FAD 30 de ani: Arta din facultate și din afara facultății. Mărturii

„Profesorii pe care i-am avut au creat din noi oameni sufletiști și cu spirit, nu numai artiști. Poți vedea în oameni cu ce profesori au studiat și cum s-au conturat ca indivizi, este foarte frumos”. (Tiberiu Giucă)

Prin contribuţia profesorilor Suzana Fântânariu, Daniela Constantin, Camil Mihăescu în dialog cu foştii studenţi Tiberiu Giucă şi Horia Bojin din prima generaţie de absolvenţi (1990-1996) de la reînfiinţarea Facultăţii de Arte şi Design Timişoara, vă prezentăm un mozaic impresionant de mărturii legate de noile începuturi din anii '90, sub semnul specificităţii unui spaţiu în care „actul artistic a fost întotdeauna diferit de restul ţării. Acest lucru s-a întâmplat pentru că grupul de artiști care a pus bazele învățământului superior la începuturile sale, Catul Bogdan, Romul Ladea, Anastase Demian, formați la Paris, au adus un nou val de idei care s-au întrepătruns cu tradiționalismul local, val influențat de tendințele artei central-europene marcate în special de Expresionism. Astfel, Timișoara devine independentă de centrele artistice din București și Iași, printr-o direcție modernă”. (Daniela Constantin)

Sunt mărturii vii, în varii tonalităţi şi nuanţe, despre dascălii şi studenţii de acum 30 de ani, despre arta din facultate și din afara facultății, despre „Grupul Alb 16” şi debutul Studentfest-ului timişorean, despre primele participări la festivaluri de arte din străinătate, despre taberele de creație de la Oraviţa şi Ciclova Montană care au dus la Socolariul din zilele noastre şi despre alte momente semnificative din istoria anilor '90 ai Facultăţii de Arte. Evocările sunt însoţite de o galerie sugestivă de fotografii din anii '90 pe care invitaţii noştri ni le împărtăşesc cu generozitate.

Decanul Aurel Breilean şi prof. Romul Nuţiu
la sediul din str. Pestalozzi, 1990



Studenţii de la Arte în faţa primului sediu din str. Pestalozzi, 1990

SUZANA FÂNTÂNARIU: Amintiri despre un început de facultate

Suzana Fântânariu cu studenţii din prima generaţie, la sediul din str. Pestalozzi, 1992

Să nu uite lumea că acest început de facultate a avut un rol și o rezonanță, că a fost greu, că a fost o miză dusă eroic la îndeplinire. Primele cadre didactice cu care s-a înființat Facultatea de Arte au fost: Pictură, prof. univ.dr. Romul Nuțiu, asistent Simona Nuțiu; Grafică, lector univ. Suzana Fântânariu, lector univ. Constantin Catargiu; Pedagogia Artei, prof. univ. Aurel Breilean, decanul și inițiatorul înființării Facultății de Arte în cadrul catedrei de Filologie a Universităţii de Vest Timișoara.
Îmi vin repede în minte expozițiile de semestru ale studenţilor mei de la Grafică. Mulțumire, emoție, exaltare în fața expoziției de semestru a studenților. Noapte albă. Dimineață convingătoare. Tiberiu Giucă cucerește spațiul cu o instalație cu măști antice din ghips și corpuri fragile din fâșii de hârtie, Nicoleta Spătar creează spații și le cuprinde în cuie, Adela Pop explorează detalii dintr-o cutie, desenând portrete diforme, Daniel Ursachi surprinde zboruri de păsări în tuș și laviu, Eugenia Banciu împarte suprafața în cadre, dizlocându-le etc. Acești tineri sunt doar în anul II. Nu au spațiu, improvizează, cuceresc coridoarele, tavanul bătrânei clădiri din strada Pestalozzi. Zi geroasă, cu soare alb. Mă reîntorc de la atelierul studenților cu sentimentul împlinirii. Se conturează o tendință, o aspirație tinerească spre perfecțiune. Notez în gând lucrările, evaluez temele, cântăresc potențialul creativ al celor opt studenți. E în ordine. Drumul a fost defrișat. Început bun pentru tânăra facultate și noua mea carieră universitară. Suntem un tot unitar, eu și studenții.

