Lelia Floarea Brînda. Drumul spre centru: de la poezie la masca artistică

În acest număr vă propunem o întâlnire cu Lelia Floarea Brinda şi un destin artistic asumat după cincizeci de ani, pe care autoarea ne invită să-l descoperim împreună.


Întoarcerea la origini: aventura cunoaşterii şi a creaţiei

M-am născut în anul 1960 ziua 27, în luna lui martie, într-un loc binecuvântat de divinitate cu ţărani harnici şi gospodari, numit Căpâlna, jud. Bihor, aşezare pe malul Crişului Negru, unde muncile câmpului, creşterea animalelor, livezile cu pruni şi cultivatul cânepii se întâlneau cu meşteşugul, arta populară autentică a locului, într-un mod atât de firesc încât la anii maturităţii am conştientizat că managementul şi creaţia erau înscrise în ADN-ul locului.
Câtă binecuvântare să creşti într-un mediu atât de sănătos din toate punctele de vedere unde, când bunica scotea pâinea din cuptor, o binecuvânta cu semnul crucii, un mediu diferit, în permanentă relaţie cu natura, cu munca, bucuria şi jocul, implicată fiind de mic copil la absolut tot procesul de facere şi administrare, pe care îl presupune o gospodărie ţărănească în care mănânci ceea ce produci.
Cu toate acestea voiam să fug, să scap cu orice preţ de perspectiva vieţii la C.A.P. în anii aceia ai comunismului, pentru că vedeam câte eforturi fac bunicii şi părinţii să ne câştige existenţa. Mâinile bunicului crăpate şi bătătorite de atâta muncă, de care mă feream să mă atingă, deşi o făcea cu iubire, pentru că mă zgâriau cu asprimea lor, mâinile acelea sunt imortalizate în inima mea pe vecie şi le aduc pios omagiu, lacrima în gând şi le văd în faţa ochilor precum minunile din Petra... ori Colosul din Rhodos.

Am absolvit Facultatea de Ştiinţe Economice a Universităţii de Vest Timişoara în 1983, nu datorită unui amor debordant faţă de cifre, ci oarecum forţată de perspectiva rămânerii în mediul acela rural, uitat de timp. Copil fiind, când mă întrebau părinţii ce doresc să fiu când voi fi mare, le spuneam cu o convingere debordantă: Artistă. Îmi imaginam cum voi apărea pe marile ecrane ca şi la cinematograful din sat unde rulau filme sâmbăta la căminul cultural, dar nu mă vedeam actriţă în filme, ci făcând ceva special pentru mine... A fost doar o sămânţă, un gând de copil aruncat în Univers, care avea sa dea rod cincizeci de ani mai târziu.
În 2010 am absolvit Facultatea de Drept de la Universitatea „Tibiscus” Timişoara. Din 1983 şi până în 1991 am lucrat ca economist în cadrul Întreprinderilor Comerciale de Stat, Textile Încălţăminte şi la Direcţia Comercială a judeţului Timiş. Din 1991 mi-am desfăşurat activitatea la Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timişoara ca economist şi apoi ca director al Registrului Comerţului Timiş, până în anul 2002 când instituţia a trecut în cadrul Ministerului Justiţiei, având aceeaşi funcţie şi în prezent. Am absolvit studii de drept postuniversitare la UVT şi diverse specializări în management, comunicare, relaţii publice, resurse umane, atât în ţară cât şi în străinătate. În acest an am sărbătorit douăzeci şi cinci de ani  în funcţia de director la Registrul Comerţului Timiş.

