O lecție de viață. George Arion în memoria lui Andrea Camilleri

Pe 17 iulie 2019 s-a stins din viaţă, la vârsta de 93 de ani, celebrul scriitor sicilian Andrea Camilleri, unul dintre cei mai buni scriitori italieni de romane poliţiste. Într-un interviu din mai 2016 cu jurnalista Gabriella D’angelo de la emisiunea „Tagadà” a canalului de televiziune La7, scriitorul afirma cu tărie: „Dacă aş scoate acum o autobiografie, aş include în titlu «o viaţă scurtă şi lungă deopotrivă». Lungă pentru că am ajuns să trec de 90 de ani, scurtă pentru că şi 90 de ani sunt puţini pentru cine a iubit viaţa şi o iubeşte în continuare. Viaţa e scurtă şi dacă mori la 110 ani”.

Andrea Camilleri, născut la 6 septembrie 1925 la Porto Empedocle (Agrigento), a fost regizor, dramaturg şi profesor la Academia Naţională de Artă dramatică „Silvio d'Amico” din Roma. A devenit autor de bestseller la peste 70 de ani, succesul pe care l-a obţinut atingând cifre record. A publicat peste o sută de volume vândute în treizeci şi unu de milioane de exemplare în Italia, fiind tradus în aproape toate limbile, de la japoneză până la galică.

Publicăm, în memoria lui Camilleri, intervenţia cordată revistei noastre de George Arion, cunoscut autor de romane thriller&mistery, publicist, critic literar, preşedinte al Romanian Crime Writers Club.

O lecție de viață

În 17 iulie 2019, Andrea Camilleri ne-a părăsit. Cu câteva săptămâni  înainte de dispariția sa, celebrului creator al comisarului Salvo Montalbano (numit astfel ca un omagiu adus scriitorului spaniol Mánuel Vazquez Montalbán) i-a apărut un interviu în „Le Monde”. Din el am aflat că, de câțiva ani, nu mai vedea. Alții s-ar fi resemnat, ar fi uitat  lumea ficțiunilor și s-ar fi cufundat în deznădejde. Dar Camilleri a continuat să scrie. Avea o secretară căreia dimineața îi dicta. Lucra cu ea de 18 ani și era familiarizată cu stilul lui – un amestec de italiană clasică și dialect sicilian. În această manieră dificilă de a compune ne-a mai dăruit trei romane cu eroul său binecunoscut.

După-amiezile nu se odihnea prea mult și lucra la alte proiecte. Îl ajuta una dintre nepoatele lui – de data asta folosea numai italiana. Prin urmare, cel mai cunoscut autor de giallo nu l-a abandonat pe Montalbano până în ultima sa clipă.
Un personaj îndrăgit de milioane de cititori, astfel încât autorul n-a  putut renunța la el, oricât ar fi dorit să mai scrie și despre altcineva. Ei au exercitat o presiune enormă asupra scriitorului: „Cititorii îmi scriu și-mi spun că personajul le aparține și, deci, nu pot să fac ce vreau cu el. Cât despre a-l omorî, nici nu poate fi vorba. Am cerut sfaturi de la doi autori de romane polițiste, Montalban și Jean-Claude Izzo, dar se pare că e foarte primejdios să programezi dispariția unui astfel de personaj...”

De ce e atât de simpatizat Montalbano, un protagonist în aparență ursuz, căruia tot timpul îi tună și-i fulgeră, gata mereu să se ia la harță cu șefii lui imbecili și aroganți, cu subalternii care nu-i pricep întotdeauna cu exactitate ordinele? Spre deosebire de alți polițiști, eroul lui Camilleri este nu numai un excelent profesionist, dar are și mult umor, cu ajutorul căruia îmblânzește, face suportabile întâmplările cumplite prin care trece sau pe care le cunoaște. Mai mult, el înregistrează cu finețe comicul din comportamentul oamenilor, din limbajul acestora, din neînțelegerea unor situații doar în aparență limpezi. Iar amuzantele sale reflecții inspirate de rememorarea unor repere culturale ni-l fac și mai simpatic.

Camilleri ne-a lăsat o moștenire literară de preț care, fără îndoială, va dăinui. Dar ne-a oferit și o tulburătoare lecție de viață, la care ar trebui să mediteze orice creator – să nu-ți trădezi vocația, oricâte necazuri s-ar abate asupra ta.

George Arion
(nr. 7-8, iulie-august 2019, anul IX)