Cinematografia, spaţiu de dialog italo-român

La soluzione migliore (E mai bine aşa)

O coproducţie româno-italiană de interes a ultimilor ani este La soluzione migliore (E mai bine aşa, 2010), cu Christo Jivkov – Apostolul Ioan din Patimile lui Hristos regizat de Mel Gibson – şi Dorotheea Petre în rolurile principale, sub bagheta regizorului Luca Mazzieri, discipol al lui Michelangelo Antonioni. Acelaşi Luca Mazzieri a regizat Cielo e terra (2005), Giovanni (2002) şi Zwei Kinogesichter (1998). Realizat exclusiv din fonduri private, La Soluzione Migliore a fost filmat în Timişoara şi în oraşul italian Cividale del Friuli. Coproducţia româno-italiană dintre Petru Dorobanţu, Lezard Film şi Lo Specchio Convesso a  reprezentat o excelentă oportunitate şi pentru promovarea atracţiilor cultural-turistice ale Timişoarei, întrucât mare parte dintre scene surprind imagini filmate în Piaţa Unirii, Piaţa Victoriei, pe malurile canalului Bega, nelipsite fiind şi Catedrala Metropolitană sau Parcul Poporului, toate învăluite într-o cromatică specială.

Despre ideea care a dus la realizarea acestui film, producătorul Petru Dorobanţu spunea: „Ca începător în materie de producţie cinematografică, am doar pasiunea pentru film, pentru cinema – despre care tatăl meu spunea că «este mai mult decât un simplu fenomen cultural deoarece filmul, uneori, recompune viaţa şi asta ţine de o anume sacralitate». Am ales deci să risc şi n-am ales singur, ci am făcut-o în amintirea părinţilor şi consătenilor mei dintr-un sat din regiunea istorică Banat, de pe râul Cerna, afluent al Dunării, care în anii de după război nu aveau altă bucurie decât să aştepte cu sufletul la gură şi să consume producţiile filmice ale vremii, atunci când, o dată pe săptămână, venea şi la noi caravana cinematografică”. Referindu-se apoi la dialogul intercultural pe care o asemenea coproducţie îl poate deschide, Petru Dorobanţu a adăugat: „Lecturând mai apoi scenariul, am întrevăzut posibilitatea, dincolo de povestea în sine, ca Timişoara şi tot ce înseamnă ea pentru mulţi dintre noi să fie «văzută» şi cunoscută la scara pe care o merită, cu splendoarea arhitecturii sale multiculturale, interconfesionale şi profund umane”.

Filmul relatează povestea lui Marco, un tânăr psihiatru italo-român care trăieşte în Italia şi se află într-un moment de impas, în urma sinuciderii soţiei sale. În plus, resimte acut presiunea exercitată de relaţia pe care o are cu sora sa vitregă, Maria, o personalitate labilă, legată de frate printr-o dragoste ce dobândeşte accente stranii. Pentru a se refugia din această realitate, Marco decide să se întoarcă la vechiul său loc de muncă, la Spitalul Psihiatric Judiciar din Timişoara. Aici Marco îl regăseşte pe prietenul şi colegul său, Rikard, care, în absenţa sa, a continuat să se ocupe de secţia de boli nervoase, şi face cunoştinţă cu prietena acestuia, Laura, care lucrează la Spitalul Psihiatric, predând muzică în scop terapeutic. Dintre pacienţi, Marco îi acordă o atenţie specială lui Radu, un tânăr cu probleme grave, dar cu o luciditate şi o sensibilitate foarte pronunţate.
În timp ce Maria, rămasă în Italia, nu-i permite lui Marco să o uite, telefonându-i obsesiv, Laura, în mod evident atrasă de Marco, încearcă să înfiripe o legătură cu el, fapt care duce la înrăutăţirea relaţiilor cu Rikard. Cu toate acestea, Marco, deşi conştient de dezamăgirea pe care i-o provoacă prietenului său, nu se opune şi, în scurt timp, Laura devine iubita lui. Marco este nevoit să se întoarcă în Italia, la rugămintea mamei, Ada, care doreşte să-l revadă, îngrijorată fiind de comportamentul Mariei, care îi mărturisise o presupusă sarcină. Marco îşi găseşte mama grav bolnavă, iar pe Maria într-o stare de degradare mentală. Înainte de a muri, Ada pare să realizeze întregul adevăr. După înmormântarea mamei, Marco revine la Timişoara, urmat la scurt timp de sora vitregă. Aceasta descoperă aici, cu disperare, că Marco are o relaţie cu Laura, pe care între timp o ceruse în căsătorie. Copleşit din nou de sentimentele contradictorii şi de prezenţa Mariei, Marco se află în faţa unei decizii. Dintre toţi, numai Radu pare să intuiască, în mod aproape profetic, alegerea pe care trebuie să o facă, „cea mai bună soluţie”.