1990-1991: acţiunea „16 steaguri” şi prima Bienală Naţională de Tineret

Reînființarea Facultății de Arte este o întreagă istorie, iar ca să o surprind în esența ei voi consemna câteva evenimente petrecute în anii ’90 de învățământ. În primul semestru al anului universitar 1990-1991, o acțiune impresionantă a studenților a fost aceea desfăşurată în Piața Victoriei (a Operei), numită „16 steaguri”, sub coordonarea studentului meu Tiberiu Giucă. Era vorba de cifra 16 – prima zi a Revoluţiei din 1989 din Timişoara. Steaguri sub formă de cămăşi simbolizând trupuri împietrite, steaguri bisericeşti sau prapuri purtate de tineri așezați în semicercul imens al pieței din fața catedralei Metropolitane. Acest omagiu adus eroilor Revoluţiei a rămas un moment memorabil, conturând o etică desăvârșită a tinerilor noștri proaspeți studenți ai unei facultăți nou reînființate. După această spectaculoasă acțiune s-a format „Grupul Alb 16”, urmând conceptul celor șaisprezece steaguri cu propuneri de acțiuni de libertate dobândită prin sacrificiu.
Tot în acea perioadă, studenții noștri entuziaști au avut și inițiativa înființării primei Bienale Naţionale de Tineret intitulată „Stare fără titlu” (1991). Acelaşi eminent student, Tiberiu Giucă, coagula toate forțele tinerești în jurul unor idei pentru transmiterea de mesaje importante pentru evoluția moral-social-culturală. Poate că acest lider ar fi trebuit să continue mișcările artistice după absolvire, de pe poziția cadrului didactic al tinerei facultăți.
Vorbind recent cu el despre acțiunile anilor ’90 mi-a mărturisit că a participat la organizarea acelei excelente bienale cu suflu proaspăt împreună cu Sorin Vreme și Simona Nuțiu, dar s-a manifestat și ca un autentic expozant, cu o instalaţie intitulată „Semne aşternute” și „Linia”, în una dintre locaţiile „Helios”, Muzeul de Artă sau pe străzile orașului. Acțiunea „Merele” a profesorului Constantin Flondor a fost un moment de reflecție, meditație și poezie cu privire la fructul numit. Întreg lotul de lucrări striga prin limbaj nou și inovație „suntem liberi”. Atunci am avut invitație de onoare din partea studenților, ca profesor, expunând la „Helios” pentru prima dată instalația „Ambalaj pentru suflet”, trei obiecte monumentale  antropomorfe, tridimensionale, însoțite de xilogravuri alb-negru, ca înveliș și ambient spațial artistic.

Vizita lui Richard Demarco și Paul Neagu, în 1991

Rarissim eveniment, în 1991: cele trei ateliere – Pictură, Grafică și Pedagogia artei, structura noii Facultăți de Arte de pe str. Pestalozzi, din incinta Facultății de Geografie – au fost vizitate de Richard Demarco și Paul Neagu. Au fost și alți profesori din Europa în echipa faimosului galerist din Edinburgh, semnalele date în final fiind surprinzătoare prin înălțimea aprecierilor în presa engleză. Apoi vizita lui Richard Demarco în atelierul meu a fost pentru mine un moment biografic important. „Ambalajele pentru suflet” („Mumii”) au fost apreciate până la entuziasm. Cu o strângere de mână în semn de felicitare, vizita s-a încheiat cu următoarele fraze: „o să vă invit în Scoția, să veniți cu mâinile goale, și o să lucrați asemenea obiecte cu materiale găsite acolo, să semene cu acestea de aici, dar, cu aer de Scoția”. Totul părea un proiect imediat posibil. Au trecut opt ani de așteptare. Nu cunosc unde, de ce și când s-a produs fisura în evoluția acestei promisiuni. Mare păcat!

