Traduceri literare: „Traviata” de Giuseppe Verdi (Actul III)

ACTUL AL TREILEA

Scena întâi

Dormitorul Violetei. În fundal se vede un pat cu perdele pe jumătate trase; o fereastră închisă cu obloane interioare; lângă pat, un taburet pe care se află o sticlă cu apă, o cană de cristal, diferite medicamente. În mijlocul scenei, o masă de toaletă, iar lângă ea, o canapea; mai departe, o altă piesă de mobilier, pe care arde o lampă de veghe; mai multe scaune și alte piese de mobilier. Ușa este în stânga; vizavi se află un șemineu cu focul aprins.

Violetta doarme pe pat. Annina, așezată lângă șemineu, doarme și ea.
Violetta
trezindu-se
Annina?
Annina
trezindu-se zăpăcită
Ceva doriţi?
Violetta
Doarmeai, biata de tine?
Annina
Da, să mă iertaţi.
Violetta
Dă-mi o gură de apă.
Annina face întocmai.
Ia vezi tu, chiar să fie ziuă?
Annina
E șapte doar.
Violetta
Să intre, lasă, puţin lumina.
Annina
Deschide obloanele și privește în stradă.
E domnul de Grenvil!
Violetta
Adevărat prieten!
Vreau să mă scol, m-ajută.
Se ridică și cade din nou; apoi, susținută de Annina, se îndreaptă încet spre canapea, iar Doctorul intră la timp pentru a o ajuta să se întindă. Annina aduce alte perne.

Scena a doua
Cele de mai sus și Doctorul

Violetta
Ce bun sunteţi, că la mine v-aţi gândit iar!
Doctorul
Îi atinge încheietura mâinii.
Acum, cum vă simţiţi dar?
Violetta
Suferă corpul, dar sufletu-mi liniștit e.
M-a mângâiat aseară un blând părinte.
Religia e-a bolnavilor alinare.
Doctorul
Și-n astă noapte?
Violetta
Mi-a fost liniștit somnul.
Doctorul
Curaj, deci, după cum văd, convalescenţa
Nu e departe.
Violetta
O, din milă, a minţi
Medicilor permis e.
Doctorul
strângându-i mâna
Adio, pe mai târziu!
Violetta
Nu mă uitaţi, dar!
Annina
încet către Doctor, însoţindu-l
Cum este, domnule?
Doctorul
încet, de-o parte
Plămânii îi mai lasă doar puţine ore.
Iese.

Scena a treia
Violetta și Annina

Annina
Curaj, acum!
Violetta
Zi de petrecere e asta?
Annina
Nebun e tot Parisul, este carnaval doar.
Violetta
Ah, în acest tumult, doar cerul știe
Câţi amărâţi mai suferă! Ce sumă
E în acel dulap?
arătându-i-l
Annina
îl deschide și numără
Douăzeci ludovici.
Violetta
Zece să le dai săracilor tu însăţi.
Annina
Puţini rămân atuncea.
Violetta
O, îmi vor fi de ajuns.
Caută-mi apoi scrisorile.
Annina
Dumneata?
Violetta
N-a fi nimica… grăbește-te, de poţi.
Annina iese.

