Vaticanul a instaurat Ziua catacombelor la Roma: 13 octombrie

Vaticanul a stabilit că începând de anul acesta la 13 octombrie va fi celebrată Ziua catacombelor. Multe tuneluri şi bazilici subterane ale „Cetăţii eterne" vor putea fi vizitate gratis, multe lăcaşuri în mod normal interzise, ca spre exemplu cele aflate în Cimitirul monumental Verano, sub bazilica San Lorenzo sau San Alessandro in via Nomentana.

Vorbim de sute de kilometri de labirinturi aflate sub capitala Italiei, o reţea vastă şi în anumite zone neexplorată care se poziţionează pe trei niveluri diferite. Multe dintre catacombe ajung să păstreze, chiar în pântecul Romei, adevărate biserici hipogee, unde în primele secole se celebra cultul martirilor.

Catacombele romane, aceste locuri pline de mister purtând aerul creştinismului primar, fascinează întreaga lume încă din anul 1849, când arheologul italian Giovanni Battista de Rossi a făcut o descoperire senzaţională. În afara zidurilor Romei, el a descoperit un cimitir subteran sau catacombă, care adăpostea rămăşiţele pământeşti ale câtorva dintre primii papi. Informat despre această descoperire, Papa Pius al IX-lea s-a grăbit să vadă cimitirul respectiv şi cu ochii plini de lacrimi l-a întrebat pe Rossi: „Acestea să fie cu adevărat mormintele predecesorilor mei?”

De Rossi începuse să bănuiască existenţa unui cimitir în timp ce inspecta o veche capelă creştină de lângă Via Appia. Aici el a văzut o lespede de marmură pe care era o inscripţie ştearsă – NELIUS MARTIR – şi a dedus că lespedea respectivă străjuise odată un mormânt creştin. El cunoştea din surse literare că în zonă se afla catacomba nedescoperită a Sfântului Callistus, în care erau îngropaţi mai mulţi papi din secolul al III-lea, inclusiv unul pe nume Cornelius. Prin sanctificarea trupurilor clericilor creştini timpurii şi a martirilor, catacombele au devenit cimitire subterane. Ele au servit şi ca loc de întâlnire pentru creştini, în special înainte ca religia lor să fie recunoscută de Imperiul Roman în secolul al IV-lea d.Hr. Săpăturile ulterioare au dus la descoperiri spectaculoase. Într-un labirint întunecat de coridoare subterane s-au găsit nu numai lespedea de marmură cu literele COR, care se potriveau cu Nelius Martir, dar şi o criptă în care erau îngropaţi papii.

O catacombă este în mod obişnuit un labirint de galerii subterane, adesea săpate pe mai multe niveluri ce duce către o serie de încăperi. Asemenea locuri de înmormântare au fost găsite şi în alte părţi ale Italiei, precum şi în Asia Mică, Egipt şi Malta. Însă termenul „catacombe” a devenit practic sinonim cu cimitirele creştine din Roma, care sunt cele mai vestite şi mai mari dintre toate. S-au găsit aproximativ 40 astfel de catacombe. Cele mai vechi datează din secolul al II-lea d.Hr. şi sunt situate în principal lângă vechile drumuri ce porneau din oraş, căci legea romană interzicea înmormântările între zidurile cetăţii.

În ciuda persecuţiilor repetate contra creştinilor, ce au început în epoca împăratului Nero (54-68) şi au continuat până la începutul secolului al IV-lea, catacombele, asemeni oricărui alt loc de înmormântare, erau considerate locuri sacre de către romani şi doar rareori jefuite sau distruse.

Cele mai cunoscute şi mai vizate sunt cele numite după Sfinţii Callistus, Sebastian şi Domitilla, toate situate lângă Via Appia, care porneşte din partea de sud a oraşului. De-a lungul coridoarelor înguste sunt aliniate rânduri de nişe dreptunghiulare (loculi în italiană) în care sunt aşezate rămăşiţele pământeşti ale sfinţilor, ale martirilor sau ale simplilor creştini, învelite în giulgiuri sau acoperite cu o crustă de var.

