Scala din Milano şi teatrele de operă din Italia. Prezent şi perspective de viitor

Limba italiană a fost şi este exportată în lumea întreagă datorită operei lirice, prin ea melodrama s-a făcut cunoscută şi a devenit renumită pe toate continentele, inclusiv în China unde numărul spectacolelor de acest gen artistic este în creştere. În stagiunea anului trecut, La Traviata a fost opera cel mai mult reprezentată (în 4190 de teatre), urmată de pe locul patru şi cinci de Puccini cu La Bohème şi Tosca.

Cu toate acestea, în Italia, universul operei este o imensă problemă economică. În 1996, teatrele de gen erau atât de îndatorate statului încât se vedeau obligate să falimenteze toate, fără excepţie. Au fost salvate în ultimul moment de reforma Melandri, transformându-se din instituţii publice în fundaţii private supuse însă legislaţiei statale. În acest fel, a fost injectată o doză masivă de capital privat şi a fost uşurat statul de greutatea susţinerii financiare.

Astăzi, Fundaţiile lirico-simfonice sunt 14: La Scala din Milano, Teatro Comunale din Bologna, Maggio Musicale Fiorentino (Florenţa), Carlo Felice din Genova, San Carlo (Napoli), Teatro Massimo (Palermo), Teatro dell’Opera din Roma, Reggio (Torino), Giuseppe Verdi (Trieste), La Fenice din Veneţia, l’Arena din Verona, Accademia Santa Cecilia (Roma), Teatro Lirico din Cagliari, Teatro Petruzzelli şi Teatri din Bari. Toate aceste instituţii absorb sume mari de bani pentru că pretutindeni opera este forma de spectacol cea mai scumpă şi doar din vânzarea biletelor nu pot supravieţui. În 2018, FUS (Fondo Unico dello Spettacolo) a finanţat teatrele, în funcţie de stagiunea propusă, cu un total de 178.854.000 euro.

Merg pe picioarele lor Santa Cecilia din Roma, La Fenice din Veneţia şi, evident, Scala din Milano care are 900 de angajaţi, un buget de 120 milioane euro pe an şi cele mai multe spectacole în stagiune. 65% din bani provine de la sponsori (Allianz, Intesa, Luxottica), parteneri fondatori (ENI, Fundaţia Cariplo, Camera de Comerţ, Mapei, Fundaţia Monte Lombardia) şi din câştiguri proprii, adică 35 milioane euro din vânzarea biletelor, 31 milioane contribuţia dată de FUS în anul 2017.

Deci, La Scala poate conta pe investiţii private pentru că şi-a afirmat locul de frunte la nivel internaţional în ceea ce priveşte oferta artistică. În timp ce, la diferitele „periferii” italiene, celelalte zece Fundaţii nu reuşesc să găsească parteneri în stare să ofere „bani adevăraţi”, chiar dacă mulţi dintre ei ocupă un loc în Consiliile de administraţie ale acestor instituţii prestigioase. Iată câteva exemple: în 2017, Teatrul Verdi din Trieste a primit fonduri private în valoare de doar 344.799 euro, faţă de 8.585.638 euro primite de la stat şi 3.219.915 euro de la Regiune. Teatrului Liric din Cagliari, Fundaţia din Sardegna (privată) i-a donat, pentru anul trecut, 570.000 euro faţă de 9 milioane primite de la stat şi 7 milioane de la Regiune. Într-o situaţie mai optimistă se află Opera din Roma care îşi multiplică turneele de succes în străinătate şi primeşte ca fonduri private 21 milioane, 15 de la primăria capitalei şi 1.865.000 de la Regiunea Lazio.

Momente extrem de dificile au trăit şi încă mai trăiesc Teatrele lirice din Genova, Palermo, Bari, Florenţa, Napoli, Bologna şi l’Arena din Verona, care supravieţuiesc datorită statului, neîndeplinind cerinţele pentru a se transforma în fundaţii. La sfârşitul anului 2019, se va decide dacă îşi vor păstra statutul de fundaţii „făcut cadou de către stat pe încredere” sau nu. Astăzi au acumulat peste 270 milioane euro de datorii, însă suma totală de datorii faţă de stat este în jur de 400 milioane de euro.
Dat fiind faptul că este greu de imaginat cum aceste instituţii vor reuşi să plătească, Cristiano Chiarot, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Fundaţiilor lirico-simfonice, propune ca statul să transforme această sumă în patrimoniu pentru Fundaţii. Cu alte cuvinte „ştergem cu buretele tot”, ceea ce nu este de condamnat, însă mâine? O luăm de la capăt? Este obligatorie realizarea unui plan industrial credibil în ce priveşte cifrele şi viziunea strategică.

Ce se întâmplă în restul Europei? În Franţa, Teatrele lirice sunt finanţate de stat în proporţie de 90%, Opera din Paris încasează 100 de milioane şi este direct administrată de Ministerul Culturii. În Germania teatrele sunt aproape integral susţinute financiar de către Stat, în mica Austrie numai Opera din Viena primeşte 85 milioane pe an fonduri bugetare, în timp ce 80 de milioane de euro intră în conturile Operei din Zurich, Elveţia. Ca să vă daţi seama de raport: Scala din Milano, considerat Teatrul liric numărul 1 în întreaga lume, anul acesta va primi de la Stat mai puţin de 28 milioane de euro.