Traduceri literare: „Traviata” de Giuseppe Verdi (Actul I)

Operă lirică în trei acte
Muzica: Giuseppe Verdi
Versuri: Francesco Maria Piave
după drama Dama cu camelii de Alexandre Dumas fiul
Prima reprezentaţie:
6 martie 1853, Teatrul La Fenice din Veneţia
Locul
Parisul și împrejurimile acestuia
Epoca
pe la 1850
Primul act se desfășoară în august, al doilea, în ianuarie, iar al treilea, în februarie.


Personaje
Violetta Valéry – soprană
Flora Bervoix – mezzosoprană
Annina – mezzosoprană
Alfredo Germont – tenor
Giorgio Germont, tatăl acestuia – bariton
Gastone, Visconte de Letorières – tenor
Baronul Douphol – bariton
Marchizul d’Obigny – bas
Doctorul Grenvil – bas
Giuseppe, servitorul Violettei – tenor
Un servitor al Florei – bas
Un comisionar (basso)
Corul
Domni și doamne, prieteni cu Violetta și cu Flora, Matadori, Picadori, Ţigani

ACTUL ÎNTÂI

Scena întâi

Salon din casa Violetei. În fundal se află o ușă ce dă spre o nouă încăpere; în lateral, alte două uși; în stânga, un șemineu cu o oglindă deasupra lui. În mijloc, o masă bogat aranjată.
Violetta, așezată pe o canapea, discută cu Doctorul și cu câțiva prieteni, în timp ce alții merg în întâmpinarea celor care sosesc, printre care se află Baronul și Flora, la brațul Marchizului.

Corul I
A invitaţiei trecută-i deja ora,
Întârziat-aţi.
Corul II
Jucarăm la Flora.
Și așa orele au zburat.
Violetta
mergând în întâmpinarea lor
Flora, prieteni, din noaptea ce-mbie
Alte plăceri să strălucească-i dat,
Printre cești desfătarea-i mai vie.
Flora și Marchizul
Și-a gusta deci putea-veţi?
Violetta
O vreau chiar;
Mă-ncredinţez plăcerii și doresc iar
Cu acest leac răul să îl suprim.
Toţi
Da, viaţa crește când sărbătorim.

Scena a doua
Cei de mai sus, Viscontele Gastone de Letorières, Alfredo Germont. Servitori ocupaţi în jurul mesei

