Traduceri literare: „Rigoletto” de Giuseppe Verdi (Actul I)

Operă lirică în trei acte

Muzica: Giuseppe Verdi
Versuri: Francesco Maria Piave
după melodrama Le roi s’amuse (Regele se amuză) de Victor Hugo

Prima raprezentaţie:
11 martie 1851, Teatrul La Fenice din Veneţia

Personaje
Ducele de Mantova - tenor
Rigoletto, bufonul de la Curte - bariton
Gilda, fiica lui Rigoletto - soprană
Sparafucile, spadasin - bas
Maddalena, sora lui - contralto
Giovanna, îngijitoarea Gildei - mezzosoprană
Contele de Monterone - bariton
Marullo, cavaler - bariton
Matteo Borsa, curtean - tenor
Contele de Ceprano - bas
Contesa, soţia lui - mezzosoprană
Un executor judecătoresc - bas
Un paj al ducesei - mezzosoprană
Cavaleri, dame, curteni, paji, halebardieri, servitori

Locul
Mantova (Italia)
Epoca
sec. al XVI-lea

ACTUL I

Scena întâi

Sală magnifică a palatului ducal, cu uși în spate care duc spre alte camere, de asemenea splendid iluminate.
În fundalul încăperilor, mulțime de cavaleri și de dame în veșminte încântătoare; paji care vin și pleacă.
Petrecerea este în plină desfășurare.
Din depărtare se aude muzică de interior, și hohote de râs, din când în când.
Ducele și Borsa intră pe o ușă din spate.

Ducele
Cu necunoscuta frumoasă burgheză
L-al aventurii capăt aș vrea să m-aflu.
Borsa
Cu acea tânără ce o vedeţi la templu?
Ducele
La sărbători, chiar de trei luni.
Borsa
Și unde șade?
Ducele
Pe-o stradă-ndepărtată;
Un bărbat misterios o cată-n orice noapte.
Borsa
Și știe ea oare cine-i amantul său?
Ducele
Nu-i pasă.
(Un grup de dame și de cavaleri traversează sala.)
Borsa
Ce frumuseţi!... priviţi dar.
Ducele
Pe toate le-ntrece a lui Cepran soţie.
Borsa
(încet)
N-audă contele, o, Duce…
Ducele
Dar mie ce îmi pasă?
Borsa
S-o spună l-alta chiar ar putea …
Ducele
Necaz pentru mine, sigur n-ar părea.
Asta-ori aia, la mine-i totuna,
Cu atâtea ce-n jur se-afișează;
Al inimii-mi regat nu cedează
În faţa unei sau altei frumuseţi.
Căci a’ lor multe graţii sunt chiar darul
Ce destinul ne dăruie în viaţă;
De azi asta îmi este drăguţă,
Poate-o alta mâine se va ivi.
Iar constanţa, nu e priitoare,
O destest ca pe un morb nemilos;
Cine vrea, doar, să-i fie credincios;
Nu e amor, de nu ai libertăţi.
Iar de-a soţilor geloasă furoare,
De-a amanţilor dorinţă eu chiar râd;
Și-ai lui Argus o sută de ochi desfid,
De mă-ndeamnă una din frumuseţi.



Scena a doua

Cei de mai sus, contele de Ceprano care își urmărește de la distanță soţia, servită de un alt cavaler. Doamne și domni intră din diferite părți.

Ducele
(doamnei de Ceprano, ieșindu-i în întâmpinare cu multă galanterie)
Plecaţi dar? prea crudă!...
Contesa
Să îmi urmez soţul,
E musai, pe Ceprano.
Ducele
Dar trebe luminosul,
La curte-acest astru ca sori a luci.
Aci orișicine vă va ferici.
(sărutându-i mâna cu emfază)
Dumneata aprins-ai flacără iubirii,
Îmbată, învinge, e pieire inimii.
Contesa
Calmaţi-vă…
Ducele
Nu.
(Îi oferă brațul și iese cu ea.)

 

Scena a treia
Cei de mai sus și Rigoletto, care se lovește de domnul de Ceprano; apoi curteni

Rigoletto
În cap ce oare aveţi,
Signor de Ceprano?
(Ceprano face un gest de nerăbdare și îl urmează pe Duce.)
Rigoletto
(curtenilor)
Pufăie, îl vedeţi?
Borsa
Ce praznic!
Rigoletto
O, da…
Borsa
Și Ducele-aci se distrează!...
Rigoletto
Dar nu e tot așa? Ce nou se-inventează!
Și jocul, și vinul, petreceri și dansuri,
Bătălii, banchete, totul îi place.
Acum și Contesei îi face avansuri,
Și de-aci fremătând soţul se duce.
(Iese.)


