Trei poeți italieni: Franco Falasca, Gabriele Frasca, Mario Lunetta

Franco FALASCA (Cività Castellana), poet, prozator, cineast și fotograf (poezie vizuală, filme super 8, video, performances), fondator (în 1973), cu Carlo Maurizio Benveduti și Tullio Catalano, al Ufficio per l’Immaginazione Preventiva. Prezent în diverse antologii, printre care: Mario Lunetta, Poesia italiana oggi (Roma, Newton Compton, 1981); Vitaldo Conte, Nuovi segnali, poezie verbo-vizuală (Rimini, Maggioli Editore, 1984); Franco Cavallo & M. Lunetta, Poesia italiana della contraddizione (Newton Compton, 1989); Frecce e stelle, haiku-uri (Roma, Le impronte degli uccelli, 2000); M. Lunetta & Francesco Muzzioli, Almanacco Odradek 2003 / 2006 di scritture antagoniste (Roma, Odradek, 2003 / 2005); Antologia della poesia erotica contemporanea (Milano, Ati Editore, 2006); Vincenzo Salvatore, Ritratti foto-poetici (Roma, Edizioni Associate, 2009); L’amore è un topo strabico, povestiri (Roma, Robin, 2010). Opere: Una casa nel bosco, povestiri (Roma, Latium/Quasar, 1990, Premio Letterario Orient-Express 1990, Premio della Cultura 1991); Nature improprie, poezie 1976-2000 (Milano, Fabio d’Ambrosio Editore, 2004, Premio Lorenzo Montano 2005); La felicità e le aberrazioni, poezie 2001-2010 (Fabio d’Ambrosio, 2011).


Semioticianului

Dacă limba arde
intrìgă
amuză
conspiră
dacă limba vatămă
eu cu mintea mea
– raportându-te la alţii piere evlavia –
în continuă aşteptare
(verde-trestii,
roşu-semafor)
nu mai am ce s-adaug.

        *


Printre filtrele căştilor audio
în acel murmur noapte
fenomenologie a dorinţei mele
tenace
lunecând în nostalgiile artificiale
ale celuilalt-tărâm politic
casa mea
serile mele în viersul greierilor
şi-al vietăţilor vesperale
neîntrerupt şi cu aroganţă
plăsmuind zeitatea-numen
mit al suveranităţii imperiale
întru teama de ea
şi întru fenomenologia pasiunii
pe bulevardele hopuroase printre lumini fixe
muzici armonioase
şi preocupări nestatornice
inspirându-se din figuri colţuroase
şi din incinte-circ
tipsii, izvoare, copaci şi vulpi
meteori într-un tunel
cu zvonuri răzleţite etc.

      *

E o tendinţă nouă
acest simţ al păcatului
adâncind teama
de a-ţi vorbi
anonimule
ori necunoscutule cititor
beneficiarul unor înfrigurări
căutate.
La ce bun s-asculţi norii
când linia păstrează un mers capricios:
poziţia echilibristică pururi predominantă.

       *


în formularea cuvântului
sensul nu se localizează
armonia îi dă scriitorului
coerenţă
o nemiloasă concurenţă
slăbeşte convenţia
întăreşte ritmurile
ficţiune lipsită de violenţă
scriitorul-libelulă
contra scriitorului-şifonier
pagina aia a ta nu stârneşte emoţii
pulverizarea ori poate siguranţa
istoria anunţă că
războiul mondial
a izbucnit
un z lung şi sonor
cum poate să imite limbajul
ceea ce se-ntâmplă
când ceea ce se-ntâmplă
e deja limbaj (?)
viaţă de zi cu zi depersonalizată
cireşe în celofan
ispita măruntă
extrema vigilenţă pricină a
maximei dezordini
ne-rostitul
obişnuită desacralizare
dă-mi o portocală
dar n-o descoji
rogu-te

 

