Conversații matinale: „Am avut o viață frumoasă!” In memoriam Livio Zanolini

În 17 decembrie 2022 s-a stins din viaţă medicul italo-român Livio Zanolini. Născut în 1925 la Bucureşti, s-a stabilit în Italia din 23 august 1948, rămânând însă pentru totdeauna un om „cu două patrii”, aşa cum obişnuia să spună. Mare iubitor de artă, i-a sprijinit pe artiştii români care au vrut să scape de ororile regimului, ajutându-i să îşi facă cunoscute operele şi să se integreze în lumea occidentală. Printre aceştia s-au numărat: excepţionalul artist plastic Marcel Chirnoagă, prietenul său de suflet, pictorii Henri Mavrodin şi Nelu Pascu, sculptorul Eugen Ciucă, istoricul de artă Ion Frunzetti.
Publicăm în continuare amintirea emoţionantă a jurnalistei Crina Suceveanu.


Livio Zanolini m-a onorat cu o prietenie strânsă, vreme de 18 ani. Am fost privilegiată de afecțiunea lui manifestată călduros zilnic, deși distanța geografică dintre noi era însemnată, datorită telefonului și mai apoi via skype, whatshap. Mă suna în fiecare dimineață sau îl sunam eu. Venea iarna sau toamna în Sicilia, pentru că iubea marea. Îmi povestise viața, evenimentele importante, trăirile și considerațiile mature, realiste cu privire la istoria tumultuoasă a mai multor generații de italieni și români, evrei, germani, armeni, țigani născuți „în țara lui Caragiale”. Avea o memorie formidabilă pentru nume, locuri, mirosuri, gusturi, peisaje. Foarte atașat de locurile unde a copilărit și de rudele de sânge, dar și de prieteniile pe care le-a legat în liceul Sfântul Sava, îmi mărturisea exact după 60 de ani de la plecarea din România că are în minte și în suflet imaginile de atunci. Singurul coleg de liceu și de facultate de origine italiană, doctorul neurolog Ramiro Tomescu, îmi spunea despre Livio: „Aveam 20 de ani... ne-a rămas în memorie ziua de 4 aprilie 1944, când prietenii noștri americani au bombardat București-ul; Bombardiere B 17 și B 24 au făcut prăpăd la Gara de nord și în centrul orașului. A fost acea zi o a doua naștere a mea. Ani de zile am condamnat bombardamentul, am urmărit procesul de la Nuremberg, toți au făcut crime de război, a murit populație civilă nevinovată cu efecte psihologice devastante. Am ajuns la concluzia generației mele de medici că doi iresponsabili au provocat totul: Churchill, un bețiv, și un sclerozat, Roosevelt. Despre Stalin știți cu toții. Livio a ales să plece și bine a făcut; eu am avut o viață monotonă și prima dată când am vizitat țara mamei mele a fost… invitat de Livio, în 1990. Un prieten adevărat, un vulcan plin de voie bună, generos și inteligent”.
Livio a avut mulți prieteni și casa i-a fost mereu deschisă. Rar oferea sfaturi, considerând că fiecare om are dreptul să aleagă, fără a fi condiționat de nimeni. Își iubea profesia de medic pe care a desfășurat-o... fără ceas. Iubea arta și artiștii. Asculta cu interes povestea imaginilor, vizita în fiecare oraș muzeele, marile catedrale, admira un răsărit de soare sau un apus, își îngrijea cu pasiune mica grădină de legume, se delecta citind sau privind arborele lui Marcel Chirnoagă din fața casei, multe luni înflorit. A fost foarte legat de Marcel, foarte mândru de opera lui, așa încât în fiecare zi îl pomenea. Foarte legat a fost și de ing. dr. Paul Georgescu, dr.  Sorin Rhone,  ing. Cornelio della Pupa (verișor), dr. Cristhop Jean Aderca, dr. Adrian Ionescu, ing. Horia Grecu, Valentin Ionescu, artiștii Anton Eberwein, Klepper Hildegarde, Iosef Teodorescu, Henry Mavrodin, Eugen Ciucă, regretatul critic de artă Ion Frunzetti, academicianul Ion Aurel Pop. Oricare dintre cei care îl sunau în loc de salut auzeau vocea caldă și vibrantă: Când vii la mine? Să stăm de vorbă, să ne plimbăm prin Veneția, Padova... Hai!
Mare bucurie când afla că cineva se îndrepta spre casa sa!
Fiecare Bienală de la Veneția avea ca punct de reper casa doctorului Livio Zanolini. Un Mecena fascinant și generos, organizator de agape și excursii, într-o perioadă gri. Cel care dorea să rămână putea conta pe sprijinul lui. După evenimentele din ’89 a organizat expoziții de pictură la Institutul Român de Cultură de la Veneția împreună cu Rosy, ultima soție. Amândoi aveau o carismă greu de egalat, se completau desăvârșit.
Livio înțelegea dincolo de cuvinte, descria oamenii ca un chirurg, fără maliție, fără ironie. Nu vorbea de rău pe nimeni.
„În viața mea lungă n-am suferit de nicio boală; doar câte un guturai! Am evitat glutamatul în alimentație, am mâncat cu bucurie împreună cu prietenii și am ales vinurile bune, am făcut sport în fiecare dimineață și am iubit femeile care m-au iubit. Am avut o viață frumoasă. Puținele neînțelegeri care au existat le-am uitat. Îmbătrânesc și-mi pare rău... vorba cântecului... Dar mi-am mâncat cașcavalul! (râde!) Am colindat întreaga lume, mai puțin Rusia, pe care am evitat-o. Nu mi-am făcut bine socotelile, nu mi-am imaginat că voi trăi atât de mult. Știi cât m-am necăjit când n-am mai putut să conduc mașina care îmi era absolut necesară pentru a nu depinde de alții. Sunt recunoscător pentru amiciția unor persoane care mi-au fost aproape, români și italieni. Le-am spus-o personal. Dar tu să scrii amintirile mele și ale prietenilor mei, pentru ei... știu că așteptai aniversarea centenarului...”

Livio Zanolini cu soţia, Rosy Baraldi, şi Marcel Chirnoagă, 2002



Livio Zanolini, Livio Seguso, Marcel Chirnoagă, Murano, 2002



Livio Zanolini şi Atanasiu Delamare
Veneţia, Institutul Român de Cultură, 2002



Atanasiu Delamare, Nelu Pascu şi Livio Zanolini, Torreglia, 2002

Crina Suceveanu
(nr. 1, ianuarie 2023, anul XIII)