Orice Naş își are Nașul. La răscruce de tâlcuri (prima parte)

Teatrul este Viață perpetuă.

Ai voștri acum și aici:

MACHIAVELLI
VOCEA SIDERALĂ (incorporală, pătrunde în fiștecare colț)
PINOCCHIO

MARTORII OCULARI și PANGLICARI:
Pan-Cronicaru
Bar-Bolovan
Cinicescu
Demi-Cranian
Mocofanache
Mămăligarul
De-Jale Tânjală
Tot-E-De-Milă
Cât Fâsâit din Răsucit
Partidicul Trosc Pleosc

ZICARII LEVULOȘI (desăvârșiți în stângăcii):
Retezescu
Stângist la Cârma Necurmată
Găurescu
Alunelu Bisat și Invectiv
Cizmarul Ciocănar și Trombonist
Ceaușul Sfoiegit
Capul Novice în Potrivnicie
Ciomagul Blagoslovit
Tribunul din Foișor
Isprăvitul Musiu din Topor

SPRINȚARII MLĂȘTINOȘI:
Mezanin-Ciuc
Saltimbancul Alopat
Mijlocașul Daltonic
Meșterul Fasole-Cughivecișineutroni
Buricul Bipolar
Galvanagiul Domolit
Cadrilul Centrifugal
Granadirul Lagunar
Dozatorul Pendular
Anavetistului Mascat

TĂMANII DEXTROȘI:
Bălțatul Coliliu
Jongleur pentru Scovergi Gogoși Scorneli
Privătar Mandache
Conu Faraonică
Filfizonul de Pasarelă
Prâslea... cel Drențos
Tălpoiul Copoi
Harpa-Gonț
Pleșcașul VIP de Jilț mereu lipit
Figurant Transhumant din Golful Mistic

STATIȘTI de BUFTEA:
Vârhovnicul Solomândrescu
Crai Siropeanu din Rai
Pe-o-Viață Pară-Mălăiață
Brânzovenescu

MĂRGICA CELESTĂ
VULTURUL BULUCBAȘ
COTOIUL JUPÂN CARPAT-YIN
VULPEA CĂUZAȘĂ din ȘTR-YANG


NOTĂ
Pentru replicile personajelor care aparțin celor patru formațiuni simbolice rezerv regizorului posibilitatea de a se referi numai la grupurile de apartenență sau precizarea de fiecare dată a interpreților pe care îi consideră cei mai potriviți.

COSTUME
În toate cele patru formațiuni niciun personaj nu va fi îmbrăcat într-o culoare dominantă.
Fiecare va purta cel puțin o culoare care să evoce o altă formațiune: o mânecă sau un picior de pantalon, o batistă, un pantof, o eșarfă, o frizură sau o pălărie care caracterizează celelalte grupuri.
Varietatea și în același timp parțiala, uneori minimă, distribuire a culorilor este o metaforă vizibilă a diversității între oameni care nu este niciodată separată de legături și aspecte comune.
Martorii Oculari și Panglicari poartă salopete gri sau maro și cel puțin un articol care să recheme culoarea roșie (Zicarii Levuloși) sau albă (Tămanii Dextroși) sau multicoloră (Sprințarii Mlăștinoși).
Zicarii Levuloși sunt echipați cu uniforme de lucru în care se remarcă culoarea roșie și cel puțin un detaliu de culoare albă (Tămanii Dextroși) sau multicolor (Sprințarii Mlăștinoși) sau gri, maro (Martorii Oculari și Panglicari).
Sprințarii Mlăștinoși poartă haine sport multicolore și cel puțin un element de culoare roșie (Zicarii Levuloși) sau albă (Tămanii Dextroși) sau gri, maro (Martorii Oculari și Panglicari).
Tămanii Dextroși se înfățișează cu haine burgheze, unii în costume la două rânduri și cel puțin un accesoriu roșu (Zicarii Levuloși) sau multicolor (Sprințarii Mlăștinoși) sau gri, maro (Martorii Oculari și Panglicari).
Statiștii de Buftea: Vârhovnicul Solomândrescu are o haină de culoarea somonului cu un guler alb. Crai Siropeanu din Rai are un costum care înfățișează o plantație luxuriantă de ștevie. Pe-o-Viață Pară-Mălăiață are o ținută molâie cu imagini de pere și mere în paniere. Brânzovenescu are o tunică cu două mâneci și o togă neagră, prăfuită și mototolită, guler și manșete albe, pălărie țilindru garnisită cu panglică de catifea neagră și cataramă ruginită.

