 |
|||
 |
|||
|
Succes editorial în Italia pentru autobiografia creatorului restaurantelor McDonald’s
În localul McDonald’s din San Bernardino se vând doar hamburgeri, cartofi prăjiţi şi frappè. Bucătari şi chelneri îmbrăcaţi în alb, o neobişnuită atenţie pentru igienă şi curăţenie în acea epocă şi nu numai atunci, niciun loc de stat jos, serviciu extrem de rapid, calitatea mâncării peste medie şi preţuri foarte mici. Are un enorm succes. Se vorbeşte peste tot despre el. Un om întreprinzător în căutare de afaceri, Ray Kroc, 52 de ani, din Chicago, decide să facă o vizită în zonă. De ani de zile vinde în California mixere de tot felul. Faptul că meniul localului prevede şi diferite tipuri de frappè îl convinge să meargă şi la San Bernardino. Vede cozi imense de automobilişti în aşteptarea pungilor cu hamburger şi cartofi prăjiţi, un frappè deosebit de dens şi rece şi un local extrem de curat cum rar se întâlneau în Statele Unite. Foarte gustos hamburger-ul de 15 cents, la fel de bun frappè-ul la 20 de cents jumătate de litru şi pur şi simplu excepţionali cartofii prăjiţi care de obicei în alte locuri deveneau imediat moi şi unsuroşi. Cei ai fraţilor McDonald’s care costă 10 cents porţia de 80 de grame sunt perfect uscaţi şi crocanţi. Asemenea lui Arhimede şi lui Kroc i se aprinde o lumină. Face afaceri de decenii, cunoaşte America pe care a bătut-o kilometru după kilometru vânzând pahare de plastic sau de carton, mixere şi alte materiale pentru restaurante, dar un local de asemenea calitate nu văzuse niciodată. „În acea noapte, în camera mea din motel” – va scrie în autobiografia publicată acum în Italia de editura Newton Compton – îmi imaginam restaurante cu firma McDonald la orice răscruce de drumuri. În toate vedeam cel puţin opt multi-mixere care îmi aduceau un fluviu constant de dolari în buzunare. A doua zi, mă trezesc cu un plan clar şi bine elaborat în minte”. Îi ia deoparte pe „Moe” şi Dick McDonald, care sincer nu prea vor să se implice într-o nouă afacere, şi le sugerează să transforme McDonald’s într-un lanţ de restaurante în franciză. Pornind de la modelul celui din San Bernardino le propune să exporte în toate Statele Unite aceleaşi culori galben şi roşu, cartofii prăjiţi crocanţi, curăţenia şi igiena, procentul exact de grăsime din carnea tocată pentru hamburger. „Am fost peste tot”, le spune Kroc celor doi fraţi, „cunosc bucătăriile nu ştiu câtor restaurante şi drive in din ţară, dar nu am văzut niciodată un potenţial ca cel pe care îl aveţi voi. Aveţi nevoie de un asociat în afaceri? Iată-mă!” În 1954, Kroc nu mai e demult un tinerel, dar dragostea şi pasiunea pentru orice tip de business îl menţin în formă. A fost şofer de ambulanţă în timpul Primului Război Mondial (alături de Walt Disney). S-a căsătorit la 20 de ani, în 1922. După doi ani se naşte Marilyn, unicul său copil. Ca să facă rost de ceva bani în plus, în primii ani cântă la pian cu orchestrele mici din night cluburi sau la diferite posturi de radio locale. E un vânzător înnăscut, are vocaţie şi talent, simpatic, convingător şi ispititor ca un diavol, are simţul umorului. Nu e deosebit de bogat când în 1955, aproape de vârsta pensiei, începe să vândă primele licenţe pentru deschiderea localurilor McDonald’s în franciză. Ani de zile, societatea pe care o conduce nu va avea profit, dar Kroc nu se lasă. Simbolul viu al pieţei libere, el întruchipează însuşi spiritul capitalismului. Creatorul restaurantelor fast food face datorii, este înşelat de foarte mulţi aşa-zişi prieteni de încredere, lichidează McDonald Brothers cu vreo 2 milioane de dolari şi devine proprietarul unic al numelui. Intră cu el pe Bursă şi devine multimiliardar. Se ceartă cu cel mai fidel colaborator al său, divorţează şi se recăsătoreşte. În timp ce Statele Unite sunt pline de restaurante McDonald’s, Kroc adaugă în meniul tradiţional Filet-O-Fish pe bază de peşte, Big-Mac, McMuffin şi Hot Apple Pie. Inutil să spun că fiecare dintre ele a reprezentat o revoluţie. Dar revoluţia adevărată a fost localul fast food în sine. Nu Ray Kroc l-a inventat, el doar a intuit ce anume se va întâmpla. Faptul că viaţa casnică se modificase, femeile lucrau, masa în familie devenise un lux, se mânca în grabă, la orice oră, de multe ori pe stradă sau fugind dintr-un loc într-altul. McDonald’s este considerat revoluţia fast food, aşa cum pilula anticoncepţională este simbolul revoluţiei sexuale. Kroc nu schimbă lucrurile, dar este acolo unde lucrurile se schimbă. A murit în 1984, la 82 de ani, lăsând mii de localuri cu cele două arcuri galben-roşii pe frontispiciu şi o autobiografie postumă care acum se bucură de un succes enorm în Italia. Poate pentru că astăzi, dincolo de mâncare, revoluţii şi idei, cel mai mult ne lipsesc vizionarii.
Raluca Niţă | ||