Suzana Fântanâriu „Ambalaj pentru suflet”,
Expoziţia retrospectivă de 50 ani, Muzeul de Artă, 1997

Prima ieșire peste graniță după '89: Festivalul „Estudiantines 91” de la Nîmes, Franța

Datorită unor aprecieri ale lucrărilor mele expuse la Galeria „Helios”, am fost contactată în 1991 de un critic francez, el propunându-mi, în calitate de profesor, să mă ocup de organizarea unui grup de studenți de la Facultatea de Arte pentru Festivalul „Estudiantines 91” de la Nîmes, Franța. Acest festival năzuia la integrarea prin cultură a Europei de Est după căderea Cortinei de Fier. Am propus de la cele trei secții șapte studenţi: Tiberiu Giucă, Nicoleta Spătar, Vera Adorian, Aurelian Scorobete, Tasi Josef, Angela Horvath, Horia Bojin, Tila Adorian Vică și Raluca M. A fost prima ieșire peste graniță de după revoluție, studenţii noștri fiind remarcați la Nîmes, în cadrul festivalului, cu lucrări originale de înalt profesionalism realizate în facultate și cu acțiuni stradale spectaculoase.

Momentul Maastricht 1993/1994

În anul universitar 1992-1993, în urma unei invitaţii de la Academia de Artă de la Maastricht, ajunsă la tânăra Facultate de Arte, Fundaţia Soros a sprijinit plecarea ca bursieri a studenților Tiberiu Giucă și Iosif Taşi, propuși și susținuți cu ardoare de mine, sprijin care s-a acordat ulterior şi altor colegi, Dan Ursache, Ortansa Ilie, însoțiți de profesorii Constantin Flondor şi Marcel Brăileanu. Această prestigioasă Bienală a Academiilor de Artă era însoţită de un masterclass cu diferiţi artişti, notorietăți universitare din Europa. Studentul meu de la secția Grafică, pe care o coordonam, Tiberiu Giucă, Ortansa Ilie și Lia Perjovschi de la București au participat la cursurile profesorului italian Luciano Fabro, care dezvolta în prelegerile sale instalaţia, demersul artei contemporane, materiale şi expresia lor. La Maastricht, studentul Tiberiu Giucă a reprezentat facultatea cu un ansamblu de douăsprezece lucrări, „Răpirea Europei”, și o instalație cu harta Europei formată din langoși, un manifest politic, România nefiind pe atunci în U.E. Participând la mai multe dezbateri despre aspecte geopolitice, religioase, studenții noștri invitați la Maastricht s-au întors cu sentimentul libertății de exprimare și puterea de cunoaștere a unei noi realități posibile. Deși m-am implicat mult în pregătirea pentru această bienală și eram propusă pentru participare, în timp ce eram plecată într-o scurtă vacanță în Bucovina, am fost înlocuită urgent, semn că mult dorita transparență încă era opacă.

Licitația organizată la Maastricht în 1994 cu lucrări ale artiștilor și studenților din Timișoara, București, Brașov, a sensibilizat nouă cadre didactice de la Facultatea de Arte din Timișoara și pe mai mulți studenți, care au oferit lucrări interesante și complexe. Am primit invitația de la Jan Volenberg, directorul adjunct al Fundației Stichtung Kunst–Kultur Limburg, Maastricht, și de la Clubul „Kiwanis”, știind că eram în acel an premianta Bienalei internaționale de gravură Maastricht (Premiul II). Am participat la această licitație împreună cu profesorul Constantin Flondor, care a preluat coordonarea acțiunii respective. Scopul era obţinerea unei sume de bani pentru dotarea materială a facultății, care funcționa în condiții precare. Am licitat opt lucrări de referință în prezența ambasadorului Marin Buhoră, prin vânzare însumându-se 11.000 de guldeni. Am primit suma de 1.500 DM, diferența rămânând la dispoziția fundației, pentru realizarea scopului propus. În total s-a adunat suma de 65.000 de guldeni, o parte aflându-se la dispoziția fundaţiei pentru cheltuieli de transport și de înrămare a lucrărilor, tipărirea catalogului etc. După spusele lui Jan Volenberg, 35.000 de guldeni urmau să fie trimiși pentru dotarea facultății prin achiziționări de calculatoare, de albume pentru o nouă bibliotecă, șevalete, hârtie de gravură, casete video. Finalizarea chestiunii a rămas, din păcate, neconcludentă, confuză.

