Matilde Serao, prima femeie din Italia care a fondat şi condus un ziar

Matilde Serao s-a născut la Patrasso, în Grecia, pe 7 martie 1856. Scriitoare de prestigiu, printre cele mai prolifice din întreaga literatură italiană, cu peste şaptezeci de opere la activ, a rămas în istorie şi datorită faptului că a fost prima femeie din Italia care a fondat şi condus un ziar, cotidianul „Il Giorno” de la Napoli. Astfel, de numele său se leagă acel moment intens de reînnoire a jurnalismului italian care marchează trecerea de la secolul al XIX-lea la secolul XX, şi anume de la un mod de a face informaţie per total încă artizanal, la un alt mod mai eficient şi mai profund, avansat din punct de vedere tehnologic. Oraşul în care a lucrat cel mai intens şi cu cele mai bune rezultate a fost Napoli, după experienţa iniţială la Roma. Rubrica I mosconi, la început intitulată Api, vespe e mosconi, inventată chiar de ea în cadrul ziarului lui Edoardo Scarfoglio, „Il Mattino”, este fără umbră de dubiu una dintre cele mai acute şi de prestigiu „găselniţe” din istoria jurnalismului italian.


Originile şi studiile

Primii ani din viaţă şi-i petrece în Grecia, absorbind însă cultura italiană a tatălui său, Francesco Serao, avocat şi jurnalist contra dinastiei Burbonilor, trimis în exil în anii tumultuoşi ai Unificării. Mama ei, Paolina Borely, era o grecoaică de viţă nobilă, trăgându-se însă dintr-o familie în declin.
Odată cu Unirea Italiei (1861), familia Serao se întoarce în patrie, mai întâi la Ventaroli, lângă Carinola, iar apoi la Napoli, unde Matilde îşi termină studiile. În realitate, întoarcerea în patrie are loc în 1860: zvonurile unei victorii iminente împotriva Burbonilor au ajuns şi la urechile tatălui micuţei Matilde, care din 1848, anul îndepărtării sale forţate, îşi câştiga traiul ca profesor pe meleagurile greceşti.
În 1861, Francesco Serao îşi începe activitatea jurnalistică la „Il Pungolo”, cotidian de inspiraţie liberală şi foarte apreciat de populaţia napolitană. În ciuda neajunsurilor economice care o împiedică pe viitoarea scriitoare să-şi termine studiile şcolare obligatorii, tânăra Matilde frecventează şi preţuieşte, încă din anii copilăriei şi ai începutului adolescenţei, mediul cu care se va familiariza cel mai mult: cel al redacţiei unui ziar.
La vârsta de cincisprezece ani, după ce s-a dedicat intens studiilor mai ales ca autodidactă, se prezintă în calitate de simplă auditoare la Şcoala Normală „Eleonora Pimentel Fonseca” din Piazza del Gesù de la Napoli. Aceştia reprezintă anii de cotitură pentru ea şi un an mai târziu, în 1872, Matilde abjură religia ortodoxă transmisă de mama ei şi se converteşte la catolicism. Într-o perioadă scurtă obţine şi diploma de învăţătoare, ajutându-şi în continuare financiar familia. Câştigă un concurs ca auxiliar la Telegraful de Stat, profesie căreia i se dedică patru ani de zile, timp în care sporeşte definitiv în ea dragostea pentru literatură şi pentru activitatea jurnalistică.

Activitatea scriitoricească şi jurnalistică

În 1878, după ce scrie câteva articole pentru „Giornale di Napoli”, deseori cu pseudonimul „Tuffolina”, la douăzeci şi doi de ani termină prima sa nuvelă, cu titlul Opale. Este publicată de „Corriere del Mattino”. În 1882 se mută la Roma, unde ia parte la aventura editorială a cotidianului „Capitan Fracassa”, tratând cu dezinvoltură diferite subiecte, de la cronica mondenă la critica literară. În această perioadă, pseudonimul ei este „Ciquita”.
Porţile prozei italiene i se deschid incontestabil odată cu romanul Fantasia, publicat în 1883 şi, nu întâmplător, aspru criticat tocmai de cel care curând avea să-i devină soţ, Edoardo Scarfoglio. Jurnalist, animator cultural şi poet versat, acesta comentează în mod negativ opera Matildei în ziarul literar „Il libro Don Quijote”, distrugând-o efectiv pe tânăra scriitoare. Cu toate acestea, întâlnirea lor marchează şi începutul uneia dintre cele mai zbuciumate şi mai turbulente relaţii de dragoste din istoria literaturii şi jurnalismului italian.
Cei doi se căsătoresc în 1885, animaţi de experienţa jurnalistică pe care o împart în acele luni la „Corriere di Roma”, alt cotidian foarte important din acea perioadă, înfiinţat chiar de Scarfoglio. Între timp, Matilde nu renunţă nici la rolul de mamă, nici la cel de scriitoare. Din căsnicia cu Scarfoglio se nasc Antonio, Carlo, Paolo şi Michele, dar iau fiinţă şi Il ventre di Napoli (1884), La conquista di Roma (1885), Il romanzo della fanciulla (1886) şi cartea pe care Benedetto Croce nu ezită s-o definească „romanul jurnalismului italian”, şi anume Vita e avventure di Riccardo Joanna publicat în 1887. Este un moment înfloritor din punct de vedere literar pentru scriitoare, crescându-i faima de-a lungul anilor.
Însă între Il paese di cuccagna şi La virtù di Cecchina, care apar în 1891, respectiv 1906, opere nu mai puţin importante decât cele sus-menţionate, deşi minore, se situează idila şi sfârşitul tragic al relaţiei dintre Matilde Serao şi soţul ei. Cei doi, după ce închid ziarul roman, se întorc la Napoli, unde fondează „Corriere di Napoli”. Ziarul are probleme economice, însă marchează un punct de răscruce în presa meridională, cel puţin din punct de vedere al libertăţii de informare. În plus, în paginile culturale coordonate de scriitoare, apar semnături ilustre, precum cele ale lui Giosuè Carducci şi Gabriele D'Annunzio.