Scena a patra

Cei de mai sus și Marullo, cu sufletul la gură

Marullo
Ce veste! Ce veste!
Corul
Ce s-a-ntâmplat? Vorbește!
Marullo
Fi-veţi uimiţi, firește…
Corul
Spune, povestește…
Marullo
(râzând)
Ah, ah!... Rigoletto...
Corul
Ei bin’?
Marullo
Mare-ntâmplare!...
Corul
Pierdut-a cocoașa? Diform nu mai pare?
Marullo
Mai straniu e lucrul! Nebunul posedă…
Corul
Ei bine?
Marullo
O amantă…
Corul
O amantă? Cin’ s-o creadă?
Marullo
Gârbovul în Cupidon acum s-a transformat!...
Corul
El, monstrul? Cupidon!... Cupidon încântat!


Scena a cincea

Cei de mai sus și Ducele, urmat de Rigoletto,
apoi de Ceprano

Ducele
(lui Rigoletto)
Ca acest Ceprano nimeni nepoftit nu e…
Draga lui soţie mie un înger mi-e. 
Rigoletto
Răpiţi-o dar.
Ducele
Așa e; pe când însă?
Rigoletto
Deseară.
Ducele
Nu te gândești la conte?
Rigoletto
Nu e închisoare?
Ducele
A, nu.
Rigoletto
Atunci… e exilul.
Ducele
Nici asta, nebune.
Rigoletto
(arătând să fie decapitat)
Atuncia chiar ţeasta…
Ceprano
(O, inimă neagră!)
Duca
(bătându-l pe conte pe umăr cu mâna)
Ce zici, astă ţeastă?...
Rigoletto
Este chiar firește…
Ce faci cu-astă ţeastă?... La ce folosește?
Ceprano
(înfuriat, punând mâna pe spadă)
Nemernic!
Ducele
(lui Ceprano)
Opriţi dar…
Rigoletto
A râde mă faci.
Corul
(între ei)
S-a chiar înfuriat!
Ducele
(lui Rigoletto)
Bufoane, vin-aci.
Ducele și Rigoletto împreună
Ducele
Ah, mereu tu o glumă o duci la extrem.
Mânia ce-aţâţi a lovi te-a putea.
Rigoletto
Ce să mi se-ntâmple? De ei chiar nu mă tem.
Protejat de Duce, cin’ s-a-apropia?
Ceprano
(curtenilor, de-o parte)
Vendetă de nebun…
Corul
Împotriva-i ranchiună,
Cu-urâtele-i gesturi, cine n-ar avea?
Ceprano
Vendetă.
Corul
Cum însă?
Ceprano
Mâine cine-i dă mână,
Fie la mine-narmat.
Corul
Da.
Ceprano
La noapte.
Corul
Așa.
(Mulțimea de dansatori năvălește în sală.)
TUTTI
Toţi
Tot e bucurie, e sărbătoare;
Totul ne îmbie a gusta!
O, priviţi, ăsta nu pare
Loc unde-a te desfăta?


Scena a șasea

Cei de mai sus și contele de Monterone

Monterone
(dinăuntru)
Să îi vorbesc!
Ducele
Nu!
Monterone
(intrând)
O vreau eu.
Toţi
Monterone!
Monterone
(fixându-l pe Duce cu o nobilă mândrie)
Da, Monteron… vocea mea ca un tunet
Vă va lovi oriunde…
Rigoletto
(Ducelui, imitând vocea lui Monterone)
Să îi vorbesc.
(înaintează cu o gravitate ridicolă)
Aţi conspirat pe-a noastră seamă, doamne,
Iar noi, clemenţi, pe drept, o chiar iertarăm…
Ce-aveţi, acum, o fi delir… la orice ore,
Chiar pe a fiicei căutaţi onoare?
Monterone
(privindu-l pe Rigoletto cu o ură dispreţuitoare)
O nouă insultă!
(Ducelui)
A, da, tulburare
A orgiei voastre, și dezaprobare,
Până ce văd tot nepedepsită
Pentru familia-mi atrocea-insultă.
De-n a călăului mână voi cădea,
Fantomă groaznică mă veţi revedea,
Purtând în mână însuși capul meu,
Cerând răzbunare lumii, lui Dumnezeu.
Ducele
Gata, hai, arestaţi-l.
Rigoletto
E nebun!
Corul
Ce vorbiţi!
Monterone
(Ducelui și lui Rigoletto)
Ah, amândoi fiţi, voi doi, blestemaţi!
A lăsa câinii la un leu ce moare
Lașitate-i, Duce…
(lui Rigoletto)
Tu, târâtoare,
Tu, ce de-un tată râzi în durere,
Să fii blestemat!
Rigoletto
(atins)
(Ce simt! Doar oroare!)
Toţi
(mai puţin Rigoletto)
O, tu, ce îndrăzneţ, petrecerea-ai distrus,
De vreun geniu-infernal aci fost-ai adus;
E-n van orice spusă, pe-aici să nu-ntârzii,
Te teme, bătrâne, de-așa domnești furii,
Chiar tu ai cerut-o, speranţă nu e, 
O oră fatală îţi este ţie.
(Monterone pleacă între doi halebardieri, toți ceilalți îl urmează pe Duce într-o altă cameră).