La Soluzione Migliore a primit Premiul „Van Gogh” pentru excelenţă în cinematografie, acordat de juriul Festivalului de Film de la Amsterdam la sfârşitul lunii mai 2010, după care periplul său cinematografic a continuat. În cadrul Salento International Film Festival (SIIF), consacrat producţiilor independente, ediţia 2010, La Soluzione Migliore a participat în competiţia pentru cel mai bun lungmetraj alături de alte opt pelicule din Rusia, SUA, Italia şi India. La Soluzione Migliore a concurat apoi la Culture & Cultures Intercultural International Film Festival (C&CIIFF), desfăşurat între 1-10 octombrie 2010 la Château de Padies, un castel din sudul Franţei. Pelicula turnată la Timişoara a intrat în concurs la secţiunea „Tomorrow”, adresată producţiilor de documentar şi ficţiune care promovează dialogul intercultural şi înţelegerea globală prin intermediul cinematografiei. 



Mar Nero (Marea Neagră)

Dorotheea Petre, singura actriţă din România câştigătoare a unui premiu la Festivalul de Film de la Cannes, pentru prestaţia din Cum mi-am petrecut sfârşitul lumii de Cătălin Mitulescu, interpreta rolului principal feminin din filmul La soluzione migliore, a mai jucat şi în Mar Nero (2008), o coproducţie Italia-România-Franţa, în regia lui Federico Bondi, un film bazat pe povestea reală a bunicii regizorului, o poveste despre prietenia adevărată dintre o bătrână din Italia şi îngrijitoarea acesteia, o imigrantă de origine română. În acest film, Dorotheea interpreta rolul Angelei, personajul principal, o româncă venită în Italia în căutarea unui loc de muncă pentru a-şi putea susţine financiar familia rămasă acasă. Este povestea a sute de mii de destine ale românilor din Italia. Pentru Dorotheea, Mar Nero a reprezentat o şansă de a-şi demonstra capacităţile actoriceşti şi, de asemenea, de a-şi lărgi experienţa profesională lucrând cu echipa italiană. Filmările au avut loc la Florenţa, în Italia, şi Sulina, în România. Filmul a primit trei premii la cea de-a 61-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film de la Locarno (2008) şi două premii la a 31-a ediţie a Festivalului de Film Italian de la Villerupt (2008). De asemenea, Dorotheea Petre a câştigat în 2009 premiul special al juriului pentru cea mai bună actriţă la Magna Graecia Film Festival pentru rolul Angela din pelicula Mar Nero. Despre dubla valenţă a acestui film, actriţa spunea: „Acest film poate fi văzut ca un mesaj social în contextul actual, dar este, de asemenea, o poveste a unei prietenii delicate”.

Mar Nero este povestea unei tinere românce care trăieşte în Italia şi care, prin calităţile ei, se dovedeşte capabilă să vadă dincolo de ceea ce se ascunde în spatele măştii acestei bătrâne doamne italience, Gemma (interpretată de Ilaria Occhini), abandonată de fiul său după ce soţul ei a murit. Cele două femei, aparent complet diferite, ajung să devină sprijin una pentru cealaltă şi să lege o frumoasă prietenie. Este, aşadar, întâlnirea a două singurătăţi, o relaţie care culminează cu o călătorie la Marea Neagră, pe urmele soţului Angelei, dispărut în mod misterios (jucat de Vlad Ivanov – domnu' Bebe din 4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile).
Cum filmul este inspirat din povestea adevărată a bunicii regizorului Federico Bondi, acesta a căutat, desigur, o actriţă româncă pentru interpretarea acestui rol. A văzut câteva filme în care Dorotheea jucase şi a fost convins că va fi potrivită pentru acest rol.
Povestea acestui film a determinat-o pe Dorotheea să analizeze vieţile atâtor români care trăiesc şi muncesc în Italia. Iar experienţa ei, ca şi mesajul filmului, îndeamnă la „încetarea focului”, la încetarea prejudecăţilor faţă de românii care muncesc în Italia şi care plătesc pe nedrept pentru faptele reprobabile ale conaţionalilor lor de rea credinţă. În acest sens, Dorotheea Petre declara într-un interviu: „Nimeni nu e îndreptăţit să pună semnul egal între criminali şi o naţiune întreagă. Cred că mulţi italieni gândesc la fel. Pentru românii care se simt persecutaţi şi ameninţaţi, mesajul meu este să-şi apere demnitatea şi să fie mândri de ceea ce sunt. Iar italienilor care au încă idei preconcepute le transmit să renunţe la ele, în primul rând pentru binele lor. Nu cred că în Italia există numai oameni cu idei preconcepute”.
Pentru „talentul şi sensibilitatea cu care interpretează”, Dorotheea Petre a fost investită prin decret prezidenţial cu distincţia „meritul cultural în grad de cavaler”.

Afrodita Cionchin & Oana Grimacovschi
(nr. 8, august 2012, anul II)