PROLOG

În atmosfera cețoasă din partea stângă a scenei, într-o poziție elevată, prezența lui Machiavelli apare ca un contur vag care va deveni mai clar în timpul prologului.
Machiavelli este uscățiv, cu barba neîngrijită și pleșuv. Veșmintele lui au aspect nobil, ușor murdare de mâzgă.

MACHIAVELLI acuzând răni încă nevindecate:
„Firea popoarelor este schimbătoare [...] este ușor să-i convingi de un lucru, dar este greu să le păstrezi această convingere; de aceea este bine ca totul să fie astfel orânduit încât, atunci când un popor nu mai crede în ceva, să-l poți face să creadă cu forța.” [1]
(adresându-se publicului)
Lume, lume nu prea miroase a Nas de Om.
Ce pacoste din cer mă zgândărește,
un zvăpăiat zălud vrea să devină un cap încoronat.
Dar cum? Așa de capul său...
Păi ce să mai vorbim că respectivul figurant
a pus la cale fără sinistre coterii
unirea alchimică a mondenității.
Eh, eh!
Pe Bachus și toate frunzele de viță
câtă orânduială!
Sărmanul mohorât și copleșit
Pinocchio, cambist și crupier bine proptit,
pune pe masă doiari, șeptari
și alți gregari
de papier mâché
iar după un Popa Prostu cam șoimar
o pălitură plăsmuită nepereche
cu hârtie de calc și de carbon.
Mult mai intolerabilă decât papara
considerabil de nedemn
este că mascaraua își atrage ocara.
Din toată zestrea ancestrală
el a ales partea grotescă,
un mit care acum este la modă
precum traiul prea-domnăreț
dar fără nicio regalitate,
neproductivă, himerică
extindere
care magnetizează
cauze irosite:
pură calamitate!
(urmărind mai atent din înaltele sfere isprăvile pământești ale fistichiului Pinocchio)
Chestiuni din Evul Mediu.
Rămân încremenit.
Pentru a onora ceea ce este de valoare:
o conduită circumspectă
sau
pe bulevard în așteptare
o insurecție colectivă de
nesăturați Narciși, vacuități
de artificiale oportunități?
Să croim în prostie
netoate și netoți ca napul și ca noaptea
pentru o faimă planetară?
Neîmblânzită providență?
(oscilând)
Este un adevăr stimat pieziș?
E pur si muove
în ginta asta fără noimă și flecară,
cu o determinată etichetă
a oului lui Cristofor Columb
răpit în prezentismul din coteț
de un cățel cu păr păgân și creț.
Să fie doar o fanfaronadă ca să îmbie
sau oare o stratagemă
pentru a trece din pragul basmelor
în heterotopie?
Ce piatră grea pe capul meu.
Să pun carul în pietre
scoțând din piatră seacă chintesența?
Hai să elucidăm...
hîm, o fi o piatră de hotar
(accentuează, apoi în mod ironic exagerează)
piatră de moară,
sau poate un bolovan?
Eu stau ca pe cărbuni!
Rămân stană de piatră.
O fi vreo mină de rubine și granate
sau grandioase detritusuri spulberate?
Pe o mie de purcei perlați
cine la oareșice e mereu bun
devine ca măgarul motiv de snoavă
... și noaptea se preface în păun.
Trândavul, fățarnicul pestriț
diamantat,
în acest talmeș-balmeș,
o fi un gemipar,
un vârf de gamă
sau un puț artezian
de pietre prețioase:
(enigmatic)
Eu nu sunt încă dumerit
este în curs o parodie
sau o dramă?
Să punem prima piatră,
dar care o avea întâietate?
VOCEA SIDERALĂ răspunde într-o manieră hedonică:
Numai călca în piatră seacă.
E cardinală,
unică și unghiulară
piatra fi-lo-zo-fa-lă!
MACHIAVELLI:
“Căci oamenii judecă în general mai curând după ochi decât după mâini, întrucât fiecăruia îi este dat să vadă, însă puțini pot să pipăie cu mâinile lor. Oricine vede ceea ce pari, dar puțini simt ceea ce ești în realitate.” [2]