Gastone
intrând cu Alfredo
În Alfredo Germont, a mea doamnă,
Iată-un altul ce mult vă stimează;
Puţini prieteni ca dânsu-azi apar.
Violetta
Îi dă mâna lui Alfredo, care i-o sărută.
Drag Visconte, mulţam de-acest dar.
Marchizul
Dragă Alfredo,
Alfredo
Marchize,
Își strâng mâna.
Gastone
către Alfredo
Aci, am spus:
Plăcere și-amicie se-ntrec nespus.
Între timp, servitorii vor fi adus mâncarea.
Violetta
către servitori
Gata o fi totul?
Un servitor confirmă că da.
Dragii mei, să ședeţi:
La un banchet se deschide-orice suflet.
Toţi
Bine-aţi spus, orice rană regreţi
Chiar licoarea o scoate din cuget.
Se așază astfel încât Violetta să rămână între Alfredo și Gastone; vizavi va fi Flora, între Marchiz și Baron; ceilalți stau cum doresc. Se lasă un moment de tăcere; între timp, sosește mâncarea, iar Violetta și Gastone își vorbesc încet, apoi:
Gastone
încet, către Violetta
Sunteţi tot la Alfredo-n gând.
Violetta
Glumiţi iar?
Gastone
Bolnavă aţi fost, zi de zi temător
Aci veni; și întrebă.
Violetta
Încetaţi.
Nimic pentru el sunt eu.
Gastone
Nu-s amăgitor.
VIOLETTA
lui Alfredo
Drept este dar? Și cum așa?
N-o înţeleg.
Alfredo
suspinând
Da, chiar e drept.
Violetta
lui Alfredo
Vă aduc chiar omagii.
Iar, Baroane, făcurăţi la fel.
Baronul
Vă cunosc doar de un an, niţel.
Violetta
Și el doar de ceva minute.
Flora
încet, către Baron
Mai bine rămâneaţi pe tăcute.
Baronul
încet, către Flora
Pare-mi fudul acel tânăr.
Flora
De ce?
Mie chiar că simpatic îmi e.
Gastone
către Alfredo
Iar tu deci nu îţi pornești cuvântul?
Marchizul
către Violetta
Poate chiar doamna să îi dea avântul.
Violetta
Îi toarnă lui Alfredo.
Voi fi Hebe ce toarnă.
Alfredo
cu galanterie
Eu o vreau chiar
Imortală ca-aceea.
Toţi
Să bem dar!
Gastone
O, baroane, niciun vers, nicio rimă,
Nu gășești în astă oră sublimă?
Baronul dă din cap că nu.
lui Alfredo
E rândul tău.
Toţi
Da, da, o-nchinare!
Alfredo
Gândul
Nu-mi șoptește.
Gastone
Dar nu ești tu maestru?
Alfredo
către Violetta
V-ar plăcea?
Violetta
Da.
Alfredo
Se ridică.
Da? O simt din zbor.
Marchizul
Deci fiţi atenţi!
Toţi
Da, atenţi la vorbitor!
Alfredo
Să bem din vesele cupe
Ce frumuseţea-nfioară,
Și-această fugară oră
Se-mbete cu voluptăţi.
Să bem din dulcile fremete
Ce naște-n noi iubirea,
Căci spre inimă doar cu privirea
arătând-o pe Violetta
Cu-așa putere-a zbura.
Să bem, căci amor printre cupe
Mai dulci sărutări va avea.
Toţi
Să bem, căci amor printre cupe
Mai dulci sărutări va avea.
Violetta
Se ridică.
Cu voi, eu voi ști a-mi petrece
Al meu timp de fericire,
Totul în lume e o rătăcire,
Ce nu e făcut din plăceri.
Gustaţi, chiar fulgerătoare
E bucuria din iubire,
E-o floare ce naște și moare,
Mai mult nu poţi să speri.
Gustaţi ne-mbie cu fervoare
Un glas plin de măguliri.
Toţi
Gustaţi, căci cupa și cântul
Și noapte-nflorește, și râsul;
În acest etern paradisul
Ne afle o nouă zi.
Violetta
către Alfredo
Viaţa e în exultanţă.
Alfredo
către Violetta
Când încă nu se iubește.
Violetta
către Alfredo
N-o spune la cin’ n-o gândește.
Alfredo
către Violetta
E-al meu destin așa.
Toţi
Gustaţi, căci cupa și cântul
Și noapte-nflorește, și râsul;
În acest etern paradisul
Ne afle o nouă zi.
Se aude muzică din cealaltă încăpere.
Ce o fi?
Violetta
Nu v-ar plăcea acum să dansăm?
Toţi
O, gândul cel bun cu toţii să-l acceptăm.
Violetta
Să ieșim dar.
Se îndreaptă spre ușa din mijloc, dar Violetta devine palidă dintr-odată.
Vai mie!
Toţi
Ce-aveţi?
Violetta
Nimic,
Nimic.
Toţi
Ce vă oprește?
Violetta
Să ieșim.
Face câțiva pași, dar este nevoită să se oprească din nou și să se așeze.
Vai mie!
Toţi
Din nou!
Alfredo
Iar suferiţi?
Toţi
O, cer! Ce e asta?
Violetta
Un tremurat ce simt. Treceţi dincolo.
arată spre cealaltă încăpere
Curând voi fi și eu.
Toţi
Fie cum vă place.
Trec cu toţii în cealaltă încăpere, cu excepția lui Alfredo, care rămâne în urmă.

