O viaţă în slujba italienisticii. In memoriam Helga Tepperberg (1944-2020)

În 4 martie 2020 italienistica românească a pierdut un nume de seamă din „generaţia de aur”: Doamna Profesoară Helga Tepperberg de la Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca. Prin colaborarea colegei Monica Fekete şi a colectivului  de italienistică al universităţii clujene publicăm o pagină corală ca un pios omagiu în memoria distinsei Professoressa.

Profil biografic

Helga Maria Tepperberg s-a născut pe 9 februarie 1944 în localitatea Ceanu-Mare din județul Cluj. Primele studii le-a făcut în localitatea Câmpia Turzii din Județul Cluj și apoi a plecat în capitală unde a absolvit Facultatea de limbi romanice şi clasice, specialitatea limbă şi literatură italiană – limbă şi literatură română de la Universitatea din București. A obținut apoi titlul de doctor în filologie (literatură italiană) la aceeași universitate în 1979, în urma susţinerii tezei Italo Svevo, omul şi opera.
Și-a început activitatea profesională în 1967 ca bibliotecar la Întreprinderea de agrement Bucureşti până în 1968. Din acest an a trăit la Cluj-Napoca unde inițial a fost asistent stagiar și apoi asistent titular la Conservatorul de muzică „Gheorghe Dima” până în septembrie 1975. Din toamna aceluiași an și-a dedicat întreaga energie catedrei de Limbi şi Literaturi Romanice a Facultății de Litere a Universității „Babeş-Bolyai”. A început ca lector suplinitor, apoi titular și din 1990 a devenit conferențiar până la ieșirea la pensie în anul 2009.
În calitate de cadru didactic universitar a predat cursuri (magistrale, opţionale şi de masterat) de limbă şi literatură italiană, cursuri practice şi seminarii de limbă şi literatură italiană şi română. A îndrumat dizertaţii de masterat, lucrări de licenţă şi de cerc ştiinţific, lucrări de gradul I pentru profesorii din învăţământul preuniversitar. A făcut parte din comisii de doctorat, comisii de admitere, comisii de ocupare a unor posturi prin concurs (în învăţământul universitar şi preuniversitar). A coordonat masterul interdisciplinar La cultura italiana in Europa.
S-a bucurat de o recunoaştere internaţională și națională de-a lungul anilor și a fost întotdeauna prețuită pentru onestitatea, corectitudinea și coerența cu care și-a desfășurat în mod constant întreaga activitate, deopotrivă de colegi, colaboratori și studenți. În cadrul programului Socrates-Erasmus şi al acordurilor bilaterale ale catedrei, începând cu 1998, a ţinut aproape în fiecare an cursuri şi conferinţe la Universităţile din Roma, Pisa, Padova şi Napoli.
În octombrie 2004, a fost decorată de Preşedintele Italiei, Carlo Azeglio Ciampi, cu Ordine della Stella della Solidarietà Italiana, în grad de cavaler. A fost membră în mai multe societăți și comitete științifice ale unor reviste naționale și internaționale. A publicat patru volume de istorie literară, un volum de traduceri și peste treizeci de studii, articole, traduceri, recenzii publicate în volume şi reviste din ţară şi din străinătate de la „Secolul XX”, „Studia”, „Studii de literatură universală”, „Steaua”, până la „Letteratura Italiana Antica” și „Narrativa”.
De-a lungul anilor a susținut peste patruzeci de comunicări ştiinţifice şi conferinţe în ţară şi în străinătate (Italia, Franţa, Polonia), cu prilejul unor colocvii naţionale şi internaţionale sau al mobilităţilor prevăzute de acordurile bilaterale sau Erasmus-Socrates cu universităţile străine. A publicat un Corso di storia della letteratura italiana – Umorismo e fantastico nella narrativa italiana contemporanea, Cluj-Napoca, Universitatea „Babeş-Bolyai”, 1980.
A fost cu siguranță cea mai importantă exegetă a autorului italian Italo Svevo în România. O dovedesc nenumăratele articole, conferințe, traduceri dedicate autorului triestin de-a lungul întregii cariere, începând de la teza de doctorat și până la ultimele studii publicate. Le amintim pe cele mai relevante: Italo Svevo, O farsă reuşită şi alte povestiri, cuvânt înainte şi traducere Helga Tepperberg, Cluj-Napoca, Napoca Star, 2002 și cele două volume: Schmitz şi Svevo I, Cluj-Napoca, Napoca Star din 2003, respectiv 2004. Alți autori asupra cărora și-a îndreptat cercetările au fost: Luigi Pirandello, Giorgio Bassani, Giacomo Leopardi, Alessandro Manzoni, Carlo Goldoni.
A fost împreună cu regretatul profesor Marian Papahagi unul dintre stâlpii italienisticii la Cluj-Napoca și multe dintre generațiile de absolvenți de la Cluj au trecut prin mâinile sale și îi datorează doamnei profesoare multe din cunoștințele pe care apoi, la rândul lor, le-au transmis mai departe generațiilor pe care le-au format ajungând profesori la Cluj-Napoca și în alte orașe ale țării.