Scena a patra
Violetta, singură

Violetta
Scoate din sân o scrisoare.
"Aţi ţinut ce aţi promis… duelul
Avu loc, iar baronul fu rănit,
Dar e mai bine, Alfredo
E de acasă plecat; cât despre sacrificiu,
Eu însumi i-am dezvăluit;
Se va întoarce să vă ceară iertare;
Și eu voi veni. Să vă-ngrijiţi… meritaţi
Un viitor mai bun. -
Giorgio Germont".
dezolată
Târziu e!
Se ridică.
Tot aștept, tot aștept, dar nu mai vin la min’!...
Se privește în oglindă.
Ah, cum sunt de schimbată!
Totuși doctorul a mă-ncuraja mai cată!
Dar cu-așa boală, orice speranţă e moartă.
Adio, din trecutu-mi, mii visuri cu surâse,
Bujorii, de pe chipu-mi, sunt, ah, flori stinse;
Iubirea lui Alfredo, de ea sunt lipsită,
Ar putea susţine inima-mi istovită;
Ah, la a Traviatei dorinţă îi surâde,
Pe ea, da, o iartă, și-o primește, o, Doamne!
Totul se sfârși.
Plăcerea, și durerea, curând se vor stinge,
Mormântul, pentru oameni, pe toate le învinge!
Nici lacrimi, nici flori chiar n-or fi pe a mea groapă,
Nici cruce cu nume de pus pe-astă biată!
Ah, la a Traviatei dorinţă îi surâde,
Pe ea, da, o iartă, și-o primește, o, Doamne!
Totul se sfârși.
Se așază.
Cor de măști
afară
Loc patrupedului,
Al petrecerii domn,
Cu flori și vlăstare
Pe al său corn,
Loc pentru cel mai docil
Dintre cornute,
Corni și fluiere
Să îl salute! 
Voi din Paris, cedaţi-i pas,
Trece în triumf Viţelul cel gras!
Nici Asia, Africa
Văzu-așa frumușel,
Mândrie și orgoliu
Pentru orice măcel.
Preavesele măști,
Și nebuni flăcăi,
Cu toţii aplaudaţi
În cânt și zurgălăi!
Voi din Paris, cedaţi-i pas,
Trece în triumf Viţelul cel gras.

Scena a cincea
Cea de mai sus și Annina,
care se întoarce în grabă

Annina
ezitând
Doamnă!
Violetta
Ce se-ntâmplă?
Annina
Chiar azi, drept este,
Vă simţiţi mai bine?
Violetta
Da, de ce?
Annina
Să fiţi calmă îmi promiteţi?
Violetta
Da, ce vrei să zici?
Annina
Să vă previn vrui de
O nespusă bucurie.
Violetta
Bucurie! Ce ai spus?
Annina
Da, o, doamnă!
Violetta
Alfredo! Ah, tu l-ai văzut? Vine? Grăbește-l!
Annina încuviinţează și se duce să deschidă ușa.

Scena a șasea
Violetta, Alfredo și Annina

Violetta
mergând spre ușă
Alfredo!
Alfredo apare palid de emoție și amândoi, aruncându-și brațele în jurul gâtului, exclamă:
Violetta
Iubite Alfredo!
Alfredo
A mea Violetta! Mă bucur!
De vină sunt… știu totul, o, dragă.
Violetta
Eu știu că în sfârșit te-ai înturnat!
Alfredo
Astă emoţie îţi spune-ntreagă
Că fără tin’ eu n-aș mai fi existat.
Violetta
Ah, de-n viaţă sunt astă dată,
Crezi că a ucide durerea nu poate?
Alfredo
Uită durerea, femeie-adorată,
Pe min’ mă iartă și pe-al meu tată.
Violetta
Pe tine să te iert? Cea rea sunt eu,
Dar numai iubirea așa mă transformă.  
În doi:
Nici om, nici demon, o îngerul meu,
Mai putea-va o dată a mi te lua.
Parisul, dragă, noi doi lăsa-vom,
Și doar uniţi în viaţă petrece-om:
De ce-ai suferit te vei izbăvi,
A mea/ta sănătate va înflori.
Suspin și lumină tu îmi vei fi,
Întreg viitorul ne va zâmbi.
Violetta
Ah, nu, spre un templu,
Alfredo, să fugim,
Pentru-a ta înturnare să mulţumim. 
Se dezechilibrează.
Alfredo
Ești tot mai palidă!
Violetta
Nu-i nimic, știi!
Bucurie să năvălească n-a fi
Fără-a mișca apele inimii.
Se prăbușește epuizată pe un scaun, cu capul lăsat pe spate.
Alfredo
speriat, susţinând-o
O, Doamne! Violetta!
Violetta
străduindu-se
E a mea suferinţă,
Fu slăbiciune! acum sunt aptă.
străduindu-se
Vezi? Surâd iar…
ALFREDO
dezolat
(Ah, crudă soartă!)
Violetta
Nimic fu, Annina, dă-mi niște straie.
Alfredo
Acuma? Așteaptă!
Violetta
ridicându-se
Nu, să ies am voia.
Annina îi oferă o haină, pe care ea încearcă să o îmbrace, dar, răpusă de slăbiciune, exclamă:
O, Doamne! Nu pot eu!
Își aruncă cu revoltă haina și cade din nou pe scaun.
Alfredo
către Annina
(Cer! Ce văd, dar!)
Mergi la doctor.
Violetta
și Annina
Spune-i că Alfredo
S-a înturnat l-a mea iubire,
Spune-i că a trăi e-a mea dorire.
Annina pleacă.
către Alfredo
Dar, de cu-ntoarcerea-ţi nu m-ai salvat,
A mă salva pe pământ nimănui nu i-e dat.
ridicându-se impetuos
O, Doamne, să mor de tânără,
Eu, ce-atâta suferit-am!
Să mor ’nainte de-a izbăvi
Durerea mea cea cumplită!
Ah, fuse doar ca un delir
A mea crudă speranţă;
Degeaba cu constanţă
M-am înarmat de zor!
Alfredo! O, crudă soartă
Are al nostru-amor.
Alfredo
O, al meu suspin și palpitări
Ale sufletului meu!
A’ mele cu-a tale lacrimi
Să le amestec, dar, eu,
Ca oricând mai mult mi-e necesar,
Să mă-ncredinţez constanţei,
Ah, în faţa speranţei,
Tu nu poţi să disperi.
Violetta mea, te liniștești,
Mă ucid a’ tale dureri.
Violetta cade pe canapea.

