Muzeul și expoziția-tribut Fellini

Pe 14 decembrie 2019, la Rimini, orașul natal al lui Fellini, a fost inaugurată expoziția dedicată Maestrului, reprezentând primul eveniment dintr-o lungă și impresionantă listă de manifestări prilejuite de centenarul Fellini (născut pe 20 ianuarie 1920) și care se vor desfășura pe durata întregului an 2020. Expoziția este de fapt una itinerantă, căci la jumătatea lui aprilie urmează să se mute la Roma (Palazzo Venezia), pentru ca apoi să pășească dincolo de granițele naționale și să ajungă la Berlin, Moscova, Los Angeles. După acest periplu prin Italia și prin lume, se speră că expoziția va deveni una permanentă, ca parte integrantă a ceea ce va fi Muzeul Internațional Fellini, un proiect ambițios, pe care îl și anticipează, de altfel. Muzeul a fost proiectat de Studio Azzurro în colaborare cu casa de producție Lumiere, iar piatra sa de temelie va fi pusă chiar anul acesta, urmând ca inaugurarea să aibă loc în noiembrie. Complexul muzeal nu se rezumă la un spațiu unic, ci încorporează Castel Sismondo, Palazzo Valloni – sediul cinematografului Fulgor, unde Fellini a văzut primele sale filme – și Piazza dei Sogni (Piața viselor). Un muzeu, așadar, care se anunță a fi departe de modelul clasic și care se apropie, mai degrabă, de imaginea unui uriaș platou de filmare, care le va permite vizitatorilor să se simtă ca într-un film de Fellini.   
De altfel, tot cu gândul la un platou de filmare ne duce și felul în care a fost amenajată și expoziția, care momentan se poate vizita în Castel Sismondo, acoperă paisprezece săli și conține o mulțime de obiecte și materiale inedite, foarte prețioase, precum un prim scenariu a ceea ce avea să devină ulterior Amarcord – film denumit pe atunci Târgul – sau foarte multe costume folosite de Fellini în filmele sale. Colecția cuprinde, de asemenea, o bună parte din decorurile și costumele folosite în Roma, așa-zisa „pasăre erotică” (apariție din filmul Casanova, este vorba de acel dispozitiv mecanic sub formă de pasăre ce însoțea prestațiile erotice ale aventurierului venețian), numeroase afișe, postere, fotografii făcute pe platourile de filmare. Tot printre exponate se găsesc și desenele premergătoare filmelor, schițe care îi foloseau regizorului pentru a-și fixa primele idei despre personajele care urmau să-i populeze mai apoi capodoperele, schițe orientative care erau trimise inclusiv colaboratorilor săi. Firește, dintr-o expoziție Fellini, nu putea lipsi Cartea viselor, un soi de jurnal ținut de Maestru începând cu finele anilor ’60 și până în august 1990, unde, sub forma desenelor, își reda cu fidelitate visele și coșmarurile nocturne.   
Reunită sub titlul Fellini 100, geniul nemuritor, expoziția este una bogată în sugestii, poetică și nostalgică, așa cum era însuși Fellini, conținând numeroase elemente și materiale inedite, toate gândite să restituie imaginarul fellinian. Printre numeroasele secțiuni care o compun, se află și cea amenajată prin contribuția Fondului Nino Rota, celebrul compozitor, care a colaborat cu Fellini la multe dintre filmele acestuia. Pentru prima dată, din acest generos fond, vor fi expuse câteva caiete de notițe în care Rota își însemna indicațiile maestrului despre felul muzicii care urma să acompanieze și să pună în lumină alegerile regizorale. Expoziția a fost gândită și  construită în jurul a trei nuclee tematice, strânse laolaltă în rama unei amenajări scenografice inovative. Primul nucleu povestește, prin filtrul imaginarului filmelor felliniene, istoria Italiei începând cu anii ’20-’30, trecând apoi la perioada de după cel de-al doilea Război Mondial și terminându-se cu anii ’80. Al doilea nucleu este dedicat celor care l-au însoțit pe Fellini în călătoria sa, fie ei colaboratori sau nu, tovarăși imaginari sau reali. În cele din urmă, al treilea nucleu cuprinde prezentarea proiectului a ceea ce va fi muzeul permanent Federico Fellini.   

Castel Sismondo și Fellini

Ar fi fost aproape de neconceput ca spațiul în care se desfășoară expoziția – iar mai apoi se va institui (parte din) muzeul Fellini – să fie unul fără poveste, un decor aseptic, fără simboluri. Tocmai de aceea Castel Sismondo nu este o alegere întâmplătoare. Condotierul Sigismondo Pandolfo Malatesta începe construcția acestuia pe 20 martie 1437, în penultima miercuri din postul Paștelui, la ora 18:48. Cel mai probabil alegerea unor date atât de precise se datorează indicațiilor astrologilor de la curte, detalii care, în sine, par să aibă un aer de decor fellinian. Oficial, construcția se încheie în 1446, deși în realitatea lucrările continuă până în 1454. Castelul este deopotrivă conceput ca palat și cetate, iar azi, întregul complex de la Castel Sismondo este cunoscut și ca Rocca Malatestiana. Însă nu doar istoria și imaginea aparte au făcut din Castel Sismondo locul potrivit pentru viitorul muzeu fellinian, ci și un episod biografic, povestit de Fellini într-un interviu: „Oricum, cândva, [aflându-ne] în barul lui Raoul s-a născut propunerea cum ar fi să ne începem noul an în închisoare. Cu complicitatea gardienilor, care erau un soi de prieteni ai noștri, le-am adus deținuților cârnați și pâine, pe care le-am mâncat împreună. Rocca, închisoarea Francescăi, era pe vremea aceea plină de pungași mărunți, hoți de saci de ciment, și bețivi. În amintirile despre orașul meu, acea clădire scundă și întunecată mi-a rămas în minte ca o permanentă prezență neagră”.
Fundația Fellini își va avea sediul central în clădirea care adăpostește cinematograful Fulgor, loc emblematic pentru biografia regizorului, dar și pentru unele cadre din filmele sale de mai târziu, o relație care amintește îndeaproape de istoria protagonistului din Nuovo Cinema Paradiso, un alt clasic italian. Într-un an care îl sărbătorește pe Maestrul cinematografiei italiene și secolul scurs de la nașterea sa, expoziția și muzeul – pe care-l anticipează – se vor deopotrivă un dar făcut lui Fellini și uriașei sale moșteniri culturale, dar și unul pe care însuși Fellini pare să-l facă publicului său de pretutindeni.   

.     
      

Cristina Gogianu
(nr. 3, martie 2020, anul X)