Mai credem în Moş Crăciun? Iată ce spun psihologii italieni

„Moş Crăciun? Dragi părinţi, a venit clipa să renunţaţi la minciună!” Un studiu publicat în revista „The Lancet Psychiatry” respinge mitul lui Santa Claus, dar psihologii din Italia nu sunt de acord. „Dacă un părinte reuşeşte să mintă despre ceva atât de special şi magic, cum mai poate fi considerat un apărător al Adevărului?”

Plecând de la ideea că „adulţii nu mint niciodată”, prestigioasa revistă „The Lancet Psychiatry”lansează o adevărată dezbatere având ca temă poate cel mai îndrăgit mit al copilăriei fiecăruia dintre noi. „Ideea că ar exista o structură gen CIA, un fel de Agenţie de Siguranţă Naţională la Polul Nord e înspăimântătoare”, afirmă studiul. O Agenţie în stare să stabilească dacă un copil sau altul s-a comportat bine, dacă a fost cuminte, şi-a ascultat părinţii sau dimpotrivă. „Apoi, vine o zi când fiii noştri descoperă adevărul, că părinţii i-au minţit ani de zile”, avertizează psihologii Christopher Boyle de la Universitatea din Exter (Marea Britanie) şi Kathy McKay de la Universitatea din New England (Australia).

Punctul culminant al studiului îl regăsim însă în ultimul capitol. Dacă există cineva care se bucură din plin de acest neadevăr grav sunt tocmai adulţii „care, în felul acesta, se pot întoarce la vremurile când ei înşişi credeau că orice magie e posibilă, mâncând biscuiţii pe care copiii lor i-au pregătit pentru seara de Ajun”.

Zâmbeşte ironic însă psihoterapeutul italian Fulvio Scaparro care, în cartea sa L’antispocchia, publicată de editura Bompiani în 2015 şi apoi reeditată, povesteşte momentul în care fiul său a aflat de la colegii de clasă că este complet inutil să îi trimiţi scrisori lui Moş Crăciun. „Copiii au avut întotdeauna dreptate. Moş Crăciun există. Iar faptul că nimeni nu l-a văzut vreodată are o explicaţie: dragul Moş i se arată doar celui care doarme. El e pur şi generos, două condiţii greu de satisfăcut în zilele noastre. Cei mici tocmai pentru că au sufletul limpede şi curat nu reuşesc să rămână cu ochii deschişi până la sosirea lui”.

Aşa cum o demonstrează milenii de basme şi poveşti, „copiii au nevoie de un gând magic”, adaugă Simonetta Gentile, responsabilul departamentului de Psihologie clinică de la Spitalul de pediatrie Bambino Gesù din Roma. „Până în jurul vârstei de 6 ani ei îşi explică cu ajutorul acestuia tot ceea ce nu reuşesc să înţeleagă ştiinţific, matematic, prin cunoaştere. Apoi, când descoperă că Moş Crăciun nu există, nu reacţionează cu furie. Există puţină suferinţă, dar care face parte din procesul normal de creştere”.

Momentul cel mai critic se prezintă în general între 7 şi 9 ani. Monica Castagnetti, consultant psiho-pedagogic în cadrul proiectului Nati Per Leggere, a cunoscut foarte mulţi copii la vârsta primelor îndoieli: „Dubiul apare treptat. Există şi o fază când realitatea şi imaginaţia convieţuiesc. Îşi dau seama că părinţii le fac cadourile de Crăciun, dar gândul la Moş nu dispare. În timp, se maturizează în ei descoperirea întregului adevăr şi au nevoie de încă o perioadă pentru a-şi putea comunica cu voce tare acest lucru. Iar dacă în familie există doi fraţi, unul mai mare altul mai mic, cel dintâi păstrează cu plăcere secretul”.

În ce mă priveşte, tind să cred că nu Moş Crăciun ne traumatizează pe viaţă, ci ura, lipsa de atenţie a unuia faţă de celălalt, indiferenţa şi un tip de apatie pe care aş numi-o deficit de fantezie. Citind studiul, mi-am amintit câteva replici, de altfel celebre, din filmul Days of Summer:

Tom: Şi dacă se întâmplă să te îndrăgosteşti?
Summer: Tu crezi în asta?
Tom: Vorbim despre iubire, nu despre Moş Crăciun.

Sărbători fericite şi vise plăcute... Închideţi ochii! Altfel nu vine!

Raluca Niţă
(nr. 12, decembrie 2017, anul VII)