Cortina coboară pentru o clipă pentru a fi schimbat decorul.



Scena a șaptea

Capătul cel mai pustiu al unei străzi închise.
În stânga, o casă cu înfăţișare modestă, cu o curte mică înconjurată de un zid. În curte, un copac mare și înalt și un scaun de marmură; în zid, o poartă care dă spre stradă; deasupra zidului, o terasă practicabilă, susținută de arcade. Ușa de la primul etaj dă spre terasa menționată. La dreapta străzii se află zidul foarte înalt al grădinii și o latură a palatului lui Ceprano. Este noapte.

Rigoletto e înfășurat în mantia sa. Sparafucile, purtând o sabie lungă sub mantie, îl urmărește.

Rigoletto
(Bătrânul blestematu-m-a!)
Sparafucile
Signor?...
Rigoletto
Mergi, nu am nimic.
Sparafucile
Nu am cerut; de faţă, aici,
Un om cu spadă stă.
Rigoletto
Un hoţ dar?
Sparafucile
Un om ce vă scapă
Degrabă de orice rival,
Și chiar cred că aveţi…
Rigoletto
Care?
Sparafucile
Femeia acol’ vă e.
Rigoletto
(Ce aud!) Și cât, pentru un domn,
ar trebui să cheltui?
Sparafucile
Un preţ mai mare-ar fi…
Rigoletto
Și cum se va plăti?
Sparafucile
La început, jumătate,
Iar restul, alte dăţi.
Rigoletto
(Diavole!) Cum de poţi
Așa sigur izbândi?
Sparafucile
În oraș ucid, de obicei.
Sau chiar în a mea casă.
Seara el la mine-adastă…
O lovitură, mort e.
Rigoletto
Și cum acasă?
Sparafucile
Este ușor…
M-ajută a mea soră…
Dansează pe străzi… frumoasă…
Atrage pe cin’ vreau… și-atât e…
Rigoletto
Înţeleg…
Sparafucile
Fără rumoare…
Acesta e-al meu-instrument,
(arată spada)
V-ajută?
Rigoletto
Nu… pentru moment…
Sparafucile
O, ce păcat…
Rigoletto
Cin’ ști’?...
Sparafucile
Sparafucil [1] eu mă numesc…
Rigoletto
Străin ești?...
Sparafucile
Da, sunt burgund…
(vrea să plece)
Rigoletto
Și unde să te surprind?
Sparafucile
Tot pe-aci, spre seară.
Rigoletto
Mergi.
(Sparafucile pleacă.)


Scena a opta

Rigoletto, uitându-se după Sparafucile

Rigoletto
La fel suntem!... eu, cu limba, el, cu pumnalul;
Omul ce râde sunt eu, iar el ucide!...
Bătrânul blestematu-m-a!...
O, oameni!... O natură!...
Laș, mizerabil mă făcurăţi voi!...
O, furie!... să fii diform!... să fii bufon!...
A trebui, a putea numai a râde dar!...
Moștenirea-oricărui om n-o am… chiar plânsul!...
Acest stăpân al meu,
Tânăr, veselos, prea puternic, frumos,
Aţipind chiar îmi zice:
Fă-mă să râd, bufonule…
Mă forţez s-o fac, e musai!... O, condamnare!...
Cât vă urăsc, curtezani batjocoritori!...
Ce mult a vă mușca aș vrea!... 
De nedrept sunt, doar voi cauza sunteţi…
Dar în alt om aci mă schimb!...
Bătrânul bletematu-m-a!... astfel de gând
De ce mintea încă mi-o mai apasă!...
Mă va lovi năpasta?... Nu, e nebunie.
(Deschide cu cheia și intră în curte.)



