Un prieten de cursă lungă al literaturii române - Orizonturi culturale italo-române

Apariția în Italia la sfârșitul lui 2019 în versiunea lui Mauro Barindi a unei noi traduceri din română la editura Voland, de ani buni gazdă primitoare a mai multor opere ale scriitorilor noștri, este fără îndoială un prilej de bucurie. De data aceasta este vorba de volumul lui Claudiu M. Florian, în care fapte și oameni apar din perspectiva, mai puțin recurentă, a personajului narant, un copil, în cazul dat, un băiețel de grupă mare de „grădi”. Mai puțin întâlnită este și gestația cărții: publicată mai întâi în germană (Zweieinhalb Störche – Roman einer Kindheit in Siebenbürgen), cartea a fost transpusă de autorul însuși în română în 2012 cu titlul modificat: Vârstele jocului. Strada cetății. Această din urmă versiune a fost redată într-o italiană fluentă, fidelă originalului.

Mauro Barindi face parte din grupul restrâns al italienilor ce și-au petrecut nu foarte mulți ani în țara noastră, ca lectori în vreuna din universități, devenind apoi propagatori ai beletristicii românești, indiferent de cursul ulterior al existenței lor. Meritul este, în cazul dat, cu atât mai mare cu cât sejurul lui românesc a stat, fără exagerare, sub semnul sacrificiului. Spre deosebire de lectorii de italiană veniți prin acord cultural, cărora țara lor le asigură salarii invidiabile, vacanțe și călătorii plătite, el, proaspăt absolvent al Universității din Padova, a acceptat, de cum i-am propus, să meargă la Iași în 1994, deși avea să primească doar o finanțare eufemistic spus simbolică obținută de la Uniunea Latină și locuința pusă la dispoziție de Universitatea „Ioan Cuza”, în mare suferință atunci. Și, gest rarissim, în cei aproape şase ani petrecuți ca lector, tânărul a îmbogățit pe propria cheltuială biblioteca Secției de Italiană ieșeană, unde s-a remarcat prin prestația didactică.

Ulterior, viața l-a purtat prin Europa de la o instituție la alta, unde și-a continuat cu succes apostolatul, dar preocuparea constantă se dovedește a fi propagarea literaturii noastre moderne, mai ales contemporane, prin tălmăciri proprii, pentru care trebuie să învingă rezervele editurilor italiene, trăind fiecare nouă apariție „ca pe un mic miracol”, cum a declarat într-un interviu.

Traducerea cu care a debutat, Uccelli del cielo (2008), a fost răspunsul așteptat la succesul înregistrat de Vasile Andru cu Păsările cerului, Chișinău, 2000, „un roman al demolărilor psihice, dar și al demolărilor edilitare, din București, din cel mai stresant deceniu romanesc: deceniul opt”, cum l-a definit prozatorul în prefață. Dar a fost și răspunsul dat interesului crescut al publicului italian – ca, de altfel, al întregului Occident – față de realitățile din lagărul socialist. Acestei arii de interes i se adresează și alte transpuneri ale lui Barindi de pagini interesante din literatura noastră recentă, între care Bambini, nemici del popolo, de Lăcrămioara Stoenescu, apărut în Italia în 2014.

Continuei provocări reprezentate de varietatea tematică, narativă și stilistică a volumelor alese pentru publicul său, traducătorul nostru i-a făcut de fiecare dată față cum nu se putea mai adecvat. Ar trebui citate toate lucrările semnate de el din autori aparținând mai multor generații, între care Mateiu Ion Caragiale (I principi della Corte-Antica), Ana Blandiana (La mia patria A4, Il mondo sillaba per sillaba), apoi, Stelian Tănase (Morte di un ballerino di tango), Florina Ilis (La crociata dei bambini, Cinque nuvole colorate nel cielo d’oriente). Igor Bergler (La Bibbia perduta), Ofelia Prodan, (Elegie allucinogene), Radu Pavel Gheo (Buona notte, bambini!, în colaborare cu Maria Luisa Lombardo). Acestora li se adaugă volumul AA.VV., Compagne di viaggio – Racconti di donne ai tempi del comunismo (în colaborare cu Anita N. Bernacchia și Maria Luisa Lombardo).

Buna cunoaștere a limbii române, al cărei studiu l-a început cu Prof. Lorenzo Renzi la Universitatea padovană, dexteritatea în mânuirea materialului lexical și stilistic italian, empatia cu care aderă la spiritul fiecărei scrieri entuziastul prieten al culturii noastre sunt de admirat în egală măsură în cazul prozei ficționale, documentare ori eseistice, ca și al poeziei.