150 de ani de la naşterea celebrului dirijor Arturo Toscanini

Se împlinesc 150 de ani de la naşterea lui Arturo Toscanini (25 martie 1867, la Parma, în locurile de baştină ale lui Giuseppe Verdi). A dirijat cele mai mari şi mai importante orchestre internaţionale, pe multe dintre ele le-a format şi condus la vârsta maturităţii artistice, a transformat, recreat şi condus timp de mulţi ani teatrul care îi va deveni „casă”: La Scala din Milano.

Toscanini rămâne un personaj titanic, în afara vremurilor, în conflict cu timpul său, cu prejudecăţile, conformismul şi aplatizarea. Asemeni unor artişti ca Maria Callas şi Rudolf Nuriev, dirijorul este şi astăzi considerat o adevărată şi autentică icoană a artelor, un amestec valoros, unic, de pasiune şi vocaţie pentru muzică, îmbinate cu un real talent comunicativ.

Când în 1937 debutează la radio dirijând NBC Symphony Orchestra, revista „Life” îi dedică coperta şi îl descrie ca pe un artist cu o forţă tulburătoare: „Acest om, micuţ de statură şi cu părul cărunt, când se află în faţa unei orchestre simfonice, devine un perfecţionist în stare să descopere şi să lanseze talente la fiecare acord”.

„Un pionier al tehnicii, atât în radio cât şi în televiziune, cu un simţ electrizant de a interpreta partiturile muzicale”, îl descrie Riccardo Chailly, urmaşul său la conducerea artistică a Teatrului La Scala unde Toscanini a fost director timp de trei mandate (din 1898 până în 1929). Pentru el, muzica era rigoare şi disciplină.

La 150 de ani de la naştere, La Scala i-a dedicat expoziţia Toscanini. La vita e il mito di un maestro immortale, iar editura Il Saggiatore a republicat volumul de corespondenţă şi biografia completă a artistului. De amintit că în 1986 şi în 1996, două serate memorabile (la pupitru erau Carlo Maria Giulini şi Riccardo Muti) au sărbătorit 40, respectiv 50 de ani de la istoricul concert susţinut în 1946 de Toscanini însuşi la redeschiderea teatrului. La Scala fusese practic distrus de bombardamentul din 15 august 1943. În program se regăsesc perlele artei lirice italiene, de la Rossini la Verdi, de la Puccini la Boito. Printre soliştii interpreţi se afla şi o voce de aur a operei, soprana Renata Tebaldi.

Concertul din 1946 marca nu doar redeschiderea unui teatru de prestigiu mondial, ci şi revenirea artistului în patria natală. Toscanini abandonase Italia după violenţele comise în 1931 de un grup de comandanţi fascişti, în urma cărora este rănit. Motivul era că refuzase să dirijeze, înaintea concertului comemorativ dedicat lui Giuseppe Martucci, imnul fascist Giovinezza şi Marşul Regal. Nu va mai dirija în ţară până la căderea monarhiei şi a fascismului.

Paladin al democraţiei, Toscanini declara: „Din vina felului meu de a iubi muzica am pierdut trei ţări: Italia, Germania şi Rusia – peste tot se aşteptau de la mine declaraţii şi afirmaţii de credinţă şi convingeri politice, luări de poziţie pentru un partid sau altul – dar eu sunt un artist, vreau să fiu lăsat liber să gândesc, să spun, să scriu şi să simt în felul meu”.
Lui Hitler îi va trimite o scrisoare de protest împotriva legilor rasiste, va refuza să fie prezent la Festivalul de la Bayreuth şi la cel de la Salzburg, în primul caz deoarece urmaşii lui Wagner se declarau susţinători ai nazismului, în al doilea caz după anexarea Austriei la Reich. În 1936, dirijează la Tel Aviv concertul susţinut de Orchestra Simfonică din Palestina.

Ca şi Verdi, de la Parma (unde se naşte şi în 1885 îşi ia diploma ca violoncelist), tânărul Arturo soseşte la Milano, unde în 1898 începe colaborarea cu La Scala. Devenind director artistic, va moderniza întregul sistem de iluminare a sălii şi va crea aşa-zisul „golf mistic”, spaţiul pentru orchestră. Introduce reguli riguroase în timpul spectacolelor, luminile în sală se sting, nu sunt admişi cei care întârzie şi sunt interzise bis-urile. S-a stins la New York în 16 ianuarie 1957.

Debutul său în operă va fi tot în numele lui Verdi: în 1886, la vârsta de 19 ani, dirijează Aida în Brazilia. Din 1908, îl regăsim între Statele Unite, unde va fi director la Metropolitan, şi Europa, la conducerea Teatrului La Scala din Milano. Ulterior va dirija New York Philharmonic Symphony Orchestra şi va colabora cu NBC (National Broadcasting Corporation), alături de care va da naştere fenomenului mediatic al transmiterii concertelor la radio şi tv.

Şi astăzi, la 150 de ani de la naştere, Arturo Toscanini trăieşte prin gândurile iubitorilor şi făcătorilor de muzică. Un exemplu de intransigenţă şi curaj, un simbol de umanitate şi de libertate obligatorie. Dacă este adevărat ce spunea Nichita Stănescu, şi anume că „muzica este un răspuns căruia nu i s-a pus nicio întrebare”, artistul cu discreţie, aproape silenţios, ne bântuie certitudinile şi cu generozitate ne oferă îndoiala noastră cea de toate zilele. Cu ea ne naştem fragili, prin ea ne fortificăm sufletele.



Raluca Niţă
(nr. 11, noiembrie 2017, anul VII)