Un fenomen al zilelor noastre: Galeriile de artă online

Un fenomen al zilelor noastre este reprezentat de numărul tot mai ridicat de Galerii digitale de artă, adevărate muzee virtuale unde se întâlnesc capodopere imposibil de reunit în realitate. Colecţia imposibilă a lui Gustavo A. Ortiz, directorul Muzeului de Artă Contemporană din Bogota, cuprinde fotografii realizate la înmormântarea lui Peròn, tablourile pictoriţei Frida Khalo, femeile speciale ale lui Fernando Botero ca şi sculpturi în bazalt, măşti din aur originare din Peru, graffiti de care te poţi bucura plimbându-te pe străzile oraşului San Paolo, portretul artistului mexican Diego Rivera şi câteva imagini ale fraţilor Mayo în timpul luptelor muncitoreşti. În total 54 de opere care provin de pe ziduri, din arhive, de la fundaţii şi muzee din Mexic, Peru, Brazilia, Costa Rica, Argentina, Guatemala. Reprezintă identitatea latino-americană şi nimeni, nici măcar cu ajutorul unor finanţări fabuloase sau al unei politici agresive de cumpărare, nu ar fi reuşit în mod material să le reunească. Ortiz nu a avut însă niciun fel de problemă pentru că el este creatorul uneia dintre cele mai importante Galerii de artă care poate fi „vizitată” pe internet. Aici nu există „un război” al împrumutării operelor. Cele două statui din bronz Riace sau Gioconda pot fi transportate oriunde. Este de ajuns să „navighezi” în depozitele imense de fotografii de pe web.

Ortiz şi-a făcut un stoc de opere de artă datorită generozităţii colegilor săi care, din 2001 şi până astăzi, au donat lui Google Cultural Institute, super muzeul virtual creat de motorul de căutare, peste 6,2 milioane de reproduceri în HD ale unor tablouri, sculpturi, fotografii, situri arheologice. Un tezaur donat de 500 de parteneri din peste 60 de ţări şi care în ultimii ani a fost apreciat de 19 milioane de vizitatori. Printre aceştia se află şi 360.000 de pasionaţi care nu s-au limitat doar să răsfoiască cel mai mare catalog de artă din lume (200 de milioane de pagini vizionate în 12 luni), ci, la fel ca şi Ortiz, au ales anumite imagini dând viaţă unor Galerii imposibile.

Majoritatea dintre ele sunt private. Nu pot fi vizitate deoarece autorul, în general un cercetător în domeniu, a gândit totul în slujba şi în scopul elaborării acestor studii, unei expoziţii sau al altui tip de proiect. Însă un număr impresionant, 36.202, sunt deschise publicului, fiind create de tot atâţia colecţionari.

Oferta este infinită: de la cel pasionat de pălării care cumpără tot ce găseşte în sălile din Van Gogh Museum sau la Uffizi din Florenţa, la expertul în şerpi care alege doar picturi sau sculpturi reprezentând reptile. De aceea aici putem vedea un sarcofag egiptean păstrat la Art Institute din Chicago alături de un Buddha din Laos care meditează protejat de un Naga, o fiinţă asemănătoare şarpelui provenind din Galeria Naţională australiană.

Există şi colecţionari care găsesc pentru fiecare operă câte o coloană sonoră potrivită, o informaţie bibliografică sau un video de prezentare. Ca autorul lui The Middle Passage, un proiect care vorbeşte despre sclavii din America sau ca cel care îşi propune să analizeze cu Portraits of Women in Art un parcurs socio-cultural pornind de la Eagle of Delight, una dintre cele cinci neveste ale capului tribului Otoe, Shaumonekusse, ajungând până la portrete de regine, războinice maori, miniştri, artiste şi first ladies.

Nu doar tablouri şi sculpturi, ci şi peste 400 de muzee numite „de stradă” care includ colecţii de graffiti din toate oraşele lumii: Arte de Rua din San Paolo şi Pinoy Urban Art care transportă vizitatorul în staţiile de metrou şi în zonele de periferie din Manila. În acest sens, Galeriile cele mai sugestive sunt cele născute din imensa arhivă fotografică a revistei „Life”. Un exemplu este Warriors come out to play, care găzduieşte imagini în alb-negru din New York: band muzicale pe străzi, locuri unde s-au produs crime, îndrăgostiţii din Times Square, aglomeraţia de la metrou. Viaţa anilor '70.

În toate aceste cazuri, colecţionarul virtual rămâne în umbră: Cultural Institute nu impune crearea unui profil ataşat Galeriei personale. Există, însă, şi excepţii. Este vorba de directorii de muzee. Claudio Parisi Presicce de la departamentul Cultură al Primăriei din Roma, Natalia Majluf – directorul Muzeului de Artă din Lima, alături de mulţi alţii, şi-au creat propria colecţie. Tot aşa s-a născut şi Galeria imposibilă a lui Ortiz, ca şi cea creată de Asunciòn Cardona de la Muzeul Romantismului din Madrid: „Cantitatea, diversitatea şi calitatea operelor prezente fac selecţia extrem de dificilă. Am încercat să mă concentrez pe artişti ai secolului al XIX-lea, apropiaţi într-un anumit fel de acest curent cultural. De aceea prefer să îmi prezint colecţia ca o propunere de plimbare infinit de variată”.

Nu există doar super muzeul Google Cultural Institute. Pot fi „vizitate” şi Galeriile diferiţilor colecţionari intrând în Artkabinett sau Independent collector, ca şi cele din ArtStack, un social media care permite celor interesaţi să descopere noi artişti printre cei circa 30.000 catalogaţi, dar şi opinii despre creaţiile lor în număr de 150 de mii.

Tot gratuit pot fi „vizitate” şi Galeriile create pe Pinterest sau pe alte site-uri de photosharing. Adevărate depozite imense de imagini. E de ajuns să ne gândim la cele salvate în Internet Archive, o societate non profit care în afara faptului că păstrează toate paginile web şi după ştergerea şi, deci, anularea lor, a digitalizat peste un milion de cărţi lipsite de drepturile de autor.

Până acum câteva luni fotografiile acelor cărţi erau inutile, dat fiind faptul că nu există o modalitate pentru a le răsfoi. Kalev Leetaru, cercetător la Universitatea din Georgetown, şi-a deschis pe Flickr colecţia sa personală: 2.600.000 de imagini istorice, câteva dintre ele reproduceri antice ale unor opere de artă dispărute, găsite în aceste cărţi datorită unui software care le cataloghează automatizat.

Programul care a fost creat cu sprijinul unei burse de studiu finanţată de Yahoo (proprietarul Flickr) e activ. Cataloghează circa o mie de imagini pe zi şi nu va fi dezactivat până când şi ultima imagine nu va intra în colecţia care în acel moment va fi impresionantă: 12 milioane de imagini.

Chiar dacă iubesc mirosul paginilor de carte, culorile vii ale tablourilor care mi se oferă privirii în sălile muzeelor, formele statuilor şi umbrele create pe pereţii Galeriilor de artă reale, chiar dacă tremur la gândul că într-o zi nefastă un zeu plictisit sau neatent poate distruge tot acest univers virtual cu un simplu click, chiar dacă mă îmbăt irevocabil când arta îmi traversează toate simţurile, trebuie să recunosc spăşită că Salvador Dalì avea dreptate când spunea: „Nu te obosi să fii modern. Din păcate acesta este singurul lucru, pe care orice ai face, nu-l poţi evita”.


Raluca Niţă
(nr. 3, martie 2015, anul V)