Tot în adâncurile întunecate ale catacombelor se află şi cavouri de mărimi considerabile (cubicula), care adăposteau mai mulţi morţi ai aceleiaşi familii. Inscripţii pioase şi simboluri creştine precum peştele şi ancora şi fresce reprezentându-i pe Adam şi Eva, învierea lui Lazăr sau alte scene din Biblie împodobesc pereţii şi încălzesc atmosfera, indicând faptul că mormintele erau locuri de închinăciune îngrijite cu dragoste.

Primii creştini considerau înmormântarea o datorie sacră. După unul din primii părinţi ai bisericii, Tertullian (160-225), o parte din banii colectaţi în fiecare lună de comunităţile creştine era folosită pentru înmormântarea săracilor. Ambrozie, episcop de Milano în secolul al IV-lea, sfătuia credincioşii ca la nevoie să vândă vasele bisericii pentru a strânge bani ca să îngroape morţii creştineşte.

Grija pentru morţi era influenţată de credinţa în înviere şi de doctrina purgatoriului (învăţătura doctrinară catolică). Acesta este un loc unde morţii suportă pedepse şi se curăţă de păcate înainte de a se putea întâlni cu Dumnezeu. În această trecere ei pot fi ajutaţi de rugăciunile celor vii. Invers, rugăciunile celor de pe cealaltă lume aduceau binefaceri celor vii, astfel încât catacombele erau locul unde se înfăptuia o comuniune între vii şi morţi.

Creştinii se adunau în catacombe în special cu ocazia comemorării unui sfânt, a unui martir sau a unei persoane iubite. Împreună luau parte la „refrigerium”, o masă consacrată memoriei persoanei respective şi celebrau Euharistia. Astfel, acestor galerii subterane, împodobite cu lucrări de artă cu subiect religios, li se conferea o dimensiune sacră şi ele deveneau mai mult decât morminte; în secolul următor, pelerinii din nordul Europei şi din alte părţi ale continentului veneau la Roma special pentru a le vizita. Din faptul că au fost tipărite ghiduri speciale – itineraria – se poate deduce cât de mare era numărul vizitatorilor.

Catacombele Romei erau lucrarea aşa-numiţilor fossores – săpători profesionişti, şi au fost săpate în solul vulcanic din jurul Romei, adesea pe terenuri private, deţinute de proprietari bogaţi. Dintr-un culoar iniţial porneau în unghi drept coridoare, care erau apoi legate printr-un alt culoar paralel cu primul. Din cauza spaţiului insuficient, reţeaua de coridoare se întindea pe 5 niveluri.

S-a renunţat treptat la construirea de catacombe în secolul al V-lea, când Roma a început să fie ameninţată de triburi barbare. Mormintele au fost devastate de goţi în 537 şi de lombarzi în 755. Incapabili să asigure protecţia moaştelor sfinţilor şi martirilor, papii din secolele VIII-IX le-au transferat în bisericile din interiorul oraşului.

În Evul mediu aceste morminte au fost practic uitate, interesul pentru ele fiind resuscitat în secolul al XVI-lea, în special după 1578, când nişte lucrători au descoperit pe Via Salaria o catacombă cu galerii multiple aflată într-o stare de conservare foarte bună. Descoperirea a atras atenţia unui anume Antonio Bosia, care datorită meticulozităţii cu care cerceta cimitirele a fost numit „Columb al catacombelor”. Însă cercetarea ştiinţifică şi înregistrarea datelor au fost iniţiate cu adevărat doar la începutul secolului al XIX-lea.

În prezent, Vaticanul a deschis un adevărat şantier de săpături arheologice şi de restaurare a locurilor sfinte. De asemenea, pune la dispoziţia celor interesaţi un nou site: www.catacombeditalia.va . Catacombele continuă să fie locuri sacre, învăluite într-o atmosferă mistică. Acestea erau locurile unde mici grupuri de creştini se adunau laolaltă murmurându-şi rugăciunile ori luând parte la o pomenire în faţa unei fresce reprezentându-l pe Iisus înviindu-l pe Lazăr sau purtând un miel pe umăr. Căci, aşa cum spune inscripţia scrijelită pe un perete de unul din primii pelerini, „în acest întuneric este lumina, în aceste morminte răsună cântări”.