„Giudizio universale”, un extraordinar spectacol multimedia despre istoria Capelei Sixtine La câţiva paşi de Vatican a debutat, de curând, „Giudizio universale”, un spectacol permanent care îşi propune să ne povestească istoria Capelei Sixtine, capodopera lui Michelangelo, prin intermediul artelor: dans, lumini, muzica lui Sting şi tehnologie. Realitatea virtuală şi percepţia ei tridimensională pătrund tot mai mult în muzee şi situri arheologice. Scopul este acela de a educa, uimi şi de a vinde bilete, la graniţa subtilă între un documentar cultural şi un Disneyland. O astronavă de 9 milioane de euro, un obiect teatral neidentificat, a aterizat în centrul Romei şi al universului uşor blazat al spectacolului italian. Nu este un musical, deşi coloana sonoră este realizată şi montată de celebrul John Metcalfe, colaborator al celor de la U2 şi Coldplay, iar tema muzicală principală este compusă şi interpretată de Sting. Nu este o piesă de teatru, chiar dacă textul este citit de unul din cei mai mari actori ai Italiei contemporane, Pierfrancesco Favino. Nu este nici un spectacol de dans acrobatic în stil Cirque du Soleil, în ciuda prezenţei balerinilor-actori şi a impunătoarelor maşinării scenice. Şi nu este nici un film, chiar dacă dispune de un sistem de proiecţie cu efecte speciale pe monitoare la 270 de grade, graţie cărora publicul se simte înconjurat şi în acelaşi timp protagonist al acţiunii. „Giudizio universale. Michelangelo and the secrets of the Sistine Chapel” îşi doreşte să fie toate aceste lucruri laolaltă la puterea „n” şi este prezentat în două limbi (italiană şi engleză, aşa cum reiese şi din titlu). Spectacolul poartă semnătura lui Marco Balich. Numele acestui veneţian, în vârstă de 55 de ani, este deja recunoscut ca un brand în întreaga lume, garanţia unor spectacole uimitoare, adevărate explozii de lumini şi sunet, jocuri acvatice şi pirotehnice, baloane, bărci zburătoare, cai, cămile şi mai ales sute de persoane pe scenă („e greu să îi coordonezi pe toţi, dar şi mai greu este să confecţionezi 10.000 de perechi de pantofi”, mărturiseşte). Specialitatea lui Balich – fost scrimer, fost organizator de concerte, fost producător tv – sunt ceremoniile de deschidere a Jocurilor Olimpice (Torino 2006 şi Rio 2016, urmează Tokyo 2020), dar şi sărbătorirea zilelor naţionale în Mexic sau diferite inaugurări, tot de proporţii, în Turkmenistan. Societatea sa şi-a deschis un nou sediu, de această dată la Dubai (strategic pentru a acoperi zona Asiei şi Orientului Mijlociu). Imperul Balich câştigă circa 100 milioane euro pe an şi are angajate peste 150 de persoane. Doar la sediul din Milano lucrează 22 de funcţionari din tot atâtea ţări. În mai puţin de o săptămână, peste 35.000 de persoane au văzut „Giudizio universale”, biletele nu se mai găsesc decât rezervând on line. Miza este foarte mare, dacă ţinem cont că în fiecare an 16 milioane de turişti petrec cel puţin două nopţi la Roma. La realizarea spectacolului au colaborat coregraful Fotis Nikolaou şi regizoarea italo-daneză care lucrează cu Balich dintotdeauna, Lulu Helbek. Scenografii sunt cei de la Stufish, creatorii designului scenic în concertele Pink Floyd, Rolling Stones şi Madonna. Sunt consideraţi cei mai buni light designers, creatori de efecte laser şi animaţii digitale pentru video jocuri. Protagoniştii spectacolului rămân însă Michelangelo şi Capela Sixtină. Totul a fost gândit şi realizat în perfectă colaborare ştiinţifico-culturală cu Muzeele Vaticane care au furnizat imagini în hd ale frescelor Capelei, au aprobat fiecare detaliu coregrafic, fiecare rând scris, fiecare pixel în cazul reconstituirii digitale. Tot Vaticanului îi aparţine şi sala unde are loc spectacolul, este vorba de Auditorium della Conciliazione, care se află la ceva mai mult de un kilometru de Capela adevărată. Tratativele au durat şase ani, dar astăzi Barbara Jatta, directoarea muzeelor, se declară mulţumită de această iniţiativă, „un mod foarte frumos de a uni tradiţie şi invenţie, de a cunoaşte artele şi în mod ştiinţific, de a vorbi, dar şi de a simţi creştineşte o operă artistică”. Spectacolul nu este produs din bani publici, ci de Balich Artainment cu sprijinul unui grup de sponsori şi investitori. Capela Sixtină este vizitată în fiecare zi de aproximativ 25.000 de persoane, 6 milioane într-un singur an.
Raluca Niţă |