Olga Schiavo și pictura feminină italiană interbelică

Adierea caldă a Mediteranei, amestecul apelor de la suprafața pământului și din adâncuri, mediul salin și proaspăt, împletirea florilor de piatră cu ierburi de leac, cu buruieni frumos mirositoare, cu solul calcaros și dulce… sunt imagini care îmi cuprind memoria. Pe marginea Mării Tireniene, muntele țâșnește ca o sculptură dezlănțuită, flamboaiantă, puternică și feroce. Cu timpul, oamenii i-au îmblânzit formele și glasul, i-au terasat versanții, l-au încoronat cu livezi de măslini sau de lămâi. Întâlnirea dintre munte și mare, de o violență primară, de o puritate dezinteresată, ni se descoperă ca un sărut al contrariilor absolute, ca o mamă a spumei mării, ca o vietate necunoscută, nedescoperită, o forță latentă a unei ciocniri miraculoase.
Peninsula Sorrentină, plasată între Golful Napoli, Marea Tireniană și munte, dezvăluie Golful Salerno, coasta Amalfitană, cu mici localități ale graniței dintre vis și realitate, care se succedă ca perlele pe șirag: Amalfi, Maiori, Positano, Ravello, Salerno…

O vizită la Pinacoteca din Salerno mi-a pricinuit marea bucurie și uimire a întâlnirii cu pictura artistei Olga Schiavo. Născută în 1912 la Salerno, pictorița s-a stins din viață în 1991. Artistă interbelică și contemporană, temperament viu și dinamic, un suflu creativ de o adâncă profunzime, delicatețe și forță, un talent precoce, o femeie misterioasă și elegantă, Olga Schiavo și-a dedicat viața muzicii și picturii. Activitatea ei artistică, atât în domeniul muzical, cât și în pictură, începe din copilărie, când, făcând parte dintr-o familie înstărită, este încurajată spre studiul și exprimarea creativă. Ea intră astfel într-un mediu reprezentat și dominat de figuri masculine. Olga a studiat pianul la Conservatorul San Pietro a Majella din Napoli și, absolventă a Conservatorului, a devenit profesoară de muzică la Salerno. La vârsta de 15 ani, în 1927, ea a participat cu câteva picturi la expoziția artiștilor din provincia Salerno, aducând la lumină lucrări din intimitatea căminului, a atelierului. Pictorița continuă să creeze și să expună, dincolo de umbra războaielor, a tensiunilor sociale, a discriminărilor, a provocărilor fiecărei zile. Pictează şi în perioada fascistă, iar în 1933 realizează schițe după monumente arheologice din Roma. Relațiile cu Elvira Martinez y Cabrera, raporturi de prietenie și perspective artistice, au fost așternute în scrisori aflate astăzi în patrimoniul Muzeul Provinciei Salerno. O mulțime de idei, gânduri, desene, argumentații și sfaturi se păstrează încapsulate în filele acestor scrisori.

Fig. 2 Încăpere din Pinacoteca Provinciei Salerno, aspect din expoziția permanentă, fotografie din arhiva proprie.

Ceea ce este însă, expus publicului, spre cunoașterea și recunoașterea artistei Olga Schiavo, sunt o serie de picturi pe care am avut ocazia să le analizez prin vizitarea expoziției Pinacotecii din Salerno în vara lui 2018. Din spatele acestor pânze, artista ne vorbește folosind un limbaj universal: cel al picturii. Subiectele alese subliniază grija, fascinația față de spațiul intim, proxim, confortabil și sigur: portrete de familie, părinții eleganți și autoritari, autoportrete, portrete ale prietenilor (fig. 3), teme intime deseori deschise spre alegorie (fig. 4, fig. 5). Peisajele expuse, inspirate din subiecte caracteristice Coastei Amalfitane, precum „Il Torrione di Salerno”, „La mia cabina” sau „Mezzogiorno a Villa Manzo” subliniază, pe lângă însemnele apartenenței față de spațiu și față de cultura mediteraneană, o reală emoție a înțelegerii luminii și formelor, o inteligență sentimentală rafinată, transpusă în compoziții și tușe vii, elegante, estompate. Pictorița Olga Schiavo absoarbe experiența picturii impresioniste, o înțelege și o adaptează spațiului ei identitar. Formele și subiectele reprezentate de ea subliniază și o cunoaștere și identificare cu valorile culturale ale clasicismului. Simțul proporțiilor, gesturile ponderate ale personajelor și echilibrul compozițional și cromatic reprezintă evidențe ale apartenenței față de un sistem de gândire și de expresie echilibrat. Roșul profund și atent modulat din lucrări precum portretul mamei sau „La sonata a memoria” (fig. 5) precum și o serie de schițe de arhitectură fac dovada unui caracter expresionist, al unei forțe interioare care inundă universul echilibrat și îi aduce accente de savoare și mister.

Fig. 3 Olga Schiavo, portretele părinților, ulei pe pânză, fotografie din arhiva personală.

Fig. 4 Olga Schiavo, „Riposto”, ulei pe pânză, 39/49 cm, începutul anilor '30, fotografie din arhiva personală.

În 2008, expoziția „Luccichii. Pittrici salernitane degli anni Trenta (1927-1941)”, elaborată de curatoarea italiană Matilde Romito, a prezentat publicului din Salerno 250 de opere de pictură,  grafică, sculptură, ceramică realizate de 15 artiste ale perioadei interbelice: Flaminia Bosco, Antonietta Casella, Maria Bertolani, Maria Mutariello, Elvira Martinez y Cabrera, Olga Napoli, Filomenda Proto, Giovanna e Rosa Giordano, Olga Schiavo, Anna Maria Caterina, Annunziata Panza, Adriana Tajani, Anna Maglietta, Milla Pasca. În acest context, artistele Matilde Pasanisi, Angela Scialdone, Clara Girotto şi Maria Meo au fost reprezentate prin mențiuni biografice și documente. Pentru realizarea expoziției au fost contactate și aduse împreună opere din colecții din întreaga Italie: Genova, Milano, Roma, Bari, Napoli, Salerno, Mercato San Severino, Nocera Inferiore, Pellezzano, Striano.
Olga Schiavo aparține acelei generații de artiste din familii bogate, cu aleasă educație în artele vizuale și în muzică, femei creatoare, ingenioase, puternice și talentate, care își expuneau lucrările în spații publice, dincolo de părerile oficiale. Astăzi, a picta un interior al propriei locuințe, cu toate caracteristicile lui figurative, cu detalii ale vieții cotidiene, nu reprezintă  un subiect scandalos. Dar cum era, oare, considerată expunerea intimității căminului familial, într-o pictură realizată de penelul și sufletul unei femei în Italia anilor '30?

Andreea Foanene
(nr. 9, septembrie 2018, anul VIII)