Cotidianele „Il Mattino” şi „Il Giorno” de la Napoli

Această experienţă durează puţin, însă le permite celor doi parteneri de viaţă şi de carieră să înfiinţeze, în 1891, cunoscutul cotidian „Il Mattino”, care îi are pe Scarfoglio ca director şi pe Matilde în rolul de co-directoare. Din acest moment însă, la ascensiunea ziarului napolitan se contrapune decăderea cuplului, în special din cauza soţului autoarei: Scarfolglio nu este un bărbat ponderat pe plan sentimental. În vara anului 1892 acesta o cunoaşte pe Gabrielle Bessard, cântăreaţă de teatru. Între ei se înfiripă o relaţie, înlesnită şi de fuga Matildei care, din cauza unei certe, pleacă singură în vilegiatură într-o localitate din Val d’Aosta. După doi ani, Gabrielle rămâne însărcinată. Atunci Scarfoglio o părăseşte şi se întoarce la soţie. Dar, pe data de 29 august 1894, Gabrielle Bessard se prezintă la uşa casei familiei Scarfoglio şi, după ce o lasă acolo pe micuţa născută din relaţia cu Edoardo, se împuşcă în tâmplă.
În ciuda vâlvei stârnite de ştirea apărută în toate ziarele, Matilde nu ezită să se îngrijească de micuţa Paolina, hotărând să o crească. Totuşi, exasperată de comportamentul soţului, decide să-l părăsească şi să lase, odată cu el, şi adevărata sa „odraslă”, cotidianul „Il Mattino”. În 1902 divorţează, iar în 1904 părăseşte „Il Mattino”. În aceeaşi perioadă însă, în viaţa sa intră un alt jurnalist, avocatul Giuseppe Natale. Din relaţia cu acesta se naşte la puţin timp Eleonora, nume ales de scriitoare pentru a-şi arăta afecţiunea faţă de actriţa Eleonora Duse.
În 1904, Matilde fondează şi conduce ziarul napolitan „Il Giorno”, emanaţie directă a ideilor sale politice şi culturale. În această gazetă scrie şi sub pseudonimul de „Gibus”. Ziarul, mai ponderat decât concurentul „Il Mattino”, obţine un bun rezultat în vânzări.
În 1917, după ce s-a stins Edoardo Scarfoglio, Matilde Serao se căsătoreşte cu Giuseppe Natale, oficializându-şi astfel relaţia din toate punctele de vedere, cu doar câţiva ani înainte de moartea acestuia.
În 1926, scriitoarea primeşte candidatura la premiul Nobel pentru Literatură, premiu care va fi apoi conferit Graziei Deledda, altă voce importantă a literaturii italiene feminine.
Pe 25 iulie 1927, la vârsta de 71 de ani, Matilde Serao se stinge la Napoli, la biroul său, într-unul din nenumăratele momente de scriitură care i-au însoţit existenţa.

Floarea pasiunii, culegere de povestiri tradusă în română

În limba română a apărut volumul Floarea pasiunii (trad. de Camelia Zara, Editura All, Bucureşti, 2013), o culegere de povestiri scurte având ca factor comun, după cum se poate ghici şi din titlu, dragostea. Pasiuni secrete şi interzise, pasiuni mocnite sau împărtăşite, pasiuni reale sau imaginare, toate îşi găsesc locul în aceste povestioare care se derulează prin faţa cititorului ca o galerie de filme de scurt metraj. Descrierile arhitecturale se împletesc cu personajele atent conturate şi dau naştere unor imagini vii, pline de emoţie.
Matilde Serao ştie să-şi captiveze cititorul cu pasaje tensionate şi momente pasionale. Astfel, întâlnim un scriitor care nu va deveni niciodată celebru fiindcă se ataşează prea mult de eroinele sale şi, la final, nu le poate omorî; un pictor profund îndrăgostit de soţia care îl înşeală, astfel că îşi transpune într-un ultim tablou întreaga suferinţă pentru ca apoi să moară de extenuare; un duce care iubeşte fără speranţă contesa indiferentă şi inaccesibilă şi care îşi pierde orice interes chiar în clipa în care aceasta îşi mărturiseşte dragostea pentru el.
De la soţia devotată care îşi sacrifică fericirea pentru a-şi respecta angajamentul matrimonial, până la cum îşi dispută două femei din lumea bună acelaşi bărbat, personajele Matildei Serao sunt prinse fără scăpare între zbuciumul lor interior şi moravurile sociale rigide ale epocii. Însă, deşi cartea e scrisă cu mai bine de un secol în urmă, proza autoarei este foarte modernă. Numai epoca este, de fapt, una trecută, emoţiile, suferinţa şi exaltarea personajelor fiind cât se poate de actuale.



Camelia Zara
(nr. 3, martie 2014, anul IV)