Conf. Suzana Fântânariu şi prof. Constantin Flondor
delegaţi la Maastricht pentru licitarea lucrărilor la Kiwanis Club, 1994



Cele 8 lucrări mari donate pentru licitaţia din Maastricht, autor Suzana Fântânariu
Expoziţia de la Primăria din Maastricht

Implicarea studentului meu Florin Hațegan, acum un veritabil grafician canadian, în Festivalul de Formance „Zone Europa de Est”, cu acțiunile „Ambalaj pentru suflet”, „Psihomedia”, „Întâlnirea cu necunoscutul”, curator fiind Ileana Pintilie, a influenţat relația creativă, artistică dintre profesor și student pe care eu, în general, o cultiv cu precădere.

Din 1992, primele ediţii ale Festivalului „StudentFest” şi apoi taberele de creaţie

Este de semnalat că în acea perioadă de începuturi Festivalul „StudentFest” a căpătat amploare, prima ediţie fiind realizată în 1992 de studentul Ciprian Chirileanu pe profil teatru-umor, împreună cu alţi colegi din OSUT. A doua ediţie, intitulată „Strada” (1993), a fost organizată de directorul Diogene (Lelu) Bihoi, o acțiune colectivă care a rulat 600 de participanţi. A treia ediție, intitulată „NU” (1994), a fost preluată și organizată, ca director, de studentul Tiberiu Giucă, continuând cu tema „EstEtica” (1995) şi „Două Puncte Cardinale” (1996), toate aceste ediții dovedindu-se de mare succes.
Cele trei grupe ale anului V au participat creativ la practica de vară, ceea ce a permis evaluarea muncii de atelier. Ne-am apropiat atunci mai mult ca oricând. Practica a început la Oraviţa, apoi la cantonul silvic din Ciclova Montană şi dese incursiuni la Ilidia, Socolari, Potoc. Ulterior, studenții au continuat plain air-ul într-un grup restrâns, la Ciclova Montană, şi după terminarea facultăţii. Toată această experienţă a determinat aşezarea ulterioară a tinerilor artiști în Socolari, Ilidia şi Potoc, astăzi un fel de colonie a artiștilor, cu program de viață și creație cu totul special.
Sunt multe evenimente, acțiuni, proiecte descinse din râvnita muncă pedagogică în interiorul unei facultăți tinere, pe care un spațiu de scriere nu-l poate cuprinde dar, cu toate acestea, nu pot încheia fără a aminti proiectul înființat și coordonat de subsemnata, „Xilogravura, matrice stilistică (XMS)”, o grupare selectivă a foștilor absolvenți ai Facultății de Arte performanți în xilogravură. Componenta grupării este cea a tinerilor absolvenți ai FAD care trăiesc și lucrează în România și în diaspora: Canada, Franța, Anglia, Italia, Mexic. Ce densitate de evenimente, ce de nume, ce efervescență revin în memoria mea acum, când gândul că au trecut trei decenii de la înființarea facultății noastre mă poartă înapoi, animându-mă!...

Suzana Fântânariu

Daniela Constantin alături de prof. Romul Nuţiu şi Cristian Sida, 2000

Venirea mea în Timișoara în anul 1988, fiind absolventă a specializării Pictură a Institutului de Arte Plastice și Decorative „Ion Andreescu”, Facultatea de Arte Plastice din Cluj-Napoca, mi-a ridicat un semn de întrebare vis-à-vis de istoricul învățământului artistic timișorean, știind că învățământul de artă superior românesc a cunoscut o importantă amploare în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, când s-au pus și bazele unui studiu orientat după modelul academic occidental, iar Timișoara nu era pe harta învățământului superior la acea dată, alături de București, Cluj și Iași. Am constatat ca în Timișoara aceste inițiative au prins contur mai târziu, în perioada interbelică, mai precis în anul 1933, prin mutarea Școlii de Arte Frumoase de la Cluj, considerată ca fiind cea mai importantă Academie de Artă din Transilvania. Acesta este punctul originar al premiselor dezvoltării artistice la un nivel superior, creând cadrul apariției generațiilor de artiști care-și vor pune o puternică amprentă asupra evoluției artei românești din vestul ţării. 

