele,
mută un dulap,
măsoară cu metrul,
ridică o scară,
bat cuie,
găuresc un perete,
pun gresie,
montează rafturi,
repară o priză,
nu spun nimic,
descurcă fire,
instalează un frigider,
au terminat deja.

La fel și anii.

Iată că am debarcat
în teritoriul suprem
al supermarketului
la obiectele solide, nu e fum,
de consumat, de preferință,
în timpul vieții.
Se merge cu sufletul la gură, dar un pic
ne consolează sentimentul de apropiere,
fața absorbită a oamenilor
pe care-i iubim.
Cineva se străduiește să mediteze
cineva de aici nu a mai ieșit,
deja piatră.

Aceea ruda, acela spitalul,
cum s-ar spune
ultima jurisdicție.
De aceea vizita, ceremonialul:
boala îl însoțește
mereu
și pare că deja e
un suflet din Purgatoriu.
Încet, încet – dragii mei – ajungem
să facem asta
și astfel trece în albătatea sa
o altă persoană pe care nu
trebuie să o subestimăm.

În vis am văzut
un frate de-ai mei, bun și pierdut,
stătea într-o colțișor
de fericire,
și tușea, dar tușea!
Totuși, pipa lui
fuma fără oprire, apoi
în norul acela de fum a strigat ceva
și s-a dus, departe:
așa cum știa el să facă.

Câte lucruri conține noaptea:
iubirile, insomniile,
comorile păzite cu grijă,
mâncărurile, un geamăt, foamea,
chiar și furia
unuia care vrea să stăpânească totul.
Jos, în apartamentul de dedesubt
se aud mișcări, zgomote,
o luptă, poate o agresiune?

Nu, de aici urcă o suflare:
adolescenți într-un fel de rostogolire,
trupuri neobosite ale nopții
fără nicio privire înapoi —
pe scurt, e felul lor de a încolți.

Traducere și prezentare de Daniel D. Marin
(nr. 11, noiembrie 2025, anul XV)