Ultima scenă
Cei de mai sus, Annina,
domnul Germont și Doctorul

Germont
Ah, Violetta!
Violetta
O, Dom’le!
Alfredo
Al meu tată!
Violetta
Nu m-aţi uitat, deci?
Germont
Promisiunea-mi ţin,
Ca fiică să vă strâng la al meu sân,
O, generoaso!
Violetta
Vai, vai, târziu ajungeţi!
Dar, cu recunoștinţă sunt.
Grenvil, vedeţi, dar? Mă duc în braţele
Celor ce i-am iubit nespus.
Germont
Dar ce spuneţi!
privind-o atent pe Violetta
(O, cer, e drept!)
Alfredo
O vezi, dar, tatăl meu?
Germont
Nu mă mai sfâșia,
Prea mult regret inima-mi ucide,
Ca fulger mă lovește orice ar spune;
O, netrebnice bătrân!
Tot răul ce făcui acuma-l văd!
Violetta
între timp, va fi deschis cu greu un sertar al mesei de toaletă și, scoțând un medalion, spune:
De mine să te-apropii, m-ascultă, dragă Alfredo,
Uite: asta e o imagine,
A zilelor trecute;
A-ţi aminti te-ajute
De cea ce te iubi.
Dacă o fecioară pudică,
În a anilor floare,
Cu inima ţi-e datoare,
Soaţă să-ţi fie-aș dori.
Să-i dai această efigie,
Spune-i că darul ea e
A cui, în cer, printre îngeri,
Pentru tin’, pentru ea roagă-se.
Alfredo
Nu, nu-i muri, nu mi-o zice,
Trăiește, de dragul meu,
Ah, rană așa teribilă,
Nu-mi dete Dumnezeu!
Așa iute să te despartă
De mine moartea nu poată!
Trăiește, sau o singură groapă
Ne va primi deodată.
Germont
Dragă, sublimă victimă
A disperatei iubiri,
Mă iartă că-n inimă
Ṭi-am presărat doar spini.
Germont, Doctorul și Annina
Cât cerul mai avea-va lacrimi,
Eu te voi plânge fidel,
Zboară spre calmele spirite,
Domnul te cheamă la El.
Violetta
ridicându-se însufleţită
E straniu!
Toţi
Ce!
Violetta
Se opriră
Spasmele din durere.
În min’ renaște, mă-nalţă
O subită vigoare!
Ah, dar eu revin la viaţă,
tresărind
Mă bucur!
Cade din nou pe canapea.
Toţi
O, cer! Moare!
Alfredo
Violetta!
Annina și Germont
O, Doamne, să o ajutăm!
Doctorul
după ce i-a atins încheietura mâinii
Se stinse!
Toţi
Durerea mea!

Traducere de Anamaria Milonean
(nr. 1, ianuarie 2025, anul XV)