M-a fascinat Creaţia chiar şi pe tărâmul acesta concret al cifrelor şi al dreptului, pentru că aici eşti tot timpul prezent la naşterea, viaţa, transformarea şi moartea unei companii. Iar în aceşti douăzeci şi cinci de ani de activitate, cu fiecare speţă complicată am simţit cum cresc şi cum sunt obligată să fiu permanent ancorată în hăţişul legislativ, să dezleg iţele firmei când sunt încurcate, să pot fi prezentă în orice moment cu soluţia legală, rapidă, conştientă fiind că agentul economic care îţi trece pragul o face de nevoie şi trebuie să plece cu problema rezolvată pentru că, nu-i aşa, sunt cei care fac lucrurile să se mişte, sunt cei care creează alte locuri de muncă, sunt cei care contribuie la bugetul ţării de unde beneficiem cu toţii într-o mai mare sau mai mică măsură.
Aveam o credinţă în interiorul meu, o responsabilitate a lucrului bine făcut şi un angajament că cine va intra în biroul meu nu va pleca cu problema nerezolvată sau cel puţin să-i fie lămurită calea pe care o are de urmat. Mi-am asumat rolul cu toată responsabilitatea şi dăruirea, până când, în urmă cu cinci ani, am realizat că nu-mi este suficient, am realizat că vreau să mă exprim, să mă întorc şi la prima dragoste din copilărie... la cea de a fi Artist. Atunci nu ştiam cum, dar ştiam că sunt pe calea mea, pe drumul meu, cu o energie creatoare care iese din interiorul fiinţei mele, pe care trebuie să o arăt, de care nu eram conştientă cum avea să se manifeste, sub ce formă de exprimare, dar simţeam că este autentică...

Am început să scriu poezii, mi-a fost mai uşor să mă exprim în acest fel, apoi trecerea de la poezie la culoare a fost chestiune de timp. Iar de la dantele pictate pe pânză, la dantele sculptate în lut nu a mai fost decât un pas. Astfel, în 2014 am avut prima expoziţie personală, „Simfonia culorilor”, organizată de Camera de Comerţ într-un proiect transfrontalier româno-sârb. A urmat în 2016 expoziţia personală „Origini”, în colaborare cu Muzeul Naţional al Banatului, şi lansarea volumului de versuri Scara de Irişi (Ed. Eurostampa Timişoara). În 2016, 2017 şi 2018 am participat la expoziţii de grup.
În 2019 am absolvit Masterul în Sculptură – Materie şi Concept, din cadrul Facultăţii de Arte şi Design a Universităţii de Vest Timişoara. Cu această ocazie, am participat cu expoziţia Drumul spre centru la Gala absolvenţilor UVT – Facultatea de Arte şi Design, prezentată la Muzeul de Artă Timişoara. Tot în 2019 am fost admisă ca membru stagiar al Uniunii Artiştilor Plastici din România Filiala Timişoara. Pentru decembrie este în pregătire o nouă expoziţie personală la Galeria Helios Timişoara – pictură, sculptură, ceramică şi, de asemenea, o ediţie îmbogăţită a volumului de versuri.
Ca membru fondator şi Preşedinte al Asociaţiei Academice de Artă 3A+, doresc să dezvolt în viitor parteneriate şi proiecte în artă. Simt că sunt la începutul acestui nou drum şi sunt fascinată de creaţie, de lumea mea şi, în egală măsură încă, după douăzeci şi cinci de ani, de latura mea profesională. Cred că fără un balans între cifre, drept, pictură şi ceramică nu aş mai putea fi eu. Tot acest amestec îmi dă un echilibru frumos, mă face să simt că am un rost, că las ceva în urma mea, cât un grăunte de muştar, dar las...

Îmi place să călătoresc, să descopăr locuri şi oameni noi. O fac de multe ori în SUA unde locuieşte de şaptesprezece ani fiul meu, Paul M. Bîscă, absolvent al SAIS John Hopkins, expert în analize de risc la World Bank, pictor şi caricaturist în timpul liber. Virtual şi câteodată real, călătoresc cu el pe toate continentele unde zboară şi are proiecte, cel mai des în ultimii ani în Africa, şi cu fiecare călătorie simt cum mă îmbogăţesc, cum cresc, cum starea mea de creaţie este în plin proces de desfăşurare, de explorare a diferitelor forme de exprimare.
Nu contenesc să mă mir de măreţia creaţiei, de frumosul creaţiei, de frumosul din om care iese la lumină şi ni se arată prin noi şi fără de care, în tumultul zilelor noastre, nu cred că omul modern ar rezista. Avem nevoie de ancore în viaţă, iar Creaţia este ancora mea, ca o dragoste veche pe care încă nu ai descoperit-o în totalitate şi continuă să te surprindă în permanenţă, te provoacă să o redescoperi şi să te reîndrăgosteşti mai mult şi mai mult şi mai mult... până unde?... poate până la întâlnirea cu infinitul...