Delia Morar

Demnitatea unei vieți

Am cunoscut-o pe Helga Tepperberg acum aproape 30 de ani, cînd mi-am început studiile universitare și, trebuie să recunosc, nu mi-a trezit o simpatie imediată... O vedeam distantă, rigidă, intransigentă, prea formală, într-un cuvînt prea nemțoaică (sau ce-o fi însemnînd, pe atunci, în capul meu acest clișeu). Dar remarcam, în același timp, implicarea ei necondiționată în actul didactic, seriozitatea și acribia cu care își pregătea și își ținea cursurile, pasiunea cu care vorbea despre autorii săi îndrăgiți, corectitudinea ei la examene. Și mi-a trezit admirația și respectul. În timp, trăsăturile primelor impresii au început să se nuanțeze, să capete o altă conotație, să se reverse într-una fundamentală care, cred, o caracteriza cel mai mult: demnitatea. O demnitate care nu s-a lăsat frîntă de absolut nimic: nici de o dictatură ce impunea o serie de privațiuni și persecuții meschine, nici de furtunile care i-au răvășit viața, nici de o boală nemiloasă și chinuitoare. Îmi vine în minte recenta imagine de o sugestivitate copleșitoare a Papei Francisc, singur, minuscul și fragil, în mijlocul pieței monumentale și pentru prima dată pustii din Roma, dar a cărui voce a răsunat ferm și răspicat rostind un mesaj de o extraordinară intensitate, și, printr-un exercițiu de imaginație, o văd pe Helga, cea din ultimele ei săptămîni de viață, oarecum la fel, vlăguită, fragilă, trădată de forța fizică, dar susținută atît de forța morală și de credința profundă care au călăuzit-o mereu, cît și de vocea ei neșovăitoare dintotdeauna.
Helga Tepperberg a fost un om modest, care nu urmărea să demonstreze nimic nimănui, cu un acut sens al datoriei, un spirit ordonat, o fire tenace și obstinată, un om care nu aștepta recompense. A format cu generozitate și dăruire numeroase generații cu care a reușit să deschidă un dialog destinat să dureze peste ani, relația maestru-discipol transformîndu-se în mod natural într-una de prietenie, respect și prețuire. Astfel ne-am adunat în jurul ei cîteva foste studente, din diferite generații, cultivînd o relație de suflet, care în cazul meu a durat aproape un sfert de secol...
A fost o Doamnă din alte timpuri, o Doamnă grozavă, care a lăsat, prin plecarea ei, un gol greu de umplut în sufletele și inimile celor care am iubit-o și am prețuit-o.

Monica Fekete

Helga. In memoriam

Nu îi poate veni ușor unei persoane ca mine, care a lucrat alături de Helga atâta vreme, să o evoce acum, când ea nu mai există. Trecerea aceasta a noastră, a tuturor, în lumea umbrelor, a amintirii, este aproape cu neputință de acceptat. Și nici de înțeles. Pentru că nu se poate pricepe cum de e cu putință ca un om atât de cald, de generos, dar și atât de intransigent să dispară pur și simplu dintre noi. Să lipsească din acel univers atât de familiar, baricadat de cărți, în care a evoluat și în care a reușit să călăuzească atâția tineri, în formarea lor profesională, unde a contribuit la formarea atâtor specialiști, care au atât de multe motive de a o omagia.
Așa cum nici eu nu voi putea vreodată să-i mai mulțumesc pentru încrederea care a avut-o în mine atunci când, după plecarea dintre noi a lui Marian Papahagi, m-a invitat să ocup, prin concurs, un post în cadrul Catedrei de italiană din Facultatea de Litere a Universității „Babeș-Bolyai”.  Asta după ce lucrasem aproape două decenii, ca filolog, în  Institutul de Lingvistică și Istorie Literară „Sextil Pușcariu” al Academiei Române. Helga Tepperberg mi-a fost prietenă, colegă și model profesional. Un italienist și un om adevărat, onest și sincer, în stare să observe cu acuitate punctele nevralgice ale unei lucrări științifice, prezentată de obicei de un mai tânăr coleg, în cadrul diverselor sesiuni de comunicări, dar și să-și asume cu sinceritate partea de vină, atunci când greșea. N-am să înțeleg niciodată de ce Helga a trebuit să plece dintre noi. Ori poate doar s-a ascuns undeva. Poate printre cărți. Așa cum sunt sigură că e convinsă și Prinți, pisica sa, pe care o alinta și o iubea atât de mult, care o așteaptă încă să vie acasă.