Este esențial faptul că, în Timișoara, actul artistic a fost întotdeauna diferit de restul ţării. Acest lucru s-a întâmplat pentru că grupul de artiști care a pus bazele învățământului superior la începuturile sale, Catul Bogdan,  Romul Ladea, Anastase Demian, formați la Paris, au adus un nou val de idei care s-au întrepătruns cu tradiționalismul local, val influențat de tendințele artei central-europene marcate în special de Expresionism. Astfel, Timișoara devine independentă de centrele artistice din București și Iași, printr-o direcție modernă.
Ulterior, un alt rol determinant în direcția artistică din vestul țării l-a avut Liceul de Artă din Timișoara, un loc al experimentărilor artistice asupra pedagogiei de artă, între anii 1970-1980, prin artiștii care au constituit Grupul Sigma (Ștefan Bertalan, Constantin Flondor, Doru Tulcan), care au început să lucreze cu elevii abandonând studiul academic și transformând procesul didactic într-un experiment de artă, total diferit față de întreaga curriculă a liceelor de artă din România. 

Anii '90 ai Facultăţii de Arte Plastice

După anii ’90, Facultatea de Arte Plastice trece prin a treia mare etapă, marcată de deschiderea spre sistemul de învățământ european. Schimbările survenite de-a lungul etapelor de transformări pe toate nivelele ne-au obligat ca instituție de învățământ de stat să ne aliniem Legii Învățământului cu toate reglementările în vigoare. La acest proces am luat parte în totalitate, alăturându-mă facultății în anul 1993 ca și cadru didactic asociat și, la scurt timp după, ca titular. Venirea mea în facultate a fost la invitaţia artistului-profesor universitar Romul Nuțiu, o prezență remarcabilă în lumea artistică a anilor '90. Sistemul era într-o formă incipientă de organizare, nu exista un sediu stabil, iar noile specializări erau dispersate în diverse locații.
Primele generații de studenți au primit cu brațele deschise re(înființarea) Facultății de Arte Plastice, structurată într-o primă etapă pe șase ani de studii. Din lipsă de ateliere am lucrat în primul an, la disciplinele pe care le coordonam, pe coridorul de la ultimul etaj al Universității de Vest din Timișoara, incomod, însă speranța că vom avea un sediu ne mobiliza, profesori și studenți, să mergem mai departe. Ulterior, universitatea ne-a alocat un număr de ateliere pentru Specializarea Pictură în Piața Libertății, în sediul Facultății de Muzică. Acolo am lucrat cu studenții primei serii care se aflau deja în anul patru de studii și cu studenți din diferiți ani de studii la specializarea Pictură, în asistența profesorului Romul Nuțiu și a profesorului Ion Sulea Gorj.
În ciuda eforturilor făcute pe toate planurile, a provocărilor de adaptare fulgerătoare la demersurile pe care Ministerul Învățământului le promova cu repeziciune, toate şi-au avut însemnătatea lor. O următoare etapă a fost primirea unui sediu al Facultății pe strada Bogdăneștilor unde, după anul 1990, eram împreună pentru prima dată, toate specializările, decanatul și aparatul administrativ. 
În anul 2002 a avut loc o nouă mutare și ultima, prin efortul conjugat al decanului, prof. univ.dr. Dumitru Șerban, și al conducerii U.V.T. de atunci, prin atribuirea actualului sediu al Facultății de Arte și Design (actuala denumire) de pe strada Oituz, numărul 4, într-un proiect de forță și viziune la standardele contemporane ale învățământului de artă, cu o bază materială în continuă dezvoltare. 
Toate aceste multiple mutări, schimbări și reamenajări au fost făcute cu efortul cadrelor didactice și al personalului auxiliar din acel moment. În perioada imediată (re)înființării au urmat autorizările și acreditările noilor programe de studii, la care am luat parte efectiv prin coordonarea acestora, având pe parcursul acestor 30 de ani și activitate managerială, precum director de program, secretar științific, director școală masterală, director de departament, membru în consiliul facultăţii și membru în Senatul UVT, expert evaluator în Agenția de Evaluare a Învățământului Superior din România.
Printre amintirile frumoase se află, firește, și cele legate de colaborarea cu colegii, discuțiile nesfârșite petrecute cu profesorul Romul Nuțiu legate de teoria culorilor, despre ultimele cărți de artă apărute în librarii, despre stimularea studenților în activitatea didactică-artistică, despre obținerea de surse și resurse de informare, despre galerii de artă, despre piața de artă occidentală care se deschidea pentru noi în anii ’90, dar și despre întâlnirile dintre noi, colegii, pentru organizarea de expoziții pentru promovarea facultății, a studenților și a noastră ca artiști-profesori, activități care ne legau prin acel efort comun de a le organiza și de a fi mereu împreună. 
Istoria îți dă continuitate, stabilitate, confirmări, putere, entuziasm, însă așa cum orice început își are originea într-un punct zero, si un (re)început sau restart pleacă la un moment dat tot dintr-un punct zero.