Scena a noua

Cel de mai sus și Gilda, ieșind din casă
și aruncându-se în brațele lui

Rigoletto
Fiică…
Gilda
O, tată!
Rigoletto
Doar lângă tine
Sufletu-mi oropsit își află bine.
Gilda
O, câtă iubire!
Rigoletto
Ești viaţa mea,
Fără de tine ce bun aș mai avea?
(suspină)
Gilda
O, ce suspine!... Ce te-o fi străpuns?
Spune-i la astă mâhnită fiică…
De e vreun mister, nu-i fie ascuns…
Ca ea familia să și-o cunoască.
Rigoletto
Tu nu o ai…
Gilda
Ce nume-i avea?
Rigoletto
De ce s-o știi tu?
Gilda
Dacă nu ai vrea,
Să îmi vorbești dar… 
Rigoletto
(întrerupând-o)
Să nu ieși, vai. 
Gilda
Merg doar la templu…
Rigoletto
E, bine, hai.
Gilda
A-mi spune cin’ ești, de nu ai vrea,
Să pot ști măcar cine-i mama mea.
Rigoletto
De, nu vorbi-oropsitului
De al său pierdut bine…
Doar ea simţea, ea, îngerul,
O milă pentru mine.
Singur, diform chiar, necăjit,
Compătimind mă iubi.
Muri și… pământu-acoperă
Ușor omul ce-am iubit…
Doar tu ai rămas bietului…
O, Domnul fie răsplătit!...
(suspinând)
Gilda
Ce durere!... ce a tescui
Așa amar plâns poate?
Gata, tată, alină-te…
Să nu-ţi văd faţa-nvinsă…
Zi-mi al dumitale nume,
Durerea ce te-ntristă…
Rigoletto
De ce să îl spun? Chiar inultil e!...
Tată îţi sunt, și ajunge…
De mine în lume mulţi se tem,
Pe unii ura-i învinge…
De la alţii am doar blestem…
Gilda
Patrie, rudenii, prieteni,
N-ai nimic chiar, așadar?
Rigoletto
Patrie!... Rudenii!... ce zici?...
Rigoletto și Gilda împreună:
Rigoletto
Cultul, familia, patria,
(cu efuziune)
Tot universul meu în tine e!
Gilda
Ah, de fericit te face,
Bucurie viaţa mea e!
Gilda
De trei luni pline aci venit-am,
Și-orașu-acesta deloc văzut-am;
De mi-o permiţi dar, acum aș putea…
Rigoletto
Nu!... Nu!... de-aici ai mai ieșit cândva?
Gilda
Nu.
Rigoletto
Vezi!
Gilda
(Ce am spus!)
Rigoletto
Bin’ te păzește!
(Putea-o-ar urmări, chiar s-o răpească!
Și bufonului să-i necinstească
Chiar fata, și să râdă… Oror!
(înspre casă)
Hei, tu?


Scena a zecea

Cei de mai sus și Giovanna, din casă

Giovanna
Signor?
Rigoletto
Venind, nu m-a văzut chiar nimeni?
Vezi, spune-adevărul…
Giovanna
A, nu, chiar nimeni.
Rigoletto
Bine… iar ușa ce dă spre bastion
E tot închisă?
Giovanna
A fost și va fi.
Rigoletto
(către Giovanna)
Păzește, doamnă, astă floare
Ce pură-ţi încredinţai;
Păzește atentă, și nu lăsa
Să dispară a ei candoare.
Tu, de-a vântului furoare
Ce-alte flori a răsturnat,
O apără, și imaculată,
O redă l-al său genitor.
Gilda
Câtă iubire!... ce păsare!
De ce te temi, o, tatăl meu?
Acolo sus, lângă Dumnezeu,
Veghează înger protector.
Ea alungă orice mâhnire,
Ruga mamei este sfântă;
Să nu fie smulsă ori frântă
Astă floare ce-ţi e odor.