Mariana Istrate

Evocare Helga Tepperberg

Ori de câte ori ne gândim la învățătorii, profesorii și maeștrii noștri devenim mici și privim înspre dânșii, indiferent de vârsta noastră, cu ochi sinceri, calzi și admirativi de copil. Privim de jos în sus, îi percepem ca pe niște giganți supereroi ai cunoașterii, ai oricărui mister imposibil de deslușit pentru noi, ai timpului, mereu prezenți și vii. Din fericire, fiecare dintre noi, într-un moment de retrospecție, am putea număra destui pași de giganți pe urma cărora am pășit în momentele cheie ale evoluției noastre, potrivindu-ne în șablonul lor, dar nereușind niciodată să-l umplem pe deplin, pentru simplul fapt că ei vor încălța întotdeauna un pantof cu cel puțin o mărime în plus față de noi. Tocmai din acest motiv, perspectiva evocării unui maestru va rămâne, întotdeauna, perspectiva discipolului.
Helga Tepperberg a fost și va fi imaginea profesorului din memoria studentului uneori apreciat pentru efortul său, alteori îndrumat cu seriozitate și rigoare pe calea cea justă, iar mai apoi, cu trecerea anilor, pe când studentul ajunsese să fie catalogat drept coleg al acelor giganți, ce îi împrumutaseră încălțările lor mult prea mari, să fie povățuit, consolat și îndrumat cu candoare și căldură maternă. Păstrez și acum numeroasele mesaje pe care le primeam periodic de la doamna profesoară cu noi apariții editoriale de specialitate, apariții ale unor noi manuale de limbă italiană pentru străini, atât de utile studenților noștri. Deși retrasă din activitatea didactică de la catedră, preocuparea dânsei pentru noi, cei însărcinați să-i continuăm munca, și pentru noile generații de studenți, era mereu vie și constantă. Ne bucura permanent prezența dânsei la evenimentele științifice sau culturale pe care le organizam, ori de câte ori programul sau sănătatea îi permiteau să ne fie alături. Astfel ni s-a dezvăluit maestrul Helga Tepperberg: mai întâi un cadru didactic conștiincios, scrupulos, exigent și generos, apoi un italienist de excepție, care s-a dedicat cu seriozitate și meticulozitate studiului limbii și al literaturii, iar în cele din urmă, dar nicidecum pe ultimul loc, un om modest în măreția sa, un suflet bun, plin de spiritualitate, căci numai un astfel de suflet ar fi putut să coboare la înălțimea unui copil, să se lase pradă candorii, dar și sincerității crude a unui copil. Fiindcă, așa cum mulți dintre noi știm, în ultimii ani ai vieții sale și-a petrecut timpul, după cum îmi mărturisea cu bucurie pe coridoarele bisericii pe care o frecventam, printre copii, printre copiii parohiei catolice, dornici să învețe limba italiană. Se hrănea și hrănea, ca orice profesor, din tinerețea, respectiv tinerețea celor încă mici, atât de determinați să crească.
Regret nespus de mult că un astfel de profesor și om nu mai este printre noi și că nu va mai ocupa locul său obișnuit, din primul rând, al sălii Popovici. Îi mulțumim pentru că a lăsat o amprentă semnificativă în formarea noastră, în modul nostru de a exista și de a ne raporta la profesia noastră, iar evocarea dânsei se va manifesta ca un act permanent de fiecare dată când vom păși, câteodată entuziaști, altădată istoviți, pe coridoarele etajului II, de la italiană.

