O existență continuă din paleolitic: Matera, un muzeu vivant, capitală europeană a culturii în 2019

După ce am vizitat complexul rupestru georgian Vardzia în 2009, pașii m-au purtat, de curând, în spațiul atemporal al orașului Matera. Am întâlnit orașul italian în cadrul unei excursii profesionale realizate ca rezultat al faptului că restauratorul român Filip Petcu este implicat într-un proiect foarte interesant care vizează cercetarea, conservarea și restaurarea frescelor din sudul Italiei. L-am urmat pe Filip în aceste spații fantastice după ce el a petrecut aproximativ patru ani consecutivi de cercetare de teren în Puglia și Basilicata. Ceea ce am descoperit este de neuitat: un cumul de experiențe estetice, istorice, profesionale, culinare, care s-au convertit într-o energie creativă complexă, din care îmi hrănesc cu mare bucurie și recunoștință o suită de noi idei, perspective și proiecte.
Amplasată în sudul Italiei, localitatea Matera, parte a provinciei Basilicata, este străbătută de râul Gravina. Mărginită la nord de regiunea Puglia, învecinată la vest de spațiile Campaniei și definită în zona de sud de proximitatea Calabriei, ținuturile Basilicatei au o istorie vizuală de o mare profunzime și calitate estetică.
Matera, asemenea multor altor orașe din Basilicata, se prezintă ca o comunitate urbană arhitecturală sculptată într-un munte de calcar. Locuințele oamenilor, spațiile de adăposit animale, locurile destinate comerțului și altor activități funcționale, bisericile și locurile de meditație și de rugăcine, vechi de peste 9000 de ani, erau adăpostite în peșteri și caverne săpate în calcarul moale. Din perioada paleolitică până în contemporaneitate, aceste locuințe rupestre s-au diversificat, au suferit modificări și adaptări, noi spații au fost atașate celor precedente, astfel încât orașul pe care îl putem vedea astăzi a fost construit din materialul extras din zona subterană.
Din această cauză, peisajul artistic al Materei este caracterizat de o mare diversitate stilistică. Matera mai este numită și „la Città Sotterranea” (Orașul subteran), iar centrul său istoric, alcătuit din locuințe denumite „Sassi”, alături de complexul de biserici rupestre, este luat în evidență ca sit mondial de patrimoniul Unesco din anul 1993.
Cum s-a transformat Matera, un oraș considerat la mijlocul anilor ’50 o rușine din cauza condițiilor precare de trai, în viitoarea capitală europeană a culturii în 2019? Transparența, popularitatea și atenția de care se bucură în prezent Matera se datorează în mod direct artelor. Orașul este un tezaur arhitectural și bisericile rupestre prezintă unele dintre cele mai frumoase fresce medievale ale picturii italiene din regiunea de sud.
Promovarea orașului se datorează celei de-a șaptea arte. Prin filmografie, Matera a fost redescoperită, a devenit imaginea iconică a spațiului curat, primitiv, neatins de civilizație, prețios prin autenticitatea lui. Paolo Pasolini a ales în 1964 spațiile puse la dispoziție de acest oraș pentru a filma Il vangelo secondo Matteo (Evanghelia după Matei) și în 2004 Mel Gibson a folosit decorul natural al Materei pentru a proiecta cadrul istoric al filmului The passion of Christ (Patimile lui Hristos), inspirat din realitatea biblică. Peisajele Basilicatei au reprezentat o importantă sursă de inspirație pentru creatori de filme precum: Morgan Freeman, Bruce Beresford, Abel Ferrara, Catherine Hardwicke și mulți alții. Peisajul specific orașului descris poate fi găsit și în filme precum: Cristo si è fermato a Eboli (1979, în regia lui Francesco Rosi), Il lato grottesco della vita (2006, regia Federica Di Giacomo) și altele.
Privit din exterior în ansamblul său, orașul pare o imagine cubistă, obținută prin suprapuneri de planuri regulate și libere, asemănător picturilor lui Picasso sau Braque din perioada cubismului analitic. În Matera exisă mai mult de 150 de biserici rupestre. Edificiul „La cripta del peccato originale” adăpostește fresce benedictine longobarde de o rară frumusețe, aparținând unor trei perioade stilistice diferite. O mare parte din aceste spații de rugăciune amplasate în caverne au fost decorate cu pictură în diferite perioade istorice, iar restaurarea lor este imperativă pentru înscrierea acestora într-un circuit turistic și științific organizat.
Locuințele suprapuse într-un joc al transparentizării imaginilor timpului formează o imagine tip colaj, unde „Sassi”, grotele preistorice, se intercalează cu elevațiile medievale sau baroce. Planurile drepte obținute prin sculptarea calcarului completează intrările pitorești, formele neregulate sau coridoarele înguste care se desprind din arterele principale. Scările adaptate peisajului rupestru, instrumente arhitecturale imperative pentru asigurarea accesului, completează compozițional peisajul, articulând verticalitatea calcarului alb-gălbui, materie umilă și elegantă, care dă naștere și învăluie tot acest peisaj maiestuos. Străbătând piațetele interioare acestui conglomerat cavernos, imaginația mă trimite către diferite referințe ale picturii moderne: peisajele suprarealiste ale lui Giorgio de Chirico sau Salvador Dali. Pe de altă parte, interioarele grotelor misterioase mă trimit cu gândul la imagini inspirate din pictura barocă a școlii lui Caravaggio în care personajele sunt construite prin evocarea locuitorilor cetăților sudului Italiei. În aceste locuințe lumina pătrunde direct, agresiv, își face loc prin formele brute săpate în calcar. Pot să-mi închipui că prezența luminii naturale sau aducerea focului în acest tip de locuințe a contribuit la elaborarea clarobscurului din pictura barocă.
Dacă filmografia a deschis porțile cunoașterii sudului Italiei, curiozitatea vizitatorilor a întâlnit realitatea ofertantă culturală a acestui spațiu. Arta plastică, literatura și muzica specifică acestui loc au completat natural bogăția arheologică. Aici s-a produs întâlnirea dintre cerere, ofertă și necesitate culturală. În acest context, Matera a devenit spațiul-țintă al unor strategii culturale europene de mare anvergură.

Andreea Foanene
(nr. 10, octombrie 2017, anul VII)