„A fotografia Veneţia”. Lorianna Claudia Manzo şi Davide Busetto deschid noua rubrică

Galeristei Živa Kraus, care de 40 de ani (men)ține la Veneția Ikona Gallery, una din primele Galerii de fotografie europene

Premisă

Putem să ne imaginăm o vizită la Veneția fără să o fotografiem? În perioada de câțiva ani în care am fost curatoare de expoziţii şi tour operator în celebra Serenissima, nu cred să fi întâlnit vreodată Oaspeți care să nu o fotografieze în toate cele patru anotimpuri. Iată de ce inițial mă gândeam să intitulez această rubrică „A nu fotografia Veneția”. Apoi mi-am dat seama că și copiii care de-abia încep să se joace cu aparatul de fotografiat ar putea să o vadă și să o citească. „Copiii văd, copiii fac”, spune sloganul unei reclame dedicate educației în familie. Fie că aceștia percep aparatul de fotografiat ca pe un instrument care ajută la păstrarea memoriei unor momente trăite, aici ori în altă parte, sau îl percep în alt fel, au în orice caz nevoie să învețe de mici să trăiască acele momente înainte de a le fotografia. A fotografia Veneția cu Lorianna Claudia Manzo și Davide Busetto este astăzi invitația mea de a trăi Veneția și de a o ajuta să trăiască, în toate sensurile și cu toate simțurile, în unicitatea ei, cu marea ei forță și cu fragilitățile ei. Adesea fără a face nici o fotografie.

Lorianna Claudia Manzo

Este pe jumătate emiliană, pe jumătate piemonteză, venețiană printr-o alegere cauzată de un cutremur de 7 grade pe scala Richter, după cum ne mărturiseşte: „Am început să mă joc cu lumina în mijlocul cețurilor din Parma, căutând, între o întâlnire și o confruntare, să nu îmi pun multe măști.
Contabilă de nevoie, pot spune că muzica a reprezentat din start carburantul existenței mele. Dacă fotografia fusese la început o consolare, ea a devenit destul de repede unicul limbaj cu care am decis că vreau să mă confrunt în timpul șederii mele pe această planetă. Lumina și sunetul se bazează amândouă pe frecvențe, de fapt. Iar plăcerea stă în a reuși să te sincronizezi pe frecvențe diferite, în funcție de propria capacitate de a simți, de a percepe. Sau chiar să nu te sincronizezi.
Vivace și profund rebelă prin natură, până acum m-am mutat de 23 de ori. Sunt un creuzet de dubii și întrebări, certitudinile le las acelora care știu mai mult decât mine.
Suntem, toți, interconectați. M-a învățat acest lucru fizica cuantică, aceeași care m-a deprins să folosesc multiexpunerea. Ca o provocare, inițial. Pentru a transmite emoții, emoționându-mă... acum”.

„Veneția este unică, magic unică. Dar reprezintă și o provocare continuă întrucât, fiind o realitate mai degrabă mică, ne obligă într-un fel să studiem perspective mereu diferite, pentru a evita să o minimizăm în plicticoase și banale repetiții. Poate că și din acest motiv s-a născut ideea de a utiliza multiexpunerea, care a devenit acum modus-ul meu expresiv privilegiat. Obiectivul este totuși mereu același: să emoționez emoționându-mă”.

Davide Busetto

S-a născut în 1991 la Treviso, dar locuieşte la Preganziol. A absolvit liceul de informatică la Mestre şi apoi şi-a luat licența la Universitatea din Padova în Științe Politice.

„Am început să mă apropii de fotografie cam acum doi ani și din acel moment nu am mai renunțat la ea. Nu am studiat niciodată fotografia la o școală de specialitate, așa ca Veneția a fost și este încă pentru mine un fel de «sală de sport» unde pot să mă antrenez și să-mi rafinez tehnica și arta fotografiei. Îmi postez frecvent fotografiile pe profilurile mele social, Instagram, Twitter și Facebook”.

„Să fotografiezi Veneția este în același timp foarte ușor și foarte greu. Este ușor, deoarece fiecare cale și fiecare canal oferă un punct de plecare interesant, un unghi care este văzut și revăzut în mii de fotografii. Este ușor, pentru că atunci când te afli în Piaţa San Marco sau deasupra clopotniței Abației San Giorgio Maggiore, poți roti camera în ce direcție vrei și spectacolul este garantat. Dar, dacă acestea sunt aspecte care facilitează fotografierea Veneției, sunt și aspecte care îngreunează fotografierea ei. În fiecare zi suntem copleşiţi de mii de imagini ale acestui oraș, de aceea să oferi fotografii noi, cu încadraturi inedite, este foarte complicat. În fotografiile mele, deși unele nu sunt altceva decât «fotografiile obișnuite», poate cu o notă personală, încerc mereu să aduc ceva nou. De multe ori port cu mine un obiectiv cu o vârstă mai mare decât a mea: un Pentax de 500 mm. Cu o asemenea lentilă se pot face fotografii noi și surprinzătoare de la mare distanță, de la Lido, dinspre Parcul Sant'Elena sau dinspre Giardini della Biennale ori dinspre insula Giudecca.

Revenind la ideea că este foarte ușor să fotografiezi Veneția, acest lucru este demonstrat de faptul că orașul merită să fie imortalizat în orice anotimp, fie că este vorba despre ceața de toamnă, soarele de august, zăpada de iarnă sau zilele răcoroase de primăvară. În același timp, este dificil să o fotografiezi, nu doar din cauza a ceea ce am spus mai sus, ci și pentru că, atunci când facem o poză, sfârşim inevitabil prin a încadra ceva și a pierde din vedere altceva, iar în prezența a nenumărate detalii și frumuseți istorice, este foarte greu să decizi ce să incluzi și ce să nu incluzi în fotografie”.

Ediţie curatoriată de Ioana Eliad
Instagram: @spa_ghetta
@orizonturiculturale
Toate drepturile pentru fotografii aparțin autorilor
(nr. 12, decembrie 2019, anul IX)