„Teatrul caută casă”. Scena italiană de la periferie la... sufragerie

A fost odată ca niciodată teatrul, o scenă iluminată unde se năşteau poveşti extraordinare în timp ce în sală publicul, mut de uimire, asista cu admiraţie la crearea unui miracol artistic. Spunem „a fost” pentru că, aşa cum rezultă din ultimele date publicate de SIAE (Società Italiana Autori Editori), teatrul în Italia va cunoaşte un alt tip de viitor.

În 2015, au fost montate 85.000 de spectacole, dar s-au vândut doar 14 milioane de bilete, deci o medie de 164 de spectatori pe reprezentaţie. În timp ce producţiile cele mai ambiţioase şi scumpe sunt văzute de publicul larg, spectacolele cu puţine personaje şi scenografii stilizate se joacă cu sălile dezolant de goale. O situaţie greu de gestionat în primul rând pentru companiile teatrale şi pentru actori.

Se pare însă că Raimondo Brandi a găsit o soluţie. El este un actor napolitan în vârstă de 40 de ani care împreună cu soţia sa, Serenella Tarsitano, au creat site-ul TeatroxCasa, un portal care pune în contact artiştii şi publicul, dând teatrului un rol mult mai social şi mai sharing. „Un fel de BlaBlaCar”, îl defineşte fondatorul lui, „unde cine are un text teatral intră în contact cu proprietarii unei locuinţe care vor să găzduiască spectacolul”.
Ideea este foarte simplă şi s-a răspândit cu repeziciune şi în ceea ce priveşte alte forme artistice, de la spectacole-lectură la concerte, totul cu ajutorul şi suportul tehnologic oferit de site. Intrând pe www.TeatroxCasa.org pot fi consultate toate iniţiativele programate, oraşele unde se vor desfăşura şi numărul de locuri disponibile. Spectatorul se înregistrează şi, în mod automat, va fi anunţat când va avea loc evenimentul cu pricina, cât mai în apropierea domiciliului său. Dacă va dori să îl găzduiască pentru o seară, va fi pus în contact cu compania teatrală care îl produce. „În acest fel, costurile se reduc în mod consistent pentru că se renunţă la multe elemente de ecleraj şi scenografice sofisticate şi, în acelaşi timp, se creează un nou tip de spectacol, monolog în general, care poate fi adaptat în funcţie de exigenţele unei locuinţe”.
Până în prezent, la această iniţiativă au aderat 18 companii artistice, 460 de spaţii şi peste 3000 de persoane înscrise pe portal. Fundaţia Cariplo a oferit fondatorilor un premiu în valoare de 120.000 de euro. TeatroxCasa propune în fiecare lună 15 spectacole diferite în toată Italia, dar obiectivul pe termen lung este de 100 de spectacole lunar. Oraşele cele mai „active” artistic sunt: Milano, Brescia, Roma şi localităţile mici din jurul capitalei, iar dintre regiuni este Puglia, în oraşul Taranto peste 30 de familii găzduind serate de teatru în casele lor. Preţul unui bilet este de minim 12 euro, rămâne însă totul la latitudinea şi generozitatea fiecărui spectator în parte.

Poţi să transpui poveşti în locuri aflate la periferia bunelor sentimente cu autentica speranţă că într-o zi soarele va încălzi şi aceste străzi uitate de lume şi va transforma, ca prin minune, tot ce-i doar gând în realitate. Garabato este cel mai mic teatru – 30  de metri pătraţi cu tot atâtea locuri – din Torino. A fost construit în spatele atelierului unui artist al ceramicii, pe numele lui Roque Fucci.
Istoria acestei insule minuscule este strâns legată de cea a cartierului care o găzduieşte. Toţi ştiu că această zonă este complicată şi urâtă, periculoasă, dar adevărul se ascunde în sutele de întâmplări pe care merită să le cunoşti. „Visul nostru era acela de a aduce cât mai mulţi oameni aici, la marginea oraşului. Ne doream să construim un centru multicultural”, mărturisea Fucci în urmă cu doar câteva luni.
Astăzi, micul teatru a devenit – cu enorm sacrificiu şi tot atât de mult curaj – un adevărat pol artistic unde se organizează festivaluri de teatru, film, muzică şi coregrafie. Totul ia naştere în mintea şi din dorinţa unui om care cu răbdare şi înţelepciune a ştiut să adune visele, atât cele colorate cât şi cele terne populate de teamă şi neîncredere, ale locuitorilor cartierului Barriera di Milano. 
„Sogno o Son desto” se numeşte ambiţiosul proiect la care îşi aduc contribuţia actori şi muzicieni alături de un grup de film makeri. Dar care este visul lor cel mai profund? Răspunde tot Fucci: „O fată ne-a povestit cum visa în fiecare noapte că un cangur o urmarea peste tot. Garabato e un templu în afara spaţiului, timpului şi a efemerei obişnuinţe”.

Raluca Niţă
(nr. 12, decembrie 2018, anul VIII)