Daniela Constantin

TIBERIU GIUCĂ: Începuturi

În curtea Facultății de Geografie din str. Pestalozzi, 1990

Din prima clipă pot să spun Odiseea, apoi pot să mai spun încă o dată Odiseea, văzând poza din prima zi în curtea Facultății de Geografie.

În spatele imobilului era o adunare de oameni, parte se cunoșteau, câțiva, cei tineri, se cunoșteau poate mai bine. Toți încercați într-un fel sau altul de o mare bucurie pentru că Şcoala de Arte renăștea la Timișoara prin voința acestui mare, mare suflet, domnul Aurel Breilean, primul decan. El a pândit ani de zile refacerea și a îndurat umilințe, a cerșit, s-a revoltat, s-a ridicat pentru această idee minunată care ne-a oferit și nouă apartenență și visuri. Această primă zi ne vede, știuți și neștiuți, bucuroși și dezorientați, se vede în imagini. Am primit trei săli în spațiul Facultății de Geografie, iar locația în care s-au făcut fotografiile erau niște depozite, niște... nu știu ce acareturi, debarale, în care erau foste pancarte patriotice cu litere aplicate pe bucăți de placaj. Acestea au constituit primele noastre materiale, din ele ne-am făcut primele planșete, șevalete etc.
Eram 22-23, norma era de 7 pe grupă, așa era la Arte Plastice: trei secții – Pedagogie, Grafică și Pictură. Profesori erau câțiva: domnul Breilean conducea Pedagogia, Domnul Nuțiu conducea Pictura, iar doamna Suzana Fântânariu cu domnul Constantin Catargiu aveau Grafica. Deci, cele trei secții au început să funcționeze cu entuziasm și energie la nivelul celorlalte instituții din țară.
Am primit niște vizite importante chiar de la început. Richard Demarco, de exemplu, galeristul care l-a lansat pe Paul Neagu, ne-a vizitat chiar din primul semestru și s-a bucurat de nivelul la care eram. Toate au fost bune, tot ceea ce domnul Breilean ne-a propus am acceptat, pentru că multe materii erau opționale. Istoria religiilor, psihologie și altele le-am făcut la sfatul lui. Terminând primul an, a trecut şi vacanța și, când ne-am întors toamna la școală, am găsit toate lucrările noastre depozitate în pivniță în apă sau aruncate. Cei de la Geografie nu ne mai doreau, chiar dacă la sfârșit de an am făcut o expoziție frumoasă, au vrut să ne elimine de acolo.
Au urmat trei ani în traveele Universității de Vest, adică în holurile dintre corpurile de clădire pe care le-am blocat cu niște placaje. Treptat a crescut numărul de secții: la un moment dat a apărut Sculptura, apoi Tapiseria, Designul, iar tot acest timp de încercare a fost o luptă, o dorință și o facere. Aveam mai multe locuri pentru ateliere. Uneori te și mirai, colegii de la diferite secții erau repartizați în alte spații și nu îi vedeai vreme îndelungată.
Un început foarte tumultuos, dar plin de energie și de forță și de gând bun, de rost, de foarte mult rost. La facultate stăteam toată vremea. Nimeni nu se gândea să nu vină la facultate. Stăteam, lucram, spălam chiar și pe jos, aranjam totul.
A urmat apoi un moment, în Odiseea spațiilor, când am ajuns la Balta Verde, într-un cămin de liceu unde deja era mai bine. Eram mai toți împreună, dar noi terminam deja facultatea. Acolo ne-a prins anul șase de facultate. Nu mai era domnul Breilean decan, era domnul Flondor. Acolo am încheiat noi, prima generație, această Odisee. Însă Odiseea locului și a facultății nu s-a terminat, ea a continuat și a ajuns în actualul spațiu, unde domnul Dumitru Șerban a consfințit locul și investiția într-o tratare modernă la nivel european. De aici până acolo înseamnă călătoria referitoare la loc, destinația într-o matcă a acestei școli.

