Nina Façon, o viață dedicată studiului. Evocare de Doina Condrea Derer

Trimiteţi-i [lui Benedetto Croce] o scrisoare modestă, cum știți să scrieți dumneavoastră, care sunteți chiar întruchiparea modestiei, îi scria Ramiro Ortiz Ninei Façon în data de 11 mai 1936. Sunt cuvinte definitorii, bine cântărite de fostul profesor al destinatarei, asemenea multor altora din epistolarul lui (1933-1941), care ne pun în fața unui portret moral singular. Nu ştiu cum să-mi exprim întreaga gratitudine, i se adresa el devotatei foste eleve (şi ce elevă! Atentă și foarte exactă!) pentru elanul, pentru timpul și inteligența sacrificate, pentru ajutorul prețios și emoționant, pe când ea se îngrijea la București de publicarea uneia dintre cărțile lui abia întors definitiv în țara natală. Iar, în alte împrejurări, remarca: Un spirit care se hrănește ca dumneavoastră din viața interioară, ce face cu dragoste, cu inteligență și devotament tot ceea ce face, nu are nevoie de un oraș mare. Cu aceste din urmă cuvinte Ortiz o încuraja pe foarte tânăra Façon să accepte, la nevoie, o catedră în provincie cum la rându-i, peste decenii, va face ea, cu Petre Culianu, când, după câte a consemnat acesta, le spunea propriilor studenți, dar cu privirea ațintită spre el, că un om de carte de calitate nu se pierde oriunde l-ar purta viața. Tot maestrul italian constata pregătirea nu doar literară, ci şi filosofică a tinerei sale colaboratoare.

Dar nu numai întemeietorul primului Seminar de Limbă și Literatură Italiană din țara noastră (1909) și al Institutului de Cultură Italiană din București (1924), același care a format primele serii de italieniști români (Alexandru Marcu, George Călinescu, Edgar Papu, Nina Façon, Alexandrina Mititelu, ş.a.) a fost impresionat de profunda și rafinata cultură, de întinderea cunoștințelor ei deloc ușor de dobândit, de asiduitatea în muncă și de ştacheta etică a Ninei Façon, ci de oricine a avut privilegiul de a-i fi fost în preajmă.

De fapt, cine a fost tânăra considerată de Ortiz o ființă incapabilă să facă vreun rău și nici măcar să conceapă răul, prea serioasă și melancolică pentru vârsta ei, îndemnând-o de la Padova Servite Dominus in laetitia!, Memento vivere!, să încerce să trăiască împăcată, cu seninătate, stare ce se cucerește prin voință și strunirea nervilor puși zilnic la grea încercare.

Între 1931 şi 1935, Nina Façon (născută la Ploiești în 1909) şi-a luat trei licențe: în Filologie Modernă, în Filosofie și în  Istorie. În 1936 a predat în învățământul preuniversitar, iar după ani buni de demersuri administrative inițiate de R. Ortiz în Italia și la București, a fost numită în octombrie 1937 lector de Limba și Literatura Română la Padova. Deși s-a făcut imediat apreciată în mediul universitar, aplicându-se în Italia legile rasiale, i s-a desfăcut contractul de muncă în data de 2 ianuarie (sic!) 1939. Experiența traumatizantă din acei ani, când și în România unii o blamau în presă doar pentru originea sefardită, avea să o marcheze pentru tot restul vieții: a trăit retrasă, parcă mereu temătoare, cum rezulta şi din mersul parcă precaut, ștergând zidurile cu umărul împins ușor înainte.

A urmat însă sfatul maestrului care-i scria la scurt timp după ce fusese nevoită să părăsească Padova: dumneavoastră trebuie să luptați și să învingeți iar victoria dumneavoastră mă va bucura ca și cum ar fi a mea,iar în anii următori: trebuie să vă faceți cunoscută pentru meritele dumneavoastră, pe măsura frumoaselor dumneavoastră însușiri.

Cu lucrarea Michelangelo poet, publicată în 1939, ea și-a luat doctoratul și a continuat să publice (obligată să recurgă o vreme la pseudonimele Sorin Ionescu, Ioana Anin) studii despre filosofia occidentală sau despre autori italieni, cum făcuse și în anii precedenți, de la debutul din 1932 în paginile revistei „ROMA”. În același timp a predat la licee particulare evreiești din capitală.

Din 1948 și-a început cariera universitară în București la Catedra de Limbă și Literatură Italiană, condusă practic de ea, având sau nu și numirea oficială de șefă a acesteia, până în 1972 când, împotriva dorinței sale, a fost pensionată. Cu această ultimă, amară lovitură, s-a stins din viață la 24 noiembrie 1974. Cum în zilele acelea avea loc un pompieristic congres al P.C.R., ziarele au refuzat publicarea felparului și, mai grav, contrar cutumei, a fost pusă în surdină dispariția ei în facultatea căreia îi sporise realmente prestigiul.   

Întreg apostolatul Ninei Façon a stat sub semnul gravității derivate din respect față de sine și față de ceilalți și al unei benefice, măsurate exigențe. I se datorează crearea celor mai importante instrumente de lucru ale specialității, de la bogate dicționare enciclopedice, bilingve, tratate de lingvistică până la istorii literare, ce se adaugă zecilor de studii, unor volume și acum actuale (Concepţia omului activ, 1946, Intelectualul şi epoca sa, 1966, Pascal, 1969) şi traducerile unor opere italiene fundamentale, între care, de maximă dificultate, Il principe de Niccolò Machiavelli și Vita nuova de G.B. Vico.

Posteritatea culege roadele unei vieți dedicate în tăcere exclusiv studiului.



Doina Condrea Derer
(nr. 10, octombrie 2014, anul IV)