Secvenţe în gri














„Drumul spre centru”
în versuri

Mă îndrept spre 59 cu viteza luminii...
În drum trec tangent cu „Steaua” ta;
Cât pe ce să fac un accident...

Ce atingeri şi ce explozii de artificii interstelare ar fi fost,
doar că aisbergul tău
mi-a înghețat zborul
schimbându-mi sensul de mers...
Și am început să cad brusc în sus,
tot mai sus,
izbindu-mă de pereții norilor,
de vârfurile ascuțite ale fulgilor de nea,
de ochii reci și umezi ai ploii.
Urmărindu-mi propria cădere,
cu sufletul spart in petale albe de crin,
Cu mâinile zdrelite,
dorind să prind chiar și un fulger
știind că astfel voi atinge din nou pământul cu picioarele,
am continuat să cad în sus,
tot mai sus,
până când
am zărit „Drumul spre centru”...



Aniversară

E vremea strugurilor copţi şi striviţi,
aşezaţi în butoaie la limpezit de gânduri şi trăiri,
E vremea aniversării în galben şi ruginiu,
în vene îmi curge portocaliu,
ochii mei te caută,
inima mea tresaltă în degetul mic
cu care de-abia te ating,
de teamă să nu cazi între două respiraţii
Aerul dintre noi s-a comprimat
Buzele mele te strigă din neant
Braţele-mi te încolăcesc,
Păşesc pe vârfuri prin galbenuri ude
Spre tine
spre acel nou din mine,
mai avem timp de trăit,
de iubit respiraţii,
frunze nude,
anotimpuri,
secunde cusute-n brocarturi şi-n rochii de seară...
E vremea aniversarilor din toamnă,
ce mă lovesc acum în avalanşa de pietre
ce trezesc trăiri de iubiri,
le caut, le cuprind cu aripi
şi le las sa zboare.
E vremea aniversarilor viitoare...



Toamna Sfântului Mihail

Galbenul s-a aşternut lent prin oraş,
arămiul învăluie trupuri
fructul e copt
plin cu înţelepciune-i pocalul
din care sorb cu nesaţ,
doamna toamnă
intrată în adâncul fiinţei mele
până-n prăsele...
Ar trebui să te cinstesc cu un vin,
cu buzele mele să-ţi leg ochii
Să te ţin strâns de mână
Să nu zbori pe furiş
cum au făcut primăverile şi verile.
Ori poate,
să pornesc în căutări peste
mări şi oceane
să găsesc alte toamne
să le adun pe toate...
La mine în fiinţă
să se oprească,
sfori de iederă
să ne înlănţuiască
să fim un trup,
iar noi iubind iubind
să dăm ierni la schimb...