Scena a unsprezecea

Cei de mai sus și Ducele,
în costum burghez de stradă

Rigoletto
Cineva e-afară…
(Deschide ușa curții și, în timp ce iese să se uite în stradă, Ducele se strecoară în curte și se ascunde după copac și, aruncându-i Giovannei o pungă, o face să tacă.)
Gilda
Doamne!
Mereu o bănuială…
Rigoletto
(către Gilda, întorcându-se)
V-a urmărit pe la templu oarecine?
Giovanna
Nu.
Ducele
(Rigoletto!)
Rigoletto
De pe-aicea vor bate,
Nu cumva să deschideţi…
Giovanna
Nici măcar Ducelui…
Rigoletto
Mai puţin ca oricui… Fata mea, adio.
Ducele
(Fata lui!)
Gilda
Adio, drag tată.
(Se îmbrățișează și Rigoletto pleacă, închizând poarta după el.)



Scena a douăsprezecea

Gilda, Giovanna, Ducele în curte, apoi Ceprano și Borsa,
la un  moment dat, pe stradă

Gilda
Giovanna, chiar am remușcări…
Giovanna
Oare de ce?
Gilda
N-am spus că un tânăr ne urmărea la templu.
Giovanna
De ce să îi spui?... Așadar urăști
Pe acest tânăr, zi?
Gilda
Nu, nu, prea frumos este, inspiră iubire…
Giovanna
Și mărinimos pare, mare signore. 
Gilda
Signore-ori principe, eu nu l-aș vrea;
Și simt că nevoiaș, mult l-aș plăcea.
De visez sau trează, mereu îl numesc.
În extaz cu sufletul, îi zic te iu...
Ducele
(Iese brusc, îi face semn Giovannei să plece și îngenunchează la picioarele Gildei pentru a termina fraza:)
Te iubesc!
Te iubesc, repet-o, ce dragi cuvinte,
Cer de bucurie îmi vor deschide!
Gilda
Giovanna?... Biata de min’! Aici nu-i chiar nimeni
Care să-mi răspundă!... O, Doamne!... chiar nimeni!...
Ducele
Sunt eu cu sufletul, ce îţi răspunde,
Doi care se iubesc sunt cât o lume!... 
Gilda
Cin’ oare te-aduse, aici la mine?
Ducele
Înger, demon de-o fi, ce-i pentru tine?
Te iubesc…
Gilda
Pleacă de-aici!
Ducele
Să plec deci!... chiar acuși!...
Acum când aprins fu chiar focul însuși!...
Ah, inseparabil, de-amor, Dumnezeu
Lega, o, prea pură, destinu-ţi de-al meu!
E-a inimii soare, viaţa-i iubire,
Vocea-i e tremurul inimii noastre…
Faima și gloria, puterea, tronul,
Terestre, fragile lucruri aici sunt.
Una doar s-o avem, doar ea, divina,
Iubirea cu-îngerii ne face una.
Gilda și Ducele împreună:
Ducele
Hai să ne iubim, dar, fiinţă celestă,
Bărbaţilor ciudă voi fi pentru tin’.
Gilda
(Ah, a candidelor vise-s aceste
Vocile-așa tandre, prea dragi pentru min’.)
Ducele
Că mă iubești, de, repetă-mi…
Gilda
Am spus-o.
Ducele
O, sunt ferice!
Gilda
Numele, haide, dar, spune-mi…
A ști ce-l interzice?
Ceprano
(lui Borsa, din stradă)
Locul e aici.
Ducele
(gândindu-se)
Îmi zice…
Borsa
(lui Ceprano)
Prea bin’…
(pleacă)
Ducele
Gualtier Maldè...
Și student sunt eu, nevoiaș…
Giovanna
(întorcându-se speriată)
Zgomot de pași în exterior…
Gilda
Poate-o fi tata…
Ducele
(De a găsi
Aș putea pe trădător
Ce-așa mă-ncurcă!)
Gilda
(către Giovanna)
Să îl conduci…
De-aci spre bastion… Hai, mergeţi…
Ducele
Zi, mă vei iubi tu?...
Gilda
Dumneata?
Ducele
Întreaga viaţă… și…
Gilda
Nu mai… nu mai… Hai, mergeţi…
Gilda și Ducele
Adio… speranţă și inimă
Doar tu îmi vei fi mie.
Adio, neschimbat va dăinui
Iubirea ce-ţi port ţie.

Ducele intră în casă urmat de Giovanna.
Gilda rămâne cu ochii aţintiţi la ușa pe unde a plecat.