Tiberiu Giucă pregătind instalaţia pentru susţinerea licenţei,
coordonator Suzana Fântânariu, Muzeul de arta Timişoara, 1995

„Stare fără titlu”, primul festival liber într-o lume liberă, 1991

În primul rând, noi chiar din primul an am generat un episod de mărturisire şi iubire față de oraș, față de rolul nostru în oraș. S-a chemat „16 steaguri”, 16 de la ziua de 16 decembrie, steaguri, prapuri, piepturi împietrite, steaguri bisericești, un omagiu adus eroilor Revoluției,  un performance în Piața Operei, care ne definea ca atitudine.
După performance-ul „16 steaguri” am format un grup numit „Alb 16” din colegi și tineri artiști din Timișoara, care s-au alăturat în construcția acestui gând: Sorin Vreme, Marcel Brăileanu, Johnny (Ion) Oprescu etc.
Anul următor, în 1991, am făcut primul festival liber într-o lume liberă: Festivalul de Artă „Stare fără titlu”. La „Stare fără titlu” au participat extrem de mulți artiști din toată țara, foarte bine cotați la ora actuală, și majoritatea criticilor importanți pentru artele plastice de acum din România.

Festivalul de Artă „Stare fără titlu”. Acțiunea-performance „Linia” (1991)



Festivalul de Artă „Stare fără titlu”. Acțiunea-performance „Linia” (1991)



Festivalul de Artă „Stare fără titlu”. Acțiunea-performance „Linia” (1991)

StudentFest-ul timişorean, o istorie

Apoi am construit StudentFest-ul. Înaintea mea, Ciprian Chirileanu și Lelu Bihoi au făcut ediția „Strada” (1993), apoi vreo trei ani am fost eu directorul festivalului, iar apoi președintele OSUT. Am făcut edițiile „Două puncte cardinale”, „Nu”, „Estetica”. Festivalul există și acum și înseamnă ceva în România.
Studentfest-ul a fost început de Tomescu și de câțiva prieteni din organizația studenților, sub o formă mai ușoară, și se desfășura la Casa Tineretului și Casa Studenților. După aceea am zis, „hai să îi dăm consistență”, și cu Alin Gorşcovoz am schimbat conținutul. Eu am avut rol doar pe zona de arte plastice. Ulterior, am ajuns să facem comisii și să mergem prin țară să selectăm studenții care să poată participa la festival. La un moment dat, la „Strada” au participat 600 de oameni și a durat o lună. Era extrem de complex de cazat, de hrănit, de desfășurat secțiunile, câte o săptămână una după alta. Între timp, festivalul s-a îmbogățit și cu alte zone: literatură, arhitectură, etc.
Ideea este că în timp am câștigat în calitate. Dorința noastră era să putem institui și un premiu pentru fiecare dintre secțiuni. Din păcate, la momentul respectiv nu am reușit să găsim o finanțare pentru acest premiu și regret acest lucru.
La început, la performance-urile noastre lumea, publicul, participa și simțea totul într-un anumit fel. Acest lucru se întâmpla atunci instinctiv și dintr-o nevoie profundă care venea direct dinspre public. Acum ar fi mai greu și mai savant de făcut această apropiere, dar este absolut necesară spre cunoaștere, spre viețuire în sens profund

StudentFest ediţia „Strada”. Acțiunea-performance „Aşternuturi - o duzină” (1993)

StudentFest ediţia „Strada”. Pregătirea expoziției din holul Universității de Vest (1993)

StudentFest ediţia „Strada”. Acțiunea-performance „Perdeaua” (1993)



