Mărțișorul între sacru și profan

Tot mai mut în zilele noastre aparența depășește în importanță esența, forma devine mai apreciată decât conținutul și profanul înlocuiește și anulează sacrul. Obligația fiecăruia dintre noi este să încercăm să schimbăm această tendință, să căutăm valorile trecutului și să le promovăm sau cel puțin să le cunoaștem.
Ce se ascunde în spatele obiectului mic ce se dăruiește și se poartă la început de martie ca simbol al primăverii, al admirației, prieteniei sau iubirii? Conform studiilor etnografice, Mărțișorul este legat de tradițiile Anului Nou, sărbătorit până la începutul secolului al XVII-lea la 1 martie, ca formă primitivă de celebrare a anului agrar, corelat și cu Dochia, personaj mitologic, a cărei zi se sărbătorea la 1 martie: „Dochia e cea dintâi zi de primăvară. În ziua de Dochia se face mărţişor: un fir de matasă sau lână roşă, împletucit cu alt fir alb, care apoi se pune la gât, pentru ca purtătoarea să fie rumenă şi albă peste an”, ne spune Elena Niculiţă-Voronca în Datinile şi credinţele poporului român.
De asemenea, cercetătorul Ion Ghinoiu se pronunţă asupra Mărţişorului ca denumire din calendarul popular, punând-o în relație cu divinităţi din panteonul roman şi autohton: „Mărţişorul este denumirea populară a lunii martie, luna echinocţiului de primăvară şi a Anului Nou Agrar, dedicată zeului Mars şi planetei Marte (Transilvania, Banat, Maramureş, centrul Munteniei, vestul Olteniei, sudul Dobrogei)”. Același cercetător se referă la şnurul de mărţişor ca la o funie a timpului, toarsă de însăşi legendara Dochie, a cărei grijă o reprezintă eternul început: „Obiceiul mărţişorului este o secvenţă a unui scenariu ritual de înnoire a timpului şi anului (...). După unele tradiţii, firul mărţişorului, o funie de 365 sau 366 de zile, ar fi tors de Baba Dochia în timp ce își urca oile la munte. Asemănător ursitoarelor care torc firul vieţii copilului la naştere, Dochia toarce firul anului primăvara, la naşterea timpului calendaristic”, precizează Ion Ghinoiu în Obiceiuri populare de peste an. Dicţionar.

Trei legende despre începuturile Mărțișorului

Una dintre legende ne povestește despre Dochia, personaj legendar întruchipând Marea Mamă, Glia sau natura în eterna ei renaștere, dintr-un cult al feminității și al fertilității, care voia să păstreze o ordine a zilelor și anotimpurilor din an, pentru a putea ști momentul în care poate să-și ducă turmele de oi la păscut. Ea s-a gândit să împletească un fir de ață albă și unul de ață neagră, albul reprezentând zilele și negrul nopțile. Și-a trimis apoi nora la râul înghețat să spele un ghem de lână neagră până se va albi, însă tinerei femei i-au sângerat degetele în timpul muncii din cauza frigului, colorând astfel lâna în roșu.
O altă legendă ne vorbește despre Soare care a coborât pe Pământ luând înfățișarea unei fete foarte frumoase pe care un zeu a răpit-o și a închis-o în palatul său, provocând astfel noaptea fără sfârșit și mâhnirea lumii întregi. Văzând ce se întâmplă fără soare, un tânăr curajos a plecat spre palatul zmeului să elibereze fata. După lungi căutări, găsește palatul și cheamă zmeul la luptă dreaptă. Îl învinge și reușește să elibereze fata, deci soarele strălucește din nou și vine Primăvara. De voinicul rănit în luptă nimeni nu-și mai amintește. Sângele lui se scurge pe zăpadă, până când rămâne fără suflare. Acesta topește zăpada și ies ghioceii ca să amintească de tânărul curajos.
A treia legendă ne spune că în prima zi a lunii martie frumoasa Primăvară a ieșit la marginea pădurii, observând într-o poiană, sub o tufă, un ghiocel care încerca să-și scoată capul de sub zăpadă. S-a hotărât să-l ajute și a început să dea la o parte zăpada și să rupă ramurile spinoase. Văzând ce se întâmplă, Iarna se înfurie și cheamă Vântul și Gerul să distrugă floarea. În suflarea aspră a gerului, ghiocelul îngheață, dar Primăvara nu se dă bătută. Acoperă ghiocelul cu mâinile ei, rănindu-se la un deget din cauza mărăcinilor. Din el se prelinge o picătură de sânge fierbinte care îi redă viața ghiocelului. În acest fel Primăvara învinge iarna, iar culorile mărțișorului ne amintesc de albul ghiocelului, al zăpezii, și roșul sângelui.