ACTUL I

Scena I

Întâlnirea dintre Machiavelli și Pinocchio are loc în Teatrul Miracolelor. Pinocchio, singurul personaj care îl poate vedea și auzi vorbind pe Machiavelli, poartă o tunică fără nasturi, o jachetă de hârtie care reprezintă flori ofilite, ca de obicei pantaloni scurți, o pereche de pantofi de gumă și o pălărie țuguiată.

PINOCCHIO nădăjduitor la vederea lui Machiavelli mărturisește o durere... fără cap și fără coadă:
Supun ție, Maestre,
autoplastică
rudimentară
uneori pleonastică,
această litanie.
Globalitatea asta mă doboară,
parcă a tunat și repejor i-a adunat!
Câte idiomuri, tendințe și intenții...
Pe șleau, viața-i sleită de o harababură infamă.
(stânjenit, își suspendă discursul)
MACHIAVELLI:
Deci prin urmare?
PINOCCHIO își freacă neliniștit mâinile:
Păi să nu fie cu bănat
e trebuință mare de un mentor însemnat
de vârstă venerabilă, cu barba sură
constant la apogeu
pentru doctrinele sale și povețe festive,
adică un om prevăzător și greu,
țeapăn și... de neclintit din Ateneu!
(continuă inculpând)
Nasuri Tribale și Necomunicante
mijlocitoare între cetățeni și stat,
alte nesăbuite entități tabu
articulate răspicat
între interdicții
escorte
grefieri,
exercită în plin drepturi, puteri,
izuri retroactive
culori alternative
cu mare aplomb despărțitoare
în toiul titlurilor nobiliare.
Își tăinuiesc obrazul cu viziere
iar la aleși și alegători
chiar dacă au chef sau nu
ticsesc viziuni.
Un veșnic hodoronc
între promoționale cancanuri forfecate
unde lătraci foarte de vază
și critici bifurcați
se pun de acord.
Ce zdronca-zdronca, tronc!
Șlehte, masonerii și coaliții,
critice imperfecțiuni,
intersectate deconectări în cruce,
tocmeli viclene
și prorociri deloc,
cântă mânie de grea urgie,
taie și cos hoarde îngrădite
dar silitoare
zic,
ca să ne fie nouă bine.
Ca ciorile în stol ne năvălesc,
cu ciorile vopsite sorcovesc,
și cum le place să tot stea ca cioara în par
rămân întotdeauna de căruță.
Cum ciorile?
S-au cam făcut de basm
că tot îmi vine să mă întreb:
ne tragem sau nu ne tragem
din maimuță?
Cum se vădește evoluția?
MACHIAVELLI stăpânindu-se, dar fără exagerare:
Omul s-a rătăcit umblând după ciolan.
Morfologia ancestrală a corupției
a devenit dilema întâietoare
pentru oricare pământean.
(gânditor)
Câte puzderii involute...
O întreagă seminție.
Adică va să zică
toate-s corupte
cu diplomație?
PINOCCHIO ridicând din umeri începe să descrie partidele istorice... pardon, adică Nasurile Tribale și Necomunicante:
Palavragii și fără socoteală
Martorii Oculari
și Panglicari
nu mai dispută
alternativele ursite,
trec sub tăcere ademeniți
de orișice momeală
fluctuanți în jurul apatiei,
tânjesc ursiți
o viață picarescă și tămâiată
cu tot ce pică de pomană în poală.
Inerți,
nădăjduiesc că de la târg îi va îmboldi norocul
care e unicul chezaș
de cum se drege în viață busuiocul.
MACHIAVELLI nedumerit:
Cam derutați sau leșinați,
parazitari sau gheșeftari?
Ce titluri au?
PINOCCHIO:
Ei au doar sobrichete:
Pan-Cronicaru, Bar-Bolovan,
Cinicescu, Demi-Cranian,
Mocofanache, Tot-E-De-Milă,
Cât Fâsâit din Răsucit, Mămăligarul,
Tânjală... un coate-goale
pretins în buletin De-Jale
care e mai degrabă oale