StudentFest ediţia „Strada”. Acțiunea-performance „Perdeaua” (1993)



StudentFest ediţia „Strada”. Acțiunea-performance „Perdeaua” (1993)



StudentFest ediţia „Strada”. Acțiunea-performance „Perdeaua” (1993)

Despre taberele de creație și profesori

Prima tabără organizată de școală a fost la Oravița. Veneau acolo toți profesorii și ne vizitau: domnul Deliu Petroiu,  Romul Nuțiu... între noi și profesori era o relație foarte vie, spirituală și umană. Noi aveam voința și bunul simț și o aveau și ei. Nu era noi și ei, ci era un tot unitar, o plămădeală împreună. Tabăra de la Oravița a devenit ulterior Ciclova Montană, iar Ciclova a generat Socolariul, ceea ce este el astăzi. Cu satul Socolari eu am avut cea mai veche tangență. Pe la 14 ani am cântat acolo de Ziua minerului, așa s-a întâmplat să cânt acolo. Și sora mea a fost repartizată la Crivina și a locuit în Oravița, așa că am umblat des pe acolo înainte de facultate. În fapt, practica de la Oravița și practicile ulterioare i-au dus pe colegii mei acolo, iar ei au ajuns să se stabilească în zonă și să cunoască locurile. Este o relație mai adâncă, erau motive sentimentale puternice, loc și simțire. Așa se întâmplă și în altă parte, așa a fost să fie și e bine.
Lucrurile astea vin din educația pe care am primit-o în cei șase ani, prin drumul pe care l-am străbătut în facultate. Atunci încă nu era sistemul Bologna de trei ani, care nu știu dacă este bun sau rău. Este important că din Institut Pedagogic de trei ani, domnul Breilean a adus facultatea la sistemul academic de șase ani, iar acest lucru trebuie știut.
Domnul Deliu Petroiu ne ducea la un cenaclu la Casa Universitarilor. Acolo recita și era o mare bucurie să îl asculți. Ne bucuram să putem fi aproape, căci el ne iubea pe toți și ne accepta pe toți. Știu că, la un moment dat, Tajo a avut o expoziție la Centrul Cultural Francez și m-a invitat să facem un performance. Cu toate că domnul Deliu Petroiu nu agrea genurile experimentale, a venit și ne-a susținut. Pentru el frumusețea se oprea în Renaștere, evident nu la propriu, dar avea o predilecție pentru aceasta.
Eram și sunt încă prieten foarte bun cu Sorin Vreme. Avea un atelier în tribunal și aproape zilnic eram ori eu la el, ori el la mine. Mergeam și la el acasă. Așa l-am cunoscut pe Leon Vreme, un om minunat, extraordinar, atât de echilibrat și inteligent. Era întotdeauna o plăcere să stai de vorbă cu el.
Romul Nuțiu era un om foarte inteligent și foarte puternic și foarte iubitor. Îi iubea pe ai lui groaznic de tare și se lupta pentru ei și i-a făcut extrem de buni. A fost absolut dedicat. Era un profesor foarte umblător, îți umbla și-n casă și prin oase și prin gânduri până în cele mai mici detalii.
Când s-a deschis Sculptura a venit domnul Rudolf Bone cu un suflu și era Péter Jecza cu un alt suflu, și au creat din noi oameni sufletiști și cu spirit, nu numai artiști. Poți vedea în oameni cu ce profesori au studiat și cum s-au conturat ca indivizi, este foarte frumos.
Crăciunurile...  Jecza, Nuțiu, Flondor și bătrânul Breilean ne așteptau în fiecare an să venim cu „echipajul” și să îi colindăm. Eram doar noi prima generație, nu toată facultatea. Le cântam „corinduri” și ne bucuram trăind împreună.
Atunci oamenii erau curați, curați la gând.

Tiberiu Giucă

În curtea Facultății de Geografie din str. Pestalozzi, 1990

Péter Jecza în atelier



Péter Jecza, Suzana Fântânariu, Victor Gaga, Vasile Pintea, Deliu Petroiu
Expoziţia primilor artişti premiaţi  cu „Ordinul Naţional al României”, Galeria Helios, 2000

(nr. 12, decembrie 2020, anul X)