|
|
Federico Fellini și Giuletta Masina, logodnici pe viață
 Fellini și Masina, amândoi născuți și crescuți în perioada fascistă, și-au început carierele și s-au căsătorit în timpul celui de-al doilea război mondial. Cine vede astăzi filmele semnate de Fellini care, chiar dacă n-o au pe soția lui ca actriță protagonistă, beneficiază fără îndoială de sfaturile acesteia, n-ar trebui să ezite a-și pune întrebarea de ce, chiar dacă se știe că nu făcea politică, Federico Fellini nu a luat niciodată deschis atitudine împotriva ororilor nazi-fasciste, dacă nu considerăm Clownii, în care fasciștii erau „caraghioșii și nebunii”, o satiră a fascismului.
„Federico Fellini (1920-1993) s-a născut cu puțin înainte de marșul asupra Romei și crește în Italia în timpul fascismului; este printre norocoșii care nu au suferit mari tragedii în familie din pricina fascismului și deci poate să își păstreze o vedere neutră”, scrie Elemire Zola într-un articol publicat în „Corriere della Sera". „Un fel de a vedea care i-a fost adesea reproșat în timpul vieții, dar care nu este nici pe departe un mod de a se eschiva sau de a nu lua poziție. (...) Întâlnise de curând, în infinita (și presupun amuzanta) căutare de chipuri și corpuri pentru filmele sale, un foarte tânăr actor pe care îl va folosi adesea în filmele sale din acea perioadă: Alvaro Vitali. Doar ce îl vede pe Alvaro Vitali, şi Fellini nu rezistă tentației: îl îmbracă în fascist. În uniformă fascistă, viitorul Pierino este legendar: deja Alvaro Vitali pare scos dintr-o viișoară Novello, dar cu fes și cămașă neagră devine de-a dreptul irezistibil”. Fellini îi considera pe fasciști carismatici? Dar Masina?
„Când s-au cunoscut, ea care avea 21 de ani spunea despre el: „Pare un fachir, seamănă cu Gandhi. Este tot ochi, ochi profunzi, neliniștiți, cercetători”. El, 22 de ani, afirmă în schimb despre ea: „E o rățușcă mică, mică, îmi place mult, mă face atâta să râd”. Au parcurs împreună jumătate de secol. Atât ca soț și soție, cât și pe platoul de filmare. Sunt Federico Fellini și Giulietta Masina. Prima lor întâlnire, întâmplătoare – citim în cartea Iubiri și furori de Laura Laurenzi (Bur) – are loc la Eiar, așa se numea pe-atunci RAI, care avea sediul în acei ani în Via delle Botteghe Oscure, chiar în palatul roșu care va deveni apoi istoricul cartier general al Pci (Partidul Comunist Italian)”. Era în anul 1942, iar Fellini și Masina, el, tânăr autor de-abia sosit de la Rimini la Roma, iar ea, tânără actriță din San Giorgio di Piano, din zona Bologna, fuseseră contractați pentru a da voce unei serii radiofonice, „Cico e Pallina”, ce povestea întâmplări din viața unei perechi de logodnici.
„Câteva săptămâni mai târziu, el îi telefonează cu scuza de a-i cere o fotografie pe care să o arate lui Vittorio Mussolini, fiul Ducelui, pentru producția pe care acesta urma să o înceapă. „Cico și Pallina trebuie să devină film”, afirmă regizorul, „cine știe dacă protagonistul radiofonic are fața potrivită pentru cinema, cine știe dacă are fotogenia potrivită”, continuă articolul Fellini e Giulietta Masini, o poveste de dragoste din alte vremuri publicat de Amici di Romeo.