și ulcele.
Dar mai ales și nu
târâie-brâu în coadă
vă precizez Partidicul Trosc Pleosc.
Toți blăstămați, fără intenții bune
dar nici rele.
MACHIAVELLI:
Curat murdar cuconule, m-ai dumerit cu așa paradă.
PINOCCHIO:
Stânga împrejur!
Resuscitați Zicarii Levuloși,
fortificați în uniformitate
și mersu’ întort tot înainte,
tărăgănează
dezamorsați, spectrali,
pompoși
și, ce mai încoace și încolo,
groaznic de autoreferențiali.
MACHIAVELLI:
Observ că estimați orice chichiță.
Că sunt limbuți sau lăutari
pentru istorie sunt cam expirați.
Prea multă stângăcie!
Ei vin din care spiță?
PINOCCHIO:
Mai bine spus ei sunt vlăstarii unei vițe
dintr-un cătun… nițel scornit:
Ceaușul Sfoiegit,
Ciomagul Blagoslovit,
mai intră în horă Alunelu Bisat și Invectiv,
economia cooperatistă e învârtită
de un jupân Stângist la Cârma Necurmată,
în consecință Retezescu
coleg de Bancă cu Găurescu,
Tribunul din Foișor,
Isprăvitul Musiu din Topor,
din schimnicie
Capul Novice în Potrivnicie.
(simulând teroarea)
Contestatar dincolo de orice-i
contestabil,
cu o cazacă împurpurată
și musai înregimentată,
Cizmarul Ciocănar și Trombonist.
MACHIAVELLI:
Pentru un ager de minte
sunt de ajuns doar câteva cuvinte.
Tensiunea e mărită.
Cine urmează?
PINOCCHIO:
Sprințarii Mlăștinoși,
ca să provoace
împrăștie bobârnace.
Între șovăitorii poli aleatori
ei își arogă
măsură pentru măsură
codeala de a fi înțepeniți făloși.
Subzistă birjărește
și atacă pe muțește.
Avantajează conjunctura
în care talanga-balanga
dreapta știe ce face stânga
și viceversa.
MACHIAVELLI nedumerit:
Veleitari sau nărăvași,
conjură insolenți calea de mijloc?
PINOCCHIO:
Nu numai,
a treia a patra a cincea a șasea cale
pasaj potecă brazdă
sau făgaș
vechi fundături,
până și forurile imperiale.
MACHIAVELLI:
Hm, cursuri recursuri,
Valeu ce vremuri
și câtă zarvă din partea unor stimabili... onorabili!
PINOCCHIO:
Zarva a dat în spor!
Uniți vor să despice firul Ariadnei în patru,
De la revoltă
(îmbufnat ridică pumnul strâns după care simulează senin o sârbă săltăreață)
la folclor.
Pe șanțul rutier Dasătrăiți - Transcârcotași
încrucișăm Buricul Bipolar,
chirul Galvanagiul Domolit,
zburdă un Saltimbanc Alopat,
migratori osebiți
ca Dozatorul Pendular
și șovinistul Anavetistului Mascat.
Sunt hărăziți reformelor pentru înaintași
Mijlocașul Daltonic
și Meșterul Fasole-Cughivecișineutroni,
din când în când scundacul Mezanin-Ciuc
proptit de un Cadril Centrifugal
zădărnicit de-a pururi
de harcea-parcea Granadirul Lagunar.
MACHIAVELLI:
Ce trecătoare de boroboațe și trăsniți,
farse funambulești,
pentru orice dublu joc
dublu se încasează la orișice acont.
Cu cât își înmulțesc petele pe obraz
cu atât de suprimarea acestei specii
nimeni nu face caz.
Treburi, cum ziceți voi?... nasoale
ca între haimanale.
Dar pentru orișice cojoc
se află oare un ac cu care sfredeliți?
PINOCCHIO extrăgând în mare grabă basmale albe din buzunare și din coiful său:
Nobilă călăuză,
acul e într-un car de mare faimă
însărcinat cu paie și cu fân.
Precum vedeți, există și excepții,
Doamne ferește,
din carul cu pricina
eu am ieșit basma curată.
Să-mi scuip în sân
eu nu tem nici o spaimă
și sunt fără cusur.