Mirona Bence-Muk

Helga Tepperberg: model de om și profesor

Sunt recunoscătoare celor care mi-au dat ocazia să scriu aceste rânduri pentru a mărturisi câteva gânduri legate de profesoara mea Helga Tepperberg. Primele mele amintiri sunt din ziua admiterii la Facultatea de Litere din Cluj, în vara anului 1996. Mi s-a părut atunci o persoană distinsă, sobră, plină de căldură sufletească. În anii de facultate, doamna profesoară a fost cea cu care am împărtășit cele mai multe interese științifice.
Domnia Sa mi-a propus în 1998, și m-a îndrumat cu multă răbdare, să prezint un studiu la secțiunea studențească a colocviului Leopardi din București, unde am avut bucuria să câștig premiul pentru cea mai bună lucrare științifică a studenților. Cu deosebită competență, mi-a coordonat lucrarea de licență despre Leopardi, investindu-și timpul și energia în discuțiile cu mine, ajutându-mă astfel să înțeleg profunzimea gândirii leopardiene. Admira etica poetului din Recanati, o etică pe care a avut-o mereu în munca de profesor. Mi-a dăruit atunci, în 2000, după susținerea tezei, faimosul studiu al lui Cesare Luporini, Leopardi progressivo, cu o dedicație în italiană pe care o păstrez cu mult drag: „A te, Otilia, un ricordo della nostra comune ammirazione per l’infelice recanatese e un segno del mio affetto e della mia stima per gli eccellenti risultati tuoi nello studio dell’italiano. Che Dio ti conservi per sempre la bellezza dello spirito e dell’anima. Cluj, giugno 2000. Helga Tepperberg” („Ție, Otilia, o amintire a admirației noastre comune pentru nefericitul recanatez și un semn al afecțiunii și al stimei pentru rezultatele tale excelente în studiul limbii italiene. Fie ca Domnul să îți păstreze pentru totdeauna frumusețea spiritului și a sufletului. Cluj, iunie 2000. Helga Tepperberg”). Este o amintire care mă face să înțeleg delicatețea sufletească a acestei minunate Doamne, un sincer și adevărat formator de caractere.
Doamna profesoară mi-a coordonat și lucrarea de disertație, domeniul relațiilor culturale italo-române fiind un alt subiect de cercetare care ne-a apropiat după finalizarea studiilor mele universitare, de data aceasta în cadrul masteratului „La cultura italiana in Europa”. A fost în comisia de doctorat, alături de domnii profesori Lorenzo Renzi, Cesare Alzati, Elena Pârvu, și în comisia pentru concursul prin care am devenit asistent universitar și colegă cu doamna profesoară la Departamentul de Limbi și Literaturi Romanice, unde am avut bucuria și responsabilitatea să mă ocup de subiecte pe care le predase și Domnia Sa, cum ar fi Leopardi și Manzoni.
După ce s-a retras din activitatea didactică ne-am revăzut de prea puține ori, dar știu că a continuat să se dedice celorlalți, așa cum o făcuse și la catedră, și așa cum spunea de altfel și Manzoni, un autor pe care îl apreciam mult amândouă și despre care îmi mărturisea că l-a predat cu bucurie, acel Manzoni care în faimosul său roman I promessi sposi, prin gura anonimului cronicar din secolul XVII, afirma clar și răspicat: “…si dovrebbe pensare più a far bene che a star bene: e così si finirebbe anche a star meglio” („…trebuie mai curând să cauți să faci binele decât să te simți bine, căci numai astfel sfârșim prin a ne simți cu adevărat mai bine”). Așa a fost Omul și Profesorul Helga Tepperberg, o ființă discretă, mereu prezentă pentru studenți, cu o demnitate și o forță interioară admirabile, care a dăruit mereu celor din jur timpul și energia sa sufletească pentru că aceștia erau întotdeauna mai importanți chiar decât propriile cercetări științifice.
Ultima noastră întâlnire publică a fost la Colocviul Romania Contexta, din octombrie 2019, colocviu organizat de Departamentul de Limbi Romanice din Cluj, când a venit, ca de obicei, să ne asculte comunicările și să ne susțină, pe mine și pe colegele de catedră, toate foste studente ale Domniei Sale. A discutat atunci cu pasiune despre traducerea pe care Eta Boeriu a făcut-o poeziilor lui Leopardi, exprimându-și admirația pentru munca acesteia. Cu această ocazie i-am mulțumit public, cu recunoștință și aleasă prețuire, pentru prezența discretă, dar consecventă în viața mea științifică și didactică.
Acum, când misiunea doamnei profesoare Helga Tepperberg izvorăște în verbul stelar și ceresc, noi, colegele mai tinere, o prețuim ca Model de Om și Profesor, devotat și dedicat educării generațiilor de studenți, de la început și până la sfârșit, în dragoste. Îi mulțumesc pentru frumusețea sufletului și a spiritului, care este și rămâne veșnic viu în eternitate.

Otilia Ștefania Damian

(nr. 4, aprilie 2020, anul X)