Tinereţea

Cum să vorbeşti o limbă când limba nu există, să acoperi cu tăceri ivăre rupte, fiare vechi, uşi roase, mantăi uzate, cum să simbolizezi prin devieri neprevăzute
„Curaj, ehei, asta-i evanghelia ta, ocazia, sic et nunc-ul, sic
dumnezeule! cât s-a făcut ceasul!
„Calm”
teama era tot atât de necesară ca şi imposibilitatea ca rostirea să se recunoască în rostire
acorduri.
Ea zise două puncte ce-a zis oare nu-mi mai amintesc dar treptat o să reconstitui atmosfera.
Mi-a căzut în apă un petec de hârtie de la bomboane, evident nişte păsări zburau uite-aşa de jos cu frumoasele lor aripi întinse.
„Iubitule, tu ştii că afecţiunea şi cruzimea sunt unul şi-acelaşi lucru.”
Barca pe apă făcea zgomotul ăla de apă plesnită pleosc plici pleosc, câţiva norişori dumnezeu ştie de ce de-un violet foarte-foarte spălăcit, ca şi conştiinţa fiind o îngrămădire de lucruri inutile dramatizate.
„Hăhă, ce aia mă-sii, pe-aci toţi se scapă-n nădragi de frică, să nu fim căcănari.”
„Vai, ce limbaj!” făcu celălalt.
Înşfăcă o ramură uscată de pe ziduleţul cel scund.
Gingăşia, pizma, simţămintele? nu, nu simţămintele, gingăşia pizma şi verdele ierbii: un eşec inevitabil; cam aşa, dar, slavă domnului, petrecut în afara poveştii, de n-ar fi decât amicul ăla al meu, poa’ să şi turbeze, i-aş spune totul.
„Chiar totul?”
„Da’ cine-i el?”
„Puterea, cumva?” spusei.
O sărutai tandru, atât de tandru încât aproape nici nu mai era tandru. În mod inevitabil povestea nu mai ajunge la o încheiere
„Povestea tinereţii” spune ea,
ci continuă prin descrierea unor mâini care se înlănţuie, ideologii poate pre-troţkiste şi acea palidă, foarte suavă poveste religioasă, chiar foarte religioasă, flori îmbobocite
„Crini, cumva?” întreabă ea
agăţătoare, orhidee, ba nu, fără orhidee, prea păcătoase sau mi se pare, aşa mi se pare că-mi amintesc.
Lumina amurgului se apropia, acoperea cu razele-i vii fâneaţa, lumina roşie a amurgului.
„În nici un caz nu socialismul reformist” zise ea.
„Lasă-te-n voie” zise el ”lasă-te-n voie”.
Păsările zburau jos de tot.
Arabia, poate. Marocul? Marocul. Câmpia Padului. Câmpia Padului. Plaiul Apuliei ca o masă de joc. Canada? Maupassant, poate.
Compoziţia fâneţelor, compoziţia prăjiturii, miere şi urdă dulce (visuri).
„Miere urdă dulce şi vişinată pe deasupra” spuse ea cu aerul ăla de femeie-foarte-femeie.
Bicicleta parcurse întreg traiectul rectiliniu al şoselei cu un şuierat de frecare între roţi şi aer.
„Mda, lumea e emanaţie, intimitate.”
„Tu trăieşti în indiferenţa formelor, sex ludic, ochelari coloraţi şi o lumină nestatornică-n priviri.”
Aşteptarea, aşteptarea faptului, a împlinirii sale, a evenimentului, a poveştii.
Încet-încet prinse să-ndrăgească ironia.


Gabriele FRASCA (Napoli, 1957), poet, prozator, eseist și traducător, profesor universitar de literatură comparată (Napoli, Salerno), fondatorul grupurilor poetico-muzicale Asilo poetico și ResiDante, colaborator la Radio RAI (1991-1993). Traduceri: Un oscuro scrutare (A Scanner Darkly) de Philip K. Dick (Roma, Fanucci, 1993); Watt (1998), Le poesie (1999), Murphy (2003) de Samuel Beckett (Torino, Einaudi). Poezie: Rame (Milano, Corpo 10, 1984; Genova, Zona, 1999); Lime (Einaudi, 1995); Rive (Einaudi, 2001); Prime (Roma, Luca Sossella, 2007, Premio Napoli 2008). Povestiri: Il fermo volere (Corpo 10, 1987; Napoli, Edizioni d’If, 2004);  Santa Mira (Napoli, Cronopio, 2001). Eseuri: Cascando. Tre studi su Samuel Beckett (Napoli, Liguori, 1988); La furia della sintassi. La sestina in Italia (Napoli, Bibliopolis, 1992); La scimmia di Dio. L’emozione della guerra mondiale (Genova, Costa & Nolan, 1996); La lettera che muore (Roma, Meltemi, 2005); L’oscuro scrutare di Philip K. Dick (Meltemi, 2007).


senină

ultima lumină, aiurea, se schimbă
cu-altele noi, ultimi paşi, între geam
şi uşă, răsărituri, şi invers, în sus şi-n jos, însă
nu de la nord, la răsărit patul, se plimbă
de colo-colo privirile, şi-unul şi altul în ham