Originea şi simbolistica Mărțișorului

Originea Mărțișorului e foarte veche și obiceiul nu este cunoscut numai pe teritoriul țării noastre și al Republicii Moldova, ci și în alte țări precum Bulgaria sau Albania. Descoperirile arheologice au scos la iveală în județul Mehedinți amulete asemănătoare mărțișorului, confecționate din pietricele perforate, colorate în alb sau roșu și înșirate alternativ într-un obiect asemănător unui colier, ce se purta la gât. După unii cercetători, acestea ar fi primele forme ale mărțișorului pe teritoriul țării noastre. Apoi sunt cunoscute forme de mărțișoare constând într-un bănuț de aur sau de argint, simbolizând astrul solar, găurit la mijloc, aşezat pe un șnur împletit din fire de lână albă și roșie, care se punea la mâna copiilor pentru a-i feri de boală de-a lungul anului și pentru a le purta noroc, sau la gâtul fetelor în credința că nu vor fi arse de soare peste vară, după cum spune zicala: „Cine poartă mărțișoare/ Nu va fi pârlit de soare”.
În general, mărțișorul era purtat de copii sau tineri, chiar și de flăcăi (în zona Bucovinei), până când înfloreau pomii, până când se întorceau păsările călătoare, sau până la marile sărbători religioase, și era văzut, așa cum sugerează și zicala citată, ca o amuletă, ca un talisman menit să-i protejeze pe cei ce-l poartă, să le aducă „binele” în viață și să înlăture „răul” din calea lor. (Pentru acest lucru sunt foarte semnificative și locurile în care se poartă mărțișorul, locurile cele mai firave ale corpului uman (în dreptul inimii, la încheietura mâinii sau la gât, locuri în care și costumul popular este împodobit de cusături simbolice, menite să-l protejeze pe cel care îl poartă de lucrurile rele). Din acest motiv, terminată perioada în care îl purtau, oamenii îl legau de poarta staulului ori de coarnele vitelor, ca să fie bune de prăsilă, îl puneau pe crengile pomilor fructiferi pentru a aduce rod bogat, ori îl atârnau la fereastră sau la ușa casei pentru a aduce prosperitatea în interiorul ei.
Pe opoziția între elemente contrarii se bazează simbolul mărțișorului, care are ca element fundamental șnurul, două fire din diferite materiale, de culoare roșie și albă (de obicei), răsucite unul în jurul celuilalt, simbolizând împletirea inseparabilă, unitatea unor principii contrarii: iarnă-primăvară, frig-căldură, infertilitate-fertilitate, întuneric-lumină, rău-bine, tristețe-bucurie, ură-iubire, teluric-cosmic, viață-moarte, toate aceste elemente putându-se reduce la principiile masculin și feminin, principii care le conțin. Este o interpretare pe care o sugerează și unul din mărțișoarele tradiționale, întâlnit în special la bulgari, acela care la capătul șnurului are un ciucur alb, sub forma unei reprezentări antropomorfe masculine, și unul roșu, sub forma unei reprezentări feminine.
Așadar, mărțișorul nu este doar un obiect frumos pe care îl dăruim la început de primăvară celor dragi, ci ascunde în el semnificații profunde. El simbolizează lupta permanentă dintre anul vechi și cel nou, dintre frig și cald, dintre moartea și renașterea naturii, dintre iarnă și primăvară, dar și dintre bine și rău, întuneric și lumină, tristețe și bucurie, ură și dragoste, cer și pământ, viață și moarte în general, elemente care se succed în viața omului, așa cum ne spune șnurul său.
Deși urmărim întotdeauna și ne dorim în viață doar lucrurile pozitive, am putem imagina viața fără existența lucrurilor negative? Oare am reuși să identificăm binele dacă nu am fi cunoscut răul? Am ști ce este bucuria dacă nu am fi cunoscut tristețea? Am identifica lumina dacă nu am fi cunoscut mai înainte întunericul sau am putea imagina viața fără așteptarea morții? Viața este o continuă luptă cu scopul de a face în așa fel încât să învingă elementele pozitive, o luptă grea, dar necesară, care dă sens vieții înseşi, iar mărțișorul conține în el simbolul acestei eterne lupte.
Să credem că mărțișorul ne va apăra de lucrurile rele probabil că nu vom mai reuși, dar să privim dincolo de obiectul acela mic, să cunoaștem semnificațiile sale din trecut și gândirea care navighează în jurul acestora, cu siguranță ne va îmbogăți din punct de vedere spiritual și ne va proteja de o boală gravă a zilelor noastre, numită superficialitate.     

Lucia Ileana Pop
(nr. 3, martie 2021, anul XI)