MACHIAVELLI tracasat:
Leapădă-te de prea multe basmale,
păcatul încă îți dă roată primprejur?
PINOCCHIO perspicace:
Păcățelele mele finite
mult mai departe sunt zvârlite
decât în lumea de hominizi simțitori
și necugetători.
MACHIAVELLI:
O, ce minunată veste,
chiar mă înveselește.
Cine urmează?
PINOCCHIO:
De la modelele cu față dublă
la bronzul în sacou la două rânduri.
Făgadă eternă
să pară ambrozie în luna de miere
din partea Tămanilor Dextroși,
cu altfel de cuvinte
sunt comedianții
vioi și zgomotoși
care au gătat o împărăție
pentru povești cu...
măscărici și duducuțe
amanți de șireție.
Pleșcașul VIP de Jilț mereu lipit,
un Filfizon de Pasarelă,
Jongleur pentru Scovergi, Gogoși, Scorneli,
un Prâslea... cel Drențos
și Tălpoiul Copoi
care necontenit îi escortează
pe Bălțatul Coliliu
și Privătar Mandache un moftangiu
în strânsă cârdășie cu Harpa-Gonț
care își pune tot chilipirul la chimir.
La vârful țuguiat piramidal
stă Conu Faraonică (fără moț)
care insuflă un elan
la Figuranți și Transhumanți
din Golful Mistic.
MACHIAVELLI:
Povești nefaste.
Un planturos ansamblu faunistic.
De așa notorietate
doar un nebun poate să râdă.
Cine îi scapă din așa vastă
pădure întunecată?
PINOCCHIO consolant:
Patru Statiști de Buftea,
minimaliști
abracadabranți,
birlici dibaci și iscusiți
în scăpături, prodigii, fenomene.
Ce mai atâta tura-vura,
niște vedete!
Vârhovnicul Solomândrescu
cum cade în păcat
în pripă asimilează,
sus-pusul Crai Siropeanu din Rai
are ispita pironită mereu în altă oază,
Pe-o-Viață Pară-Mălăiață
e marele destoinic
în pe față și pe dos
în voia sorții,
încât despre Brânzovenescu
colindă plicticos
între halucinații
și percepții.
MACHIAVELLI arătând îndurare:
Vai ce năpastă,
curios pe cât e de bolnăvicios!
PINOCCHIO ploconit și foarte emoționat întreabă pe neașteptate arătând în depărtare o roată foarte mare:
Mă captivează jocul,
să fiu nestăvilit
(schimbând brusc tonul vocii)
sau precaut?
Inspiră-mă în a îmi dibui norocul.
MACHIAVELLI cu prezumție:
Despre care noroc grăiești? Al nostru ori al tău?
“Așadar omul prudent, când e momentul să procedeze cu violență, nu știe cum să înceapă și din cauza aceasta se prăbușește; dar dacă și-ar schimba firea odată cu timpurile și odată cu evenimentele, soarta nu i s-ar schimba.” [3]
(în timp ce se retrage pitește niște zapise și binedispus face cu iuțeală două calcule)
Papabil nepapabil nicio larmă
eu nu sunt Guelf [4],
nici Ghibelin [5] mă cheamă:
cine îmi dă să mănânc,
pe el îl bag în seamă. [6]
Cu toate acestea
dacă papa
sau patriarhul moare
avem altul allegramente în goană
cu tot tacâmul de prelați,
mitropoliți
sau cardinali în strană.

Elisabeta Petrescu
(nr. 7-8, iulie-august 2025, anul XV)

NOTE

1. Machiavelli, Il Principe, trad. Sorin Ionescu, Bucureşti, 1943, cap. VI.
2. Machiavelli, Il Principe, trad. Sorin Ionescu, Bucureşti, 1943, cap. XVIII, cit.
3. Machiavelli, Il Principe, trad. Sorin Ionescu, Bucureşti, 1943, cap. XXV, cit.
4. Guelfii, ca susținători ai Statului Papal, erau fideli autorității temporale a papei.
5. Ghibelinii, pe de altă parte, erau identificați cu facțiunea legată de autoritatea coroanei imperiale.
6. Proverb florentin.