Scena a treisprezecea


Gilda
Gualtier Maldè!... nume al lui așa-ndrăgit,
Imprimă-te în ăst suflet îndrăgostit.
O drag nume ce un prim fior
Mie-n suflet mi-ai lăsat,
Plăcerile lui amor
Să-mi amintești ne-ncetat!
Și prin gând, tot ce-oi pofti
Înspre tine va pluti,
Și chiar ultimul suspin,
A, drag nume, al tău va fi.

(Intră în casă și apare pe terasă cu un opaiţ pentru a-l vedea din nou pe așa-zisul Gualtier, care pare a fi plecat prin cealaltă parte.)



Scena a paisprezecea

Marullo, Ceprano, Borsa, curteni înarmați și mascați, din stradă. Gilda, pe terasă, care intră repede în casă

Borsa
(arătând-o pe Gilda corului)
E-acol’.
Ceprano
Uitaţi la ea…
Corul
O, cât de frumoasă!
Marullo
Ca zână sau înger.
Corul
Amantă-i asta
Lui Rigoletto!


Scena a cincisprezecea

Cei de mai sus și Rigoletto, preocupat

Rigoletto
(Mă-ntorc! De ce)
Borsa
Tăcere… la treabă… atenţi la mine.
Rigoletto
(A, de acel bătrân fui blestemat!)
(se lovește de Borsa)
Cine e?
Borsa
(tovarășilor)
Tăceţi dar… e Rigoletto.
Ceprano
Victorie dublă!… îl vom ucide…
Borsa
Nu, c-așa mâine nu vom mai râde…
Marullo
Acu-ndrept totul...
Rigoletto
Cin’ vorbește?
Marullo
Ei, Rigoletto? … zi?
Rigoletto
(cu o voce înspăimântătoare)
Cine e?
Marullo
Ei, nu ne mânca!... Sunt…
Rigoletto
Cin’?
Marullo
Marullo.
Rigoletto
Cu-așa-ntuneric privirea-i nulă.
Marullo
Aci ne-aduse treabă-amuzantă…
Lui Ceprano să-i luăm nevasta.
Rigoletto
(Vai că răsuflu!...) Dar cum să intrăm?
Marullo
(încet, lui Ceprano)
Unde e cheia?
(lui Rigoletto)
Nu te îndoi,
Nu ne lipsește nici stratagema…
(îi dă cheia primită de la Ceprano)
Iată și cheia…
Rigoletto
Și îi simt și stema.
(pipăind-o)
(A, în zadar fu, deci, temutul meu!)
(răsuflând)
E-acolo casa… și cu voi sunt eu.
Marullo
Suntem toţi mascaţi… 
Rigoletto
Și eu vreau să m-ascund;
Daţi-mi o mască!
Marullo
Da, gata-i deja.
Vei ţine scara…
(Îi pune o mască și, în același timp, îl leagă la ochi cu o batistă, și îl pune să țină o scară, pe care o vor fi sprijinit de terasă.)
Rigoletto
Dese sunt tenebrele…
Marullo
(tovarășilor)
Bandajul chiar orb și surd îl face.
Toţi
(mai puţin Rigoletto)
Încet, încet, pornim spre răzbunare,
Fie lovit când n-are așteptare.
Zeflemitor, cu-ndrăzneală permanentă,
El batjocorit se va afla.
Tiptil, tiptil, să-i răpim amanta,
Și curtea mâine va jubila.
(Unii urcă pe terasă, rup ușa de la primul etaj, o deschid pentru alții care intră din stradă și ies din nou, târând-o pe Gilda, ce are gura legată cu o batistă. Traversând scena, ea pierde o eșarfă.)
Gilda
(din depărtare)
Ajutor, o, tatăl meu… 
Corul
(ca mai sus)
Victorie!...
Gilda
(mai departe)
M-ajută!
Rigoletto
Încă n-au terminat!... ce grozăvie!
(își atinge ochii)
Eu sunt bandajat!...
(Își smulge cu forţă bandajul de la ochi și masca, și, la lumina unui opaiţ uitat, recunoaște eșarfa, vede ușa deschisă, intră, o apucă pe Giovanna, speriată, se uită la ea cu uimire, își smulge părul fără să poată striga; în cele din urmă, după multe eforturi, exclamă:)
Ah!... Da, maledicţia!
(leșină)



NOTE

1. Nume compus din verbul sparare, „a împușca”, și fucile, „pușcă”.


Traducere de Anamaria Milonean
(nr. 2, februarie 2025, anul XV)