Scena a treia
Violetta, Alfredo și Gastone, la un moment dat

Violetta
privindu-se în oglindă
Ce paloare!
întorcându-se, îl vede pe Alfredo
Aici!
Alfredo
Trecut-a teama
Ce v-a copleșit?
Violetta
E mai bine.
Alfredo
A, în astfel de mod
Vă veţi ucide, s-aveţi, trebuie, grijă
De propria fiinţă.
Violetta
Și aș putea?
Alfredo
De-a mea
Aţi fi, cu grijă eu v-aș veghea suavele,
Blânde zile.
Violetta
Ce ziceţi? Are oarecine
Grijă de min’?
Alfredo
cu patos
Pentru că nimeni nu vă
Iubește.
Violetta
Nimeni?
Alfredo
Numai, doar eu.
Violetta
râzând
Drept este,
Așa iubire o uitasem însă.
Alfredo
Râdeţi? Și încă-aveţi inimă?
Violetta
Inimă? Da, poate, de ce oare întrebaţi?
Alfredo
O, de-așa ar fi, nu aţi putea atunci
Minţi.
Violetta
Adevăr spuneţi?
Alfredo
Eu nu vă-nșel.
Violetta
De mult mă mai iubiţi?
Alfredo
A, da, de un an chiar.
Odat’, ferice, eterică,
Mi-aţi apărut ’nainte,
Din acea zi, fierbinte,
Trăii din ascuns amor.
Dintr-un amor ce-i vibrare
În universul întreg,
Misterios da, semeţ chiar,
Cruce și-n inimă fior.
Violetta
O, de e drept, fugiţi de-aici,
Amicie doar vă ofer:
A iubi nu știu, nici sper
La așa un eroic amor.
Eu sunt directă, ingenuă;
Alta-ar trebui să cercaţi
Greu nu va fi să aflaţi
C-a mă uita e ușor.
Gastone
Apare pe ușa din mijloc.
Ei, bin’? Ce naiba faceţi?
Violetta
Pălăvrăgeli doar.
Gastone
Ah, ah! Atunci rămâneţi.
Intră din nou.
Violetta
către Alfredo
Fără iubire, dar,
E bună-nvoiala?
Alfredo
Eu vă ascult. Plec, da.
Vrea să plece.
Violetta
Aici aţi ajuns?
Scoate o floare din sân.
Luaţi această floare.
Alfredo
De ce?
Violetta
Pentru a mi-o-aduce
Alfredo
întorcându-se
Când dar?
Violetta
Chiar când
Se va fi ofilit.
Alfredo
O, cer! Chiar mâine.
Violetta
Bine,
Chiar mâine.
Alfredo
Ia emoţionat floarea.
Eu sunt ferice!
Violetta
Că mă iubiţi iar ziceţi?
Alfredo
gata să plece
O, da, cât vă iubesc!
Violetta
Plecaţi deci?
Alfredo
întorcându-se și sărutându-i mâna
Plec, da.
Violetta
Adio!
Alfredo
Mai mult nu cer eu!
Iese.

Scena a patra
Violetta și toți ceilalți se întorc din sală încălziți de dans

Toţi
Se deșteaptă-n cer aurora,
Și e clipa să plecăm;
Mulţumimu-vă, signora,
De-acest timp cât exultăm.
De serbări e plin orașul,
Trece timpul de plăceri;
În odihnă-acum avântul
Se re-ncarcă de puteri.
Pleacă spre dreapta.

Scena a cincea
Violetta, singură

Violetta
Ce straniu! Ce straniu! În suflet
Înscrise sunt a’ lui cuvinte!
Îmi va fi o nebunie statornica iubire?
Ce împlinești, o sărmană inima mea?
Bărbat nu te-aprinsese încă. Plăcerea
Ce nu cunoscui, iubind fiind iubită.
S-o nesocot pot eu
Cu-arida nebunie din traiul meu?
Ah, poate-i el ce inima
Singură în tumulturi
Putea adesea desena
În tainice contururi!
El, ce modest și vigilent
La-al meu trist prag ajunse,
Și nouă febră-aprinse,
Umplându-mă de amor.
De-acel amor ce-i vibrare
În universul întreg,
Misterios da, semeţ chiar,
Cruce și-n inimă fior.
În min’, copilă, o candidă
Și aprigă dorinţă
Se imprimă prea dulce
Stăpână pe fiinţă,
Iar când pe ceruri raza
De chip frumos vedeam
Eu toată mă-mbrăcam
În acel divin cusur.
Simţeam că amoru-i palpitări
În universul întreg,
Misterios da, semeţ chiar,
Cruce și-n inimă fior.
Rămâne concentrată o clipă, apoi spune
Nebunie! Nebunie! Delir în van e-acesta!
Biată femeie, singură,
Abandonată în acest
Populat deșert
Numit de ei Paris,
Ce dar mai sper?
Ce să mai fac eu?
Să exult,
În voluptos vârtej să pier.
Mereu liberă vreau eu
Să plutesc prin bucurie,
Vreau să treacă traiul meu
Pe cărările de plăceri;
Plece ziua, ziua vie,
Tot ferice să mă-mbie,
Spre o nouă ghidușie
Să zboare-a’ mele gândiri.
Iese prin stânga.

Traducere de Anamaria Milonean
(nr. 11, noiembrie 2024, anul XIV)