ADN vegetal













Expoziţia „Origini”, primul pas în drumul spre centrul fiinţei

Am deschis cu sfială cufărul mamei după treizeci şi cinci de ani de ani de când mă ocrotește din ceruri şi imagini în clișee mi se perindă prin faţa ochilor... O viață de om în zestrea din cufăr, alături de bogăția sufletească dăruită mie, este tot ceea ce a rămas în urmă.
Sunt teleportată în timp, în vremea copilăriei, când oameni, animale şi păsări, într-o comuniune de familie, îşi împărţeau existența între lucrările pământului şi festivitățile satului. Ce tezaur zace în cufărul vechi plin cu pânze şi broderii şi ce sursă de creație pentru generațiile actuale, pentru a fi scoase la lumină şi arătate, pentru că seva, la fel ca şi plantele, noi oamenii o luăm din rădăcini. Acea sevă care ne hrănește sufletul şi ne dă sens vieții este acum în fața mea, în pânzele pe care cu sfială le ating şi le văd transpuse, prelucrate prin filtrul meu în lucrări de artă. Înaintașii mei au lăsat meșteșugul, arta într-un punct. Eu am datoria să o duc mai departe, în felul meu.
Cercetarea, documentarea mea a fost una vizuală și una de suflet în egală măsură, legată de căutări, introspecţii, regenerări afective. Am realizat expoziția „Origini” cu cele şaizeci de lucrări,  structurată în trei părţi: seria „Secvențe în gri” – unde lucrările îmbracă fotografii ale familiei; seria „Drumul cânepii” – unde în câteva lucrări sugerez procesul tehnologic arhaic al transformării cânepii în fir şi seria „ADN vegetal”, unde tematica este legată de motiv, arhetip, simboluri: cruci, porţi, lada de zestre, țesături – elemente care ţin de matematica firii femeii, care se strâng toate în jurul Crişului Albastru sideral, element central al locului copilăriei mele.
„Origini” reprezintă un prim pas, un început în căutările mele interioare, în drumul meu spre centrul ființei. Lucrările mele încărcate de simboluri sunt inspirate din viaţa aceea sănătoasă și pură a țăranului român la care mă întorc cu nostalgie de fiecare dată când mă retrag din tumultul zilei de azi.


Drumul spre centru












Dantele sculptate în lut şi masca-autoportret

„Dar prea te-ai abătut din drum; 
să-ntorci privirea ta spre dreapta cărăruie 
ca drumului din timp tu să mai storci”.
                      Dante Alighieri, Divina Commedia

Drumul spre înțelepciune, spre libertate, este un drum spre centrul ființei tale. Calea, făgașul, scara, muchia sunt şi reprezintă în manifestarea lor hermeneutică un fragment al căutărilor speciei umane din cele mai vechi timpuri. Omul, în existența sa, este marcat de cele trei întrebări fundamentale: Cine sunt? De unde vin? Încotro mă duc? Întrebări fără răspuns pe care fiecare dintre noi, cel puţin o dată în viață, și le-a pus.
Cu toate zbaterile şi trăirile noastre de zi cu zi, dorim ca drumul nostru conștient să îl parcurgem spre o direcție care să ne înalțe pe scara devenirii noastre. M-a preocupat şi fascinat acest subiect din necesitatea  interioară de a înțelege de ce iau parte, trăiesc, cuget, conștientizez o experiență sau alta, manifestate în circumstanțele vieții în drumul meu ce tinde spre o elevare imaterială interioară, spre lumină, spre sacru.
Am dorit să pot exprima artistic aceste stări ale mele, iar cel mai bun şi sincer mod în care am crezut că pot să o fac este însăși masca mea ca autoportret care redă diferite emoții, trăiri în parcurgerea acestui drum. Am ales să transpun ideea de mască-autoportret prin intermediul ceramicii, al pământului-lut, un material sacralizat prin suflarea Divină, organic, viu, folosit încă din cele mai vechi timpuri. Obiectul trecând prin mai multe etape de facere reprezintă o metamorfoză a materiei prin totalitatea elementelor pământ, apă, aer şi foc în cadrul prelucrării sale.
Personajul meu este născut din memoria subconștientă profundă, colectivă, adus în conștient și materializat prin intuiție. Masca mea autoportret nu vorbește despre mască în sine, ci despre un vis al umanității. Îndeamnă la introspecție, la spargerea barierelor masculin-feminin, tânăr-bătrân, viu sau mort. Masca mea autoportret te invită să te autodescoperi, să te regăsești prin urcarea spre centrul fiecăruia dintre noi.







Lelia Floarea Brînda
(nr. 9, septembrie 2019, anul IX)