 

bandă desenată

uite frigiderul, îl deschise, nu era mare scofală,
numai severitatea tuturor acèlor
plăci de-aluminiu, umplu cu apă un pahar,
rămase privindu-l, şi mutra banală
tremură-o clipă răsfrântă, apoi ascultă cu fereală,
nimic, bineînţeles, putea să şadă
acum, liniştit, să se cotrobăie, să vadă
înlăuntru, mai adânc, uite, nu era mare scofală

 

piele

totul se toceşte în noi, fiece intestin
se-ajustează, fiece atingere, până când,
descompusă, pielea se descojeşte pe rând
la ciocniri, desprinsă, ca zahărul pralin,
nu, nu-i asta lumea, şi nu s-a născut încă
acela, căruia din vintre să-i pornească
iadeşul sufletului, ori poate trupurilor păstrată
furca furtişagurilor iaste, dar, nicicând intacte,
cărnuri după cărnuri, împinse încoace
din urmă vin, se-ating, se freacă, se spurcă


Mario LUNETTA (Roma, 1934), experimentator în diverse genuri literar-artistice, colaborator la programe culturale RAI și la reviste italiene și străine, a prefațat ediții din Italo Svevo, Emily Brontë, Émile Zola, Federico De Roberto, Gustave Flaubert, Dino Campana, a primit Premio Nazionale Letterario Pisa pentru poezie (2004) și Premio Alessandro Tassoni pentru întreaga sa carieră (2006). Printre antologii îngrijite: Il surrealismo (Roma, Editori Riuniti, 1976); Poesia italiana oggi; Poesia italiana della contraddizione. Opere: Invito alla lettura di Italo Svevo (Milano, Mursia, 1972); Dall’elmo di Scipio, proză (Venezia-Padova, Marsilio, 1974); I ratti d’Europa, proză (Editori Riuniti, 1977); La presa di Palermo: poesie 1972-1977 (Manduria, Lacaita, 1979); Chez Giacometti: 13 poesie 13 (Roma, Carte segrete, 1979); Flea market, poezie (Napoli, Guida, 1983); Puzzle d’autunno, roman (Milano, Camunia, 1989); Le dimore di Narciso, eseuri (Roma, Rai-Eri, 1997); Montefolle, roman (Roma, Quasar, 1999); Roulette occidentale: poesie 1991-1997 (Lecce, P. Manni, 2000); Cani abbandonati, proză (Odradek, 2003); Doppio fantasma: 91 poesie per 91 artisti (Roma, Fermenti, 2003); La notte gioca a dadi, proză(Newton Compton, 2008); Metasintassi: Alfio Di Bella / Mario Lunetta (Roma, Onyx, 2012).


Hipercalorică

–: da’ cascada aia formidabilă de pop-corn
din zgârie-norii de catifea bej (mult-prăvălitor
eveniment reflectat slab de geamurile ferestrelor
şiroitoare şi opace?
da’ mănuşile Gildei în amintirea ta pătimaşă?
da’ cataracta-aia de pastile de mentă şi golie*? da’ partea
stângă a lumii, olecuţă turtită, ca şi
spinarea ta luminoasă, din sticlă soufflé? şi acea
manfrină** de biscuiţi cu pinoli umezită de-o duşcă
de bere, printre bale de spumă, sub şfichiul
crivăţului?
–: (da’ restul?) – pesto cu usturoi de un verde bilios,
de ex., la mayonnaise Calvé, şi croccantini
algida, „trufele”, îngheţatele năstruşnice, şi
păcătoasele „paradise”, „cuccioloni”, şi-acèle
lemonissimo” acrişoare, strepezitele „Zeus”
–: un întreg panteon imens hiperîndulcit, hipercaloric,
concentrat într-o privire care mă pironeşte, mă bagă
la cutie ( – suliţă de glucoză şi fiere, în edenul
ăsta macabru pentru mâncăi de duzină). Nici urmă
de porţi cu celule fotoelectrice, totuşi. Numai şi numai
uşi grele şi obtuze de mahon, cu risipă
desfrânată de alămuri, paftale, ivăre, ornamente
sacre şi profane; şi divane, şi rafturi
jumătate golite: într-un delir ventriloc de arìpi
de veselă sub şuvoiul apei, care mimează
(vanitos, infantil) (ce mai nobilă-ntrecere)
tunetul ucigaş al pragurilor Niagarei: fotogramă
care trebuie ştearsă din arhiva acestei
memorii-n debandadă, odată şi-odată.

__________________________________________
* Marcă de bomboane din lemn-dulce.
** Dans popular calabrez.



În românește de Anca-Domnica Ilea
(nr. 7-8, iulie-august 2017, anul VII)