„Filmul nu s-a mai făcut, dar nouă luni mai târziu, Federico și Giulia, Giulietta cum i-a spus mereu regizorul, devin soț și soție. Pe 30 iunie 1943. Ceremonia e foarte sobră. Se căsătoresc în casa de pe strada Via Lutezia 11. Lucrează împreună, chiar dacă ea se vede diferită de rolurile pe care „este constrânsă” să le interpreteze în Nopțile Cabiriei, în Julieta şi spiritele, în Ginger și Fred, în Strada. Printre atâtea contradicții, Julieta reușește să îi smulgă un compliment lui Charlie Chaplin. Comicul mărturisește în '66 publicaţiei „New York Times”: „Este actrița pe care o admir cel mai mult”. O actriță care și-a început cariera ca tânără fascistă – altfel nu și-ar fi început-o în 1942 – primește un compliment din partea unui cunoscut actor comunist? „Soție grijulie, Giulietta este foarte răbdătoare cu Federico care nu pierde ocazia să flirteze cu unele actrițe. Soția îi iartă multe trădări, «Oricum – își spunea – apoi se întoarce întotdeauna la mine», afirmă preotul iezuit Angelo Arpa, prieten al regizorului: „Trebuie să redimensionăm presupusele înamorări ale lui Fellini, care adesea se nășteau din imposibilitatea sa de a trasa o limită netă între realitate și ficțiune. Dacă soțul a trădat-o cu trupul, i-a fost fidel cu inima”. Cu certitudine Monseniorul este la curent cu multe secrete: este el cel care, în timpul bolii regizorului, o mângâie pe Anna Giovannini, 76 de ani, poreclită Paciocca, o fostă farmacistă cu forme rotunde, care va povesti că a fost prietena secretă a lui Fellini și că a împărțit cu el, în diverse perioade, treizeci și șase de ani de viață. Au avut, așadar, Masina și Fellini o căsătorie cu adevărat fericită, în viață și în artă? Într-o perioadă în care, în Italia, era aproape imposibil pentru o soție să deschidă un proces de divorț, a fost într-adevăr alegerea liberă a Giuliettei Masina să rămână alături de soțul său în mod repetat infidel?
Julieta şi spiritele
„Odată, în timp ce lucra la filmul Roma, la sfârșitul unei zile de filmare, în timp ce așteptam mașina de producție pe înserate, l-am întrebat, sfidându-i nerăbdarea, de care film se simțea cel mai legat sufletește", povesteşte Gianfranco Angelucci, co-scenaristul filmului Interviul (1987). „Mă surprinse răspunzându-mi pe loc, fără să ezite: Julieta şi spiritele". Filmul, din 1965, era legat de un eveniment dureros: la sfârșitul filmărilor și înainte ca pelicula să fie gata de a apărea pe ecrane, pe 29 iunie, murise psihanalistul Ernst Bernhard, singurul nume tutelar pe care Fellini îl recunoștea. Îi ținea fotografia pe perete în spatele biroului; Bernhard era singurul căruia Fellini îi atribuia o adevărată influență asupra vieții sale, el care nu admitea nici un maestru, nici o intervenție, nici măcar pe cea a lui Roberto Rosselini, căruia cu greu îi atribuia apelativul de pizzardone (gardianul civil în Roma secolului al XIX-lea – n.r.) pentru a-i fi indicat strada de urmat. Filmul, se spunea, fu realizat într-o atmosferă de neînțelegeri între Fellini și Giulietta. Dar, la ani distanță, actrița și-a ajustat tirul judecății, punând în evidență cu luciditate aspectul pe care puțini îl surprinseseră la lansarea peliculei, poate pentru că tema era prea avansată pentru epocă – o constantă a operelor lui Fellini – iar în final îşi schimbă părerea cu resemnată onestitate, fără teama de a se dezminți: «Este un film frumos, mai bun decât îl găseam cu douăzeci de ani în urmă. În discuție este o problemă precum căsătoria, care ne privește pe toți. Este eliberarea femeii, scoasă la suprafață cu mult timp înainte de a se vorbi mult despre asta. Despre femei Federico a înțeles multe lucruri, și înaintea altora, chiar dacă punctul său de vedere rămâne masculin. Ar fi trebuit să povestească despre chinurile Giuliettei din punctul ei de vedere»”.Era pentru soț acest film un mod de a îi cere iertare doamnei Fellini?
