 |
|||
 |
|||
|
Bruno Mazzoni: Un motiv de bucurie (într-un an nefast pentru prezentul nostru)
Una dintre aceste realități meritorii, care celebrează în acest 2020 frumoasa cifră de zece ani de existență, este revista online „Orizzonti culturali italo-romeni/Orizonturi culturale italo-romane”, concepută de o curajoasă și întreprinzătoare tânără italienistă, laureată a Universității de Vest din Timișoara, pe care am cunoscut-o la Veneţia, cu ocazia unui simpozion la Institutul Român de Cultură și Cercetare Umanistică – unde îmi amintesc cu mare plăcere de prezența, printre alții, a unei prietene și excelente scriitoare, Adriana Babeţi, promotoare, alături de Cornel Ungureanu, a ideii fericite şi fertile pe care o cunoaștem, și prin importantele lor cărți, sub numele de „A treia Europa”. Așadar, nu întâmplător se afla Afrodita Cionchin în acei ani în Italia, cu proiectul de a analiza și studia opera marelui germanist Claudio Magris, primul care a sondat, în Italia, terenul finis Austriae, deschizând o perspectivă interesantă asupra evenimentelor, în principal literare și culturale, care au marcat în cursul secolului XX diferitele realități politice și sociale din acest spațiu, în multe privințe strategic, după destrămarea marelui Imperiu austro-ungar (ne amintim cu toții fascinanta frescă a acelei lumi pe care Magris ne-a oferit-o în volumul Danubius, tradus în mod firesc și în România). Meritul principal pe care l-aș atribui inițiativei duse mai departe cu conștiinciozitate și punctualitate admirabilă, prin ambiția tenace a Afroditei Cionchin, a fost și este acela de a crea punți – și datorită versiunii bilingve, italiană și română, a articolelor cuprinse în revistă – între două lumi culturale atât de asemănătoare în multe privinţe (dar cu o tratare care nu a fost și nu este perfect „simetrică”), care mai au încă atâtea de descoperit, scriitori, poeți, artiști plastici, arhitecți și muzicieni. În acest sens, se cuvine salutată cu bucurie participarea multor italieniști români (îmi vine în minte, dintre atâția, neobosita Smaranda Elian cu excelentele sale contribuții) și a tinerilor româniști italieni (și aici îi aduc o laudă specială lui Mauro Barindi, care ne oferă de câțiva ani încoace splendide pagini de traducere din opere literare încă netraduse în italiană: ce ocazie mai bună pentru activitatea de scouting editorial?), cu articole și studii, precum și prin semnalarea noutăților editoriale de interes. Nu trebuie să omitem nici secțiunea de mare utilitate a revistei, actualizată cu promptitudine, care oferă publicului larg şi specialiştilor o bază de date, ordonate cronologic, cuprinzând operele românești, literare și nu numai, traduse în limba italiană (aducem aici o mulţumire redactorilor revistei care au valorizat, pe această cale, și au făcut utilizabilă contribuția semnificativă pe care a adus-o colegul Pasquale Buonincontro, fost profesor la Institutul Universitar Oriental din Napoli, cu ampla și sistematica cercetare inclusă în volumul, de mult epuizat, Prezența României în Italia în secolul XX. Contribuție bibliografică 1900-1980, De Simone Editore, Napoli, 1988). O urare de viață lungă, aşadar, ca să completez această expresie a aprecierii colegiale și a solidarității, pe care o adresez redacției revistei, tuturor colaboratorilor acesteia din trecut și din prezent, și în special Afroditei, care de peste douăzeci de ani a îmbrăţişat această misiune culturală cu totul lăudabilă. Ad multos annos!
| ||
