Marian Papahagi și comemorarea lui Traian (Roma, 1998)

Păstrez o scrisoare a lui Marian Papahagi din decembrie 1998. O transcriu și o ilustrez aici:

Roma, 14 dec. 1998  Dragă Mihai,
            Doamna Liberati se pregătește pentru venirea în țară și va avea nevoie de o serie de detalii practice. Vine la Accademia vineri, 18 dec. Ai putea fi găsibil la Universitate sau acasă pe la ora 11-12 ? Dă-mi un semnal (fax) dacă da !
            În altă ordine de idei, a început organizarea expoziției Traian. Dna. Liberati îmi spune că ar avea nevoie de mai multe piese decât inițial, și mai ales de piese foarte frumoase. Mai are nevoie și de fotografii color excelente de reprodus în broșură și de fotografii tip inventar pentru toate piesele.
            Vezi ce poți face ! Aștept știri !
            Te îmbrățișez cu toată prietenia, urându-ți Sărbători Fericite, un Crăciun Luminos și senin și un An Nou rodnic ! La mulți ani !  Marian”

Totul începuse în mai 1998. Fusesem invitat la Ancona (ideea fusese a lui Marian), la o conferință internațională despre „Porturile lui Traian”. Cum peste câteva zile trebuia să plec la Berlin și-mi era destul de peste mână să mă întorc la Cluj pentru a o lua din loc imediat, l-am rugat pe Marian să mă primească pentru două-trei zile la Accademia di Romania, de unde urma să plec la Berlin. „Bineînțeles că poți să vii, dar te rog să prezinți la Accademia conferința pe care a-i făcut-o pentru Ancona”. Și în acele zile Marian mi-a împărtășit ideea de a organiza la Accademia di Romania, în colaborare cu „sora” spaniolă de la Roma, Accademia di Spagna (Escuela Española de Historia y Arqueología), a unui colocviu dedicat lui Traian (se împlineau 1900 de ani de la urcarea sa pe tron). Zis și făcut. În câteva ore i-am prezentat o listă cu posibilii invitați români și am luat legătura telefonic cu colegii din țară pentru a-mi confirma disponibilitatea participării la acel colocviu.
Și astfel a avut loc colocviul Traianus, Optimus Princeps, în 19 noiembrie la Accademia di Romania, iar în ziua următoare la Academia Spaniolă. Din România au participat Eugen Cizek, Constantin C. Petolescu, Lucia Marinescu, Ioan Glodariu, Ioan Piso, Coriolan Opreanu și Mihai Bărbulescu. Câteva nume merită a fi menționate dintre ceilalți participanți, care subliniază calitatea întrunirii: José Blasquez, Yann Le Bohec, Egon Schallmayer, Roberto Meneghini, Peter Connolly (în fotografia de la Academia Spaniolă cu participanții la colocviu, Marian Papahagi este al doilea din stânga). S-a discutat despre personalitatea lui Traian, despre originea și portretistica sa, despre Forul și Columna din Roma, despre Hispania, Germania, Dalmatia și Dacia în vremea lui Traian. La final, Marian Papahagi a dăruit fiecăruia o gravură cu Traian a pictorului român de multă vreme stabilit în Roma, Constantin Udroiu. Grupul de români își amintește cu plăcere și cina cu Marian la La tana de Noantri din Trastevere...

Din primăvară se plănuia o expoziție internațională la Mercati Traianei cu titlul provizoriu Traiani Columna, cu participarea muzeelor din Italia, Germania, Portugalia, Croația, Spania, Austria, România și Grecia, după un proiect al Annei Maria Liberati, director la Museo della Civiltà Romana. În mai, când pregăteam cu Marian colocviul despre Traian, am creionat și o primă listă cu piesele din muzeele românești, iar la colocviu s-a discutat și despre plănuita expoziție. Pentru această expoziție urma să sosească în România Anna Maria Liberati. Expoziția a rămas la stadiul de proiect. La Ancona însă, în octombrie 1998, s-a deschis expoziția internațională Traiano ai confini dell’Impero (cu un superb catalog îngrijit de Grigore Arbore Popescu). Muzeele românești au fost prezente, alături de cele din Italia, Germania și Ungaria. Un proiect pe care l-am făcut cu un coleg italian, pentru o expoziție arheologică românească la Roma în anul 2006, s-a tărăgănat și mereu amânat. Dar din el s-a născut, în 2010, expoziția deschisă la Mercati Traianei, Ori antichi della Romania, prima e dopo Traiano.
Tot în decembrie 1998 Marian Papahagi,  Anna Maria Liberati și  Daniela Bellati de la Unione Latina, îi anunțau pe participanți despre intenția publicării actelor colocviului Traianus, Optimus Princeps. Dar n-a fost să fie. Dacă Marian nu ne-ar fi părăsit câteva zile mai târziu, sunt convins că acel volum ar fi apărut. Sufletul colocviului a fost Marian Papahagi, căruia i se datorează ideea, efortul de a-l organiza, relația cu colegii spanioli. La închiderea lucrărilor, am spus, printre altele: „Grație organizatorilor, după multe decenii, românii se simt din nou la Roma ca la ei acasă”.

Cu Marian Papahagi Accademia di Romania începea să-și reia locul, de mult abandonat, printre academiile străine din Roma. Iar de curând se reinstituiseră bursele „Vasile Pârvan” despre care Marian, două luni după instalarea ca director,  spunea „... rostul meu unic la Accademia di Romania acesta este: de a da conținut unei intitulări care are azi prea puțină acoperire. Accademia di Romania este azi pur și simplu un centru cultural, când ar trebui să redevină Școala Română din Roma, să aibă din nou proprii săi bursieri... noi moștenim o situație de clar abuz în dauna culturii române, pe care trebuie s-o facem să înceteze, redând acestei clădiri menirea ei unică de școală, de instituție de cercetare și învățământ” (De ce nu s-ar deschide noul mileniu sub semnul speranței ?. Interviu cu Marian Papahagi, de Cristian Teodorescu, în „Avantaje”, 30 ianuarie 1998, republicat în „Echinox”, nr. 1-3, 1999). În bătălia pentru bursele „Vasile Pârvan” la Roma și „Nicolae Iorga” la Veneția Marian a izbândit.  Evident, a fost și norocul de a-i avea atunci pe Andrei Pleșu ministru la Externe, pe Andrei Marga la Educație, pe Ion Caramitru la Cultură. Ce vremuri!Păcat doar că primii bursieri vor sosi la Roma în ianuarie 1999, la câteva zile după ce Marian nu mai era printre noi.
În 1998, la Roma, omul a sfințit locul și a plecat. Rămâne amintirea științei și jovialității lui Marian Papahagi, a energiei debordante cu care a construit – în timpul cât i-a fost lăsat – repere intelectuale potrivite cu finalul românesc al secolului XX.

 











Mihai Bărbulescu
(nr. 10, octombrie 2019, anul IX)