„Cei doi, atât de diferiți, se completau. El tindea să fie tăcut. Ea entuziastă de orice călătorie, el de neclintit din triunghiul Margutta, Cinecittà, Fregene. Ea pasionată de proză, el de varietăți. Ea fumătoare convinsă, exilată de la 16 ani într-un mic fumoir, el polemic deschizător de ferestre”.
Au un copil, care moare la douăsprezece zile de la naştere. Din acest motiv, Giulietta spunea: „A nu fi avut fii ne-a făcut reciproc fiu şi fiică, aşa a vrut destinul”. Un destin care îi ține uniți până la sfârşit. Până într-atât că bolile care le provoacă moartea explodează în paralel. Două agonii devastante. Mai lentă şi deci mai dureroasă pentru ea, mai rapidă şi violentă pentru Federico, care moare pe 31 octombrie 1993. Este ea cea care organizează funeraliile şi incinerarea în Teatrul Cinque din Cinecittà, cel mai mare din Europa. Ea, deja lipsită de forțe, asistă la ceremonia funerară pe 3 noiembrie, în Bazilica Santa Maria degli Angeli. Din acea zi, Giulietta începe să moară. Se stinge pe 23 martie 1994, diagnosticată cu neoplazie la plămâni.
A devenit faimoasă secvența din Dorothy Chandler Pavillion când Fellini, cu şase luni înainte de a muri, primeşte Oscarul pentru întreaga carieră. În fața unei Giulietta care plânge cu sughițuri pe scenă şi în transmisie televizată, spune: „Giulietta, nu mai plânge, nu mai plânge. Oscarul nu îmi aparține mie, ci Giuliettei. Ei trebuie să îi mulțumesc". Şi altădată: „Prima noastră întâlnire eu nu mi-o amintesc, pentru că în realitate eu m-am născut în ziua în care am văzut-o pe Giulietta pentru prima dată"..
Ea a fost înmormântată cu rochia de seară cu paiete pe care o purta în seara Oscarurilor. În mâini, o fotografie cu Federico surâzător şi un trandafir roşu”. În 2021, va fi Centenarul naşterii Giuliettei Masina. Îmi doresc să vină timpul în care să putem vorbi în deplină libertate despre viața ei tulburată de soție şi muză a lui Federico Fellini.
 Ginger şi Fred
Ioana Eliad
(nr. 3, martie 2020, anul X)
Materialul se bazează pe articole din presa italiană online din ultimii 22 de ani, printre care cele menţionate mai jos. Toate drepturile pentru fotografii şi pentru articole rezervate autorilor şi/sau proprietarilor.
https://www.articolo21.org/2020/02/i-fantasmi-sgargianti-di-giulietta/
https://www.amicidiromeo.com/storia-damore-tra-giulietta-masina-federico-fellini.html
https://www.ninconanco.it/fellini-e-il-fascismo/
https://www.msn.com/it-it/intrattenimento/fotogallery/tutte-le-donne-di-federico-fellini/ss-BBZ8AbP#image=15
https://ilbolive.unipd.it/it/news/fellini100-cinema-amore-spiegati-bambini
https://www.ilsole24ore.com/art/giulietta-e-federico-fellini-e-masina-raccontati-piu-giovani-AC8GwgCB?refresh_ce=1&fbclid=IwAR0f2bmTb7oWbqEa28SoVrqTdwjDOz4dxlKnu0NBXPvdjk_vxqmbs1H8Dwg
http://www.rai.it/dl/portaleRadio/media/ContentItem-fa6756d1-7075-43b7-a787-84064b0e4a6d.html?fbclid=IwAR1W2hKNbS5_1Bu2_ppmkpD2GR6Ita8W8im9DhaTekAV-KUinOo7sYl48TI
http://www.quotidianoitalia.it/giulietta-masina-le-avventure-cico-pallina/?fbclid=IwAR0auNZWh3qatVfg4q-b515K5Ut_7sU6ZtiAsMch7cYmdFcRStbRjXyNz3g
| |
