Tehnici şi strategii expoziţionale moderne. Colecţia de fildeş a Muzeului „San Matteo” din Salerno

Muzeul Diecezan „San Matteo” se găseşte în apropierea Catedralei din Salerno, în clădirea vechiului seminar arhiepiscopal. Fost sediu al ultimei şcoli de medicină din Salerno, închisă în 1811, incinta îşi păstrează dinamica interioară, relevând, ca într-un joc de strategie, paliere ale cunoaşterii, emoţiei şi uimirii prin colecţiile expuse. Lucrările ce pot fi văzute sunt reprezentative pentru arta creată în sudul Italiei din perioada Evului Mediu până în secolul al XVIII-lea.
Colecţiile muzeului se dezvoltă în jurul primelor donaţii, oferite de marchizul Ruggi d’Aragona şi de arhiepiscopul Isodoro Sanches de Luna. Suită acestor lucrări vor urma obiecte conservate în catedrală, donate de alte biserici ale diocezei, prin acte testamentare sau achiziţionate de la anticari.
Ansamblurile expuse coagulează lucrări coerente amplasate în spaţii special gândite şi proiectate pentru fiecare temă şi perioadă în parte. În acest sens, Evul Mediu este reprezentat de ciclul de obiecte de fildeş, alături de colecţia de miniaturi realizate pe pergament, Renaşterea este conturată ca perioadă culturală prin expunerea lucrărilor lui Andrea Sabatini, iar secţiunea dedicată Barocului aduce în prim plan opere naturaliste, eclectice şi pasionale, reprezentative pentru spaţiul napolitan.

Fondat oficial în 1935, muzeul a început prin a expune lucrări în micile săli din proximitatea catedralei, extinzându-se apoi, amplu şi impresionant, graţie potenţialului colecţiilor de o deosebită preţiozitate, valoare istorică şi estetică, precum şi viziunii de ansamblu, încrederii cu care a fost investită necesitatea organizării acestui muzeu. Dacă în anii '90 colecţiile de artă au fost mutate în spaţiile fostului seminar şi apoi accesul la lucrări a fost mai limitat, din 2012 Muzeul Diecezan San Matteo se deschide publicului, cu sprijinul acordat de Ministerul Italian al Patrimoniului şi Activităţilor Culturale (MiBAC), prin implicarea directă a Maurei Picciau. În 2013 a fost inaugurată o sală nouă, dedicată în totalitate perioadei 1600.
Lucrările arhitecturale, muzeale şi de promovare aduc în prim plan imaginea unui muzeu modern, bine organizat, în care cercetarea, restaurarea, strategiile de expunere şi modalităţile de atragere a publicului sunt bine articulate, atent şi coerent implementate.

Amplasată prima în parcursul expoziţional propus de curatori, colecţia de fildeşuri a Muzeului San Matteo atrage vizitatorii ca o inimă a unui corp cultural. Exponatele sunt realizate în secolul al XII-lea. Micile tăbliţe de fildeş sculptat se succedă într-un spaţiu circular, alcătuit din casete de expunere modulare, de un roşu visceral. Protejate de o vitrină transparentă, lucrările sunt aşezate într-un mediu controlat, atent climatizat, pe suprafeţe de catifea moale, groasă, roşie. Raportul cromatic dintre albul untos al fildeşului şi roşul grav al fondului ce înconjoară lucrările creează un sentiment de legătură organică, similar raportului dintre os şi sânge.
Cele aproximativ 70 de plăcuţe de fildeş sculptat prezintă scene narative din Vechiul şi Noul Testament. Robert Bergman şi Elizabeth Corey subliniază faptul că exponatele din Muzeul San Matteo alcătuiesc cea mai completă colecţie de obiecte din fildeş sculptat a perioadei medievale precedente artei gotice [1], [2], spre deosebire de grupări mai mici de artefacte similare din aceeaşi perioadă, care pot fi găsite la Muzeul Luvru din Paris, la Muzeul de Artă din Budapesta sau la Metropolitan Museum of Art din New York.

Dincolo de misterul care învăluie provenienţa exactă a lucrărilor, care pare a fi disputată între atelierele de producţie locală, ateliere din Sicilia sau Levant [3], transpare atenta cunoaştere a textelor sacre. Cu siguranţă aceste compoziţii sculptate în fildeş au fost concepute în centre monahale, acolo unde respiraţia se împleteşte cu munca, rugăciunea şi lectura.

Această relevanţă a evoluţiei spirituale se simte în libertatea, creativitatea şi eleganţa cu care sunt compuse imaginile, dar şi în detaliile fizionomice, fragmentele de arhitectură, natură sau mobilier care completează fiecare plăcuţă narativă în parte. În susţinerea calităţilor estetice proprii obiectelor, eclerajul muzeal pune accentual pe anumite puncte-cheie ale compoziţiei, lăsând restul volumelor să completeze imaginile în echilibru. Textele de sală sunt asamblate deasupra casetelor ce conţin lucrările, astfel încât completarea prin explicaţii este binevenită, non-invazivă şi, din planul al doilea, devine o alternativă a cunoaşterii mai aprofundate.

Ochii atenţi, vii, larg deschişi ai personajelor, realizaţi din inserţii cu sticlă sau pietre preţioase, mâinile cuprinzătoare, învăluitoare şi fine, felul în care chipurile comunică prin gesturi de reciprocitate contribuie la complexitatea expresivă proprie lucrărilor.

Starea de conservare excepţională, bogăţia detaliilor, rafinamentul tehnicii folosite şi multe alte motive stau la baza folosirii schemelor compoziţionale ca exemple atât în manuscrisele, frescele sau sculpturile timpului, cât şi în cele contemporane.

Fig.3 Plăcuţă a colecţiei de fildeş din Salerno, Muzeul Diecezan San Matteo, reprezentând două scene din Noul Testament. Compoziţiile sculptate suprapuse sunt: Naşterea şi Fuga în Egipt, Imagine în domeniul public, GNU Free Documentation License.

NOTE

1. Bergman Robert P. The Salerno Ivories: Ars Sacra from Medieval Amalfi. Cambridge, Harvard University Press, pp.1-3, 1980.
2. Corey, Elizabeth C., The Two Great Lights: Regnum And Sacerdotium In The Salerno Ivories, „History of Political Thought” 34, no. 1, p. 3, 2013.
3. Müller, Kathrin, OLD AND NEW. Divine Revelation in the Salerno Ivories, Mitteilungen des Kunsthistorischen Institutes in Florenz, vol. 54, no. 1, 2010, pp. 1-30. JSTOR, JSTOR, sursa: www.jstor.org/stable/41414763.